ÎCCJ, decizie (scj.ro #187024)

Comunicarea hotărârii arbitrale în interiorul perioadei stării de urgență. Termenul de exercitare a acțiunii în anulare

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Termenele procedurale

Index alfabetic: stare de urgență

întreruperea termenului procedural

comunicarea hotărârii arbitrale

excepția tardivității

Decretul nr. 195/2020, art. 41, art. 42 alin. (7)

Decretul nr. 240/2020, art. 62, art. 63 alin. (11), alin. (12)

În condițiile în care comunicarea hotărârii arbitrale s-a realizat în interiorul perioadei pentru care a fost decretată starea de urgență, opera întreruperea termenului de declarare a căii de atac potrivit art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020.

De la data sistării stării de urgență, termenele prevăzute în decret au început să curgă din nou, cu aceeași durată. Aceasta înseamnă că termenul pentru formularea acțiunii arbitrale a început să curgă de la acest moment, având în vedere condițiile speciale ale exercitării căilor de atac determinate de starea de urgență, iar nu de la data comunicării hotărârii arbitrale.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2240 din 27 octombrie 2021

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.06.2020, reclamantul Clubul A. a solicitat anularea hotărârilor arbitrale nr. 466 din 06.12.2019 a Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și nr. x/19.02.2020 a Comisiei Centrale de Apel din cadrul Federației Române de Handbal, pronunțată în dosarul nr. x/A/2020 și pronunțarea unei hotărâri în fond.

Prin întâmpinarea depusă la data de 31.08.2020, intimata B. a invocat excepția tardivității cererii în anularea hotărârii arbitrale, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 466 din 06.12.2019 a Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, iar pe fondul cauzei respingerea cererii în anularea hotărârii arbitrale ca fiind neîntemeiată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 14 din 29.10.2020, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale (funcționale), a declinat competența de soluționare în favoarea secțiilor III-IV din cadrul Curții de Apel București și a trimis dosarul în vederea repartizării către una dintre aceste secții.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16.03.2021.

La data de 22.04.2021, reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepția necompetenței materiale funcționale a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

2.Hotărârea Curții de Apel București

Prin sentința nr. 50/F din 22.04.2021, Curtea de Apel București-Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția necompetenței funcționale a Secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București, ca neîntemeiată; a admis excepția tardivității cererii; a respins cererea, ca tardivă.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 3 și 5 C.proc.civ., reclamantul, învederând următoarele:

În mod nelegal a fost respinsă excepția necompetenței materiale funcționale a Secției a III-a civile a Curții de Apel București, întrucât obiectul cauzei se întemeiază pe un contract de activitate sportivă, semnat între un sportiv profesionist și un club sportiv, fiind un litigiu între profesioniști, ce atrage competența unei secții specializate;

În mod nelegal a fost admisă excepția tardivității, fiind încălcate dispozițiile art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, potrivit căruia „Prescripțiile...și termenele de decădere de orice fel...nu încep să curgă iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență”. De asemenea, au fost ignorate dispozițiile art. 63 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora „Pe durata stării de urgență activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită”, iar potrivit alin. 11 „Judecarea proceselor civile...se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”. Decretul nr. 240/2020 și-a produs efectele în perioada 15 aprilie-14 mai 2020, iar hotărârea arbitrală a fost comunicată reclamantului la data de 29.04.2020, astfel încât termenul de formulare a acțiunii în anulare nu a început să curgă până în data de 15.05.2020, ci abia de la această dată și a încetat la 15.06.2020.

Pe de altă parte, conform art. 575 alin. 1 C.proc.civ., judecata arbitrală se desfășoară potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 576. Conform alin. 2 al art. 576, în situația arbitrajului instituționalizat se aplică dispozițiile art. 619 alin. 3, respectiv regulile tribunalului arbitral. Prin raportare la dispozițiile art. 575 alin. 2 C.proc.civ., regulile de procedură aplicabile nu pot deroga de la principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. 2, art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. 1, 2, 4, 5, 6, art. 23.

În dosarul arbitral a fost efectuat în mod nelegal actul de procedură de comunicare a hotărârii arbitrale din apelul arbitral în perioada stării de urgență, într-o cauză care nu era caracterizată de vreo urgență deosebită. Prin urmare, actul de comunicare nu poate fi considerat îndeplinit pe data de 29.04.2020, fiind efectuat cu încălcarea normelor decretului.

Invocă și încălcarea art. 611 alin. 1 C.proc.civ. întrucât prima instanță a efectuat calculul cursului termenului de decădere într-un mod nelegal și netemeinic.

II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la critica privind necompetența materială funcțională a secției civile a curții de apel (în realitate este vizată competența procesuală), Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, prin decizia în interesul legii nr.18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că interpretarea potrivit căreia litigiile sunt calificate nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 C.proc.civ., conform cărora „reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”, și dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

În speță, obiectul litigiului este dat de acțiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii nr. 466/2019 dată de Comisia de Soluționare a memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, în dosarul nr. x/2019 și a Hotărârii nr. 24/2020 dată Comisia de Soluționare a memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal în dosarul nr. x/A/2020.

Aceste hotărâri sunt pronunțate în rezolvarea unui conflict apărut în legătură cu modalitatea de executare și încetare a unui contract de activitate sportivă, astfel încât în speță nu se ridică probleme pentru a căror dezlegare să fie necesară interpretarea și aplicarea unor norme specifice activității profesioniștilor, ci aspecte referitoare la executarea unui contract civil de prestări servicii

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale procesuale sunt instituite după

natura sau obiectul

pretenției, litigiile patrimoniale fiind partajate, la nivel de competență, în funcție de valoarea pretențiilor, independent de calitatea părților profesioniști sau neprofesioniști (art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., pentru judecata în primă instanță și în mod corespunzător în căile de atac).

Referitor la critica privind greșita respingere a excepției de tardivitate a acțiunii în anulare, Înalta Curte reține că aceasta este fondată, impunând admiterea recursului, casarea hotărării atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Așa cum rezultă din actele dosarului, prezenta acțiune în anulare a fost formulată la data de 02.06.2020 (data poștei), hotărârea arbitrală fiind comunicată reclamantului la data de 29.04.2020.

La data de 16.03.2020 a fost declarată starea de urgență datorată pandemiei Covid, prin Decretul nr. 195 din 16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020.

Este de reținut că această dată este anterioară comunicării hotărârii arbitrale (29.04.2020) împotriva căreia s-a promovat acțiunea arbitrală, astfel încât încă de la acel moment curgerea termenelor de decădere a fost suspendată (art. 41 din decret), iar termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele aflate în curs au fost întrerupe (art. 42 alin 7 din decret), cu precizarea că vor curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

La data de 14.04.2020 starea de urgență a fost prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020.

Potrivit art. 62 din decret „Prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. 12, nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile”.

De asemenea, potrivit art. 63 alin. 11 s-a statuat că „În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, iar conform alin. 12 al aceluiași articol, „Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată,  de la data încetării stării de urgență...”.

Se observă că cele două acte normative conțin dispoziții similare privind termenele de decădere și de exercitare ale căilor de atac, care în cauză nu au fost respectate de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii arbitrale.

Întrucât comunicarea hotărârii arbitrale s-a realizat în interiorul perioadei pentru care a fost decretată starea de urgență astfel cum a fost prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020, rezultă că în cauză opera întreruperea termenului de declarare a căii de atac potrivit art. 63 alin. 12 din decret, conform celor anterior arătate.

Starea de urgență a fost sistată la data de 15.05.2020, dată de la care termenele prevăzute în decret au început să curgă din nou, cu aceeași durată. Aceasta înseamnă că termenul pemtru formularea acțiunii arbitrale a început să curgă de la această dată-15.05.2020, având în vedere condițiile speciale ale exercitării căilor de atac determinate de starea de urgență, iar nu de la data de 29.04.2020, data comunicării hotărârii arbitrale.

Or, acțiunea arbitrală a fost formulată la data de 02.06.2020, în condițiile în care termenul calculat conform art. 63 alin. 12 din Decretul nr. 240 din 14.04.2020, s-a împlinit la data de 15.06.2020, ceea ce înseamnă că demersul judiciar a fost formulat în termenul legal astfel cum a fost reglementat de legislația specială dată în condițiile stării de urgență.

Așa fiind, se constată că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a admis în mod greșit excepția de tardivitate a acțiunii, situație față de care recursul a fost admis, hotărârea astfel pronunțată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a analiza pe fond calea de atac cu care a fost învestită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul Clubul A., împotriva sentinței nr. 50/F din 22.04.2021 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.