ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 30.12.2024, sub nr. x/1/2024, revizuentele S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar B SPRL, și S.C. C S.A., prin lichidator judiciar D SPRL, au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea atât a sentinței nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, cât și a sentinței nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, precum și trimiterea cauzei la Tribunalul București, în vederea continuării judecății cu privire la capetele de cerere 1-6 și 9 din acțiunea înregistrată sub nr. x/3/2017 și a cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr. y/3/2017.

În motivarea cererii formulate, revizuentele au susținut că sentințele atacate încalcă autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, a deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2014, astfel cum a fost interpretată și aplicată prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.x/3/2024 și, pe de altă parte, a sentinței penale nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului București - Secția I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală, ambele pronunțate în dosarul nr. y/3/2014.

Au arătat revizuentele că prin sentințele a căror revizuire o solicită a fost admisă excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată din România, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior menționate, dat fiind că, prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a stabilit că demersul judiciar înregistrat sub nr. x/3/2024 putea fi soluționat doar de către instanța civilă națională, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală lăsate nesoluționate de instanța penală.

Astfel, revizuentele solicită anularea celor două sentințe atacate, întrucât, prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, s-a stabilit că instanța civilă era competentă exclusiv în a soluționa latura civilă a cauzei penale, iar această competență se impune cu forța autorității lucrului judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Arată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât există hotărâri potrivnice, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală și sentința penală nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului București - Secția I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală).

Redând, sub forma citării, considerentele deciziei penale nr.1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, revizuentele precizează că prin această hotărâre s-a stabilit competența instanței civile de a soluționa latura civilă, în baza autorității de lucru judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Menționează că prin sentințele a căror revizuire o solicită s-a stabilit că nu sunt de competența instanțelor de judecată din România acțiunile civile lăsate nesoluționate prin decizia penală nr. 887/16.05.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală, respectiv prin sentința penală nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului București - Secția I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Afirmă revizuentele că este îndeplinită cerința existenței unor hotărâri potrivnice, constând în sentințele a căror revizuire o solicită, care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală, astfel cum a fost interpretată și aplicată prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.

Pornind de la raționamentul prezentat în decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, rezultă că sentințele a căror revizuire o solicită încalcă și autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului București - Secția I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Precizează revizuentele că au formulat cerere de constituire parte civilă în pricinile penale înregistrate sub nr. y/3/2014, respectiv x/3/2014 și au participat la soluționarea dosarelor penale.

Mai mult, în cele două cauze penale, cererile de constituire parte civilă au fost respinse cu motivarea că pentru recuperarea prejudiciului reclamat, revizuentele se pot adresa instanței civile.

Mai arată și că, în termen de 30 de zile de la data finalizării procesului penal, revizuentele au formulat acțiunile în răspundere civilă delictuală înregistrate pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2017 și y/3/2017 și, în acest context, au participat la soluționarea acestor cauze, în care au fost pronunțate sentințele a căror revizuire o solicită.

Precizează și că toate hotărârile judecătorești indicate în speță sunt definitive.

De asemenea, menționează că termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu s-a împlinit în raport cu data la care a fost pronunțată decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală și cea a înregistrării cererii de revizuire.

2.1. Prin sentința nr. 535/09.03.2018, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței instanțelor judecătorești și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O și P.

Sentința nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă a rămas definitivă prin decizia nr. 486R/11.06.2019 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele - titulare ale cererii de intervenție S.C. C S.A., în insolvență, și S.C. A S.R.L., în faliment, ambele prin administrator judiciar G IPURL, împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 16.02.2018; a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantei S.C. C S.A., în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, împotriva aceleiași sentințe.

2.2. Prin sentința nr. 2576/12.12.2018, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a completului de judecată în ceea ce privește capetele de cerere nr. 7 și 8 din acțiunea principală modificată, pe care le-a disjuns și a dispus formarea unui nou dosar; a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în ceea ce privește capetele de cerere nr. 1-6 și 9 ale acțiunii principale modificate și a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere nr. 1-6 și 9 ale acțiunii principale modificate, formulată de reclamantele S.C. C S.A., prin administrator judiciar G IPURL, și S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar G IPURL, în contradictoriu cu pârâții Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori Din România, F, R, S, T, N, U, V, W, H, I, K, M, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, O, AE, AF, AG, AH, AI, P, AJ, AK, Municipiul Craiova, AL, J, AM, AN, AO, AP, AQ, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, AR, AS S.A., AT, AU, G, L și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, și intervenienții Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, și AV.

Sentința nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă a rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16.02.2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții S.C. C S.A. și S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, și de recurentul intervenient AV împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din data de 14.11.2018 și 28.11.2018.

- În 11.02.2025, în termenul legal, intimatul F a formulat întâmpinare, prin care a solicitat disjungerea revizuirii celor două hotărâri, dat fiind că au fost pronunțate în dosare diferite și între părți diferite.

A invocat, totodată, lipsa calității procesuale active a revizuentelor în a solicita revizuirea sentinței nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, întrucât nu au avut calitatea de părți în respectiva pricină.

De asemenea, a invocat și tardivitatea cererilor de revizuire în raport cu contrarietatea sentințelor atacate în raport cu decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I Penală, având în vedere că hotărârile a căror revizuire se solicită au fost pronunțate în anul 2018.

A indicat, totodată, că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru contrarietatea celor două sentințe ale Tribunalului București cu decizia penală ulterioară, nr. 1549/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, și a solicitat obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimatul G a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererilor de revizuire, sens în care a precizat că termenul de revizuire, de o lună, este împlinit dat fiind că sentințele a căror revizuire se solicită au fost pronunțate în anul 2018.

A arătat că termenul de o lună nu poate fi calculat de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 1549/10.12.2014 a Curții de Apel București, din moment ce nu se solicită revizuirea acestei hotărâri.

A invocat, totodată, și excepția inadmisibilității cererilor de revizuire, atât din perspectiva faptului că revizuenta S.C. A S.R.L. nu are calitate procesuală activă pentru exercitarea prezentei căi de atac împotriva sentinței nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, cât și din perspectiva faptului că, în speță, nu există contrarietate între hotărârile supuse analizei, având în vedere că instanța penală nu a procedat la analiza competenței instanțelor judecătorești, ci a dat efect dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. civ., procedând la lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile, fără a analiza competența instanțelor judecătorești, context în care hotărârile judecătorești supuse analizei sub aspectul incidenței autorității de lucru judecat nu sunt contradictorii, ci complementare.

A arătat, de asemenea, că, în cauză, nu este îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză între hotărârile invocate ca fiind opuse.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimata Federația Română de Fotbal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că, din punct de vedere temporal, „prima hotărâre” este constituită de sentințele a căror revizuire se solicită, față de care instanța mai mare în grad este Curtea de Apel București.

A invocat, de asemenea, lipsa legitimării procesuale active a revizuentelor față de sentința nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, având în vedere că acestea nu au avut calitatea de părți în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire o solicită.

A arătat că cererile de revizuire sunt inadmisibile atât din perspectiva faptului că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva „primei hotărâri”, din punct de vedere temporal, a neîndeplinirii condiției identității de părți (având în vedere că revizuentele nu au avut calitatea de părți în dosarul nr. x/3/2024, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală), cât și față de lipsa unei contrarietăți între cele două hotărâri, dat fiind că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile nu înseamnă că, prin respectiva hotărâre, există o dezlegare asupra modalității de soluționare a acțiunii civile în privința normelor procedurale incidente, inclusiv verificarea competenței în temeiul art. 131 C. proc. civ., sens în care a solicitat amendarea revizuentelor pentru abuz de drept procesual, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimații Liga Profesionistă de Fotbal și AR au formulat întâmpinare, prin care au invocat lipsa calității procesuale active a revizuentelor în a solicita anularea sentinței nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

De asemenea, au invocat inadmisibilitatea cererilor de revizuire în raport cu faptul că hotărârile atacate nu evocă fondul.

- În 20.03.2025, în termenul legal, intimații AW, AT și AN au formulat întâmpinări, prin care au invocat tardivitatea formulării cererilor de revizuire.

Au arătat, în acest sens, că mecanismul revizuirii în cazul hotărârilor potrivnice prevede că instanța, admițând cererea de revizuire, dispune anularea ultimei hotărâri.

Prin urmare, raportat la hotărârile judecătorești pretins a fi potrivnice, prima hotărâre este decizia penală nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală, iar „ultima hotărâre” a cărei anulare se solicită este reprezentată de sentințele împotriva cărora a fost formulată revizuirea.

Deci termenul de formulare a revizuirii curge de la data la care au rămas definitive sentințele a căror revizuire se solicită, iar nu de la data la care s-a respins o cerere de revizuire a primei hotărâri.

Pronunțarea deciziei penale nr. 1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală nu schimbă nu nimic situația, deoarece această hotărâre respinge apelurile formulate împotriva sentinței penale nr.1190/02.10.2024 a Tribunalului București - Secția I penală, aceasta din urmă respingând, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 1461/13.06.2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, modificată prin decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Contrar susținerilor revizuentelor, decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală nu interpretează și nu aplică decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Simplul fapt că, prin decizia penală din 10.12.2024, s-a reținut că atragerea răspunderii civile delictuale nu are loc numai în procesele penale, ci în cele mai multe cazuri în procesele civile, iar revizuenta a avut calea acțiunii civile încă de la pronunțarea deciziei penale nr. 887/16.06.2017 (tocmai din acest motiv fiind lăsată nesolutionată acțiunea civilă) nu deschide revizuentelor o nouă posibilitate de formulare cerere revizuire în temeiul deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală și nu determină curgerea unui nou termen, de o lună, pentru formularea cererii de revizuire.

De asemenea, au invocat neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a existenței unor hotărâri potrivnice, respectiv a triplei identități, de părți, obiect și cauză.

Simplul fapt că o acțiune civilă a fost lăsată nesolutionată în procesul penal nu are ca efect atribuirea competenței generale de soluționare către o instanță de judecată română, întrucât instanța penală nu a analizat competența instanței civile, iar art. 28 alin. (1) C. proc. pen. limitează efectele hotărârii penale la existența faptei penale și a persoanei care a săvârșit-o, instanța civilă nefiind legată de instanța penală sub alte aspecte.

- La rândul lor, revizuentele au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinările depuse în cauză, prin care au solicitat respingerea apărărilor intimaților și admiterea cererilor de revizuire.

Au menționat ca fiind nefondată solicitarea de declinare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, dat fiind că, în speță, prima hotărâre este decizia penală nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

De asemenea, au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, indicând prevederile art. 1560 alin. (1) C. civ., precum și faptul că dețin calitatea de creditori ai debitoarei C S.A., în faliment, care a avut calitatea de parte în pricinile în care au fost pronunțate respectivele hotărâri, sens în care au anexat răspunsului la întâmpinare tabelul definitiv consolidat actualizat rectificat al creanțelor din 19.02.2019.

Au precizat că, din moment ce exercită acțiunile debitoarei C S.A., nu are nicio relevanță juridică faptul că cele două revizuente nu ar fi fost părți în procesele în cauză.

În plus, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/3/2017 a fost pornită tot de cele două revizuente-reclamante-creditoare.

Mai mult, atât în cauza cu nr. x/3/2014, cât și în cauza cu nr.x/3/2017, au fost invocate vătămarea drepturilor și a intereselor legitime ale S.C. C S.A., cu consecința producerii unui prejudiciu în patrimoniul societății în cauză, astfel că apărarea intimaților este nefondată.

Au solicitat respingerea excepției tardivității formulării cererilor de revizuire, dat fiind că termenul de formulare a prezentei căi extraordinare de atac trebuie să fie apreciat în raport cu data pronunțării deciziei penale nr.1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, întrucât din această ultimă decizie rezultă că decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală se opune cu autoritatea lucrului judecat, ceea ce conduce la concluzia că celelalte două soluții încalcă autoritatea primei hotărâri judecătorești, iar, conform art. 551 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este o hotărâre rămasă definitivă la data pronunțării.

De asemenea, au arătat că nu suntem în ipoteza unei autorități ulterioare momentului pronunțării sentințelor a căror revizuire o solicită, întrucât în cauza penală nr. x/3/2024 a fost analizată autoritatea lucrului judecat a deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curții de Apel București - Secția I penală.

Totodată, au solicitat respingerea cererii de aplicare a unei amenzi, întrucât cererile de revizuire nu au caracter șicanator.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând demersul judiciar promovat de către revizuente, Înalta Curte constată următoarele:

i. În ceea ce privește cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinței nr. 535 din data de 9 martie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 486R din 11 iunie 2019 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. y/3/2017:

Analizând, în ordinea în care se impune judecății, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a revizuentelor în formularea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea excepției tardivității, respectiv a inadmibilității pentru lipsa întrunirii condițiilor de exercitare a prezentei căi de atac, Înalte Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă, pentru considerentele expuse în continuare:

În ceea ce privește revizuirea, se reține că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă părților posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive numai pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare, se impune a se cerceta, prioritar examinării condițiilor de admisibilitate, cadrul procesual subiectiv, pentru a determina, astfel, corespondența dintre părțile litigiului în care a fost pronunțată hotărârea împotriva căreia este îndreptată calea de atac a revizuirii și cele care formulează demersul judiciar care tinde la desființarea acesteia.

Astfel fiind, admisibilitatea unei cereri de revizuire este subordonată condiției ca persoana care solicită anularea unei hotărâri judecătorești să aibă deschisă calea de atac a revizuirii împotriva respectivului act jurisdicțional.

În acest sens dispun și prevederile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.

Așadar, în analiza căii de atac cu care a fost sesizată, instanța de retractare trebuie să aibă în vedere a priori aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Or, prin noțiunea juridică de „parte” se înțelege persoana fizică sau juridică, titulară a cererii de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acționat, cea care a intervenit sau care a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calitățile procesuale recunoscute de lege, a participat la judecarea unei cauze.

Limitarea subiecților care pot declara calea de atac împotriva unei hotărâri judecătorești la părțile aflate în proces nu reprezintă o încălcare a dreptului constituțional privind accesul liber la justiție, întrucât judecata în căile de atac nu se poate desfășura decât în limitele cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe și, în mod similar, în căile extraordinare de atac nu pot participa decât cei care au fost parte în litigiul inițial (paragraful 17 din Decizia Curții Constituționale nr. 46/2024 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 6 iunie 2024).

Relevante, în acest sens, sunt și prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, astfel că, în principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, cu consecința faptului că dreptul de a ataca o hotărâre aparține numai acestora.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces.

Ca atare, și procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, astfel încât doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

În speță, se constată că dosarul nr. y/3/2017, în care a fost pronunțată sentința nr.535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect acțiunea formulată de C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, în temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 - 1371, art. 1381 - 1395 C. civ., de obligare, în solidar, a pârâților din respectiva pricină (Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O și P) la plata sumei de 1.272.222.403 lei și a dobânzii legale aferente acesteia, pentru fapta ilicită pretins a fi fost sărvârșită de către pârâți, constând în „dezafilierea nelegală/abuzivă a clubului reclamant de la Federația Română de Fotbal”.

În respectiva cauză, revizuentele din prezentul dosar, S.C. C S.A. și S.C. A S.R.L., ambele în faliment, au formulat, în 26.10.2017, o cerere de intervenție în interes propriu, prevalându-se de calitatea lor de creditoare ale debitoarei C S.A., reclamantă în acea pricină.

La termenul de judecată din 16.02.2018, reținând că nu se impune comunicarea cererii de intervenție în raport cu discutarea excepțiilor de procedură care vizau cererea principală, tribunalul a pus în discuție excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările formulate, respectiv excepția de netimbrare, necompetența generală a instanțelor, invocând, totodată, din oficiu, și acordând cuvântul pentru dezbateri și cu privire la necompetența funcțională a secției civile.

Prin sentința nr. 535/09.03.2018, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței instanțelor judecătorești și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL.

Împotriva încheierii de ședință din 16.02.2018 și a sentinței nr.535/09.03.2018 ale Tribunalului București - Secția a IV-a civilă au declarat recurs atât reclamanta C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, cât și titularele cererii de intervenție în interes propriu S.C. C S.A. și S.C. A S.R.L., ambele reprezentate de administrator judiciar G IPURL.

Prin încheierea de ședință din 08.04.2019, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității recursului declarat de titularii cererii de intervenție S.C. C S.A. și S.C. A S.R.L., în faliment, stabilind că acestea nu pot fi considerați subiecți ai căii de atac a recursului, prin aceea că nu au dobândit calitatea de parte, în lipsa discutării admisibilității în principiu a cererii lor de intervenție și, corelativ, a legalității măsurii primei instanțe, de stabilire a ordinii de soluționare a incidentelor, cât timp, contestându-se însăși competența instanțelor române de soluționare a cererii principale, se impunea verificarea legalei învestiri a tribunalului anterior discutării admisibilității unei cereri de intervenție în interes propriu.

La termenul de judecată din 21.05.2019 din fața Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, S.C. C S.A. și S.C. S.C. A S.R.L., în faliment, au formulat, în respectiva cauză, cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei-recurente, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, prin aceea că titularele acesteia nu justifică interesul intervenirii în respectivul proces.

Prin decizia nr. 486R/11.06.2019, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele S.C. C S.A. și S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, împotriva încheierii de ședință din data de 16.02.2018 și a sentinței nr. 535/09.03.2018, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. y/3/2017.

În consecință, față de prevederile art. 65 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, revizuentele nu au deținut calitatea de părți în cauza în care a fost pronunțată sentința nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, a căror retractare o solicită.

Deși teza finală a art. 458 C. proc. civ. prevede, cu titlu de excepție, că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și „altor organe sau persoane, potrivit legii”, aceasta nu este incidentă în cauză, revizuentele negăsindu-se într-o astfel de ipoteză, care, fiind o abatere de la regulă, trebuie prevăzută expres.

În acest sens, cu caracter exemplificativ, legea stabilește cazul procurorului care, deși nu a fost parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluționat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată, în condițiile legii.

În aceste coordonate, simpla afirmare a deținerii calității de creditoare a reclamantei din respectiva pricină, C S.A., în faliment, nu poate constitui un temei valabil pentru a justifica legitimarea procesuală activă a revizuentelor în litigiul pendinte, întrucât aceste susțineri nu fac altceva decât să tindă, în mod nepermis, la reformarea dezlegărilor definitive date în dosarul nr. y/3/2017, care nu le-au recunoscut revizuentelor dreptul de a sta în proces ca părți, deși se prevalau de aceeași calitate de creditori, cărora le-ar fi fost justificat demersul de a acționa în numele debitorului pasiv.

În acest sens, afirmând, prin răspunsul la întâmpinare, faptul că au deschisă posibilitatea formulării prezentei căi extraordinare de atac împotriva unei soluții date într-o pricină în care nu au participat, prin aceea că dețin calitatea de creditoare a intimatei C S.A. (reclamantă în respectiva cauză), aflată în procedura falimentului, revizuentele omit în mod deliberat faptul că au primit o dezlegare jurisdicțională definitivă asupra acelorași susțineri în chiar litigiul în care a fost pronunțată sentința atacată cu revizuire, care nu mai poate fi reiterată, pentru a fi contrazisă, printr-un demers judiciar ulterior.

Astfel, se constată că susținerile care justifică, în opinia revizuentelor, posibilitatea declarării revizuirii sunt aceleași cu cele pe care le-au formulat în dosarul nr. y/3/2017, în argumentarea cererii în interesul alăturat al reclamantei C S.A., respectiv deținerea calității de creditoare, întemeiată pe înscrierea lor în tabelul de creanțe al debitoarei-reclamante din respectiva pricină (cu privire la care s-a arătat, în mod expres, de către reprezentantul convențional al titularului cererii de intervenție S.C. C S.A., cu prilejul dezbaterilor de la termenul de judecată din 21.05.2019 din fața instanței de recurs, că „la pozițiile 25 și 45 cele două interveniente dețin această calitate”).

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interesul alăturat formulate de revizuente, a reținut că „simpla calitate de creditor a persoanei care formulează intervenția nu justifică de plano admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție”, respectiv că titularele respectivelor cereri „nu justifică interesul intervenirii în proces”, motiv pentru care a respins cererea formulată, ca inadmisibilă în principiu.

Or, repunerea în discuție, în prezenta fază procesuală, a înseși susținerii că, „la punctele 25 și 45 din Tabelul creditorilor C S.A., rezultă faptul că atât S.C. A S.R.L., cât și S.C. C S.A. dețin calitatea de creditori ai intimatei-reclamante C S.A.”, pentru a justifica, în acest sens, posibilitatea formulării prezentei căi extraordinare de atac, tinde, în realitate, la nesocotirea judecății anterioare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât revizuentele înțeleg să se folosească în fața instanței de revizuire, în justificarea prezentei căi de atac, de același înscris pe care l-au depus și în susținerea cererii de intervenție accesorie formulate în fața Curții de Apel București în dosarul nr. y/3/2017 (respectiv, tabelul definitiv consolidat actualizat rectificat al creanțelor debitoarei C S.A. din data de 19.02.2019, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.3797/21.02.2019), înscris care a format obiect de analiză în judecata anterioară, conform celor arătate deja.

În acest context, având în vedere că în litigiul precedent s-a statuat definitiv în sensul respingerii cererilor de intervenție formulate și deci, a nedobândirii calității de parte, nu există niciun temei legal pentru a conferi acestora o asemenea calitate în cererea de revizuire îndreptată împotriva unui act juridicțional din respectivul proces, față de care au rămas terți (penitus extranei).

Prevalându-se de dispozițiile art. 1560 C. civ. (promovarea căii de atac, ca formă a acțiunii oblice, deși nu indică și nu realizează o asemenea calificare juridică) revizuentele nu ar putea justifica o extindere a cadrului procesual în această modalitate, în calea extraordinară de atac, nici dacă ar invoca o creanță ulterioară celei de care s-au prevalat în susținerea intervenției în dosarul anterior, câtă vreme li s-ar opune dispozițiile art. 1560 alin. (3) C. civ. (cel împotriva căruia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului). Aceasta înseamnă o exercitare a căii de atac înăuntrul termenului pe care îl avea la dispoziție debitorul (respectiv, partea C S.A.), față de care însă termenul era împlinit, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încă din data de 11 iulie 2019. Ca atare, un act de procedură îndeplinit peste termen este, în sensul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., unul lovit de nulitate și deci, fără niciun fel de consecințe asupra cadrului procesual fixat în judecata anterioară.

Prin urmare, potrivit celor expuse, în speță se impune cu forță juridică deplină principiul potrivit căruia subiecte ale căilor de atac pot fi numai părțile între care s-a desfășurat litigiul în care a fost pronunțată hotărârea atacată, dată fiind natura de ordine publică a regulii înscrise în art. 458 C. proc. civ.

În realitate, demersul revizuentelor se constituie într-unul care urmărește o punere în discuție și redeschiderea unei judecăți definitive în afara oricărui cadru legal, cu nesocotirea principiului securității și stabilității juridice.

ii. În ceea ce privește cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinței nr. 2576 din data de 12 decembrie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R din 16 februarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/3/2017:

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității în formularea prezentei căi extraordinare de atac, care primează față de aspectele relative la admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată, pentru considerentele expuse în continuare.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cea a cărei retractare se solicită.

Totodată, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, iar, potrivit alin. (2), hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Se reține, în acest context, că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege reprezintă una dintre consecințele principiului referitor la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, stabilit de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Instituirea unor termene procesuale servește atât unei mai bune administrări a justiției, cât și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În speță, cererea de revizuire a sentinței nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că îi sunt aplicabile, sub aspectul termenului de exercitare a căii de atac de retractare, prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior menționate.

În litigiul pendinte, „ultima hotărâre judecătorească”, dintre cele pretins potrivnice, a cărei anulare se solicită, constituind obiect al revizuirii, este, potrivit cererii exprese a revizuenților, sentința nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Acest act jurisdicțional a rămas definitiv la 16.02.2021, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 124R/2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de către reclamantele C S.A. și S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, respectiv de către intervenientul AV împotriva acesteia.

Or, cererea de revizuire a fost depusă la 30.12.2024, data poștei electronice, conform mențiunii aflate la fila 46 din dosarul de revizuire, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii arătate anterior.

Prevalându-se de decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală (prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile împotriva sentinței penale nr. 1190/02.10.2024 a Tribunalului București - Secția I penală), ca reper indicat pentru începerea curgerii termenului de exercitare a căii de atac, revizuentele nu fac decât să denatureze instituția revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, câtă vreme hotărârea a cărei anulare au solicitat-o este reprezentată de sentința nr. 2576/12 decembrie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16 februarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, așa încât, considerată fiind de aceștia „ca ultimă hotărâre judecătorească” în raporturile dintre părți, supusă anulării pentru nesocotirea autorității de lucru judecat, este singura în funcție de care se poate calcula termenul prev. de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La fel, susținând că decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 ar reprezenta „modalitatea de interpretare și aplicare” a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București-Secția a II-a penală, întrucât „ar fi dezlegat faptul că o instanță civilă ar fi fost competentă să soluționeze latura civilă încă din anul 2017” (în contra celor stabilite prin hotărârile supuse revizuirii în legătură cu necompetența instanțelor de judecată din România) revizuentele avansează o construcție juridică fără niciun suport legal, neexistând în dreptul pozitiv o reglementare care să permită producerea în timp a efectelor unei hotărâri judecătorești în maniera indicată (respectiv, o hotărâre definitivă pronunțată în 2017, care să își lămurească „înțelesul” prin prisma unei alte hotărâri penale pronunțate în anul 2024).

În realitate, demersul revizuentelor se constituie într-o încercare de eludare a dispozițiilor procedurale imperative, cu scopul de a deplasa data de începere a curgerii termenului de promovare a revizuirii, pentru a conferi inițiativei procesuale aparența respectării prevederilor legale în materie.

Procedând astfel, revizuentele încalcă în mod flagrant rațiunea reglementării motivului de revizuire pe care l-au invocat și care constă în necesitatea respectării principiului autorității de lucru judecat, ceea ce presupune, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea celei din urmă hotărâri (singura care ar putea încălca cele tranșate printr-o primă hotărâre pronunțată în raporturile dintre părți), fără a fi posibil, așa cum, împotriva oricărui raționament juridic valabil și împotriva dispozițiilor legale în materie, se susține, ca prima hotărâre să poată încălca vreodată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri ulterioare, inexistente în circuitul juridic la momentul primei judecăți.

Or, inversarea termenilor juridici ai revizuirii, prin invocarea încălcării de către sentința atacată a dezlegărilor date în judecata ulterioară, este lipsită de eficacitatea juridică urmărită, neputând deplasa momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se poate raporta decât la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, indicată în mod expres în speță ca fiind sentința civilă nr. 2576/12 decembrie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16 februarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

În concret, prin demersul lor, conform căruia, în afara cadrului legal, se pun în discuție hotărâri judecătorești definitive, revizuentele tind să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unor hotărâri, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior.

Un asemenea demers, cum este cel al revizuentelor, se situează, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac, tinzând, în realitate, la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unor hotărâri definitive intrate sub autoritatea lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, nesocotindu-se dispozițiile procedurale în materie, inversându-se termenii juridici ai revizuirii, pentru a se da aparența unei căi de atac formulate în termen, se tinde la readucerea în dezbatere a unor dezlegări definitive, obligatorii și opozabile cu efectele lucrului judecat, ignorându-se faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave, în limitele și în condițiile expres prevăzute de lege, cu respectarea unui termen precis determinat, ca durată și moment de la care începe să curgă.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, par. 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 24).

Pentru toate aceste considerente, reținând că revizuentele nu au avut calitatea de parte în litigiul în care a fost pronunțată sentința nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă (definitivă prin decizia nr. 486R/11 iunie 2019 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă), atacată cu revizuire, și nici nu se află în situațiile de excepție instituite de art. 458 teza finală C. proc. civ., în care este permisă formularea căii de atac de către terți, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale active a revizuentelor și va respinge cererea de revizuire îndreptată împotriva acestui act jurisdicțional, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

De asemenea, constatând că revizuentele nu și-au exercitat dreptul procesual înăuntrul termenului stabilit de lege, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, definitivă prin 124R/16 februarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Cât privește solicitarea intimatului F, de obligare a revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării depuse, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar B SPRL, și S.C. C S.A., prin lichidator judiciar D SPRL, împotriva sentinței nr. 535 din data de 9 martie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 486R din 11 iunie 2019 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. y/3/2017, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Respinge cererea de revizuire formulată de aceleași revizuente împotriva sentinței nr. 2576 din data de 12 decembrie 2018 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R din 16 februarie 2021 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/3/2017, ca tardiv formulată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul F.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2025.