ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05 august 2014, sub numărul x/2014, revizuentul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a formulat, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunțate de Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. A. S.R.L. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1168 din 09 martie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire și cererea de revizuire, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., solicitând schimbarea sentinței civile nr. 1168 din 09 martie 2015 în sensul admiterii cererii de revizuire și, în consecință, retractarea sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu majoritate, a admis apelul formulat de apelantul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. împotriva sentinței civile nr. 1168 din 09 martie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă cererea de revizuire și schimbată în tot sentința nr. 7667 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția Comercială, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 7967 cu 30 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000 s-a admis acțiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. BIROUL DE TURISM ȘI TRANZACȚII S.A. (în prezent S.C. Biroul de Turism și Tineret S.A.) și s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activelor ce au făcut obiectul contractelor de asociere în participațiune nr. 424 și 424 bis din 09.07.1999.

Hotărârea tribunalului este definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a apelului.

Potrivit art. 261 alin. (4) vechiul C. proc. civ., introdus prin O.G. nr. 13/1998, în cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care vor face corp comun cu hotărârea, în raport de acest text de lege, hotărârea nefiind motivată.

Prin O.U.G. nr. 290/2000 a fost abrogată O.G. nr. 13/1998, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat fiind pronunțată în intervalul de timp în care a fost în vigoare prevederea legală sus-menționată.

În conformitate cu 725 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., actul de procedură rămâne supus legii sub imperiul căreia a fost emis, motiv pentru care hotărârea pronunțată trebuia motivată doar în condițiile în care se exercitau căile de atac prevăzute de lege.

În cauză s-a exercitat o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea, după aproximativ 14 ani de la data pronunțării acestei sentințe, fapt pentru care instanța a apreciat că nu mai există posibilitatea motivării hotărârii de către judecătorul care a pronunțat-o, o motivare realizată de un alt judecător nefiind utilă soluționării cererii de revizuire.

Pe cale de consecință, curtea de apel a considerat că nemotivarea sentinței nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii prin care s-a soluționat cererea de revizuire, prima instanță având elemente suficiente pentru soluționarea acestei căi de atac, prin raportare la motivul de revizuire invocat.

Curtea de apel a constatat că ulterior pronunțării sentinței nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința penală definitivă nr. 2076/09.10.2006, a dispus anularea art. 11 din hotărârea AGA a BTT S.A. din 05.08.1999, în temeiul căruia s-au încheiat contractele de asociere în participațiune cu intimata în cauză.

Sentința 7967 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția Comercială s-a întemeiat pe contractele de asociere în participațiune nr. 424 și nr. 424 bis din 09.07.1999.

Curtea de apel a reținut că apelanta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., invocând sentința penală nr. 2078/09.10.2006, respectiv că hotărârea atacată a fost pronunțată în temeiul înscrisurilor false reprezentate de cele două contracte de asociere în participațiune.

A observat instanța de apel că doar contractul nr. x a fost anulat prin hotărârea penală invocată, valabilitatea celui de-al doilea contract nefiind analizată, însă ambele contracte s-au încheiat în aceleași condiții, respectiv în temeiul art. 11 din hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, instanța penală constatând caracterul fals al procesului-verbal al adunării generale și, în consecință, dispunând anularea acestui articol din hotărârea AGA din 05.08.1999.

Cu privire la contractul nr. x, instanța penală a apreciat că se impune anularea acestuia în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință, în privința niciunuia din contractele de asociere în participațiune, instanța penală neconstatând, în mod direct, falsul.

Curtea, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a vechiul C. proc. civ., a constatat că prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire este îndeplinită în cauza de față, sentința civilă atacată fiind o hotărâre definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, curtea de apel a reținut că prin "înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății" se înțelege nu doar înscrisul reținut ca atare odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. De asemenea, pentru a fi îndeplinită această condiție se impune ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii, adică în lipsa respectivului document soluția instanței să fi fost alta.

Contractele de asociere în participațiune încheiate între apelantă și intimată nu au fost declarate false de către instanța penală, dar reprezintă consecința directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a BTT S.A. din 05.08.1999, ele reprezentând, în mod evident, o situație juridică ce nu corespunde realității.

Raportat la cauza acțiunii soluționate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv răspunderea contractuală izvorâtă din chiar contractele menționate, Curtea a apreciat că acestea sunt determinante în cauză.

În mod neechivoc, lipsa contractelor de asociere în participațiune nu ar fi putut duce la stabilirea obligației apelantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În concluzie, Curtea a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii de revizuire.

Raportat la falsitatea celor două înscrisuri și, implicit, la nulitatea contractelor pe care acestea le constatată, instanța de apel a considerat că în cauză nu prezintă relevanță susținerile intimatei în ce privește buna sa credință în încheierea sau la executarea acestora.

Reanalizând pe fond cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L., având ca obiect obligarea S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului B. și Punct medical, descrise în contractele de asociere în participațiune, Curtea a reținut că, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, "Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome, în următoarele condiții: a) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu societățile comerciale și companiile naționale cu capital majoritar de stat, precum și cu regiile autonome, la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deținătorului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea investițiilor efectuate în activ de către chiriaș".

Curtea a subliniat că cerința impusă de legea specială pentru vânzarea activelor era ca solicitantul să utilizeze activele în baza unui contract de închiriere, de locație de gestiune sau de asociere în participațiune, or, în cauza de față, raportat la cele reținute anterior cu privire la caracterul fals al înscrisurilor invocate, intimata nu poate fi considerată titulara unui asemenea contract.

Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 327 alin. (1) Curtea a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În opinia separată, instanța s-a exprimat în sensul admiterii apelului, anulării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A apreciat judecătorul aflat în minoritate că această soluție se impune întrucât sentința nr. 7967/30.11.2000, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată sub imperiul modificărilor aduse art. 261 din C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 13/1998, astfel că nu cuprinde considerentele avute în vedere de instanță cu prilejul soluționării cauzei.

Potrivit art. unic al ordonanței "În cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care vor face corp comun cu hotărârea."

În cauză, atât prima instanță cât și instanța de apel au considerat că se poate proceda la soluționarea cererii de revizuire în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită, deși soluționarea cererii de revizuire implică în mod necesar verificarea înscrisurilor apreciate ca relevante de către instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Or, în absența motivării, aceste înscrisuri nu pot fi identificate de către instanța de revizuire, aceasta neputând suplini, prin propria sa judecată, lipsa considerentelor sentinței și neputând proceda la identificarea înscrisurilor reținute ca relevante la pronunțarea soluției supuse revizuirii.

A apreciat judecătorul că această concluzie se impune, cu atât mai mult cu cât relevanța înscrisurilor sancționate ca false, pentru măsura dispusă prin sentința civilă nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, a fost contestată.

Lipsa motivelor hotărârii constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6 CEDO, în cauză nemotivarea hotărârii reprezentând încălcarea unei dispoziții imperative cuprinse în art. 261 alin. (4) din C. proc. civ., așa cum acesta a fost modificat prin O.G. nr. 13/1998.

Împotriva acestei decizii recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, în susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., fiind aduse următoarele argumente:

Decizia atacată este netemeinică și nelegală în condițiile în care, în conformitate și cu opinia separată formulată de către membrul completului de judecată, anterior soluționării cererii ce face obiectul judecății se impunea motivarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat.

Astfel, în conformitate cu prevederile articolului unic din O.G. nr. 13/1998, în cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care vor face corp comun cu hotărârea.

Recurenta arată că, în cazul în care motivarea hotărârii era necesară, aceasta urma a fi făcută în termen de cel mult 20 zile de la data înregistrării la instanță a căii de atac, O.G. nr. 13/1998 nefăcând distincție în ceea ce privește calea de atac, ca fiind o cale de atac ordinară sau extraordinară, motiv pentru care, în cauză, se impunea motivarea sentinței civile pronunțate, definitivă prin neapelare.

Arată, de asemenea, recurenta că a încheiat cu revizuentul mai multe contracte, respectiv contracte de închiriere, precum și contractele de asociere în participațiune nr. 424 și nr. 424 bis/09.07.1999.

Aceste contracte s-au încheiat în baza unor hotărâri interne ale revizuentului, la care recurenta nu a avut acces la momentul întocmirii actelor ce au urmat, motiv pentru care nu se poate reține că sunt înscrisuri al căror conținut nu este real și că nefiind o operațiune de alterare a realității.

Recurenta arată că, la momentul încheierii contractelor, a avut convingerea că actele semnate sunt perfect legale, fapt pentru care aprecierile instanței de apel privitoare la înscrisul declarat fals în cursul sau în urma judecății nu se aplică prezentei cauze. Mai mult decât atât, deoarece aceste înscrisuri emanau de la o societate - fostă de stat- în virtutea principiului legalității, recurenta a avut convingerea perfectei validității a acestora.

Instanța de apel a reținut că din conținutul hotărârii penale invocate că doar contractul de asociere în participațiune nr. 424 a fost anulat, valabilitatea contractului nr. x bis nefiind analizată și că în privința niciunuia dintre contractele de asociere în participațiune, instanța penală nu a constatat în mod direct falsul.

Cu toate acestea, curtea de apel a reținut că aceste contracte reprezintă consecința directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, reprezentând o situație juridică ce nu corespunde realității.

Arată recurenta că la momentul pronunțării sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 138/2000, conform cărora revizuirea se putea cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai putea face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire urma a se pronunța mai întâi pe cale incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. Textul citat a fost eliminat în partea lui finală prin art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, prevedere declarată însă neconstituțională prin decizia nr. 66/2008 a Curții Constituționale, astfel încât instanța de revizuire trebuia să aibă în vedere forma inițială a O.U.G. nr. 138/2000.

Textul citat se referă strict la înscrisuri declarate false prin hotărâre penală, respectiv prin constatarea de către instanța sesizată cu cererea de revizuire a existenței unei infracțiuni.

Recurenta consideră că anterior modificărilor aduse C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, art. 322 pct. 4 din același cod potrivit căruia cererea de revizuire poate fi primită dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, permitea interpretarea că prin înscris fals se înțelege și actul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, însă modificările legislative exclud posibilitatea unei asemenea interpretări.

În aceste condiții, recurenta arată că toate aprecierile instanței de apel, raportat la contractele de asociere în participațiune sunt eronate, iar noțiunea de înscris fals - în materia revizuirii - are relevanță în condițiile precizate dacă acesta este sau nu rezultatul săvârșirii unei infracțiuni, nefiind suficient să se constate operațiunea de alterare a realității.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Arată intimatul-pârât că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.

La momentul pronunțării sentinței nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 erau în vigoare dispozițiile art. 261 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., care prevedeau că hotărârea pronunțată trebuia motivată doar în condițiile în care se exercitau căile de atac prevăzute de lege, or revizuirea a fost declarată la aproximativ 14 ani de la data pronunțării sentinței.

Intimatul-pârât consideră că nemotivarea sentinței a cărei revizuire se cere nu poate constitui un motiv de nelegalitate.

În ceea ce privește aprecierile recurentei referitoare la legalitatea și valabilitatea contractelor de asociere în participațiune, intimatul-pârât arată că aceste aspecte exced obiectului cauzei, în condițiile în care instanța a fost învestită cu o cerere de revizuire, care se limitează la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.. Aspectele invocate de către recurentă reprezintă apărări de fond, care exced căii de retractare.

Arată, de asemenea, intimatul-pârât că cele două contracte de asociere în participațiune, care au fost determinante pentru pronunțarea sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, reprezintă înscrisuri false, în doctrină și practica judiciară existând o opinie unitară în sensul că prin înscris fals se înțelege nu numai înscrisul constatat ca fiind fals, odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a săvârșit o infracțiune.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat argumentele ce constituie motive de recurs.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un prim argument al recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile O.G. nr. 13/1998 privind modificarea și completarea C. proc. civ., vizează obligativitatea motivării sentinței civile a cărei revizuire se cere.

Înalta Curte constată că, potrivit articolului unic pct. I al O.G. nr. 13/1998, art. 261 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat, în sensul că "În cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, care vor face corp comun cu hotărârea. Părerea motivată a judecătorilor rămași în minoritate va trebui redactată în același timp cu motivarea hotărârii."

În speța dedusă judecății, prin sentința civilă nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contraditoriu cu S.C. BIROUL DE TURISM S.A. (în prezent BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A.), fiind obligată pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului B. și Punct medical, împreună cu terenul aferent deținut în baza contractelor de asociere în participațiune nr. x/09.07.1999 și nr. 424bis/09.07.1999.

Cererea de revizuire a fost introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05 august 2014, așadar după aproximativ 14 ani de la pronunțarea sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, curtea de apel considerând în mod corect că, raportat la această situație, nu mai este posibilă motivarea hotărârii de către judecătorul care a pronunțat-o, motivarea de către un alt judecător neputând complini această lipsă.

Argumentele aduse de către recurentă cu privire la convingerea că actele încheiate, în speță contractele de asociere în participațiune nr. 424 și nr. 424bis din 09.07.1999, sunt legale reprezintă aspecte de fond, care exced căii de atac a recursului, motiv pentru care nu vor face obiectul analizei.

Un ultim aspect invocat de către recurentă vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunțate de Tribunalul București, secția Comercială în dosarul nr. x/2000 a cărei revizuire se cere.

Alegațiile recurentei, în sensul că prevederile art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. se referă strict la înscrisuri declarate false prin hotărâre penală sau prin constatarea de către instanța sesizată cu cererea de revizuire a unei infracțiuni, nu pot fi reținute.

Prin O.U.G. nr. 138/2000 - Secțiunea a VI-a pct. 123, art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. a fost modificat, astfel:"dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii".

Înalta Curte constată că prin sentința penală definitivă nr. 2076/09.10.2006 s-a dispus anularea art. 11 din hotărârea AGA a intimatului-pârât din 05.08.1999, în temeiul căruia s-au încheiat contractele de asociere în participațiune nr. 424 și nr. 424 bis din 09.07.1999. Contractul nr. x a fost anulat prin această sentință, în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la momentul încheierii actului s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință, valabilitatea celui de-al doilea contract nefiind analizată.

În sensul art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ., prin înscris fals se înțelege nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, în acest sens existând o opinie unitară în doctrină și jurisprudență.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel a reținut în mod corect că, deși contractele de asociere în participațiune încheiate între apelantă și intimată nu au fost declarate false de către instanța penală, acestea reprezintă consecința directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, ele reprezentând o situație juridică ce nu corespunde realității, iar acest fapt se circumscrie dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.506,22 RON, către intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.506,22 RON, către intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2017.