ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6440/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 24.10.2017, reclamanta Federația Română de Fotbal a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, în temeiul art. 18 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, obligarea pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului la emiterea avizului prevăzut de art. 36 alin. (4) al Legii nr. 69/2000 pentru modificările aduse Statutului F.R.F. prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a F.R.F. din data de 27.05.2017, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 907 din 2 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Federația Română de Fotbal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a obligat pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului să emită avizul prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 63/2000 privind modificările aduse statutului reclamantei prin Adunarea Generală Ordinară din 27.05.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 907 din 2 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În criticile sale, a susținut recurentul-pârât M.T.S. că judecătorul fondului a făcut o analiză ce s-a limitat la un control de legalitate formală, deși, în opinia titularului căii de atac, ar fi trebuit să fie evaluată conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia.

Afirmă recurentul-pârât că, potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 69/2000, s-a prevăzut că M.T.S. emite un aviz expres, ce reprezintă o autorizație prevăzută de legea specială, nefiind un act administrativ propriu-zis, prin raportare la definiția prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A făcut trimitere recurentul-pârât la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a reținut că avizul reprezintă doar o operațiune administrativă, anterioară actului administrativ, distincția fiind importantă în cazul litigiilor de contencios administrativ, în care instanța competentă poate să-și exercite controlul doar asupra actelor administrative atacate, nu și asupra operațiunilor administrative pe baza cărora a fost emis actul contestat.

Un alt aspect pentru care a înțeles recurentul-pârât să critice sentința primei instanțe este cel referitor la încălcarea normelor de drept material, sens în care face referire la prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrul federațiilor și Registrul național al persoanelor fără scop patrimonial, actualizat, aprobat prin Ordinul M.J. nr. 954/B/C/2000, potrivit cărora intimata-reclamantă avea obligația de a depune avizul expres prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, odată cu înscrisurile care însoțeau cererea formulată de Federația Română de Fotbal în dosarul nr. x/2017, pe rolul Tribunalului București, având ca obiect modificare acte constitutive ale F.R.F., înregistrată la data de 06.07.2017.

S-a menționat de către recurentul-pârât că a fost depusă la data de 24.10.2017, ulterior depunerii cererii de modificare a actelor constitutive, cererea de obligare a M.T.S. la emiterea avizului prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, deși intimata-reclamantă era obligată să dețină acest aviz la momentul formulării cererii de modificare a actelor constitutive, în caz contrar operând sancțiunea nulității, prevăzută de art. 36 alin. (6) din Legea nr. 69/2000.

O ultimă critică a recurentului-pârât a fost în legătură cu voința legiuitorului la momentul edictării normei legale, astfel că, în opinia M.T.S., avizul expres nu poate fi pozitiv sau negativ, ci doar pozitiv, iar prin raportare la această interpretare, soluția primei instanțe, de obligare la emiterea unui aviz ce trebuie să fie pozitiv, este diferită de raționamentul exprimat în cuprinsul hotărârii atacate, în care s-a arătat că "avizul poate fi și negativ". S-a mai arătat în criticile aduse sentinței atacate că, în opinia M.T.S., obligația de a obține avizul conform, stabilită de legiuitor în sarcina federațiilor, oferă ministerului de resort un instrument de control, pentru a preîntâmpina modificări ale statutelor care ar putea cuprinde dispoziții prevăzute de alte ramuri de sport sau sunt în contradicție cu normele legale.

Intimata-reclamantă Federația Română de Fotbal a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Federația Română de Fotbal a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea sentinței de admitere a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost pronunțată de judecătorul fondului.

A susținut intimata-reclamantă, cu titlu preliminar, că recurentul-pârât este ținut de obligația de a face dovada calității de consilier juridic a persoanei care a semnat cererea de recurs, raportat la prevederile art. 84 alin. (2) C. proc. civ., precum și dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, raportat la prevederile art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În referire la prima critică din recursul declarat de pârâtul M.T.S., afirmă intimata F.R.F. că prevederile art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 reprezintă temeiul de drept în baza căruia poate fi obligată autoritatea publică să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului său legitim".

Cea de-a doua critică a recurentului-pârât a fost combătută în întâmpinarea F.R.F. prin evidențierea confuziei în care se află M.T.S., ce a condus la respingerea excepției de tardivitate invocate la fond, în raport de existența dosarului nr. x/2017, în care F.R.F. a formulat o cerere de înregistrare a modificărilor actelor constitutive, dosar ce este suspendat în prezent. În opinia intimatei F.R.F., existența acestui dosar nu are nicio legătură cu motivul pentru care prima instanță a obligat M.T.S. la emiterea avizului reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000. Mai susține intimata F.R.F. că nu a fost criticată, de către recurent, încheierea interlocutorie din data de 02.03.2018, prin care a fost respinsă excepția tardivității, invocată de pârât.

În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, se arată, în esență, că un aviz expres nu poate fi decât pozitiv, conform opiniei recurentului M.T.S., iar față de aceste susțineri, afirmă intimata F.R.F. că, din interpretarea art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 nu se poate reține o astfel de limitare, astfel că opinia solicitată organului de specialitate poate fi ori pozitivă, ori negativă. Poziția pe care se situează M.T.S., de condiționare a modificării unui statut al unei entități de drept privat, excede competențelor stabilite prin lege în atribuțiile acestei autorități publice, iar M.T.S. nu se poate substitui unei instanțe de judecată, pronunțându-se asupra legalității conținutului unei hotărâri a adunării generale a unei federații. Aceasta deoarece, dacă ar proceda astfel, s-ar încălca atât prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, prevederi ce conferă instanței judecătorești competența exclusivă de a analiza conformitatea cu legea a unei hotărâri emise de o adunare generală a unei federații, cât și principiul constituțional al separației puterilor în stat (art. 1 alin. (4) din Constituția României).

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, a motivului de casare invocat și a probelor administrate, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cererea de chemare în judecată a reclamantei Federația Română de Fotbal a fost formulată în temeiul prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului la emiterea avizului prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 pentru modificările aduse Statutului F.R.F. prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a F.R.F. din data de 27.05.2016.

Această solicitare de efectuare a unei operațiuni administrative a fost determinată de refuzul autorității publice pârâte de a emite avizul prevăzut în dispozițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, iar în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative este îndreptățită să exercite acțiunea în contencios administrativ pentru a obține protejarea acelui drept sau interes legitim.

Contrar susținerilor recurentului-pârât M.T.S., exprimate prin cererea de recurs, judecătorul fondului nu a calificat acest aviz ca fiind un act administrativ, iar obiectul acțiunii în contencios administrativ de față nu este acela de a cenzura legalitatea unui act administrativ, ci doar de a îndeplini o obligație de a efectua o anumită operațiune administrativă, ce intră în sfera atribuțiilor legale ale autorității publice chemate în judecată.

Deși a pretins recurentul-pârât că, prin sentința atacată, s-a realizat o încălcare a normelor de drept material, întrucât judecătorul fondului a omis să cerceteze dispozițiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 954/B/C/2000, ce stabilesc necesitatea prezentării avizului expres prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, împreună cu documentația de modificare a actelor constitutive, ce a fost depusă în dosarul nr. x/2017 pe rolul Tribunalului București, Înalta Curte reține că dosarul de față nu depinde de soluționarea dosarului indicat de către recurentul M.T.S., iar judecătorul cauzei este ținut a se pronunța în limitele învestirii sale, fără a putea extinde sfera cercetării judecătorești la aspecte care vizează dosare distincte, cu un alt obiect decât cel prezent.

Nu poate fi reținută ca întemeiată nici susținerea recurentului-pârât potrivit căreia, prin hotărârea primei instanțe, autoritatea publică a fost obligată să confirme un act lovit de nulitate, potrivit prevederilor art. 36 alin. (6) din Legea nr. 69/2000, cât timp obligația instituită în sarcina M.T.S., în raport de prevederile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, era cea de a emite un aviz expres. Împrejurarea că intimata-reclamantă a ales să sesizeze instanța competentă pentru a fi înregistrate modificările la statutul FRF în absența deținerii avizului cerut de lege nu reprezintă un obstacol pentru autoritatea publică de a proceda la îndeplinirea atribuțiilor pe care legea i le conferă, în sensul emiterii avizului expres prevăzut de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000.

Natura juridică a acestui aviz este cea a unui aviz conform, necesar pentru a se putea valida modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale, însă nicio normă legală nu impune ca acest aviz să fie doar unul pozitiv.

În evaluarea pe care o realizează M.T.S., acestuia îi revine dreptul de apreciere asupra documentației pe care trebuie să o avizeze, pentru a verifica dacă modificările propuse sunt compatibile cu normele legale, cu scopul urmărit prin aceste modificări și cu orice alte condiții pe care urmează a le îndeplini federațiile sportive naționale ce solicită a se lua act de respectivele modificări aduse statutelor sau actelor lor constitutive, iar avizul la a cărui emitere este obligat M.T.S., în virtutea atribuțiilor sale conferite prin Legea nr. 69/2000, poate fi atât unul pozitiv, cât și unul negativ, reprezentând, în realitate, opinia exprimată de organul de specialitate în legătură cu aspectele pe care legea îi impune a se pronunța.

Sunt lipsite de orice fundament legal criticile recurentului-pârât, prin care se susține că avizul pe care îl eliberează autoritatea publică poate fi doar unul pozitiv, acesta fiind, în accepțiunea M.T.S., sensul noțiunii de "aviz expres" din cuprinsul dispozițiilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, critici pe care Înalta Curte le consideră nefondate. Avizul expres înseamnă o manifestare de voință care nu se poate deduce din tăcerea organului administrativ, ci trebuie să îmbrace forma scrisă, implicând motivarea opiniei exprimate, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. Totodată, avizul expres cerut de norma legală este unul conform, iar nu consultativ, fiind necesară existența unui astfel de aviz pentru a putea conferi legalitate procedurii subsecvente obținerii acelui aviz.

Nu este negat rolul recurentului-pârât în exercitarea unei examinări asupra modificărilor propuse de federațiile sportive naționale, însă acest control poate fi realizat prin conformarea M.T.S. la prevederile legale, care îl obligă să exprime un punct de vedere avizat asupra modificărilor propuse, în sens pozitiv ori în sens negativ. Ceea ce a înțeles judecătorul fondului să sancționeze a fost refuzul autorității pârâte de a îndeplini această obligație administrativă, blocând, astfel, accesul intimatei-reclamante la un control efectiv de legalitate asupra unui eventual aviz negativ, fapt ce reprezintă exercitarea discreționară, de către M.T.S., a atribuțiilor pe care Legea nr. 69/2000 i le conferă.

Or, o astfel de poziție exprimată de recurentul-pârât, se impune a fi înlăturată, nefiind conformă interpretării logico-juridice a prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, soluția primei instanțe fiind, așadar, confirmată în calea controlului ierarhic superior.

Prin urmare, niciuna dintre criticile din recurs nu este aptă de a conduce la reformarea sentinței atacate, sentință ce va fi menținută astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 907 din 2 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 907 din 2 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2020.