ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1480/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 120/F-CONT din 14 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența soluționării cererii de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federației Române de Ciclism adoptată la data de 10.02.2017, în localitatea Balvanyoș, județul Covasna, ca fiind nelegală.

Deși prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 s-a stabilit că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ, totuși statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință automată includerea acesteia în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept nu conferă însă în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activității și deci nu impune exercitarea controlului legalității lor pe contenciosul administrativ.

În ceea ce privește natura juridică a actului a cărui anulare face obiectul prezentei acțiuni, se constată că acesta nu este și nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică și nu exprimă voința de a da naștere, de a modifica sau de a stinge drepturi și obligații în regim de putere publică.

Prin urmare, în cauză, competența de a soluționa cauza nu aparține instanței de contencios, ci instanței civile, care se determină potrivit O.G. nr. 26/2000.

Pentru aceste motive, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, având în vedere dispozițiile art. 119 C. proc. civ., ale O.G. nr. 26/2000, precum și faptul că pârâta are sediul în București.

Prin sentința civilă nr. 9541 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică.

Prin urmare, actele emise de Federația pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și nu controlului instanței de drept comun.

Deși este adevărat că una din trăsăturile actului administrativ, astfel cum reiese din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este faptul că acesta este emis în regim de putere publică, această condiție, în cazul persoanelor juridice asimilate autorităților publice, trebuie analizată plecând de la realitatea că aceste structuri nu sunt veritabile autorități publice, ci sunt doar asimilate acestora din perspectiva Legii nr. 554/2004.

Aplicând criteriul invocat de Curtea de Apel Pitești, acela al necesității ca actul juridic dedus judecății să fie emis într-un veritabil regim de putere publică, s-ar ajunge ca asimilarea prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 să nu aibă nicio consecință, întrucât o structură privată, chiar asimilată unei autorități publice, nu emite niciodată acte în regim de putere publică propriu-zisă.

Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care să producă efecte juridice.

În realitate, deciziile Adunării Generale ale pârâtei îndeplinesc condițiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferențele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public.

Astfel, puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a își impune cu forță obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

Or, aceasta este și situația deciziilor pe care le ia adunarea generală a pârâtei: acestea sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

Prin urmare, doar dacă actele juridice deduse judecății ar fi îndeplinit trăsăturile actului juridic civil, în special poziția de egalitate a părților, competența de soluționare a cauzei ar fi aparținut instanței civile.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, federațiile sportive naționale sunt structuri de interes național, constituie prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, definește autoritatea publică drept orice organ de stat al unităților administrativ teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, fiind asimilate autorităților publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ, contenciosul administrativ este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, prin act administrativ se înțelege " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ."

Prin urmare, pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federației Române de Ciclism adoptată la data de 10.02.2017, a cărei anulare se cere, nu poate fi asimilată unui act administrativ, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, motiv pentru care sunt incidente în cauză prevederile art. 23 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, potrivit cărora hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, competența de soluționare a cererii revenind judecătoriei în circumscripția căreia pârâta își are sediul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2017.