ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate că îi aparține palmaresul echipei de fotbal a A. de la înființare, respectiv din anul 1947 și până în anul 2003. Prin cererea de precizare a întâmpinării depusă la termenul din data din 25 septembrie 2018, pârâta a solicitat recalificarea întâmpinării înregistrate la data de 27 aprilie 2018, ca fiind cerere reconvențională, cerere în raport de care instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității, în privința căreia a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 septembrie 2018. Prin încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2018, Tribunalul București a respins cererea pârâtei, reținând că prin recalificarea unei cereri, se urmărește stabilirea calificării corecte a actului de procedură efectuat de părți, ceea ce în speță ar presupune că pârâta a formulat o pretenție proprie împotriva reclamantului prin întâmpinare, dar din eroare, această cerere nu a fost calificată ca fiind cerere reconvențională, or, afirmația pârâtei potrivit căreia palmaresul îi aparține reprezintă o apărare formulată în raport de cererea de chemare în judecată, din cuprinsul actului procesual nerezultând că se formulează pretenții proprii. Drept urmare, a calificat cererea depusă de către pârâtă la termenul din 25.09.2018 ca fiind o cerere reconvențională, pe care a respins-o ca tardivă. Prin cererea formulată la 23 octombrie 2018 și înregistrată sub dosar nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale și sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist A., precum și toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activității fotbalistice al acestei echipe. Prin încheierea din 23 aprilie 2019, a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de față - dosar nr. x/2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. A constatat că palmaresul echipei de fotbal a A., din anul 1947 și până în anul 2003, aparține reclamantului A. A obligat pe pârâta B. la plata către reclamant a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1628 din 5 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. (U.M. x București). A admis cererile de intervenție accesorii formulate de C. și D. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A. în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și a respins această cerere în consecință. A menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal A. din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului A., precum pe cele referitoare la soluția în privința cererii conexe. A obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. (1) și (2) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 și a încheierii din 10 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta B. De asemenea, intervenienta D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunțată de aceeași instanță. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 și a încheierii din 10 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost invocate următoarele critici, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 10 mai 2021, în sensul admiterii în întregime a cererii de probatoriu formulată de recurenta-pârâtă B. S.A. și casarea în parte a deciziei civile nr. 1034A/2021, în principal, admiterea recursului și casarea deciziei civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulata de intimatul-reclamant A. și admiterea cererii de chemare în judecată conexă, formulată de recurenta B., în sensul de a se constata că palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 1947 - data depunerii cererii conexe este unic prin prisma continuității sportive și competiționale, iar acesta aparține reclamantului B. S.A., în calitatea sa de unic continuator al activității fotbalistice și competiționale al echipei de fotbal A., pe care o gestionează. În secundar, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei civile, în sensul menținerii dispozițiilor privind lipsa calității procesuale pasive a A. aferentă perioadei 1998 - 2003 din cererea principală și admiterea cererii de chemare în judecată conexă formulată de recurenta B. S.A., în sensul de a se constata că palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 2003 - data depunerii cererii conexe aparține reclamantei B. S.A., în calitatea sa de continuator al activității fotbalistice și competiționale al echipei de fotbal A. pe care o gestionează. În terțiar, a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, pentru a analiza palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 2003 - data depunerii cererii conexe și menținerea dispozițiilor privind lipsa calității procesuale pasive a A. aferentă perioadei 1998 - 2003. În temeiul art. 519 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dreptul asupra palmaresului unei echipe de fotbal profesionist este unul patrimonial sau nepatrimonial? 2. Palmaresul unei echipe de fotbal profesionist, căreia i s-a asigurat continuitatea sportivă și competițională pe toata perioada existenței sale, în mod succesiv de mai multe entități juridice, este unic și aparține ultimei entități care a continuat și deține activitatea sportivă și competițională a echipei, sau este fragmentat și acesta aparține entităților juridice continuatoare aferent perioadelor în care acestea au asigurat continuitatea? Pe fondul recursului, în ceea ce privește încheierea din 10 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, a arătat că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conține motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, cu încălcarea art. 250 C. proc. civ. în ceea ce privește aspectul respingerii în parte a cererii de probatoriu formulată de reclamanta B. în cererea conexă, deoarece nu justifică de ce probele solicitate a fi administrate nu au caracterul de a fi pertinente, concludente sau apte de a lămuri cauza dedusă judecății. Mai arată recurenta că deși cererea de administrare a probatoriului în apel respectă dispozițiile art. 245 C. proc. civ., prin aceasta solicitând administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, anexând întrebările propuse spre a fi administrate și obiectivele expertizei solicitate, cu indicarea tezei probatorii a fiecăreia dintre probele solicitate, instanța de apel a încuviințat doar proba cu înscrisurile de la dosar și a respins toate celelalte solicitări de probe ca nefiind utile soluționării cauzei. În continuare, recurenta detaliază mijloacele de probă a căror administrare o consideră utilă, cu indicarea tezei probatorii pentru fiecare probă în parte. Cu privire la decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, criticile vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conține motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, decizia încălcând principiul disponibilității părților prevăzut de art. 9 C. proc. civ., fiind dată fără o analiză obiectivă a cauzei. În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a respins motivul de apel reprezentat de faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii conexe - instanțele de fond au interpretat greșit natura și întinderea petitului cererii conexe și au încălcat principiile disponibilității și al dreptului la apărare al reclamantei B. S.A.; instanțele de fond au interpretat greșit că acțiunea conexă se raportează strict la perioada din acțiunea principală, respectiv la palmaresul aferent perioadei 1947 - 2003 și, întrucât au constatat palmaresul în favoarea A., au respins ca neîntemeiată cererea conexă. Or, nu acesta era întinderea palmaresului din cererea conexă, petitul acesteia neindicând o anumită perioadă, astfel încât instanțele de fond trebuiau să analizeze palmaresul echipei A. de la data nașterii echipei din anul 1947 și până la data cererii de chemare în judecată, în caz contrar fiind adusă atingere principiului disponibilității părții, limitând întinderea dreptului a cărui existență/inexistență era cerută a se constata prin cererea de chemare în judecată. Instanțele de fond erau obligate să lămurească cauza sub aspect obiectiv, iar hotărârea instanței de apel nu trebuia să se raporteze la rândul său la o reținere indirectă, eronată a instanței de fond, ci trebuia la rândul său să stabilească obiectiv întinderea drepturilor deduse judecății. Mai arată că deși instanțele de fond s-au raportat la considerentele deciziei nr. 3425/2014 prin care Înalta Curte a reținut că reclamantul nu a transferat întregul patrimoniu către recurentă, acestea nu au analizat dacă a existat un transfer parțial al patrimoniului, iar în cadrul transferului parțial a intrat și palmaresul echipei de fotbal transferată. Instanța de apel nu motivează obiectiv reținerea potrivit căreia palmaresul trebuia în mod obligatoriu indicat într-un act de cesiune - instrumentum și de ce nu putea opera o așa-zisă uzucapiune, ca mod natural de transfer a unui drept. Instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra caracterului unic al patrimoniului unei echipe de fotbal care a avut continuitate. De asemenea, a mai susținut că instanța de apel a respins ca lipsite de interes apărările apelantei potrivit cărora palmaresul nu este un drept absolut, indisolubil legat de club, care poate face obiectul unui transfer către o altă entitate, distinct de transferul clubului sau al echipei de fotbal, motivarea fiind străină de natura cauzei. Mai arată că deși B. s-a înființat în anul 2003, aceasta a preluat de la E. echipa de fotbal A. și totodată istoria și tradițiile glorioase ale echipei de fotbal profesionist A., echipa acesteia fiind continuatoarea activității competiționale a secției de F., închis în anul 1998. Între palmares și dreptul de a participa la competițiile de fotbal există o legătură firească, logică, fiind preluat odată cu continuarea activității sportive pe plan competițional. Preluarea echipei se realizează în mod indisolubil cu preluarea palmaresului acesteia. Transferul, chiar și parțial, al unui fond de comerț, dar care includea și echipa de fotbal, locul în grupe de la momentul respectiv, drepturile federative ale jucătorilor, istoria și trecutul glorios, include și transferul asupra palmaresului clubului, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale. În fine, a mai arătat recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor privind lipsa de interes și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Prin recursul formulat de recurenta-intervenientă D. împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-au formulat următoarele critici: Instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acordând altceva decât ceea ce s-a cerut, cu încălcarea principiului disponibilității, stabilind că dreptul nepatrimonial asupra palmaresului aparține reclamantului-intimat din 1947 până în 1998. De asemenea, a formulat critici în ce privește nesoluționarea cererii conexe formulate de B. S.A. În ceea ce privește calitatea părților din litigiu, este vădit nefondată considerarea calității procesuale a A., respectiv B. S.A. într-un litigiu de transmitere succesivă a unui bun, cu atât mai mult cu cât natura juridică a acțiunii intimatului se circumscrie acțiunii în constatare. Potrivit normelor procesuale în materie, interesul pentru promovarea unui demers juridic ofensiv trebuie să fie, printre altele, legitim. Legitimitatea este generată de concordanța interesului cu bunele moravuri, cu respectarea legii și cu informarea corectă a tuturor celor interesați. În această speță, prin raportare la interesul urmărit de A., și anume de asociere a palmaresului istoric realizat de fosta secție de fotbal și transmis expres și implicit către E. cu noua echipă de fotbal înființată în 2016, se poate constata fără dubiu că nu este atrasă incidența legitimității care să justifice cererea introductivă. În fine, a mai susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a indica aceste norme cu privire la palmares. Deși este foarte amplă, cea mai mare parte a cererii de recurs formulată de recurenta-intervenientă D., conține istoricul cauzei, critici care vizează situația de fapt, dar și chestiuni care depășesc apărările formulate în recurs de recurenta-pârâtă.

Apărările părților: Intimatul-reclamant A. (UM x București) a formulat întâmpinări față de recursul declarat de pârâta B. S.A. și față de recursul declarat de intervenienta D., prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca inadmisibile, dat fiind faptul că susținerile recurenților nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, ca neîntemeiate. Prin întâmpinarea formulată față de recursul promovat de pârâta B. S.A. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, arătând că nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de lege, nefiind vorba despre o problemă de drept reală. În plus, apreciază că cererea recurentei este doar un mijloc prin care se tinde la tergiversarea soluționării cauzei, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. Referitor la criticile vizând încheierea de ședință din data de 10 mai 2021, prin care s-a cerut administrarea unui nou probatoriu în apel, solicită a fi înlăturate, având în vedere că recurenta nu a anexat înscrisuri noi odată cu apelul formulat și nici nu a înaintat ulterior astfel de înscrisuri. Mai mult, nici nu a probat că ar fi inițiat demersuri pe lângă Federația Română de Fotbal pentru a obține înscrisurile solicitate, iar instanța de apel, în mod corect, nu a înțeles să dea curs solicitărilor formulate de apelantă, fără a fi fost inițiate în prealabil minime demersuri de către aceasta. În plus, arată că palmaresul disputat nu depinde de un organizator de competiții precum FRF, așa încât cererile de probatorii nu sunt utile soluționării cauzei. În ce privește interogatoriul, arată că întrebările erau similare cu cele depuse în etapa fondului, prin urmare, acestea nu erau relevante de vreme ce s-a formulat un răspuns față de întrebările adresate în etapa fondului, iar instanța le-a analizat. În ce privește expertiza tehnică judiciară specialitatea contabilitate, arată că proba este neconcludentă, de vreme ce obiectul acțiunii vizează o acțiune în constatare, fără valoare patrimonială, vizând palmaresul. În ce privește motivul de recurs vizând considerentele contradictorii, respective străine de natura cauzei, recurenta nu precizează în concret care sunt acestea. De asemenea, deși se invocă o încălcare a principiului disponibilității și al dreptului la apărare, recurenta nu indică în ce mod s-a produs această încălcare. În ce privește cererea conexă, mai arată că instanța de apel a analizat acest motiv și l-a respins, expunând clar și coerent rațiunile pentru care a procedat în acest mod. În mod corect instanțele fondului au ținut seama de aspectele statuate cu putere de lucru judecat prin Decizia Înaltei Curți nr. 3425/2014, potrivit cărora reclamantul este titularul unei mărci notorii, că nu a cesionat niciodată această marcă, că nu a existat un acord de înregistrare a ei de către B. și că patrimoniul A. nu a fost transferat, prin urmare nici palmaresul nu a fost transferat. În ce privește motivarea instanței de apel, potrivit căreia palmaresul nu este un drept accesoriu al echipei de fotbal, precizează că este întru totul corectă și, în plus, recurenta nu a probat transferul palmaresului în alt mod. În ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, arată că este falsă, procedând la citarea fragmentelor ample prin care, instanța de apel a analizat și în cele din urmă a respins cele două excepții invocate. Prin întâmpinarea formulată față de recursul promovat de intervenienta D., intimatul arată că instanța de apel s-a pronunțat în limitele sesizării și a admis cerere tot în limitele sesizării, așa încât admiterea cererii în parte nu echivalează cu acordarea a altceva decât ceea ce s-a cerut. În opinia intimatului, acest motiv de recurs relevă reaua-credință a intervenientei și s-ar impune amendarea acesteia. Referitor la criticile subsumate secțiunii calitatea părților în litigiu, intimatul-reclamant arată că activitatea sportivă fotbalistică a fost desfășurată în cadrul unor entități juridice diferite, cu regim juridic distinct care și-au desfășurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 și ulterior anului 2003. În ce privește interesul reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, contrar criticilor formulate, arată intimatul că acțiunea a fost inițiată după ce reprezentanții pârâte au afirmat că revendică palmaresul echipei istorice de fotbal, afirmând și în prezent că acesta îi aparține, dreptul fiind, așadar, contestat de către recurenta-pârâtă. Or, prin afirmația potrivit căreia Asociația non profit continuă activitatea sportivă și de performanță a secției de Fotbal al A., nu se poate reține și transferul palmaresului, afirmația având un caracter generic. În ce privește competența de soluționare a diferendului, arată că nu sunt aplicabile dispozițiile Statutului FRF și, prin urmare nici clauza arbitrală, întrucât reclamantul A. funcționează în condițiile art. 29 - fiind un club sportiv de drept public, iar nu în condițiile art. 31 (asociație fără scop patrimonial ori societate pe acțiuni) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000. În ce privește cererea conexă, instanța de apel a soluționat în mod corect criticile de apel vizând acest aspect, reținând o limitare prin petit, a perioadei vizate de cererea conexă, prin aceea că s-a cerut să se constate că îi aparține palmaresul fostei echipe A., iar nu cel al actualei echipe de fotbal. De asemenea, mai arată că în apel se indică perioada maximă 2017, dar, prin precizările formulate de recurentă, se arată că cererea trebuia analizată până la data introducerii cererii conexe, ce a avut loc în anul 2018. În ce privește aspectele vizând palmaresul echipei, reiterează că astfel de drepturi nu au fost cedate nici către E. și nici către B. și, contrar celor susținute de recurentă, demersul inițiat de reclamant nu a învestit instanța cu preluarea locului în clasamentul unei ligi profesioniste, astfel că acest motiv de recurs este străin de natura cererii și de cadrul procesual trasat de reclamant.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 mai 2022 a fost respinsă excepția nulității recursurilor, invocată de intimatul-reclamant A., recursurile fiind admise în principiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând încheierea și decizia recurate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Având în vedere modalitatea de structurare a memoriilor ce cuprind dezvoltarea motivelor de recurs de către cele două recurente, acestea vor fi grupate și analizate împreună, în funcție de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare dintre susținerile formulate de părți. Din perspectiva criticilor formulate de recurente vizând soluționarea motivului de apel referitor la încălcarea normelor de procedură, respectiv a principiului disponibilității și a dreptului la apărare, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește fondat. Parcursul procesual al dosarului relevă că prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu B. să se constate că palmaresul echipei de fotbal a A. de la înființare, respectiv anul 1947 si până în anul 2003, îi aparține. La dosarul x/2018 se arată în mod expres în cererea conexă: "A. nu contestă calitatea B. de continuator al activității fotablistice și competeiționale și de deținător al palmaresului aferent perioadei 2003- prezent." La termenul de judecată din 25 septembrie 2018, pârâta a depus o cerere vizând precizarea întâmpinării și a solicitat instanței ca în virtutea rolului activ să califice întâmpinarea depusă în cauză ca reprezentând cerere reconvențională, cerere în raport de care instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării cererii reconvenționale și a amânat pronunțarea asupra acesteia la data de 27 septembrie 2018. Prin încheierea din data de 27.09.2018, Tribunalul București a admis excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, reținând că nu se impune recalificarea întâmpinării, de vreme ce conținutul actului procesual este concordant cu denumirea sa, prin aceasta pârâta invocând apărări în vederea respingerii acțiunii, din cuprinsul actului procesual nerezultând că se formulează pretenții proprii. Totodată, a calificat cererea depusă la termenul din 25.09.2018 de către pârâtă ca reprezentând cerere reconvențională, pe care a respins-o ca tardivă. La termenul din 23 octombrie 2018, cu ocazia discuțiilor în vederea încuviințării probatoriului, pârâta B. s-a opus administrării probei cu interogatoriul cu motivarea că, prin raportare la teza probatorie, folosirea palmaresului recent nu face obiectul cauzei; același lucru a susținut și reclamantul, în cadrul răspunsului său la interogatoriu (răspunsul la întrebarea 28 aflat la fila x din volumul V fond). Prin cererea formulată la 23 octombrie 2018 și înregistrată sub dosar nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale și sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist A., precum și toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activității fotbalistice al acestei echipe. La termenul din 28 martie 2019, ulterior administrării probatoriului în prezenta cauză, reclamantul a depus un extras vizând acțiunea constituită sub dosar nr. x/2018, motiv pentru care s-a dispus amânarea cauzei în vederea soluționării excepției de conexitate cu dosarul nr. x/2018. Prin încheierea din 23 aprilie 2019, a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de față - dosar nr. x/2017. La termenul din data de 21 mai 2019, reclamantul A. a invocat excepția nulității cererii conexe inclusiv prin raportare la deficiențe de claritate a redactării cererii, excepție ce a fost respinsă de instanța de fond. Prin sentința civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., fiind respinsă cererea conexă formulată de B. ca neîntemeiată. Prin cererea de apel, B. a criticat soluția instanței de fond întrucât deși cererea sa de constatare a dreptului asupra palmaresului viza perioada 1947-2017, Tribunalul, respingând cererea conexă, a analizat și s-a pronunțat exclusiv pentru dreptul aferent perioadei 1947-2003, inclusiv din perspectiva cererii conexe, motiv pentru care, afirmă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra dreptului său pretins pentru intervalul 2003-2017. Instanța de apel a respins acest motiv de apel, cu motivarea că în cererea conexă nu este indicată perioada pentru care B. solicită să se constate în persoana sa dreptul asupra palmaresului, astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta ar fi fost subsumată aceleiași perioade pentru care s-a formulat cererea introductivă - 1947-2003, concluzionând așadar că nu este vorba despre o eroare a instanței de fond, ci despre limitele învestirii trasate chiar de către apelanta B. Astfel, aferent cererii conexe, instanța de apel a respins la termenul din 10 mai 2021 solicitările de probatorii ale apelantei B., formulate în dovedirea dreptului pretins pentru perioada indicată de aceasta în mod expres prin cererea de apel, iar prin decizia civilă nr. 1034A din 28 iunie 2021 a reținut că prima instanță nu a fost învestită cu o solicitare conexă pentru perioada ulterioară anului 2003. Înalta Curte urmează a admite acest motiv de recurs și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare. Este adevărat că petitul cererii conexe este redactat deficitar, astfel cum remarcă în considerente și instanța de apel, în sensul în care, deși pârâta-reclamantă solicită să se constate în persoana sa dreptul asupra palmaresului, pe de-o parte nu indică un interval de timp, iar pe de altă parte, solicitarea sa vizează constatarea dreptului asupra palmaresului fostei echipei de fotbal profesionist A.; această ultimă precizare poate îndreptăți instanța să considere că deși nedeterminată perioada de timp, ea este determinabilă prin raportare la durata existenței fostei echipe de fotbal profesionist A., astfel cum, de altfel reține instanța de apel în considerente. Cu toate acestea, din cuprinsul cererii conexe aflate la dosarul nr. x/2018, reiese că B. a făcut vorbire începând cu fila x, la rezultatele obținute ulterior perioadei 2003, astfel încât există elemente ce pot contura petitul acțiunii conexe în funcție de conținutul acesteia, având în vedere susținerile și argumentele formulate în cuprinsul cererii. Așa cum s-a arătat anterior, în cerere se arată în mod expres că: "A. nu contestă calitatea B. de continuator al activității fotablistice și competeiționale și de deținător al palmaresului aferent perioadei 2003- prezent." Înalta Curte, reține că, pentru a răspunde criticii formulate de recurenți, trebuie lămurit dacă instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 204 C. proc. civ., precum și dacă, în analiza efectuată în calea de atac, a ținut cont de principiul disponibilității, de dreptul la apărare și de principiul contradictorialității. Principiul disponibilității este consacrat de dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Înțelesul acestui text trebuie coroborat cu dispozițiile art. 9 din același act normativ, conform căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată. Limitele judecății trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanței, obligația instanței fiind de a clarifica cererea de chemare în judecată pentru a se pronunța asupra petitului dedus judecății. În situația în care există neconcordanțe între obiectul cererii și explicitarea acestuia prin conținutul și argumentele aduse, era necesar ca instanța să solicite pârâtei-reclamante lămuririle necesare, pentru a determina astfel sensul real al demersului judiciar inițiat de acesta. Astfel, omisiunea instanței de a pune în discuția părților limitele învestirii instanței prin cererea conexă încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare, împiedicând părțile să își propună apărările și să obțină o soluție care să tranșeze fondul cauzei, în special cu privire la petitul formulat de recurenta-pârâtă pentru perioada 2003-2017. Înalta Curte, în dezacord cu instanța de apel, reține că dispozițiile art. 204 C. proc. civ. referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile, de vreme ce, în cauză, nu s-a verificat aplicarea principiului disponibilității, din perspectiva limitelor învestirii instanței cu privire la cererea conexă. Examinarea dispozițiilor legale menționate devenea incidentă numai după ce instanța clarifica perioada de timp pentru care s-a solicitat dobândirea palmaresului, mai ales în contextul în care în cuprinsul cererii formulate de pârâta-reclamantă A. se menționează că rezultatele obținute ulterior perioadei 2003 îi aparțin, astfel încât există elemente ce pot contura petitul acțiunii conexe în funcție de conținutul acesteia. Formularea petitului cererii de chemare în judecată nu presupune utilizarea unor formule sacramentale, ci din acesta trebuie să reiasă ce anume solicită partea, în caz contrar, s-ar ajunge la restrângerea în mod artificial a limitelor învestirii. Așa fiind, dacă există îndoieli asupra sensului real al petitului cererii generate de neconcordanța acestuia cu motivele invocate în cuprinsul cererii, s-ar fi impus, ulterior conexării cauzei, ca instanța de fond să solicite pârâtei-reclamante lămuririle necesare, pentru a contura astfel cadrul procesual obiectiv prin raportare la limitele temporale ale acțiunii inițiate de acesta. Este neîndoielnic însă că instanța de apel a reținut în mod corect că atât reclamanta, cât și pârâta au solicitat să se constate că sunt titulare ale palmaresului echipei A. pentru perioada 1947 -2003, aspect care nu este contestat de niciuna dintre părți. Această chestiune a fost tranșată prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1628 din 5 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. (U.M. x București), au fost admise cererile de intervenție accesorii formulate de C. și D., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A. în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și a respins această cerere în consecință. A menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de A. din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului A., precum pe cele referitoare la soluția în privința cererii conexe. Instanța de apel a analizat susținerile părților, a lămurit situația de fapt și a stabilit drepturile părților, pronunțându-se, atât pentru cererea reclamantei, cât și pentru cea a pârâtei, asupra entității juridice căreia îi revine palmaresul aferent perioadei 1947-1998. Ceea ce este contestat de recurente este, în esență, faptul că preluarea palmaresului operează pentru recurenta-pârâtă societatea B. S.A și în perioada 2003-2017, aceasta fiind titulara dreptului de a deține palmaresul, în pofida schimbării denumirii persoanelor juridice care l-au deținut. Înalta Curte reține că, în examinarea motivelor invocate în calea de atac, instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale. Astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părțile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa constantă că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective [...] acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real «ascultate», adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina «instanței» obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [...]." Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei, în sensul că fiecare parte la un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, inclusiv în ceea ce privește probele, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Principiul egalității armelor - unul din elementele noțiunii mai largi de proces echitabil și componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar - impune fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu "adversarul" ei. Așadar, principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Ankerl împotriva Elveției, paragraful 38). Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., de vreme ce, în cauză, nu s-a verificat aplicarea principiului disponibilității, din perspectiva limitelor învestirii instanței cu privire la cererea conexă. Or, prioritar pentru instanță era să stabilească obiectul cererii, modificarea acesteia în temeiul art. 204 din cod, fiind ulterioară determinării limitelor învestirii instanței. Examinarea dispozițiilor legale menționate devenea incidentă numai după ce instanța clarifica perioada de timp pentru care s-a formulat petitul principal, în special pentru 2003-2017, așa cum rezultă din conținutul cererii. Consecința acestei modalități de analiză a motivelor de apel a determinat o incorectă și insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv din perspectiva cererii conexe, generând o încălcare a dreptului de dispoziție al părților, așa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei și a încheierii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Totodată, având în vedere că încheierea recurată din data de 10 mai 2021 este strâns legată de cererea conexă, întrucât prin aceasta instanța apel a respins solicitările de probatorii formulate de B. în vederea dovedirii cererii sale conexe, în rejudecare, instanța de apel urmează să aprecieze asupra pertinenței, concludenței și utilității încuviințării probatoriului solicitat. Concluzionând, pentru aceste motive se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei și respectiv a încheierii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în vederea stabilirii existenței dreptului pârâtei-reclamante asupra palmaresului pentru intervalul 2003-2017. În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere și apărările intimatei-reclamante B., potrivit cărora activitatea sportivă fotbalistică a fost desfășurată în cadrul unor entități juridice diferite, cu regim juridic distinct, care și-au desfășurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 și ulterior anului 2003. În ce privește însă celelalte motive de recurs, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru motivele ce vor fi arătate. Așa cum s-a precizat anterior, având în vedere modalitatea de structurare a memoriilor ce cuprind dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte le va analiza după o prealabilă grupare, în funcție de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare și cu observarea împrejurării că o parte dintre susțineri nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, ce tind și la reevaluarea probatoriului, astfel încât nu intră în sfera analizei specifice a instanței de recurs, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate. Motivul de recurs invocat de recurenta-intervenientă subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prin care s-a criticat hotărârea recurată din perspectiva respingerii motivului de apel de ordine publică invocat, vizând necompetanța generală a instanțelor judecătorești de a soluționa litigiul, Înalta Curte reține că este nefondat în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 554 C. proc. civ. În opinia recurentei, în cauză este aplicabil Statutul Federației Române de Fotbal (FRF), care, prin dispozițiile art. 58 instituie o procedură arbitrală obligatorie în cazul litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în care sunt angrenate cluburi afiliate și oficiali ai acestora, oficiali ai FRF/LPF/AJF/AMFB, jucători, agenți de jucători sau agenți de meciuri, consecința instituirii clauzei arbitrale în Statut fiind că aceste categorii de litigii urmează a fi soluționate exclusiv de comisiile cu atribuții jurisdicționale ale FRF. Instanța de apel a procedat la o analiză exhaustivă a dispozițiilor incidente ale Statutului Federației Române de Fotbal, analiză în urma căreia, în mod corect a statuat că cel puțin una dintre părțile litigante - reclamantul, nu are și nici nu poate avea calitatea de membru FRF prin raportare la forma de organizare (club sportiv de drept public), astfel încât acestuia nu îi incumbă obligația de a respecta Statutul FRF și implicit, nici aceea de a se supune arbitrajului. De asemenea, Înalta Curte observă că recurenta a invocat, în vederea deferirii cauzei spre soluționare unei jurisdicții private, exclusiv dispozițiile statutare ale FRF, nu și existența unei convenții arbitrale ce ar fi intervenit între părți (fie sub forma unei clauze compromisorii ori a unui compromis). În acest context, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora competența generală a instanțelor este de ordine publică, iar derogarea de la dispozițiile legale nu poate avea loc decât în condițiile expres stabilite de lege, în lipsa aplicabilității Statutului FRF și în lipsa unei convenții arbitrale, instanța sesizată cu soluționarea prezentului litigiu nu se află în ipoteza prevăzută de art. 554 C. proc. civ. și nu se poate declara necompetentă. Prin urmare, în mod corect a înlăturat Curtea de Apel susținerile intervenientei D. vizând caracterul arbitrabil al litigiului și a reținut competența generală a instanțelor judecătorești române. În ce privește motivul de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel din perspectiva nepronunțării asupra excepțiilor privind lipsa de interes și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocate de aceasta în fața primei instanțe și ulterior prin motivele de apel, Înalta Curte îl va respinge ca neîntemeiat. Potrivit art. 245 C. proc. civ., excepțiile reprezintă mijloace prin care partea interesată invocă neregularități procedurale, fără să pună în discuție fondul dreptului, iar potrivit art. 248 C. proc. civ., din rațiuni de bună gestionare a procesului, prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, cu excepția situației în care, pentru a soluționa excepția este necesară administrarea acelorași dovezi ca și pentru soluționarea fondului. Înalta Curte observă că recurenta a invocat în fața instanței de fond, prin întâmpinare, excepția lipsei de interes, pe care însă nu a susținut-o în fața instanței de fond, astfel încât, prin raportare la dispozițiile art. 152 C. proc. civ. și aspectele subsumate acesteia, prin care se pun în discuție aspecte de fond, a fost calificată ca reprezentând o apărare de fond și a fost examinată odată cu fondul cauzei. În privința acesteia, instanța de fond s-a pronunțat prin considerentele sentinței pronunțate, în vreme ce excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată pentru prima dată de către recurenta-pârâtă în fața instanței de apel. Prin memoriul de apel, B. a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii introductive. Curtea de Apel a analizat și s-a pronunțat în privința ambelor excepții invocate, la pct. 5 din hotărârea recurată (paginile 56-57), regăsindu-se analiza proprie pe care a efectuat-o instanța de apel și care a condus la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, în vreme ce, în privința excepției lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii introductive, s-a pronunțat prin paragraful final al pct. 5 (de la pagina 57) în sensul în care, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru perioada 1998-2003, de vreme ce excepția lipsei de interes invocată viza tot perioada ulterioară anului 1998, efectul urmărit de apelantă fiind atins așadar ca urmare a admiterii unei alte excepții procesuale. Împrejurarea că instanța de apel nu a menționat în dispozitiv soluția în privința celor două excepții, nu conduce la concluzia nepronunțării în privința acestora, o atare susținere fiind infirmată de considerentele consacrate analizei criticilor și mijloacelor invocate de apelantă pentru schimbarea hotărârii primei instanțe. Drept urmare, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. astfel încât acest motiv de recurs urmează a fi respins. Din perspectiva faptului că niciunul dintre memoriile de recurs nu formulează critici în privința modului în care Curtea de Apel a soluționat cele două excepții și nici a considerentelor aferente, recurenta-pârâtă limitându-se la a menționa că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestora, așadar, întrucât nu au fost aduse critici efective față de cele reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă reiterând argumentele susținute și în fața instanței de apel, Înalta Curte reține că motivele de recurs sunt nefondate. Tot subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenta D., potrivit căruia instanța de apel a acordat altceva decât s-a cerut prin aceea că deși cererea introductivă viza constatarea dreptului asupra palmaresului pentru intervalul 1947-2003, însă instanța de apel a recunoscut dreptul în persoana reclamantului pentru intervalul 1947-1998, Înalta Curte reține că este de asemenea nefondat. Înalta Curte reține că pentru a statua asupra întinderii din punct de vedere temporal a dreptului pretins, curtea de apel a procedat la analizarea criticilor apelantei-pârâte vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului A., pentru perioada 1998-2003. Prin urmare, analiza și admiterea criticii apelantei-pârâte a condus la diminuarea intervalului temporal pentru care a fost recunoscut dreptul asupra palmaresului în persoana reclamantului, față de cel pretins prin cererea introductivă. Această împrejurare nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilității și nici a dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum afirmă recurenta intervenientă, întrucât cererea de recunoaștere a dreptului pentru intervalul 1947-2003 include și perioada pentru care s-a recunoscut efectiv dreptul, 1947-1998, iar soluția instanței de apel este rezultatul analizei și admiterii uneia dintre criticile formulate de apelanta-pârâtă. Tot subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva criticii vizând interesului nelegitim al reclamantului, invocată prin motivele de recurs de către recurenta-intervenientă, Înalta Curte reține că pe de-o parte nu prezintă veritabile critici ale hotărârii instanței de apel, limitându-se la prezenta o situație de fapt și aprecieri de natură subiectivă, iar pe de altă parte, critica a fost formulată "omisso medio", respectiv fără exercitarea căii de atac a apelului de către acest recurent. Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv și prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege. Având în vedere că recurenta-intervenientă nu a invocat în calea de atac a apelului o atare critică ce vizează soluția pronunțată de instanța de fond, condiția vizând interesul legitim a intrat astfel în autoritatea de lucru judecat. Potrivit art. 430 C. proc. civ., nu poate fi analizată omisso medio, în lipsa exercitării căii de atac intermediare, aceste critici nefiind supuse, spre dezbatere, instanței de apel. Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că recurenta-intervenientă nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat. În privința motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a criticat pe de-o parte că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte că aceasta cuprinde motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat și îl va respinge pentru considerente ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte reține că obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Deși se invocă o nemotivare a hotărârii, recurenta B. se raportează în fapt la dezlegarea pe care instanța de apel a dat-o naturii juridice a dreptului pretins în privința palmaresului, precum și în privința aplicațiilor practice de care acesta este susceptibil, critici susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, unele dintre criticile recurentei, prin care formal se susține că reprezintă o lipsă de motivare a instanței de apel, presupun o reevaluare a situației de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, motiv pentru care acestea din urmă nu vor face obiectul analizei instanței de recurs. Contrar susținerilor recurentelor, hotărârea instanței de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind enunțate cu claritate atât situația de fapt reținută în cauză pe baza probatoriului administrat aferent perioadei 1947 - 2003, normele legale incidente, precum și modul de aplicare al legii la situația de fapt determinată. De asemenea, Înalta Curte reține că au fost analizate și s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de părți, iar considerentele sunt formulate și structurate coerent, de natură a susține concluzia și raționamentul instanței. Astfel cum se reține frecvent în jurisprudența Înaltei Curți, motivarea nu poate avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță. Împrejurarea că instanța de apel a dat o altă dezlegare situației de fapt, ori problemelor de drept, față de cele propuse de una din părți, nu echivalează cu reținerea unor motive străine în considerentele hotărârii, ci, dezlegarea dată de instanța de apel reprezintă rodul analizei și aplicării instituțiilor de drept potrivit interpretării proprii, ce nu poate fi cenzurată decât numai în măsura în care se identifică un motiv de nelegalitate dint