ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19.12.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului imobil denumit incintă "B." și terenul aferent în suprafață de 1.531,80 mp, situat în stațiunea Costinești, în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat prevederile art. 1528 din C. civ. și art. 12 din Legea nr. 346/2004.

Prin sentința civilă nr. 2541/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Soluția instanței de apel în I ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 211/03 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1912 pronunțată la data de 19 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 21.252,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de apel în al II-lea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 949/30.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1912 din 19.06.2018.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., acesta fiind înregistrat la data de 10.09.2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția instanței de recurs

Prin decizia civilă nr. 2714/14.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul și casând decizia recurată, a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 24.05.2022, sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1932/A, pronunțată la data de 20 decembrie 2022, în dosarul nr. x/2019, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1912/19.06.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta un contract de vânzare- cumpărare pentru activul imobil B. și terenul aferent în suprafață de 1.531,80 m.p., situat în Costinești, prin negociere directă; a admis în parte cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.860 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță (taxă judiciară de timbru); a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 7.435 RON, din care: 4.062 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel (taxă judiciară de timbru) și 3.373 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, pârâtul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul- pârât se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în esență, invocând următoarele:

Instanța de apel a reținut în mod greșit că în speță nu prezintă relevanță faptul că activul B. acvatic nu mai există în prezent în materialitatea sa -aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 346/2004 și ale C. civ. privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul care face obiectul contractului de vânzare.

Arată că, în formularea argumentelor, instanța de apel s-a raportat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) și art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004, dar și a condiției prevăzute de C. civ. cu privire la existenta bunului în materialitatea sa la data formulării cererii de vânzare de către A. S.R.L., respectiv la 23.10.2012.

Consideră recurentul că raționamentul instanței de apel contravine flagrant dispozițiilor C. civ., conform cărora, una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul ce face obiectul vânzării este să existe, de altfel, această condiție fiind una esențială pentru valabilitatea contractului de vânzare, câtă vreme dacă bunul în sine nu există, obligația vânzătorului de a preda acel bun este lipsită de obiect, iar din partea cumpărătorului lipsește însăși cauza vânzării, conform dispozițiilor art. 1659 C. civ.

Recurentul susține că eroarea în raționamentul instanței de apel a intervenit în aceea că a confundat analiza îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004 cu necesitatea îndeplinirii de către presupusul viitor contract de vânzare a tuturor condițiilor de valabilitate prevăzute de legea civilă română.

În acest fel, instanța de apel a ajuns să oblige părțile la încheierea unui contract de vânzare care, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 1659 din C. civ., nu produce niciun efect.

În plus, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 340/2016, părțile urmează să stabilească prețul vânzării "pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locator/asociat".

În condițiile în care în prezent activul nu mai există, susține recurentul că părțile sunt, de asemenea, puse în imposibilitatea de a stabili prețul vânzării.

Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile Legii nr. 340/2016, considerând în mod eronat că terenul aferent activului din speță intră în noțiunea de "active disponibile" în sensul Legii nr. 346/2004, făcând trimitere, în continuare, la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 340/2016 și art. 13 din Legea nr. 346/2004.

Recuentul-pârât a mai susținut că opinia Curții de Apel București cu privire la încadrarea terenului aferent în noțiunea de "activ" este contrară atât scopului și dispozițiilor exprese ale Legii nr. 346/2004, cât și unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a celorlalte instanțe naționale.

Arată că, atunci când legiuitorul a urmărit includerea terenurilor în noțiunea de "active", acesta a menționat această categorie de bunuri în mod expres: spre exemplu, conform art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, activele au fost definite ca fiind anumite construcții, "inclusiv terenul destinat acestora, precum și alte terenuri din patrimoniul unei persoane juridice", iar afirmația instanței de apel, conform căreia, categoria de bunuri enumerate de Legea nr. 346/2004 nu ar putea exista în lipsa așezării lor pe o suprafață de teren ignoră faptul că legea civilă reglementează posibilitatea existenței dreptului de folosință asupra terenului concomitent cu dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren sub forma superficiei.

în condițiile în care un text de lege este interpretat sau aplicat în același mod în mai multe rânduri, de către mai multe instanțe naționale, inclusiv de către instanța supremă, o soluție contrară respectivei interpretări ridică cel puțin semne de întrebare asupra corectitudinii sale și este de natură a fi cenzurată pe calea recursului, prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în plus, o astfel de interpretare contravine inclusiv principiului previzibilității procesului civil, statuat de dispozițiile art. 6 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a mai susținut că soluția instanței de apel și pronunțarea unei hotărâri contrare unei practici constante a instanțelor de judecată este de natură să pună partea în situația de a obține o soluție complet diferită cu privire la situații asemănătoare, evocând, în continuare, practica judiciară a I.C.C.J.

În fine, în susținerea motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a susținut că instanța de apel a invocat motive contradictorii în pronunțarea deciziei recurate, menționând: pe de o parte, că nu are importanță că în prezent activul B. nu mai există și, pe de altă parte, că acest bun poate fi calificat ca activ disponibil întrucât el poate fi exploatat ca spațiu comercial.

C. Apărarea intimatei

Legal citată, intimata- reclamantă a formulat întâmpinare în cauză, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei instanței de apel, cu cheltuieli de judecată în recurs, fără a anexa dovada acestora.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, 19.12.2013, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus punct de vedere în scris la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 18.01.2024, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri, la data de 21 martie 2024.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

În esență, prin recursul declarat, recurentul- pârât critică decizia curții de apel susținând, pe de o parte, că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 din Cod).

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază faptul că, ținând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale reclamantei care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, și nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greșită unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greșită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată și situația de fapt reținută de către instanțele de fond.

În cauză, recurentul invocă greșita aplicare a dispozițiilor de drept material prevăzute de Legea nr. 346/2004 și de dispozițiile C. civ., privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul care face obiectul contractului de vânzare- cumpărare la încheierea căruia a fost obligat prin decizia instanței de apel.

Astfel, printr-o primă critică formulată, a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut, în speță, că nu prezintă relevanță faptul că activul B. acvatic nu mai există în prezent, raționament care contravine dispozițiilor din C. civ. potrivit cărora, una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul ce face obiectul vânzării, este aceea ca bunul să existe.

Într-adevăr, potrivit art. 1659 teza I noul C. civ., evocat de recurentul-pârât, cu denumirea marginală "Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte":"Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect".

Însă, ceea ce omite recurentul- pârât, este că obiectul litigiului de față este circumscris dispozițiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, lege specială, pe care și-a întemeiat intimata- reclamantă A. S.R.L. acțiunea de față și care are prioritate de aplicare față de norma generală cuprinsă în C. civ.

Mai mult, norma generală invocată de recurentul- pârât trebuie completată cu normele speciale reglementate de Legea nr. 346/2004 și interpretată potrivit principiului de drept specialia generalibus derrogant.

Astfel fiind, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul pentru a forma obiectul contractului de vânzare- cumpărare și care sunt analizate de către instanță sunt cele de la momentul formulării cererii de cumpărare, și nu de la data cererii de chemare în judecată, astfel cum sunt acestea prevăzute de norma specială în materie- în speță, art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu justețe analizat de către instanța de apel.

De altfel, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție, fiind dezlegate, anterior, definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de recurs pronunțată în primul ciclu procesual, problema privind îndeplinirea condiției privind deținerea activului și existența, în materialitatea sa, la data cererii de cumpărare formulată în baza Legii nr. 346/2004, fiind tranșate definitiv și intrate în putere de lucru judecat.

Printr-o a doua critică formulată în susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 340/2016, întrucât, susține acesta, în mod eronat a considerat că terenul aferent activului din speță intră în noțiunea de "active disponibile", în înțelesul Legii nr. 346/2004.

Și această chestiune este intrată în puterea de lucru judecat, întrucât a fost dezlegată de către instanța de apel în primul ciclu procesual, care a statuat că în noțiunea de activ se încadrează și terenul aferent, iar această dezlegare nu a fost atacată de către recurent, încât, nu mai poate fi repusă în discuție prin recursul pendinte.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reținut.

Se va avea în vedere că instanța de apel, în rejudecare, a analizat într-o manieră exhaustivă criticile de netemeinicie și nelegalitate invocate de reclamantă prin apelul declarat, oferind un răspuns specific fiecăreia dintre acestea, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile legale incidente în cauză, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

De altfel, deși pretinde existența unor motive contradictorii reținute în cuprinsul hotărârii recurate, întrucât, pe de o parte, instanța afirmă că nu are importanță că bunul nu mai există, iar, pe de altă parte, în același timp, îl califică drept activ, pe motiv că poate fi exploatat, în realitate, nemulțumirile recurentului- pârât vizează modalitatea concretă în care instanța de apel a apreciat probatoriul și a interpretat și aplicat dispozițiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ceea ce confirmă invocarea formală a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Instanța de control judiciar, în rejudecare, a procedat la analiza cauzei prin raportare la aplicarea și interpretarea normelor de drept material incidente, stabilind că motivele invocate de apelanta- reclamantă sunt întemeiate, foarte relevante, în acest sens, fiind considerentele reținute de instanță la pagina 10 din decizie și următoarele, iar acestea nu sunt contradictorii, ci converg către rațiunea avută în vedere și soluția din dispozitiv.

În consecință, reținând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. împotriva deciziei civile nr. 1932/A din 20 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.