Decizia nr. 13/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1979/2020 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să constate caracterul simulat al actului public reprezentat de partajul voluntar încheiat între A. și pârâta B. la data de 13 martie 2014, autentificat de notar C. sub nr. x și să se constate că actul secret a constat în voința reală a părților ca bunul să se reîntoarcă în patrimoniul comun în forma inițială.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 1979 din 11 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.. A admis capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 13 martie 2014 de notar public C. din cadrul S.N.P. "D.". A constatat caracterul simulat al actului public "Act de partaj voluntar" autentificat sub nr. x din 13 martie 2014 de notar public C. din cadrul S.N.P. "D.". A reținut că imobilul apartament nr. x, situat în București, Bd. x, bl. 20 bis, identificat cu nr. cadastral x (număr vechi 2505/10), împreună cu cota parte de 3116/100000 (3,1116 %) din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor coproprietarilor, precum și împreună cu dreptul de folosință pe toată durata existenței construcției asupra terenului de 12,133 mp aferent apartamentului, reprezentând cota parte de 3116/100000 (3,1116 %) din suprafața totală a imobilului bloc, intabulat în CF x (nr. CF vechi x) a București, imobil dobândit de părți prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2012 de notar public E., se află în proprietatea devălmașă a părților, ca bun dobândit în timpul căsătoriei. A admis în parte capătul de cerere prin care se solicită înscrierea în cartea funciară a imobilului, a dreptului de proprietate al părților asupra imobilului, a dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului, respectiv în CF x (nr. CF vechi x), București, Sector 3 a dreptului de proprietate în devălmășie al părților asupra imobilului. A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în cote de 1/2 pentru fiecare parte. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.965 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 499 A din 31 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1979 din 11 decembrie 2020 pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. A păstrat din sentința civilă apelată doar soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în cote de 1/2 pentru fiecare parte. A obligat pe intimatul-reclamant să achite apelantei-pârâte suma de 2982,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru din faza procesuală a apelului. A luat act că apelanta-pârâtă și-a rezervat dreptul a solicita pe cale separată celelalte cheltuieli efectuate la prima instanță și în apel. A respins, ca neîntemeiată, cererea intimatului-pârât având ca obiect cheltuieli de judecată de la prima instanță și din apel.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție: Împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2023 și din 28 martie 2023 și a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a declarat recurs. Prin decizia civilă nr. 943 din 6 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2023 și din 28 martie 2023 și a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Contestația în anulare: Împotriva deciziei civile nr. 943 din 6 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Motivele de contestație în anulare: Prin contestația în anulare formulată, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei nr. 943/2025 pronunțate de Înalta curte de Casație și Justiție, și, în virtutea dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., judecarea cauzei sale, date fiind încălcările grave ale normelor de procedură și omisiunea cercetării motivelor esențiale de casare. În susținerea căii de atac formulate, a invocat următoarele motive: Primul motiv privește nemotivarea asupra probelor esențiale, cu privire la care a arătat că, deși Înalta Curte a admis proba cu înscrisurile depuse prin e-mail la 5 mai 2025, respectiv rezoluția Inspecției Judiciare și adresa care o contrazice, în considerentele deciziei nu există nicio analiză a acestor înscrisuri. În opinia sa, această omisiune echivalează cu o lipsă de motivare substanțială, care încalcă art. 425 alin. (1) C. proc. civ. care obligă instanța să răspundă tuturor criticilor și să analizeze probele admise. A concluzionat că această omisiune atrage incidența art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind astfel nemotivată sub aspectul probelor administrate. Prin al doilea motiv de contestație - nereguli privind semnarea hotărârii și contradicția dintre exemplare- contestatorul a arătat că exemplarul hotărârii contestate nu conținea mențiunea "aflat în imposibilitate de a semna", mențiune care figurează în exemplarul de la dosar. Contradicția contravine art. 427 C. proc. civ., care obligă ca exemplarul comunicat să fie complet și fidel. Neîndeplinirea condițiilor de semnare a hotărârii și contradicția între exemplare încalcă art. 426 alin. (4) C. proc. civ., situație ce în opinia contestatorului, se circumscrie art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., lipsa semnăturii echivalând cu inexistența hotărârii. Prin al treilea motiv de contestație în anulare, s-a invocat întârzierea excesivă a redactării hotărârii de apel, în sensul că, decizia civilă nr. 499 A din 31 martie 2023 a fost redactată și comunicată abia în aprilie 2024, deci cu o întârziere de peste 365 de zile față de termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. A mai afirmat că această întârziere i-a produs un prejudiciu direct, anume imposibilitatea exercitării căii de atac într-un termen rezonabil, contrar art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 CEDO. Întârzierea cu peste 365 de zile a redactării hotărârii de apel intră sub incidența art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât lipsa redactării în termen echivalează cu lipsa motivării, viciu de procedură ce atrage nulitatea hotărârii de recurs întemeiate pe aceasta. Prin al patrulea motiv de contestație în anulare- lipsa analizei motivelor de casare în apel - contestatorul a învederat că instanța de recurs nu a analizat niciunul dintre motivele expuse de recurent și nu a combătut hotărârea primei instanțe, întrucât critica sa a fost respinsă de Înalta Curte cu motivarea că "recurentul nu a arătat care anume motive nu au fost analizate", deși hotărârea din recurs a reținut că niciunul dintre motivele de apel nu a fost examinat: simularea, imposibilitatea morală, lipsa motivării, semnarea nelegală. Astfel, a precizat că, în opinia sa, refuzul Înaltei Curți de a intra pe fond echivalează cu un formalism excesiv, interzis de jurisprudență. Ignorarea integrală a motivelor de apel și validarea acestei omisiuni de către Înalta Curte încalcă art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și constituie motiv de contestație în anulare conform art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin al cincilea motiv de contestație în anulare- mențiune falsă privind data redactării deciziei Înaltei Curți- a arătat că decizia nr. 943/2025, deși consemnează că ar fi redactată la 6 iulie 2025, totuși la 14 și respectiv, la 29 iulie 2025, când a depus cereri de urgentare a redactării și a obținut certificatul de grefă, hotărârea nu era redactată, având în sistemul Ecris o întârziere mai mare de 60 de zile de redactare. A susținut că această împrejurare reprezintă o atestare contrară realității, care ascunde încălcarea termenului de 30 de zile. Contestatorul a concluzionat că atestarea unei date nereale de redactare constituie viciu grav de procedură ce afectează legalitatea hotărârii, caz de contestație în anulare ce se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coroborat cu pct. 7 din același cod, întrucât mențiunea formală contrazice realitatea procedurală dovedită. Cu privire la ultimul motiv de contestație în anulare- lipsa motivării încheierilor de ședință- a arătat că încheierile din 14 și 28 martie 2023 nu conțin nicio motivare privind amânarea pronunțării. Înalta Curte a considerat că este suficientă indicarea temeiului legal. Această abordare contravine art. 426 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța să motiveze fiecare încheiere. Neredactarea și nemotivarea încheierilor de ședință încalcă, în opinia contestatorului, dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. prin care instanța este obligată să motiveze fiecare încheiere, aspect ce se circumscrie dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece lipsa motivării acestor acte intermediare afectează substanțial dreptul la apărare și legalitatea hotărârii finale. A concluzionat că, toate viciile prezentate, ignorarea probelor, semnarea nelegală, întârzierea redactării, lipsa motivării, mențiuni contrare realității- demonstrează o încălcare gravă și sistematică a art. 6 CEDO, ceea ce justifică demersul său.

Apărările formulate în cauză: Intimata a depus întâmpinare, solicitând să se constate inadmisibilitatea contestației în anulare formulate de contestator, dat fiind că niciuna dintre criticile formulate nu se înscrie în dispozițiile art. 503 C. proc. civ. S-a mai arătat că această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Fiind o cale de atac de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte. În finalul întâmpinării a reiterat solicitarea privind respingerea contestației în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Contestatorul a depus note scrise - precizări erori tehnoredactare- solicitând ca instanța să ia act de precizarea temeiurilor legale pentru contestația în anulare și anume, art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 508 din același cod, în sensul admiterii contestației sale, desființarea deciziei civile nr. 943 din 6 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, având în vedere încălcările grave ale normelor de procedură, precum și omisiunea cercetării motivelor esențiale de casare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Constatându-se încheiată procedura de comunicare a fost fixat termen de judecată la 15 ianuarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării contestației în anulare, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra contestației formulate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, dispozițiile legale care reglementează această cale de atac fiind de strictă interpretare și aplicare. Prin urmare, motivele pentru care contestația în anulare poate fi formulată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele conținute expres în dispozițiile C. proc. civ. În cauză, contestația în anulare este formulată împotriva deciziei nr. 943 din 6 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2023 și din 28 martie 2023 și a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În soluționarea contestației în anulare pendinte, Înalta Curte va analiza cauza prin prisma excepției inadmisibilității încadrării motivelor de contestație invocate în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. Analizând din această perspectivă cererea dedusă judecății, observă că prin primul motiv s-a invocat nemotivarea asupra probelor esențiale. Înalta Curte reține că, deși contestatorul a arătat că acest motiv de contestație se subsumează dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ulterior, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei a precizat că motivul invocat se circumscrie din perspectiva sa, dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât omisiunea de a cerceta o probă administrată direct în recurs nu este o "apreciere", ci o eroare procedurală gravă. Prin urmare, Înalta Curte va examina motivul de contestație din perspectiva temeiul de drept precizat prin notele scrise, având în vedere că doar acesta a fost rectificat de contestator, fără a schimba motivarea în fapt a contestației. Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen". Textul are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare menționate de recurent- dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar nu probele, înscrisurile indicate de parte, în susținerea motivelor de casare invocate. Așadar, textul legal la care contestatorul s-a referit, în susținerea motivului de contestație, are în vedere omisiunea instanței de a cerceta unul dintre motivele de casare iar nu modalitatea în care instanța de recurs, în dezvoltarea raționamentului juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, a înțeles să facă referire sau nu la anumite înscrisuri depuse la dosarul cauzei. Nu există o obligație legală a instanței de recurs de a analiza fiecare argument în parte, ci numai de a analiza fiecare motiv de casare formulat, făcând trimitere la aspectele relevante care formează convingerea instanței cu privire la o anumită soluție. Contrar susținerilor contestatorului, în sensul că o asemenea omisiune echivalează cu o lipsă de motivare substanțială, Înalta Curte reține că, în realitate, contestatorul este nemulțumit de modul de interpretare a probelor și de soluția pronunțată în cauză, motiv ce excede cazului de contestație în anulare invocat. Nu poate fi primită nici afirmația contestatorului cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanței de recurs nu i se poate imputa neîndeplinirea obligației de motivare dacă nu a făcut referire la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în considerentele sale, instanța putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, astfel că afirmația contestatorului că înscrisurile care i-au fost încuviințate nu au fost analizate, nu deschide calea contestației în anulare. Printre argumentele contestatorului în susținerea motivului analizat în precedent, se regăsește și referirea la existența unei erori procedurale grave săvârșită de instanța de recurs care a omis analizarea înscrisurilor sale. Înalta Curte precizează că în materia contestației în anulare, singurul temei de drept privitor la noțiunea de "eroare" se regăsește în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar sensul noțiunii, în viziunea legiuitorului, este acela de eroare evidentă care se referă la aspectele formale, procedurale ale judecății în recurs, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, astfel încât, și din această perspectivă motivul invocat nu se încadrează nici în ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Prin al doilea motiv - nereguli privind semnarea hotărârii și contradicția dintre exemplare- întemeiat de contestator pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., conform precizărilor depuse la dosar, acesta a arătat că exemplarul deciziei din recurs nu conține mențiunea"aflat în imposibilitate de a semna", deși aceasta figurează în exemplarul de la dosar. Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia". Acest motiv de contestație în anulare se referă exclusiv la încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă, textul precizând expres ca încălcarea acestor norme să fi fost invocată în fața acelei instanțe, iar aceasta să fi omis a se pronunța asupra ei. Înalta Curte reține că, neregularitățile invocate de contestator se referă la decizia nr. 499 A din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar aspectele învederate au fost invocate în fața instanței de recurs și aceasta s-a pronunțat asupra lor, reținând că decizia "a fost semnată, în numele președintelui de complet, de către președintele secției, făcându-se mențiunea "PROCES VERBAL Pentru Judecător, aflat în imposibilitate de a semna, semnează Președintele secției", iar "cauza împiedicării este menționată în mod generic în hotărâre și constă în imposibilitatea de a semna, nefiind necesară vreo altă explicație exhaustivă, legată de circumstanțele particulare ale motivului împiedicării, care în speță au constat în decesul președintelui de complet înainte de semnarea și comunicarea hotărârii". În concluzie, motivul de contestație în anulare invocat, astfel cum a fost formulat, vizează neregularități procesuale care privesc decizia instanței de apel și supra cărora instanțșe de recurs s-a pronunțat, și, ca atare, excedează condițiilor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. Contestatorul a încadrat în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținerile privind întârzierea excesivă a redactării hotărârii din apel, lipsa analizei motivelor de casare în apel și lipsa motivării încheierilor de ședință din 14 și 28 martie 2023 pronunțate de instanța de apel, împrejurări care l-ar fi prejudiciat în exercitarea căilor de atac, viciind hotărârea pronunțată în recurs și afectându-i dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte reține că, în prezenta cale de atac, prin invocarea acestor motive, contestatorul reiterează motivele din apel și recurs, încercând să provoace o nouă judecată pe fond a cererii sale, ceea ce echivalează cu reevaloarea aspectelor cu privire la care s-a pronunțat anterior o altă instanță, ceea ce este inadmisibil. Motivul indicat de contestator care vizează "Lipsa analizei motivelor de casare în apel" nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât acesta se referă la omisiunea instanței de a cerceta unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., or, din susținerile contestatorului nu rezultă indicarea vreunuia dintre motivele de casare, ci doar nemulțumirea acestuia cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel și recurs. Prin ultimul motiv invocat, "mențiune falsă privind data redactării deciziei Înaltei Curți", contestatorul a arătat că depășirea termenului de redactare constituie un viciu grav ce i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, motiv întemeiat tot pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Nici această susținere nu se încadrează în motivul de contestație indicat și nici în celelalte motive de contestație în anulare, deoarece termenul de redactare a hotărârilor judecătorești este unul de recomandare, iar eventuala nerespectare a termenului de redactare a acestuia nu conduce la nulitatea hotărârii pronunțate și nici nu deschide calea contestației în anulare. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 943 din 6 mai 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.