ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.R.L. și Primarul Orașului Techirghiol, revizuirea deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 285 din 25 martie 2025, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 8 aprilie 2025 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, compeltului nr. 3.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții au solicitat anularea deciziei revizuite și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv a deciziei civile nr. 3010/17.05.2018 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, cu privire la fapta ilicită a intimatei C. S.R.L. constând în edificarea construcției cu încălcarea limitelor legale ale dreptului de proprietate privată izvorând din C. civ. și Legea nr. 50/1991.

În dosarul nr. x/2016, instanțele au reținut implicit și existența prejudiciilor invocate de către reclamanții din prezenta cauză, aceștia afirmând nu numai chestiunile referitoare la vederea către lac și umbrirea imobilului lor, dar și încălcarea dreptului la un mediu sănătos, la intimitate, la calitatea locuirii și neaglomerarea urbană.

Au arătat că revizuenții, chiar neasistați juridic, au făcut trimitere la decizia civilă nr. 3010/17.05.2018, însă curtea de apel nu a analizat aspectele reținute în decizia invocată, nu a clarificat corect și complet acțiunea reclamanților, nu a surprins temeiurile esențiale pe care s-a bazat demersul reclamanților, deși o astfel de obligație îi revenea din oficiu. Astfel, ar fi trebuit să se constate că prima instanță a fost învestită cu o cerere de executare în natură a obligației debitorilor, întemeiată pe art. 1527-1528 C. civ., însă grefată în mod direct pe răspunderea civilă delictuală a acelorași părți, adică pe art. 1349 C. civ., mai exact reclamanții au invocat încălcarea de către pârâta C. S.R.L. a obligațiilor legale cu privire la exercițiul dreptului de a construi, solicitând obligarea acesteia la demolarea clădirii invocând întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.

În continuare, revizuenții au prezentat aspecte de fapt din cadrul litigiului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, făcând trimitere și la Decizia nr. 13/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În data de 9 decembrie 2024, intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând, în esență, că nu se poate reține motivul de revizuire invocat pentru că nu există hotărâri potrivnice, dimpotrivă, prin cele două hotărâri s-au respins acțiunile în răspundere civilă delictuală, una formulată împotriva autorității locale, iar cealaltă împotriva societății intimate pe motiv că nu s-a probat prejudiciul și nici legătura de cauzalitate.

În data de 10 decembrie 2024, intimatul Primarul Orașului Techirghiol a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii de revizuire în condițiile art. 185 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu art. 634 și art. 181 C. proc. civ. și a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, față de inexistența hotărârilor potrivnice.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În doctrină și în jurisprudență, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, între care și aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuenții au solicitat, în contradictoriu cu intimații anularea deciziei civile nr. 1112/17.10.2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016, respectiv a deciziei civile nr. 3010/17.05.2018 a Curții de Apel București.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Techirghiol, Primarul orașului Techirghiol și Primăria orașului Techirghiol, prin Primar și S.C. C. S.R.L, prin care au solicitat obligarea pârâților la desființarea părții începute și neterminate din construcția etajului 2 al clădirii situate în Techirghiol, str. x, jud. Constanța, a cărei autorizație de construire a fost anulată în parte, în mod definitiv prin sentința civilă nr. 6647/21.11.2016 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 în ceea ce privește regimul de înălțime, nivelul 2 și indicatorii POT (procent de ocupare al terenului) și CUT (coeficient de utilizare al terenului) ai construcției începute, sistate și neterminate și acordarea, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1112 din 17 octombrie 2024, obiect al revizuirii, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face (demolare construcție) formulată de reclamanți și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei pronunțate.

În motivare, s-a reținut că, în litigiul anterior, prin sentința civilă nr. 6647/21.11.2016 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 3010/17.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus anularea în parte a autorizației de construire nr. x/19.03.2015 pentru încălcarea indicatorilor de urbanism esențiali, după cum rezultă din considerentele acestor hotărâri judecătorești. Tot din aceleași considerente se reține că nu s-au apreciat întemeiate susținerile reclamanților referitoare la afectarea proprietății lor prin regimul de înălțime al construcției în litigiu, instanțele de contencios administrativ constatând că referitor la umbrirea locuinței, probele administrate nu au fost concludente și nici nu s-a evidențiat că ar fi fost afectată vederea spre lacul Techirghiol.

În acest context factual, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat efectul autorității de lucru judecat al primei hotărâri (în sens negativ sau pozitiv) sau, dacă a fost ridicat, acesta să nu fi fost discutat, se constată că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei ce face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3010/17.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București și a apreciat că pârâta a edificat construcția în litigiu în baza unei autorizații de construire, iar la momentul la care s-a inițiat demersul de anulare a autorizației sale de construire, aceasta a stopat continuarea edificării construcției și, ulterior anulării parțiale a autorizației sale de construire, a inițiat demersuri pentru intrarea în legalitate. Astfel, în raport de conduita adoptată de către societatea pârâtă, instanța a apreciat că nu poate reține că s-ar fi produs vreo vătămare a reclamanților în exercițiul dreptului lor de proprietate, care nu au făcut dovada că prin conduita adoptată de către pârâtă, aceea de a nu demola etajul construcției în privința căruia s-a anulat autorizația de construire, li s-ar fi cauzat vreun prejudiciu sau s-ar fi produs diverse inconveniente în folosința construcției proprietatea acestora.

Prin urmare, raportat la cele expuse, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia.

Mai mult, cauza acțiunii în cel de-al doilea proces finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, pe calea revizuirii, a fost dată tocmai de existența deciziei nr. 3010/2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, privind anularea parțială a autorizației de construire și a făcut obiect al examinării în decizia atacată.

În atare situație, având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea litigiu, în fața instanței de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 3010/17.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, astfel că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță, părțile tinzând, în realitate, la un control de legalitate al deciziei obiect al revizurii.

Astfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuenții au beneficiat în toate gradele de jurisdicție și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretind revizuenții, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Va respinge, totodată, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații C. S.R.L. și Primarul Orașului Techirghiol, care nu au dovedit, în condițiile art. 494 cu referire la art. 452 C. proc. civ., avansarea sumelor pretinse cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații C. S.R.L. și Primarul Orașului Techirghiol.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.