Decizia nr. 1215/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1628/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2017, reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., să se constate că îi aparține palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei "A." de la înființare, respectiv din anul 1947 și până în anul 2003. Prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv al Armatei "A.", a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale și sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist "A.", precum și toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activității fotbalistice al acestei echipe. Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalului București, secția a III-a civilă a admis excepția conexității și a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de față (dosar nr. x/2017).

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "A.", în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.; a constatat că palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei "A." din anul 1947 și până în anul 2003 aparține reclamantului Clubul Sportiv al Armatei "A."; a obligat-o pe pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamant a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv al Armatei "A.".

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. (fostă A.) împotriva sentinței civile nr. 1628 din 5 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei "A." (U.M. 02301 București); a admis cererile de intervenție accesorie formulate de A. și A.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Clubul Sportiv al Armatei "A." în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și a respins această cerere în consecință; a menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului Club Sportiv al Armatei "A.", precum pe cele referitoare la soluția în privința cererii conexe; l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. (1) și (2) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 513 din 28 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. S.A. (fostă A.) împotriva încheierii din 10 mai 2021 și a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a admis recursul declarat de intervenienta A. împotriva aceleiași decizii; a casat încheierea și decizia recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București în rejudecarea apelului Prin decizia civilă nr. 1285A din 23 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtei A. S.A. împotriva sentinței; a admis cererile de intervenție accesorie formulate de A. și A.; a anulat în parte sentința apelată și rejudecând: a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului CSA în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și a respins această cerere în consecință; a respins excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active și pasive invocate în legătură cu cererea conexă, ca neîntemeiate; a respins cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist "A.", ca neîntemeiată; a menținut dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003; l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.

Recursul declarat în cauză Împotriva încheierii din 18 septembrie 2023 și a deciziei nr. 1285A din 23 octombrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a declarat recurs pârâtul A. S.A. (fostă A.). Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenul-pârât a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei atacate, respectiv casarea în tot a încheierii atacate și admiterea apelului, cu consecința admiterii acțiunii conexe și a respingerii în tot a acțiunii principale, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate, respectiv casarea în tot a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel sau primei instanțe. Cu titlu prealabil, recurentul-pârât a menționat că recursul formulat nu vizează soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului CSA aferentă perioadei 1998-2003 și a respingerii acțiunii în această privință, precum și că încheierea recurată este criticată sub aspectul respingerii cererii de probatorii formulate de reprezentantul recurentului la termenul din 18.09.2023, iar decizia recurată este criticată din perspectiva respingerii cererii conexe formulată de A. S.A. și a admiterii în parte a cererii principale, inclusiv asupra nepronunțării asupra excepțiilor procesuale invocate (excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului). i. Primul motiv de recurs invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: - Printr-o primă critică subsumată acestui prim motiv de recurs, recurentul invocă încălcarea prevederilor art. 436 din C. proc. civ., în sensul că, deși a luat act de achiesarea parțială a intimatului-reclamant asupra dreptului recurentului-pârât la palmaresul aferent perioadei 2003-2017, instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre în măsura recunoașterii. Arată, în acest sens, că în încheierea din 18.09.2023 se menționează că reprezentantul convențional al reclamantului precizează că partea pe care o reprezintă nu a contestat palmaresul echipei "A.", deținut de pârâtul-recurent aferent perioadei 2003-2017, instanța confirmând că această achiesare parțială a fost precizată și în întâmpinare. Achiesarea reclamantului, în apel, asupra acestui aspect, a reprezentat o manifestare neechivocă, unilaterală și voluntară a voinței părții implicate în litigiu, de a accepta parțial pretențiile pârâtului, iar achiesarea trebuia să conducă la încheierea litigiului prin recunoașterea parțială a solicitării din cererea conexă. Refuzul instanței de apel de a se pronunța în sensul de a lua act de achiesarea expres formulată e cauzată de încălcarea dispozițiilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate. - Printr-o altă critică, recurentul a invocat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 250, art. 327 și art. 329 din același cod, în sensul că, deși este de notorietate aspectul că recurentul-pârât a preluat și continuat activitatea sportivă și competițională a echipei de fotbal "A.", a respins cererea conexă raportându-se exclusiv la convențiile încheiate de părți. Arată că instanța putea concluziona, în mod rezonabil, că pârâtul deține palmaresul echipei de fotbal "A." exclusiv prin raportare la notorietatea acestui subiect. Potrivit hotărârii recurate, palmaresul echipei istorice A. a încetat în anul 1998, deși echipei de fotbal i s-a asigurat continuitate, în perioada 1998-2003 prin A., iar din 2003 până în prezent de recurent. Pe lângă faptul că aceste apărări reprezintă aspecte necontestate de intimat, ele sunt aspecte cunoscute, de notorietate, echipa istorică "A." își continuă și azi existența sportivă și competițională, atât pe plan intern, cât și internațional, fără a avea vreo semnificație schimbarea denumirii folosite (din A. în acronimul A.), însă instanța de apel s-a pronunțat fără a apela și la instituția juridică a prezumției, rezultată din faptul că aceste aspecte sunt adevăruri general valabile și cunoscute. Precizează că se impune casarea deciziei recurate dat fiind formalismul de care a dat dovadă instanța de apel cu ocazia soluționării cauzei exclusiv prin raportare la "convențiile" dintre părți, deși acestea conțin mențiuni clare asupra transferului drepturilor privind palmaresul echipei "A.", și lipsa unui rol activ, în sensul de a face apel inclusiv la prezumții, aspecte pe care le apreciază ca încălcându-i dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. - Printr-o altă critică, recurentul a invocat că hotărârea recurată încălcă atât dispozițiile art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 501 alin. (1), cu raportare la art. 204 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților, din perspectiva limitelor învestirii instanței cu privire la cererea conexă, astfel cum este acesta reglementat de art. 9 alin. (2), cât și dreptul la apărare prevăzut de art. 13 din același cod, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv prevăzute de art. 6 și art. 13 CEDO. În dezvoltarea acestei critici, susține că instanța de apel a stabilit în mod incorect și insuficient cadrul procesual obiectiv din perspectiva hotărârii de casare și a cererii conexe, interpretând greșit hotărârea de trimitere spre rejudecare. În primul rând, instanța de apel, deși a fost sesizată cu o hotărâre de casare în tot a primei instanțe de apel, al cărei principal motiv de recurs a fost acela de a admite cererea de chemare în judecată conexă, instanța de apel a menținut considerentele primei hotărâri de apel, interpretând greșit limitele trimiterii instanței de control judiciar, în sensul că s-a considerat sesizată exclusiv a judeca dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 2003-2017. Precizează că instanța de apel, în rejudecare, a interpretat greșit cadrul procesual din cererea conexă, pe care l-a limitat greșit la perioada 2003-2017, respectiv nu a analizat apărările și nu a soluționat excepțiile invocate de pârât. Arată, astfel, că instanța de apel a copiat și a indicat în mod formal considerentele deciziei de casare, care însă nu soluționau definitiv litigiul, ci doar stabileau limitele rejudecării și obligațiile instanței de trimitere, nu a arătat care este silogismul judiciar propriu cu privire la motivele stabilite prin decizia de casare a fi analizate cu ocazia rejudecării apelului, a preluat susținerile intimaților fără să le verifice raportat la apărările formulate și la probatoriu, nu a administrat nicio probă suplimentară, nu a analizat efectiv aspectele de fapt și de drept ce formează obiectul dosarului, raportat la susținerile contradictorii ale părților, nu s-a raportat și nu a analizat argumentele și probele recurenților, pe care le-a exclus de plano, nu a analizat și nu a verificat aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă raportat la situația de fapt și de drept, câtă vreme nu a administrat probe suplimentare. Precizează că sensul deciziei de casare era tocmai ca, în rejudecare, instanța de trimitere să analizeze efectiv toate aspectele indicate și dacă este cazul să se administreze probe suplimentare. Arată, în acest sens, că deși se impunea administrarea de probe pentru stabilirea situației de fapt și de drept cu privire la situația palmaresului echipei de fotbal "A.", instanța de apel a respins probele solicitate și nu a lămurit corect aspectele indicate prin decizia de casare, pentru care era necesară suplimentarea probatoriului, fiind încălcate principiul disponibilității reglementat de art. 9 și art. 22 alin. (2), principiul aflării adevărului prevăzut de art. 22 din același cod, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv prevăzute de art. 6 și art. 13 CEDO. - Subsumat aceleiași critici, recurentul susține și că instanța de apel nu a analizat apărările și nu a soluționat excepțiile invocate de către recurenta-pârâtă. Menționează, în acest sens, că a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la aceste excepții, fiind încălcate principiul disponibilității și limitele învestirii instanței. ii. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat necercetarea fondului cauzei de către instanța de apel cu privire la problema adevăratei continuatoare a clubului din 1947 "A." și cu privire la problema transferului/păstrării palmaresului echipei de fotbal, cu încălcarea prevederilor art. 501 alin. (3) din C. proc. civ. Susține că lipsa administrării de probe suplimentare coroborată cu ignorarea probelor administrate în ciclurile procesuale anterioare a determinat o concluzie total opusă, respectiv admiterea în parte a cererii principale și respingerea cererii conexe. Concluzia necercetării fondului rezultă din neanalizarea probelor administrate în ciclurile procesuale anterioare și în rejudecarea apelului, dar și din neanalizarea motivelor, apărărilor și argumentelor invocate de recurent. Precizează că instanța de apel a ignorat poziția forurilor oficiale fotbalistice interne și internaționale care stabilesc în persoana sa aspectul adevăratei continuatoare a clubului "A.", cât și probatoriile depuse de aceasta (extras site CSA, unde se recunoaște preluarea și continuarea activității fotbalistice a echipei "A." de către recurent). Susține că instanța de apel nu a analizat aspecte esențiale pentru soluționarea prezentei cauze. Astfel, pentru perioada 1947-1967, nu a arătat de unde rezultă drepturile intimatului-reclamant asupra palmaresului istoric al echipei de fotbal "A." din 1947. Acest aspect a fost cenzurat prin casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea stabilirii cu exactitate a limitelor învestirii instanței ca urmare a neanalizării de către instanța de apel a întregii perioade pentru care se invocă drepturile asupra palmaresului. Examinarea dispozițiilor legale menționate devenea incidentă numai după ce instanța clarifica perioada pentru care s-a formulat petitul conex, în special pentru 1947-2003. Consecința acestei modalități de analiză a motivelor de apel a determinat o incorectă și insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv din perspectiva cererii conexe, generând o încălcare a limitelor învestirii instanței, conform art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., a principiului disponibilității și a dreptului la un proces echitabil. iii. Printr-un al treilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurent a invocat nelegalitatea încheierii atacate, ca urmare a respingerii probelor solicitate în rejudecarea apelului. Respingând, cu o motivare lacunară și străină de natura cauzei, probele solicitate, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 501 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora în cazul rejudecării după casarea cu trimitere sunt admisibile orice probe prevăzute de lege. Procedând astfel, pe lângă dispozițiile legale menționate, instanța de apel a încălcat și principiile rolului activ al judecătorului, contradictorialității și dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, date fiind dezlegările deciziei de casare. A mai arătat și că, prin răsturnarea sarcinii probei cu privire la dreptul de proprietate asupra palmaresului, s-au încălcat dispozițiile art. 249 și urm. din C. proc. civ. și art. 6 par. 1 CEDO, întrucât intimatul-reclamant era cel ținut să probeze păstrarea palmaresului în patrimoniul său. În cererea conexă, instanța este ținută, atât în temeiul dispozițiilor rolului activ și al aflării adevărului, apelând inclusiv la prezumții, având în vedere notorietatea continuității fotbalistice și competiționale de către recurent, a preluării echipei, a locului în grupă în sezonul următor, cât și în raport de decizia de casare, să analizeze situația de fapt și de drept, dar și să deslușească raporturile juridice incidente, prin administrarea de probe necesare și utile cauzei, apte să ducă la aflarea adevărului. Arată că necercetarea fondului a fost reținută de instanța supremă ca rezultând din respingerea probei cu expertiză, interogatoriu și adrese către FRF și LPF, cu concluzia casării deciziei cu trimitere spre rejudecare, deoarece respingerea probelor poate fi asimilată cu nesocotirea contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Invocă existența unei insuficiente stabiliri a cadrului procesual obiectiv, din perspectiva perioadei de timp pentru care a fost formulată acțiunea conexă și a elementelor specifice acțiunii privind dreptul asupra palmaresului, a neanalizării specificului fotbalistic al prezentului dosar, dar și al lipsei oricărui text legal privind stabilirea dreptului asupra palmaresului în favoarea intimatului. Menționează că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 249 și urm., art. 264-265 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 CEDO, prin ignorarea înscrisurilor depuse de recurent și interveniente, în condițiile în care instanța de apel nu a administrat alte probe. Consideră că sarcina probei în cererea principală, aflată în directă legătură cu cererea conexă, revenea intimatului-reclamant, care ar fi trebuit să probeze transferul către un alt terț ori păstrarea palmaresului în patrimoniul său, având în vedere caracterul acțiunii introductive. iv. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat că decizia atacată este, pe de o parte, nemotivată, iar pe de altă parte, conține motive contradictorii și străine de natura pricinii. Susține că decizia recurată este nemotivată întrucât nu conține niciun text legal ori temei legal în ceea ce privește aspectele referitoare la dreptul asupra palmaresului aparținând echipei de fotbal "A.". Decizia recurată conține și motive contradictorii reținând, pe de o parte, respingerea probelor solicitate de recurent, la termenul din 18.09.2023, iar, pe de altă parte, admiterea acțiunii intimatului-reclamant și respingerea cererii conexe, cu motivarea că recurentul-pârât nu a dovedit transferul dreptului asupra palmaresului. Hotărârea atacată conține motive străine de natura pricinii cu privire la legătura pretinsă, dar inexistentă, între decizia privind mărcile, în care se reține că intimatul-reclamant nu a transferat integral patrimoniul său și dreptul asupra palmaresului, în contextul în care are autoritate de lucru judecat aspectul că palmaresul nu este un drept patrimonial. În plus, marca pretins aparținând intimatului-reclamant nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. v. Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul, reluând susținerile anterioare, a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a respingerii probelor solicitate, în condițiile în care în rejudecare erau admisibile orice probe, conform art. 501, respectiv ca urmare a respingerii cererii conexe, deoarece nu a fost dovedit transferul dreptului asupra palmaresului, în condițiile în care instanța de apel avea la îndemână prezumția, care se corobora cu probatoriul administrat. vi. Prin cel de-al șaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă ori ca nefiind de competența instanțelor judecătorești, date fiind prevederile art. 58 din Statutul FRF care instituie în mod imperativ obligația soluționării litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România în care sunt angrenate cluburile afiliate exclusiv de comisiile cu atribuții jurisdicționale ale FRF, corelativ cu interdicția soluționării acestor litigii de către instanțele judecătorești. Susține că prezentul litigiu este izvorât ori cel puțin se află în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în acesta fiind angrenate cluburi afiliate ale FRF, iar legislația aplicabilă nu instituie în mod expres obligația soluționării acestui tip de litigii în fața instanțelor competente. Mai arată și că intimatul-reclamant este un club de fotbal afiliat FRF, contrar reținerii instanței. vii. Prin cel de-al șaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 430-432 din C. proc. civ. atunci când a reținut efectul pozitiv al considerentelor deciziei civile nr. 3425/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigiul pendinte. - În dezvoltarea unui prim aspect subsumat acestui motiv de recurs, a susținut că decizia de casare nu stabilește că efectul pozitiv al deciziei menționate are aplicabilitate în cauză, ci doar că instanța de apel (în al doilea ciclu procesual) nu a analizat aspectele privind incidența art. 431 alin. (2). Susține că, respectând indicația de analiză din decizia de casare, efectul pozitiv al deciziei civile nr. 3425/2014 nu are aplicabilitate în cauză, pentru că în prezentul litigiu a fost stabilit definitiv caracterul nepatrimonial al dreptului la palmares, în contextul în care în decizia menționată se face referire strict la neoperarea totală a unui patrimoniu. Arată că litigiul anterior a avut ca obiect drepturi de proprietate intelectuală (anularea unei mărci), iar toate constatările din cuprinsul deciziei respective fac referire la aceste aspecte, iar nu la dreptul asupra palmaresului. Precizează, așadar, că în dosarul anterior nu s-a analizat și nu s-a făcut legătura între echipa de fotbal istorică "A." și nu s-a analizat palmaresul echipei de fotbal, în timp ce în prezentul litigiu se analizează desprinderea secției de fotbal care a preluat și palmaresul. Menționează, totodată, că decizia anterioară face referire la aspecte ce excedează prezentei cauze, constând în notorietatea denumirii "A." și la anularea mărcii înregistrate de părțile din acel dosar pentru rea-credință, în timp ce în prezentul litigiu se analizează doar dreptul asupra palmaresului. În aceste condiții, consideră că decizia anterioară nu poate produce efecte în prezentul litigiu, în acord cu principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești prevăzut de art. 435 din C. proc. civ. Mai arată că, în prezenta cauză, decizia anterioară ar fi putut avea cel mult forța probantă a unui înscris, care se impune a fi coroborat cu probatoriul direct administrat în prezentul dosar, iar recurentul a făcut dovada contrară cu privire la adevărata succesoare a clubului/echipei de fotbal "A.", potrivit art. 435 alin. (2). Nu trebuie confundată marca cu palmaresul și nici drepturile aferente/asupra acestora, cu atât mai mult cu cât, din perspectiva analizată, prezintă relevanță marca "A.", care în ultimii 17 ani a fost folosită doar de recurenta-pârâtă, adică de secția de fotbal, doar pentru fotbal. În condițiile în care obiectul prezentului dosar îl constituie palmaresul, rezultă că nu există nicio legătură între palmares și drepturile de proprietate intelectuală asupra diverselor mărci, motiv pentru care consideră că decizia nr. 3425/2014 nu are vreun efect pozitiv datorat unei pretinse autorități/puteri de lucru judecat în prezentul dosar. - În continuare, în legătură cu același motiv de recurs, recurentul a invocat și încălcarea de către instanța de apel a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv și a principiului nemijlocirii administrării probelor. Având în vedere toate aspectele și argumentele indicate anterior, consideră că este necesară administrarea de probe pentru a se identifica corect, complet și real adevărata situație a transferului palmaresului secției de fotbal operat în 1998, inclusiv cu privire la problema transferului ori păstrării palmaresului echipei de fotbal "A.". Apreciază ca fiind necesară administrarea de probatorii noi în mod direct în acest dosar cu privire la problema adevăratei continuatoare a clubului/echipei de fotbal "A." și a transferului/păstrării palmaresului, conform dispozițiilor art. 16 și art. 22 din C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 6 par. 1 CEDO. Susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 327 și art. 329 din cod cu ocazia aplicării unor prezumții judiciare cu privire la aspectul transmiterii palmaresului și a pretinsei legături dintre dreptul asupra mărcii "A." și palmaresul echipei de fotbal "A.". viii. Prin cel de-al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea principiului legalității procesului civil, prevăzut de art. 7 raportat la art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., prin aceea că decizia recurată nu conține temeiul juridic și normele juridice încălcate de prima instanță și nici normele care să argumenteze raționamentele și soluția din decizia recurată cu privire la aspectele privitoare la dreptul asupra palmaresului. Aceeași constatare rezultă și din aspectul modificării în mod nelegal a obiectului și a cauzei acțiunii direct în apel cu privire la aspecte neinvocate prin acțiunea introductivă și care nu formau obiectul procesului, anterior menționate. Subsumat aceluiași motiv de recurs, invocă și încălcarea art. 5 alin. (3), din moment ce instanța de apel pare că a judecat cauza în echitate, fără să indice nicio dispoziție legală în sprijinul afirmațiilor sale, ignorând dispoziții legale exprese și încălcând alte prevederi legale imperative, precum și principii fundamentale ale procesului civil. Instanța de apel nu a clarificat motivul pentru care continuitatea activităților sportive și competiționale ale clubului de fotbal "A." de către recurent și preluarea locului în grupe în sezonul competițional următor nu are semnificația juridică a preluării și deținerii palmaresului echipei. Decizia atacată nu clarifică obiectiv cauza, întrucât instanța de apel vorbește despre o "echipă istorică A." și despre o echipă deținută de recurent, fără a clarifica dacă este aceeași echipă sau sunt două echipe distincte. Mai afirmă ca fiind nelegale și străine de natura cauzei considerentele potrivit cărora: "în absența preluării palmaresului, A. nu ar fi putut continua activitatea competițională nu poate fi primit deoarece continuarea în Divizia A în sezonul următor a avut la bază o manifestare de voință specială între Asociație și A.", respectiv "continuarea activității sportive la nivelul anului 1998 s-a realizat de A. nu în considerarea preluării palmaresului, ci în considerarea mențiunilor din actul constitutiv", având în vedere că aprobarea continuării activității competiționale în Divizia A, în același loc anterior deținut de echipă, în sezonul competițional următor, nu se putea realiza doar în baza acordului privat (special) dintre două entități private, ci trebuia aprobată de FRF. Or, această entitate de drept privat și de interes public nu putea aproba continuarea, în lipsa palmaresului. În realitate, prin respingerea probei de a se solicita relații de la FRF de către instanța de apel nu a fost clarificat acest aspect. În legătură cu aceste chestiuni, arată că preluarea palmaresului este singura condiție juridică a aprobării de către FRF a continuării activității competiționale din locul în clasamentul respectiv din eșalonul în care se afla echipa "A." la data preluării activității competiționale de către recurent. Cele două entități juridice care au fost înființate chiar de reclamant (sau cel puțin cu acordul său), respectiv A. după anul 1998 și, ulterior, din anul 2003, societatea pârâtă A., au preluat și continuat activitatea și tradiția echipei de fotbal "A.", situație de fapt tradusă prin participarea neîntreruptă în competițiile de fotbal și preluarea, respectiv completarea palmaresului ce face obiectul cauzei deduse judecății. Palmaresul echipei "A." este unic, întrucât activitatea competițională nu a fost întreruptă. Între palmares și dreptul de participare în competițiile de fotbal există o interconexiune obligatorie, întrucât persoanele juridice ulterior înființate au preluat și continuat activitatea sportivă pe plan competițional din momentul la care a încetat activitatea secției de fotbal, începând cu anul 1998, exclusiv prin prisma preluării palmaresului (rezultatelor anterioare). Relevând cadrul factual, recurenta-pârâtă susține că din statutul Asociației, respectiv din actul constitutiv al societății denumite inițial A., rezultă că obiectul acestora a fost acela de a continua tradiția de mai multe decenii a fotbalului profesionist al echipei istorice "A.", a cărei susținere nu a mai putut fi asigurată de armată și ulterior de asociația înființată prin Ordinul MApN. Prin înființarea în anul 1998 a A. a fost continuată activitatea A. și, din anul 2003 până în prezent, activitatea A., actual A. S.A., a fost continuată în cadrul organizat de această din urmă persoană juridică, a cărei susținere nu a mai putut fi asigurată de asociația înființată chiar de intimat, sens în care afirmă că se poate reține existența unui raport juridic securizat în timp, făcând trimitere, în acest sens, la principiul securității juridice. Palmaresul nu se regăsește în patrimoniul vreunei persoane, nefiind un drept patrimonial, numai persoana juridică care administrează echipa aflată în competiție poate să-1 invoce, în cazul recurentului actuala societate A. S.A. (fostă A.), în calitate de unic continuator al activității competițional fotbalistice. Continuarea de către societatea pârâtă a activității fotbalistice nu ar fi putut să existe în lipsa preluării palmaresului, deoarece nu există posibilitatea legală de a participa cu o echipă nou-înființată direct într-o competiție sportivă profesionistă organizată în România, la nivelul eșalonului ligii I, de FRF. În continuare, expunând, de asemenea, situația de fapt, recurenta-pârâtă face trimitere la cererea conexă de chemare în judecată și arată că drepturile solicitate asupra palmaresului privesc perioada 1947-2017, în timp ce reclamanta din cererea inițială solicita drepturile aferente perioadei 1947-2003. Reprezentanții intimatului nu au contestat că secția lor de fotbal, înființată în anul 1947, s-a transformat în anul 1998 în asociație sportivă non-profit, cu denumirea A., asociație fără scop lucrativ, reorganizată în 2003, prin comasare, în A., actuala A. S.A.. Rezultă că recurenta-pârâtă este continuatoarea în drepturi a asociației non-profit înființată în anul 1998, care, la rândul său, este continuatoarea secției de fotbal a CSA. În anul 1998, intimatul a desființat secția de fotbal și a transferat echipa de fotbal profesionist cu denumirea "A." și implicit toate drepturile și obligațiile asociate acesteia A., iar din anul 2003 către recurent. Transferul echipei de fotbal, a locului în grupe, a drepturilor federative ale jucătorilor, a "istoriei și trecutului glorios" include și transferul palmaresului clubului. ix. Printr-o primă critică subsumată cel de-al nouălea motiv de recurs invocat (întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.), recurentul a invocat încălcarea normelor legale privind dreptul asupra palmaresului sportiv. Astfel, a susținut că prin decizia recurată s-a reținut în mod nelegal caracterul de drept principal, iar nu accesoriu al dreptului la palmares. În acest sens, a făcut trimitere la definiția palmaresului potrivit Dicționarului explicativ al limbii române și a menționat că reglementarea palmaresului se regăsește în art. 1 alin. (2) și în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, conform cărora scopul activității sportive îl reprezintă obținerea unor victorii. Palmaresul alături de drepturile derivate din acesta reprezintă bunuri incorporale, fără valoare contabilă. Cele mai importante elemente care nu doar formează, ci chiar sunt clubul în sine, sunt cele nepatrimoniale: palmares, istorie, culori. Dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv este un drept personal nepatrimonial subiectiv, indisolubil legat de entitatea (echipa) care participă în competiție și asigură continuitate activității sportive, fiind un drept absolut, opozabil erga omnes, dar în același timp accesoriu echipei care 1-a obținut. - În continuare, relevând cadrul factual a făcut trimitere la istoricul organizării activității sportive a intimatului, pentru ca ulterior să invoce faptul că instanța de apel a încălcat și aplicat eronat normele de drept material privind specificul sportiv și fotbalistic al speței și continuitatea activităților fotbalistice, respectiv dispozițiile Legii nr. 69/2000 și ale Legii nr. 29/1967. În acest sens, a afirmat că instanța de apel a încălcat dispozițiile speciale care guvernează materia specifică a palmaresului sportiv, susținând nelegal că a făcut abstracție de activitatea sportivă a părților în litigiu. Procedând astfel, instanța de apel a ignorat specificul obiectului dosarului, încălcând art. 29 și 32 din C. proc. civ., precum și art. 26-33 din Legea nr. 69/2000, respectiv art. 14 și Anexa nr. 3 din Legea nr. 29/1967. În argumentarea acestei critici, recurentul a reiterat susținerile privitoare la aspectul că instanța de apel a soluționat cauza fără să intre în cercetarea reală și efectivă a fondului cauzei, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. În egală măsură, continuarea activităților sportive și competiționale ale Clubului de fotbal "A." are semnificația juridică a preluării palmaresului. Palmaresul nu se regăsește în patrimoniul vreunei persoane, nefiind un drept patrimonial, astfel că numai persoana juridică care administrează echipa aflată în competiție poate să-1 invoce, respectiv recurentul, în calitate de continuator al activității competițional fotbalistice, fără a emite pretenții că l-ar deține în proprietate, de aceea petitul cererii conexe se referă la dreptul de a utiliza palmaresul și nu se solicită constatarea dreptului de proprietate asupra palmaresului, cum a solicitat intimatul. Continuarea de către această entitate a activității fotbalistice nu ar fi putut să existe în lipsa palmaresului deoarece, conform Statutului FRF, a normelor și regulamentelor în materie adoptate de FRF și de FIFA, nu există posibilitatea legală de a participa cu o echipă nou-înființată direct într-o competiție sportivă profesionistă organizată în România, la nivelul eșalonului ligii I. Din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 (art. 1, art. 4, art. 14 și Anexa nr. 3 din Legea nr. 29/1967) rezultă că între palmares și continuitatea activității fotbalistice există o indivizibilitate naturală. Așadar, palmaresul în cauză nu poate face obiectul dreptului de proprietate al intimatului. În lipsa palmaresului nu exista posibilitatea legală de a continua activitatea competițională din locul în clasament, respectiv din eșalonul în care se afla echipa în cauză la data preluării activității competiționale de către noua entitate. În continuare, relevând cadrul factual, recurentul menționează că este membru al Federației Române de Fotbal (FRF), precum și că intimatul nu a probat o înregistrare la FRF sau o certificare de către FRF a palmaresului solicitat în cauză. Pe de altă parte, niciodată intimatul nu a fost afiliat la FRF și nu a avut dreptul de a desfășura (și nu a desfășurat în concret) activități în plan fotbalistic, aspect care urma a fi probat prin adresa solicitată în apel către FRF, solicitare respinsă însă. Prin urmare, în condițiile în care intimatul nu a fost afiliat la FRF, nu a avut dreptul de a desfășura activități fotbalistice și nici nu a desfășurat vreodată în concret astfel de activități în fața FRF, rezultă cu evidență că palmaresul solicitat prin acțiune nu aparține în realitate acestuia, ci recurentului-pârât. Rezultă, atât din punct de vedere juridic, cât și logic, că palmaresul creat de echipa de fotbal "A." a rămas la secția de fotbal, deci a urmat entitatea care l-a creat și căreia i-a fost acordat (echipa de fotbal, care în mod evident aparține secției de fotbal și deci recurentului, care a preluat și este continuatorul, din anul 2003, al activității echipei de fotbal "A."). În concluzie, o echipă de fotbal nu poate fi disociată de palmaresul său, care aparține exclusiv echipei, iar nu proprietarilor vremelnici ai acesteia, conform principiului de drept accesorium sequitur principale. Mai arată și că, din 1998, asociația, respectiv din 2003, recurenta au preluat, continuat și organizat activitatea fotbalistică, iar după desprindere au făcut publică deținerea echipei și a palmaresului asociat acesteia, aspect de notorietate, utilizarea realizându-se în mod public, legitim și unanim recunoscut, fapt rezultat atât din presa internă, cât și din cea internațională, aspecte neanalizate de instanța de apel. - Printr-o altă critică, subsumată, de asemenea, motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8, recurentul a menționat că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material privind separarea secției de fotbal a intimatului și Protocolul de predare-primire a activelor și pasivelor, încălcând astfel art. 977-985 din C. civ. de la 1864 și art. 1266-1269 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. Afirmă, în acest sens, ca fiind nelegală reținerea instanței de apel conform căreia neincluderea în convențiile încheiate a palmaresului ar duce la concluzia că acest palmares ar fi rămas la clubul CSA, din care s-a desprins secția de fotbal. Interpretarea instanței de apel dată convențiilor încalcă principiile de interpretare a actelor juridice civile prevăzute atât în vechiul, cât și în actualul C. civ., respectiv principiul voinței reale a părților (art. 977, respectiv art. 1266 alin. (1), în sensul că interpretarea actelor nu trebuie să se facă după sensul literal al termenilor, principiul conform căruia actul trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu de a nu produce efecte (art. 978, respectiv art. 1268 alin. (3), încalcă interpretarea sistematică (art. 982, respectiv art. 1267) și cea teleologică (art. 1266 alin. (2), precum și regula de interpretare conform căreia convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat (art. 984, respectiv art. 1268 alin. (4). Astfel, arată că ordinele, protocoalele și tranzacția judiciară invocate de intimat și de instanța de apel, analizate în decizia recurată, nu au reglementat și nu puteau reglementa decât transmiterea bunurilor materiale, iar nu a drepturilor personal nepatrimoniale sau a bunurilor incorporale între cele două entități - clubul și secția de fotbal desprinsă și preluată de noua entitate înființată. Acestea nu au prevăzut (și nici nu ar fi putut să o facă) faptul că se transmite palmaresul de la club la secția de fotbal, deoarece palmaresul nici nu putea fi predat, fiind un bun incorporal și, totodată, era logic din punct de vedere juridic că palmaresul creat și obținut de echipa de fotbal urmează echipa. Relevând situația de fapt, menționează că un aspect relevant este și acela că au fost predate fizic de către intimat noilor entități (deci inclusiv recurentului), trofeele câștigate de echipa de fotbal, respectiv cupe și medalii ce se aflau în patrimoniul secției de fotbal. Faptul că nu era necesar și nici posibil ca prin convențiile încheiate între părți să fie menționat palmaresul istoric rezultă din caracterul de act care a consemnat doar un transfer material de la club către secția de fotbal desprinsă, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 78 și urm., inclusiv art. 80 din Legea nr. 69/2000. Prin urmare, convențiile invocate de instanța de apel au consemnat doar un transfer de bunuri materiale necesare pentru continuarea activității de secția de fotbal desprinsă, însă, în mod evident, nu era necesară consemnarea unui pretins transfer al drepturilor asupra palmaresului. Instanța de apel a analizat superficial doar convențiile de predare a activelor și pasivelor, fără să analizeze și să le coreleze cu cele susținute ori cu prezumțiile generate de notorietatea transferului/preluării echipei (inițial către asociație și din 2003 către recurent). - Printr-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea de către instanța de apel a normelor legale privind transmisiunea patrimoniului în cazul persoanelor juridice (art. 41-42, art. 47 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954). Arată că operațiunile care au intervenit între părți au reprezentat o reorganizare a intimatul, sub forma divizării, caz în care operează o transmisiune cu titlu universal de drept, în temeiul legii. Reiterând criticile anterioare, recurentul susține că prin convențiile încheiate s-a statuat exclusiv sub aspect material (transmisiunea bunurilor materiale, iar nu și a celor incorporale, precum dreptul asupra palmaresului). Analizând în ansamblu convențiile indicate, afirmă că instanța de apel s-a mulțumit să preia argumentația din decizia de casare, fără să administreze probe pentru aflarea adevărului. Astfel, arată că la nivelul anului 1998 a operat o divizare parțială a intimatului, din care secția de fotbal a fost desprinsă și constituită în A., ce a desfășurat activități de fotbal, iar intimat nu a mai fost autorizat și nu a mai desfășurat activități de fotbal cu echipa "A.". Chiar și în situația unei divizări parțiale, era necesar ca acesta să dovedească că a deținut, păstrat ori preluat palmaresul asupra căruia invocă drepturi. Din probatoriul administrat în toate ciclurile procesuale, dar neanalizat de instanța de apel în rejudecare, rezultă că din moment ce activitatea fotbalistică a fost desfășurată ulterior anului 1998 doar de Asociație și din anul 2003 de recurent, aceasta a presupus și folosirea palmaresului, ceea ce demonstrează că palmaresul nu a fost deținut/folosit de intimat, care nu mai avea secție de fotbal. Ca atare, nu era necesară probarea în mod expres a transmiterii drepturilor ori bunurilor, mai ales a drepturilor personale nepatrimoniale. Cu toate acestea, sub aspectul dovedirii transmiterii dreptului asupra palmaresului, este elocvent faptul că noua entitate, A., constituită în anul 2008 în urma divizării CSA, a preluat acest palmares, întrucât a putut să continue competițiile în care vechea entitate fotbalistică era angrenată anterior divizării, preluând punctele obținute de vechea entitate în ediția de campionat 1998-1999, până la momentul preluării, și continuând competițiile în care era angrenată echipa anterior. Menționează că în sezonul competițional 1998-1999 (anul divizării), "A." a continuat pe plan național și internațional în competițiile fotbalistice, datorită punctelor câștigate în Campionatul Național Divizia A, cât și victoriilor obținute în Cupa României atât anterior, cât și ulterior divizării, de vechea și, respectiv, de noua entitate ce a continuat activitatea fotbalistică. Acest aspect denotă că argumentul instanței de apel, potrivit căruia nu există o dovadă a transferului dreptului asupra palmaresului de la vechea la noua entitate ce a continuat activitatea fotbalistică, este nelegal. Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 41 și urm. din Decretul nr. 31/1954 și, prin urmare, a încălcat dispozițiile legale privind transmisiunea palmaresului către recurent prin efectul legii și ca urmare a caracterului accesoriu și a naturii juridice de drept personal nepatrimonial, care urmează soarta entității care l-a obținut și creat. Mai arată că motivarea deciziei recurate conține un sofism, întrucât desprinderea, în 1998, a secției de fotbal a dus la transmiterea tuturor rezultatelor obținute de echipa de fotbal către noua entitate, A., și în anul 2003 către recurentă, aspecte de notorietate, necontestate de intimat. În esență, palmaresul a fost creat de echipa de fotbal și aparține echipei de fotbal "A." și, ca atare, având în vedere natura acestuia de bun incorporal, respectiv de drept personal nepatrimonial, cu caracter accesoriu, este strâns legat de soarta persoanei care 1-a creat, adică de soarta echipei de fotbal. Prin urmare, caracterul de drept personal nepatrimonial arată legătura strânsă cu titularul acestui drept, fiind de esența sa caracterul in personam, strict personal, iar caracterul său accesoriu arată că acest bun incorporal a urmat soarta titularului dreptului aferent. Aceste caractere juridice ale dreptului asupra palmaresului duc la concluzia că nu trebuia ca recurentul să dovedească transferul dreptului asupra palmaresului, ci, dimpotrivă, era necesar ca intimatul să dovedească păstrarea ori transferul către un alt terț al acestui drept în propriul patrimoniu. Ca atare, contrar concluziei instanței de apel, rezultă că în anul 1998 a operat transferul palmaresului de la intimat către entitatea nou-creată și, în 2003, pe aceleași considerente, către recurent, prin separarea secției de fotbal, care practic a preluat echipa de fotbal "A.". Afirmă că transferul a operat atât în virtutea caracterului dreptului asupra palmaresului, cât și ca efect al legii (lato sensu), mai exact în temeiul ordinelor din 1991. Astfel, susține ca nefiind legală concluzia instanței de apel, privind păstrarea palmaresului echipei de fotbal de entitatea din care s-a desprins secția de fotbal, care a fost dedusă doar dintr-o serie de prezumții. - Printr-o altă susținere, subsumată la rândul ei motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8, recurentul afirmă că instanța de apel a încălcat normele legale privind succesiunea sportivă. În dezvoltarea acestei susțineri, face trimitere la opinia științifică a unui expert, expunând conținutul acesteia, pentru ca ulterior să concluzioneze în sensul că intimatul nu putea participa în anul 2003 în competițiile europene, întrucât nu a avut permisiunea din partea UEFA, nefiind afiliat la FRF pentru mai mult de 3 ani. Prin urmare, intimatul, care nu mai este afiliat din anul 1998, nu este succesorul fotbalistic al echipei de fotbal "A." și, ca atare, nu este îndreptățit să pretindă palmaresul ulterior acestui an. De asemenea, expunând în continuare cele menționate în respectiva opinie, arată că s-a reținut de către UEFA, FRF și LPF, pe baza criteriilor stabilite de jurisprudența internațională, că recurentul este succesorul sportiv al clubului anterior, A..

Apărări formulate în cauză - În data de 01.08.2024, a formulat întâmpinare intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei "A.", prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea principală, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca fiind formal, dat fiind că motivele invocate nu se încadrează în motivele strict limitative prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., respectiv ca nefondat. În susținerea excepției autorității de lucru judecat cu privire la cererea principală, intimatul-reclamant a arătat că aceasta a fost soluționată definitiv de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021 (rămasă definitivă prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual), prin care instanța de apel din primul ciclu procesual a constatat că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului Clubul Sportiv al Armatei A.. În continuare, intimatul-reclamant a precizat că, prin calea de atac formulată, recurentul-pârât invocă nemulțumiri și aspecte de netemeinicie, iar nu motive de nelegalitate, solicitând în recurs ce a cerut la fond sau în recursul anterior. Referitor la cel dintâi motiv de recurs, precizează că nu există o achiesare a sa, pentru care era necesară o procură specială, ci precizările depuse au fost mereu în sensul că pârâtul nu are dreptul să folosească denumirea de "A."/"A.", al cărui palmares l-au câștigat sportivii Clubului Sportiv al Armatei "A.", iar nu fotbaliștii recurentului, care joacă pentru un club, o societate comercială înființată în anul 2003. Din cererea conexă nu rezultă că pârâtul ar fi solicitat constatarea palmaresului pentru perioada 2003-2017, iar prin apărări de fond încearcă să își recalifice în mod nelegal cererea. Relevând situația de fapt, menționează că în perioada 2003-2014 recurentul a folosit în mod ilegal o marcă "A.", pe care a înregistrat-o cu rea-credință la OSIM fără consimțământul său și care a fost anulată la cererea intimatului-reclamant în anul 2014 de către instanța supremă, prin decizia nr. 3425/2014. A mai menționat că, în 2016, recurentul a fost obligat să își schimbe denumirea din Fotbal Club A. în A. S.A., ca urmare a deciziei nr. 989A/2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin respingerea recursului (decizia nr. 1628/2018 a Înaltei Curți