ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6029/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6029/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 68/P/16.09.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, în soluționarea plângerii prealabile formulate de subscrisa Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva Dispoziției obligatorii nr. 231532/24.06.2016 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, și pe cale de consecință, anularea Dispoziției obligatorii nr. 231532/24.06.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5051/24.06.2016 emise de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară în privința societății Biroul de Turism pentru Tineret S.A., ca fiind nelegale și netemeinice.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1266 din 07 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3100 RON cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 1266 din data de 07 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că argumentele de drept reținute prin considerentele sentinței atacate sunt nelegale.
Ministerul Finanțelor Publice nu și-a depășit competența, atât timp cât acțiunea de inspecție a fost efectuată în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2011, iar pentru dispunerea măsurilor contestate a fost indicat ca temei de drept prevederile O.G. nr. 26/2013, respectiv O.G. nr. 119/1999.
II. Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.
Reclamanta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea actelor emise ca urmare a inspecției economico-financiare efectuate de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară în perioada 06.11.-09.12.2015.
Prin sentința recurată instanța de fond a anulat actele contestate, reținând că O.G. nr. 26/2013 și O.G. nr. 119/1999 reprezintă două temeiuri diferite pentru efectuarea inspecțiilor în cadrul entităților publice. Ordinul de serviciu nr. 136/13.11.2015 și Dispoziția obligatorie nr. 231532/24.06.2016 pornesc un control pe temeiul O.G. nr. 26/2013, dar concluziile finale referitoare la recuperarea sumei de 174.000 RON și identificarea persoanelor responsabile se întemeiază pe O.G. nr. 119/1999.
Această soluție nu este însuțită de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt.
Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat cauza fără să lămurească pe deplin împrejuările de fapt, limitându-se la ample considerații teoretice cu privire la obiectul de reglementare a celor două acte normative, respectiv O.G. nr. 26/2013 și O.G. nr. 119/1999.
În speță, examinând actele contestate în cauză, instanța de control judiciar constată următoarele:
Ordinul de serviciu nr. 136/13.11.2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, menționează că obiectivul inspecției economico- financiare la Biroul de Turism pentru Tineret S.A. este "Verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ - teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară" pentru perioada 2013 în prezent.
De asemenea, la Capitoul 1- Date privind inspecția economico- financiară din Raportul de inspecție economico- financiară încheiat la data de 10.06.2013, se menționează că "Acțiunea de inspecție economico-financiară a fost efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012 cu modificările ulterioare și ale H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare", iar dispoziția obligatorie nr. 231532/24.06.2016 prevede la pct. 2 că măsurile au fost dispuse în baza art. 21 alin. (5) din. O.U.G. nr. 94/2011 și art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 101/2002.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că intimata - reclamanta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a fost supusă unei inspecții economico-financiare în baza disipozițiilor O.U.G. nr. 94/2011, având în vedere faptul că aceasta este operator economic, în sensul art. 3 pct. 5 lit. c) din același act normativ.
Potrivit art. 3 pct. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011, "În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:(...) operator economic - denumire generică ce include:(...) c) societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ - teritorială deține o participație majoră".
Inspecția economico- financiară a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ - teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.
Prin urmare, O.G. nr. 26/2016 nu reglementează activitatea de inspecție economico-financiară, ci reglementează disciplina financiară la nivelul operatorilor economici la care statul sau unități administrativ teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară, în timp ce activitatea de inspecție economico-financiară este reglementată de O.U.G. nr. 94/2011 și H.G. nr. 101/2012.
În ceea ce privește prevederile O.G. nr. 119/1999 care reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entitățile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public cu eficiență, din cuprinsul actelor administrative contestate rezultă că acestea au fost indicate ca temei de drept pentru instituirea măsurilor și nu ca temei pentru începerea și desfășurarea inspecției.
Față de cele arătate anterior, instanța de control judiciar constată că din cuprinsul actelor administrative contestate rezultă cu claritate dispozițiile legale în baza cărora a fost efectuată inspecția economico-financiară, precum și obiectivul acesteia.
Având în vedere că soluția de anulare a actelor contestate a fost întemeiată pe faptul că "pârâta a prezentat temeiuri mixte ale inspecției", Înalta Curte constată că instanța de fond nu a dat o dezlegare corectă situației de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, împrejurare ce determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.
Soluția casării cu trimitere este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție, întrucât instanța de fond a făcut o analiză sumară și incompletă a cauzei dedusă judecății, analizând actele contestate doar prin prisma temeiurilor juridice avute în vedere la emiterea acestora.
În raport de motivele sus reținute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 1266 din data de 07 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2019.