ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La 05.08.2014, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 6245/16.10.2000 pronunțată de același tribunal, întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea sa, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. A. S.R.L.

Revizuenta a precizat că a încheiat cu intimata contractul de asociere în participațiune nr. x/26.01.2000, în vederea exploatării în comun a activului "B.", situat în Baza B.T.T. Pârâul Rece, în temeiul art. 10 al hotărârii din data de 13.01.2000, prin care Adunarea Generală a Acționarilor săi a aprobat încheierea mai multor asemenea contracte, printre care și cel care poartă asupra imobilului în dispută, iar ulterior, prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, a fost obligată să îi vândă intimatei activul respectiv.

În motivarea cererii de revizuire, autoarea căii extraordinare de atac a arătat că prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014 a Tribunalului București, secția I Penală, s-a constatat caracterul fals și s-a dispus anularea atât a art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, cât și a contractului de asociere încheiat cu intimata.

În aceste condiții, revizuenta a subliniat că admiterea acțiunii în obligarea sa la a vinde intimatei imobilul presupunea, cu necesitate, existența în prealabil a unui contract de asociere în participațiune între părți, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, așa încât a apreciat că, dacă instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire ar fi cunoscut caracterul fals al înscrisurilor menționate, ar fi respins cererea promovată de S.C. A. S.R.L.

De aceea, considerând îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire.

La data de 25.08.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, atât pe cale de excepție - context în care a invocat tardivitatea și inadmisibilitatea acesteia, dar și lipsa de interes în promovarea căii de atac -, cât și ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 4883/13.10.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât excepțiile invocate, cât și cererea de revizuire.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în speță, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. curge de la data comunicării hotărârii penale, respectiv de când titularul cererii de revizuire a luat cunoștință de hotărârea definitivă a instanței penale - 03.07.2014, când i-a fost comunicat dispozitivul acesteia -, astfel că revizuirea nu este tardivă.

Constatând că aspectele invocate de intimată în susținerea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes au relevanță în ceea ce privește analiza temeiniciei cererii de revizuire, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile sus-menționate.

În ceea ce privește fondul revizuirii, a reținut, în esență, că din considerentele hotărârii penale definitive invocate de revizuentă rezultă că au fost declarate false doar procesele-verbale ale Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor și hotărârile emise în baza acestora, inclusiv art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, nu și contractele de asociere în participațiune, cu privire la care s-a reținut că se impune anularea, întrucât reprezintă rezultatul direct al înscrisurilor declarate false.

Astfel, subliniind că dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. impun existența unui înscris declarat fals, a apreciat că ipoteza anulării contractului de asociere în participațiune nu se circumscrie celei reglementate de textul de lege sus-menționat, care este de strictă interpretare.

A mai reținut tribunalul că declararea ca fals a art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000 este irelevantă, în condițiile în care existența contractului de asociere în participațiune reprezenta o condiție esențială pentru aplicarea art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, acesta fiind temeiul de drept al acțiunii soluționate prin sentința civilă a cărei revizuire se solicită.

Împotriva acestei sentințe, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a declarat apel, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de revizuire.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și admiterea excepției tardivității cererii de revizuire, invocând totodată și îmbogățirea fără justă cauză a S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Prin decizia civilă nr. 494/27.03.2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a admis cererea de revizuire și a schimbat sentința civilă nr. 6245/16.10.2000 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată; intimata a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 3.026 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că nu se impune analiza aserțiunilor intimatei cu privire la tardivitatea cererii de revizuire, întrucât aceasta nu poate obține în cadrul apelului declarat de partea adversă schimbarea soluției primei instanțe asupra excepțiilor pe care le-a invocat.

În continuare, a reținut că este indubitabil că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost dată în baza contractului de asociere în participațiune nr. x/26.01.2000 și a evocat dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A apreciat curtea de apel că, deși litera textului de lege sus-menționat nu rezolvă expres și problema înscrisurilor subsecvente celui fals, anularea unor înscrisuri datorită subsecvenței față de un înscris fals intră în câmpul de aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Or, în speță, contractul de asociere în participațiune este subsecvent unui înscris declarat fals, această împrejurare fiind motivul anulării sale de către instanța penală, dar și motivul pentru care se poate afirma că el reprezintă un produs al infracțiunii de fals.

Curtea de apel a înlăturat apărările intimatei privind îmbogățirea fără just temei a S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., reținând că, atât timp cât intimata nu a făcut dovada că aceasta din urmă a fost despăgubită efectiv deja și că, în speță, urmărește acoperirea aceluiași prejudiciu, susținerile sale nu pot fi primite.

A conchis instanța de prim control judiciar că, în lipsa contractului de asociere în participațiune, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. nu era obligată să încheie cu intimata contractul de vânare-cumpărare a imobilului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel; în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și respingerii cererii de revizuire, fie ca tardivă, fie ca nefondată.

Recurenta a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a arătat că în mod eronat a conchis instanța de apel că revizuirea este admisibilă.

A susținut recurenta că în mod nelegal instanța de apel nu a analizat toate aspectele pe care le-a invocat prin întâmpinare, cu motivarea că nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, critică pe care a subsumat-o motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În opinia recurentei, această motivare nu este susținută de vreun text de lege, atât timp cât, în condițiile în care s-a situat pe poziția părții care a câștigat procesul în primă instanță, nu avea interes să promoveze apelul.

Pe de altă parte, a subliniat că a avut calitatea de intimată-pârâtă, iar nu de inculpată, procedura de soluționare a apelului fiind cea civilă, care prevede că nu poate fi agravată situația apelantului în propria cale de atac.

De asemenea, a subliniat că excepția tardivității este una de ordine publică, care poate fi invocată și din oficiu, dar și că motivarea curții de apel cu privire la acest aspect încalcă efectul devolutiv al apelului, potrivit căruia instanța de apel este ținută să judece cauza sub toate aspectele, inclusiv al integralității apărărilor formulate prin întâmpinare.

În altă ordine de idei, recurenta a apreciat că soluția dată excepției tardivității este nelegală, deoarece dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. fac trimitere la data la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar în speță autoarea cererii de revizuire a luat cunoștință despre declararea ca falsă a hotărârii A.G.A. încă de la momentul pronunțării sentinței penale de către prima instanță, respectiv 09.10.2006, și nu de la data la care a aflat că această hotărâre a fost menținută în căile de atac.

O altă critică, pe care recurenta a circumscris-o ipotezei reglementate de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt, din perspectiva nulității actului juridic.

În altă ordine de idei, a susținut că prin analogia dintre actul fals, în sensul art. 324 C. proc. civ. și actul nul, instanța de apel a răsturnat chiar prezumția bunei credințe la încheierea actului juridic, deși acest lucru nu s-a cerut de părți, împrejurare care, în opinia sa, atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât contractul de asociere în participațiune nu a fost declarat fals, ci a fost anulat de instanța penală, nu ca urmare a constatării a faptului că este fals, ci ca o consecință a anulării unor hotărâri ale Consiliului de Administrație și ale Adunării Generale a Acționarilor, raportat la încălcarea normelor și principiilor vizând formarea voinței sociale.

În opinia recurentei, motivarea curții de apel este contradictorie, reținându-se, pe de o parte, că nulitatea poate avea și alte motive, străine de fals, astfel că nu este aplicabil art. 322 pct. 4 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că anularea unor înscrisuri ca urmare a subsecvenței față de un înscris fals intră în câmpul de aplicare a textului de lege sus-menționat; or, legiuitorul a statuat că, pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., caracterul fals al înscrisului trebuie constatat printr-o hotărâre judecătorească, sintagma "înscris declarat fals" impunând fără echivoc această condiție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

La 04.05.2016, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică, dezvoltată de recurentă subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., este nefondată.

Autoarea căii de atac a susținut că, neluându-i în examinare apărările vizând tardivitatea cererii de revizuire, instanța de prim control judiciar a încălcat efectul devolutiv al apelului, potrivit căruia instanța de apel este ținută să judece cauza sub toate aspectele.

Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu."

Așadar, instanța de apel este chemată să verifice ce s-a judecat în primă instanță numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum apellatum.

În alți termeni, apelul declarat de o parte este devolutiv doar în privința aspectelor criticate prin apel, devoluțiunea totală a cauzei având loc, în măsura în care apelantul nu critică întreaga hotărâre, numai în condițiile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Cum, în speță, sentința a fost apelată doar de S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., în mod corect instanța de prim control judiciar s-a raportat în soluționarea căii de atac la motivele de apel, reținând că intimata nu poate obține în cadrul apelului declarat de revizuentă schimbarea soluției tribunalului asupra excepțiilor pe care le invocase în judecata în fața primei instanțe.

Procedând altfel, instanța de apel ar fi încălcat nu numai principiul consacrat de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., dar și regula înscrisă la art. 296 din același Cod, potrivit căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Alegațiile recurentei, în sensul că la momentul pronunțării hotărârii nu avea interes în promovarea apelului, nu sunt apte să conducă către o altă concluzie, de vreme ce, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., aceasta era în drept să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe sub aspectul soluției date excepțiilor invocate, însă nu a înțeles să își exercite acest drept.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei conform căreia excepția tardivității este una de ordine publică, astfel că putea fi invocată și din oficiu, atât timp cât art. 295 alin. (1) C. proc. civ. prevede doar posibilitatea pe care o are instanța de apel de a invoca motive de ordine publică, atunci când apreciază că acestea există.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nici criticile vizând tardivitatea revizuirii, invocate prin memoriul de recurs, nu pot face obiectul analizei instanței supreme.

Recurenta a criticat decizia atacată și prin prisma faptului că prin analogia dintre actul fals, în sensul art. 324 C. proc. civ., și actul nul, instanța de apel a răsturnat chiar prezumția bunei credințe la încheierea actului juridic, deși acest lucru nu a fost solicitat de părți, înțelegând să circumscrie această critică motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și un caz de extra petita, când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Din prezentarea ipotezelor la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ., rezultă că acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanța de apel a răsturnat chiar prezumția bunei credințe la încheierea actului juridic, deși acest lucru nu a fost cerut de părți; a invocat, astfel, un caz de extra petita.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte subliniază că numai acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin dispozitivul hotărârii, atrage incidența acestui motiv de nelegalitate.

Or, în speță, prin decizia recurată, instanța de prim control judiciar a admis apelul declarat de S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., a admis cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și a schimbat sentința civilă nr. 6245/16.10.2000 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Astfel, chiar și în condițiile în care, prin considerente, instanța de apel ar fi apreciat asupra bunei credințe a părților la încheierea contractului de asociere în participațiune, această împrejurare nu ar fi aptă să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt, din perspectiva nulității actului juridic.

Cum motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății - nu o situație de fapt -, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, instanța supremă va analiza această critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., deoarece contractul de asociere în participațiune nu a fost declarat fals.

Nici această critică nu este fondată.

Analiza sentinței penale nr. 2076/09.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București relevă că inculpatul C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în formă continuată, de fals intelectual, în formă continuată și de uz de fals, în formă continuată. De asemenea, prin aceeași hotărâre, s-a dispus anularea, între altele, a art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, cât și a contractului de asociere încheiat între părțile litigante.

Judecând apelurile promovate împotriva acestei sentințe penale și menținând dispozițiile pe latură civilă adoptate, Tribunalul București, secția I Penală a reținut că în mod corect prima instanță a anulat, în condițiile art. 348 C. proc. pen.., art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, constatând, în considerente, că aceste acte au fost falsificate; în ceea ce privește contractul de asociere în participațiune al părților, instanța de apel a notat că acesta este consecința directă a activității infracționale a inculpatului, fiind una din modalitățile în care aceasta s-a realizat.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că falsul reținut de către instanțele penale nu se limitează numai la clauzele cuprinse în art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, prin care s-a aprobat încheierea contractului de asociere, ci își extinde efectele și asupra contractului însuși.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, aceasta urmează a fi obligată, în aplicarea art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 3.334 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 494/27.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 3.334 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.