ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:1. Obiectul cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, sub nr. x/2018, la data de 01 martie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. din România, solicitând să se constate efectuarea plății către pârâtă, în temeiul art. 35 din C. proc. civ., raportat la art. 2502 C. civ., și prescripția dreptului material la acțiune a pârâtei, în temeiul art. 35 C. proc. civ., raportat la art. 2500, art. 2501 și art. 2517 C. civ. (art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958).

A arătat că, la data de 09 aprilie 2004, a fost perfectat Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/2004, de BNP C., prin care B. din România a transmis către reclamanta S.C. A. S.R.L. dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafața de 86923 mp teren curți-construcții, arabil și drum de exploatare, precum și construcțiile astfel cum au fost individualizate în contractul de vânzare-cumpărare, imobilul fiind dobândit de pârâtă prin licitație în baza procesului-verbal din data de 26 decembrie 1991, transcris sub nr. x/06.01.1993 de Notariatul de Stat Județean Vrancea, conform facturilor nr. x și 2/04.01.1993.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., art. 2500, art. 2501, art. 2502 și art. 2517 C. civ. (art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958).

Prin sentința civilă nr. 8147/2018 din 13 decembrie 2018, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă la data de 16 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 204/2020 din 30 iunie 2020, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. din România, invocată din oficiu, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. din România, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Prin decizia civilă nr. 123/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității, invocată din oficiu, și a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 204/2020 din 30 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 123/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins apelul, ca tardiv, apreciind eronat că termenul legal pentru a declara apel s-a împlinit la data de 24 august 2020 și că cererea de apel a fost depusă la 26 august 2020.

Recurenta a susținut că, în raport de înscrisurile aflate la dosar, ultima zi a termenului impus de lege pentru declararea apelului era la data de 24 august 2020, dată la care reclamanta a transmis cererea de apel, prin serviciul de curierat rapid, astfel cum reiese din înregistrarea făcută de acest serviciu, la rubrica observații indicându-se și conținutul plicului.

Recurenta a arătat că apelul a fost declarat în termen, chiar dacă la rubrica "confirmare de primire", unde se află și ștampila Tribunalului Vrancea, este menționată data de 26 august 2020; în acest sens, recurenta a anexat cererii de recurs AWB-ul emis de serviciul de curierat D. și confirmarea de primire la Tribunalul Vrancea.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 iulie 2021, iar data de 23 iulie 2021, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a învederat că achiesează la concluziile expuse în conținutul acestuia.

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pentru motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., acordând termen, pentru soluționarea pe fond a acestuia, la data de 24 noiembrie 2021

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Conform art. 468 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

Este de necontestat că, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, așadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancțiunea nulității sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege, în caz contrar, intervine sancțiunea prevăzută de lege pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

Devin relevante, astfel, prevederile art. 183 din C. proc. civ. potrivit acestora:

"Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

Dispozițiile art. 183 din C. proc. civ. au ca situație premisă întocmirea actului de procedură de către partea interesată în interiorul termenului absolut instituit de lege, dar, din cauza manierei în care partea a ales să se adreseze instanței, respectiv a modalității în care actul de procedură este transmis, acest act ajunge să fie înregistrat la instanța căreia îi era destinat după împlinirea termenului legal.

Pentru că legea prevede expres că "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță", de principiu, doar de la momentul marcat de art. 199 alin. (1) din C. proc. civ. - înregistrarea și conferirea datei certe prin aplicarea ștampilei de intrare - se poate considera că părțile au căpătat drepturile și obligațiile prevăzute de lege și se produc efecte procesuale ale formulării cererii.

De la acest principiu, în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură, inclusiv a celor prin care se declanșează căile de atac, cum este cazul și în speța dedusă judecății, art. 183 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește două tipuri de excepții, motivate fie de modalitatea concretă aleasă de parte de comunicare, fie de imposibilitatea practică a părții de a se deplasa la sediul instanței.

În cazurile precis și limitativ enumerate de art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., operațiunea juridică de a comunica un act de procedură instanței este valabilă, iar actul procedural astfel transmis produce efectele dorite de parte de la data depunerii la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, iar nu de la data la care acesta este înregistrat la instanță, normă reluată de altfel, și de dispozițiile art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, astfel cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Conform acestui ultim text, actele de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din aplicația ECRIS.

În consecință, în ipoteza transmiterii actului procedural, prin depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, acesta este socotit a fi formulat în termenul legal, cu condiția ca înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare să poarte o dată anterioară împlinirii termenului, aceasta fiind singura dovadă aptă și necesară a conferi dată certă actului procedural astfel comunicat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 183 alin. (3) din C. proc. civ.

Procedând la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei pentru cercetarea celor susținute de către recurentă, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 204 din 30 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă a fost comunicată reclamantei la data de 23 iulie 2020, conform dovezii aflate la dosarului nr. x/2018 a Tribunalului Vrancea.

În raport de comunicarea efectuată la sediul reclamantei la data de 23 iulie 2020, termenul pentru exercitarea apelului pentru această parte s-a împlinit la data 24 august 2020 (luni) prin aplicarea regulii de calcul al termenelor procedurale prevăzută de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - pe zile libere.

Cererea de apel formulată de reclamanta A. S.R.L. a fost transmisă curții de apel, prin serviciul de curierat rapid, la data de 24 august 2020, conform mențiunii din cuprinsul dovezii aflate la dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea sentinței apelate.

Înalta Curte constată că așadar, instanța de apel în mod greșit s-a raportat la data de 26 august 2020, data înregistrării pe rolul curții de apel a căii de atac reținând că aceasta "a fost depusă direct la registratura instanței", fără a observa că cererea de apel a fost transmisă, prin serviciul de curierat.

Înalta Curte reține că, este real că, la dosarul curții de apel, la momentul la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității, invocate din oficiu, nu se regăseau înscrisurile care să probeze exercitarea de către reclamantă în termen a căii de atac a apelului, singura dată certă fiind cea menționată pe cererea de apel, aplicată odată cu înregistrarea acesteia pe rolul instanței (dosarul Curții de apel Galați nr. 3163/213/2018). Această împrejurare nu este însă aptă să justifice ca, în recurs, în prezența dovezilor exhibate de parte, care probează formularea în termen a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 204/2020 din 30 iunie 2020 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, Înalta Curte să aprecieze în sensul soluției deja pronunțate de curtea de apel, fără a aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil, reglementat și garantat de prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În caz contrar, s-ar ajunge ca ingerința în dreptul de acces la o instanță independentă al recurentei să fie una disproporționată între scopul vizat, mijloacele utilizate și interesul părții de a-și vedea protejat dreptul pretins.

În consecință, Înalta Curte constată că părții apelante i s-a produs o vătămare procesuală esențială, reprezentată de respingerea apelului ca tardiv ca urmare a constatării de către instanță a intervenirii sancțiunii decăderii care nu a mai permis cercetarea pe fond a motivelor de apel, ceea ce echivalează cu împiedicarea dreptului părții de acces la calea de atac a apelului.

Ca atare, Înalta Curte reține a fi fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 178 alin. (2) și (3) lit. b) C. proc. civ.. astfel cum deja s-a arătat, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 183 alin. (3) C. proc. civ., art. 468 alin. (1) C. proc. civ. și a aplicat în mod eronat sancțiunea procedurală reglementată de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prin respingerea ca tardiv formulat a apelului declarat de către reclamanta A. S.R.L.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelului acestei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.