ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22.12.2017 sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B. SPRL a solicitat obligarea pârâtei C. la eliberarea unui certificat care să ateste palmaresul echipei A., începând cu data înființării 1945 și până la data desființării 2010, atât cu privire la jucătorii profesioniști, cât și cu privire la juniori.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și art. 116 din Legea nr. 85/2006.

Prin Sentința nr. 4686 din data de 4 mai 2018 Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect obligația de a face privind pe reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar "B." SPRL, în contradictoriu cu pârâta C. în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că litigiul dedus judecății nu este unul civil - "obligația de a face", așa cum l-a calificat reclamanta, de vreme ce aceasta susține că este lezată prin faptul că pârâta nu îi eliberează un certificat, deși s-a adresat pârâtei cu această solicitare.

De asemenea, s-a reținut calitatea pârâtei de autoritate publică, rezultată din art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, astfel încât actele emise de federația pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu controlului instanței de drept comun, această concluzie fiind întărită și de faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea inclusiv pe dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002.

Prin Sentința nr. 4441 din data de 1 noiembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, secția Civilă, a constatat ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență și în condițiile art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata în cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că asimilarea anumitor persoane juridice de drept privat categoriei autorității publice nu poate avea ca efect logic juridic o extindere a competenței instanței de contencios administrativ la exercitarea controlului asupra oricărui act/fapt juridic emis/emanat de la acestea, ci doar în sensul general al Legii nr. 554/2004, circumstanțiat la cele care sunt expresia regimului de putere publică.

Astfel, comunicarea unor informații în legătură cu o competiție sportivă - palmaresul, respectiv evidența succeselor sportive înregistrate în timp - constituie expresia aplicării statutului și a regulamentului acelei federații, iar nu a unei acțiuni de executare sau organizare a executării legii. O astfel de comunicare, precum cea litigioasă, nu reiese a fi asociată regimului de putere publică specific activității C. ca autoritate publică asimilată, ci apare în legătură cu evidențele acestei persoane juridice de drept privat.

Cât despre invocarea de către reclamantă a O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, curtea a apreciat că această mențiune nu constituie un aspect esențial al cauzei juridice în stabilirea competenței materiale de judecată, întrucât din lectura atentă a cererii reiese că respectivul act normativ a fost invocat în scop de analogie, iar acțiunea formulată a fost precizată de reclamantă ca supunându-se dreptului comun și art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta SC A. SA îl reprezintă obligarea pârâtei C. la eliberarea unui certificat care să ateste palmaresul echipei A., începând cu data înființării 1945 și până la data desființării 2010, atât cu privire la jucătorii profesioniști, cât și cu privire la juniori.

Pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, Înalta Curte constată că prezintă relevanță natura certificatului pretins a fi eliberat, dar și calificarea dată de reclamantă acțiunii promovate.

Pornind de la definiția "autorității publice" [art. 2 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004] și de la abilitarea sa legală de a acționa în "regim de putere publică", se constată că, deși potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 69/2000 federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, recunoașterea acestui statut nu atrage automat includerea federației pârâte în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice emise, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.

Altfel spus, prin asimilarea anumitor persoane juridice de drept privat categoriei autorității publice nu are loc o extindere a competenței instanței de contencios administrativ la exercitarea controlului asupra oricărui act/fapt juridic emis/emanat de la acestea, ci doar în sensul general al Legii nr. 554/2004, circumstanțiat la cele care sunt expresia regimului de putere publică.

În acest context, comunicarea de informații referitoare la palmaresul și evidența succeselor sportive înregistrate în timp de o anumită echipă reprezintă expresia aplicării statutului și a regulamentului federației, iar nu a unei acțiuni de executare sau organizare a executării legii și nu poate fi asociată regimului de putere publică specific activității C. ca autoritate publică asimilată, ci apare în legătură cu evidențele acestei persoane juridice de drept privat.

Acțiunea vizează, așadar, o "obligație de a face" potrivit dreptului comun și nu un act administrativ asimilat, supus reglementării speciale din materia contenciosului administrativ, aceasta fiind și voința evidentă a reclamantei materializată prin indicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A., prin lichidator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV