ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din 12 decembrie 2017, reclamanta A. "A." (fostă A. "A.") a chemat în judecată pe pârâtul B. în calitate de jucător profesionist de fotbal, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 53/10.10.2017 pronunțată de Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal, suspendarea efectelor acestei decizii până la soluționarea definitivă a dosarului și pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia nr. 138. F din 5 octombrie 2018, a admis excepția privind necompetența generală a instanțelor române.

A respins ca inadmisibilă acțiunea în anularea deciziei arbitrale nr. 53 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Comisia de Recurs a F.R.F, formulată de reclamanta A..

A respins cererea de suspendare de executare a Deciziei arbitrale nr. 53 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Comisia de Recurs a F.R.F., ca neîntemeiată.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă a declarat că renunță la judecarea recursului și a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ. .

Prin încheierea nr. 196 din 31 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea Hotărârii nr. 99/20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 18 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, cererea recurentei-reclamante A., privind renunțarea la judecarea recursului și la judecata cererii formulate în temeiul art. 520 C. proc. civ. și a reținut:

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Astfel, în ipoteza renunțării la calea de atac, aceasta echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul intimatului.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

În cauza de față, manifestarea de voință a recurentei în sensul de renunțare la judecata cererii de recurs, respectiv de achiesare la sentința civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. la sentința civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Totodată, manifestarea de voință a recurentei, în sensul de a se renunța la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ. reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instituit de prevederile art. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, constatând că recurenta a declarat expres că renunță la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ., față de manifestarea de voință a acesteia, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 463 C. proc. civ., ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. la sentința civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.