ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2026

Ședința publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E. sub nr. x/18.06.2021, repunerea părților în situația anterioară, restituirea prețului încasat și obligarea la plata de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 25.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 284 din 13 iunie 2024, Tribunalul Vrancea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D. având ca obiect rezoluțiune contract și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP prea E. sub nr. x/18.06.2021.

A dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a obligat reclamanții la restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului, adică imobilul teren în suprafață totală de 1071 mp, situat în intravilanul comunei Biliești, sat Biliești județul Vrancea, număr cadastral x, pe care se află o casă de locuit construită din BCA și acoperită cu tablă, în suprafață utilă de 69,1 mp și suprafață desfășurată de 90 mp, număr cadastral x și pe pârâți la restituirea prețului de 55.000 euro.

A respins cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri pentru daune morale ca neîntemeiată.

A obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 8.114 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanții-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 284/13.06.2024 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. și B..

A obligat apelanții-pârâți C. și D., în solidar, la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs pârâții D. și C., prin care invocă aspecte de fapt din dosar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport cu excepțiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Prioritar, cu privire la excepția nulității recursului pentru nesemnare, invocată de intimați în ședință publică, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, se constată că, deși recurenții D. și C. au fost citați cu mențiunea ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să procedeze la semnarea cererii de recurs sau să depună la dosar un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, părțile nu s-au conformat obligației dispuse de instanță. Adresa existentă la dosar, ce cuprindea dispoziția instanței de semnare a cererii de recurs, a fost comunicată părților la 10 martie 2025, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare existente la dosarul de recurs.

În lipsa semnăturii părților, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturilor, și văzând că recurenții D. și C. nu s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

II.2. Cu privire la excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată de intimați în ședință publică, și aceasta urmează a fi admisă.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta și de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin adresa emisă de instanță în data de 05 martie 2025 și comunicată la 10 martie 2025 (potrivit proceselor-verbalede înmânare de la filele x și 20), recurenților li s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.168,75 RON, precum și faptul că au posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Întrucât recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de D. și C..

II.3. Cu privire la excepția tardivității, invocată de instanță, din oficiu.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 236/A din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Galați a fost comunicată pârâților 27 noiembrie 2024, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosarul de apel, dată de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea și motivarea recursului, iar calea de atac a fost transmisă prin poșta electronică la data de 12 februarie 2025, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curți, în condițiile în care ultima zi pentru declararea recursului a fost 30 decembrie 2024, într-o zi de luni.

În cauza de față, se constată și faptul că recurenții nu au invocat intervenită nicio împrejurare, temeinic justificată, care să îi fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal și nici nu au formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

II. 4. Cu privire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, invocată de intimați, prin întâmpinare.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenți pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenții ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurenții trebuiau să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată. În cauză, însă, recurenții, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repun în discuție aceleași aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal, întrucât recurenții nu duc mai departe susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi aplicat greșit normele de drept material, nearătând ce anume din raționamentul instanței este nelegal.

Practic, recurenții nu fac altceva decât să reia, așa cum s-a arătat, situația de fapt din dosar și poziția pe care au susținut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curții de apel.

Cât privește marea majoritatea a criticilor, prin acestea s-a tins la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, în raport cu prețul vânzării care ar fi reflectat starea imobilului la momentul vânzării. Or, toate aceste chestiuni se circumscriu unor motive de netemeinicie, iar nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Drept urmare, având în vedere că recurenții nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului pentru nesemnare.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererile de recurs.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva deciziei civile nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimați, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedite doar de către intimata A. cu facturile din 19.03.2025, 29.01.2026 și 02.02.2026 și extrasele de cont din 08 aprilie 2025 și 03 februarie 2026, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe recurenții D. și C. la plata sumei de 5000 RON, constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea redusă a cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în etapa procesuală a recursului și de faptul că dosarul a fost soluționat, pe excepție, la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva deciziei civile nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenții D. și C. la plata către intimata A. a sumei de 5000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.