ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1503/2017

HOTĂRÂRE

19.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1503/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Asociația "A." Câmpulung a chemat în judecată pârâta Federația B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să admită acțiunea și să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federației B. adoptată la data de 02.12.2016 în Mun. Brașov (C., Bd. x), ca nelegală.

La data de 26 ianuarie 2017, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 54/F- cont, pronunțată la data de 20 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federația B., având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare de Ciclism adoptată la data de 02.12.2016, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Deși prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 s-a stabilit că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ, totuși, statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință automată includerea acesteia în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept, a reținut instanța, nu conferă, însă, în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activității și, deci, nu impune exercitarea controlului legalității lor pe contenciosului administrativ.

În ceea ce privește natura juridică a actului a cărui anulare face obiectul acțiunii, s-a constatat că acesta nu este și nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică și nu exprimă voința de a da naștere, de a modifica sau de a stinge drepturi și obligații în regim de putere publică.

Prin urmare, a apreciat Curtea, în cauză, competența de a soluționa cauza nu aparține instanței de contencios, ci instanței civile, care se determină potrivit O.G. nr. 26/2000, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, având în vedere și faptul că pârâta are sediul în București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 24 aprilie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Sector 2 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 6891, pronunțată la data de 12 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federația B., în favoarea Curții de Apel Pitești; a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 2 București și Curtea de Apel Pitești și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele motive:

Față de prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, actele emise de federația pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și nu controlului instanței de drept comun.

Curtea de Apel Pitești, a reținut instanța, în motivarea hotărârii de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a arătat că actele deduse judecății nu au fost emise de o autoritate publică în regim de putere publică.

Or, deși este adevărat că una din trăsăturile actului administrativ, astfel cum reiese din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este faptul că acesta este emis în regim de putere publică, această condiție, în cazul persoanelor juridice asimilate autorităților publice, trebuie analizată plecând de la realitatea că aceste structuri nu sunt veritabile autorități publice, ci sunt doar asimilate acestora din perspectiva Legii nr. 554/2004.

Astfel, a considerat, aplicând criteriul invocat de Curtea de Apel București, acela al necesității ca actul juridic dedus judecății să fie emis într-un veritabil regim de putere publică, s-ar ajunge ca asimilarea prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 să nu aibă nicio consecință, întrucât o structură privată, chiar asimilată unei autorități publice, nu emite niciodată acte în regim de putere publică propriu- zisă. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care să producă efecte juridice.

În realitate, a reținut instanța, deciziile adunării generale ale pârâtei îndeplinesc condițiile unor acte emise în regim de putere publică, însă, cu diferențele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public. Astfel, puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a își impune cu forță obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

Or, a reținut instanța, aceasta este și situația deciziilor pe care le ia adunarea generală a pârâtei: acestea sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

Prin urmare, doar dacă actele juridice deduse judecății ar fi îndeplinit trăsăturile actului juridic civil, în special poziția de egalitate a părților (cum ar fi fost, situația unui contract de prestări servicii încheiat de Federația pârâtă cu un terț), competența de soluționare a cauzei ar fi aparținut instanței civile.

Cum însă asimilarea despre care vorbește art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se răsfrânge și asupra actelor emise de Federația- pârâtă, a considerat instanța, (altfel, asimilarea ar fi inutilă), rezultă că instanța de contencios administrativ este cea care realizează controlul judecătoresc al acestor acte.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Curtea de Apel Pitești și Judecătoria Sectorului 2 București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

În esență, conflictul de competență s-a ivit între Judecătoria Sectorului 2 București și Curtea de Apel Pitești, ambele instanțe declarându-se necompetente material să soluționeze cauza, după cum au dat sau nu caracter administrativ actului a cărui anulare s-a solicitat.

În speță, se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19 decembrie 2016, reclamanta Asociația "A." Câmpulung a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federația B., anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federației B. adoptată la data de 02.12.2016 în Mun. Brașov, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor obligatorii ale statutului Federației.

Actul normativ în temeiul căruia a fost înființată federația este Legea nr. 60/2000, iar potrivit art. 23 alin. (2) și la art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, hotărârea adunării generale a federației poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta își are sediul.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, federațiile sportive naționale sunt structuri de interes național, constituie prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat al unităților administrativ teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public și sunt asimilate autorităților publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică.

Totodată, art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)."

Prin urmare, pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum, în cauză, s-a solicitat anularea unei Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Federației B., în mod corect a reținut Curtea de Apel Pitești că actul dedus judecății în cauză nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că nu a fost emis în regim de putere publică, producând efecte numai în raporturile de drept privat dintre federație și clubul sportiv, astfel că, aparține instanțelor de drept comun competența soluționării cauzei.

Înalta Curte mai reține că, în conformitate cu art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, în baza căreia a fost înființată pârâta, "federațiile dobândesc personalitate juridică proprie și funcționează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță pentru asociațiile fără scop patrimonial, condiții care li se aplică în mod corespunzător, cu excepțiile stabilite în prezentul capitol".

Potrivit art. 23 alin. (2) din același act normativ "hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz", iar potrivit alin. (3) "cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului."

Prin urmare, chiar dacă reclamanta este, conform propriului ei statut, instituție de interes național și utilitate publică, această împrejurare nu poate atrage dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004, tocmai datorită faptului că, în O.G. nr. 26/2000 are o prevedere legală și clară, specială și derogatorie (art. 23 alin. (2), coroborat cu art. 35 alin. (2), potrivit căreia, hotărârea adunării generale a federației poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta își are sediul federația.

Actul atacat în prezenta cauză nu a fost adoptat în regim de putere publică, ci a fost menit a exprima voința internă a federației în raport cu membrii săi, fiind obligatoriu pentru aceștia în temeiul art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/1990, și nu al prerogativelor specifice instituțiilor de utilitate publică.

Cum sediul federației - Federația B. se află în București, str. x, înseamnă că judecătoria competentă să soluționeze acțiunea reclamantei este Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte constatând că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Pitești situația de fapt si de drept, reținând că cererea este de competența materială a judecătoriei în circumscripția căreia pârâta își are sediul.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută hotărâre adunare generală extraordinară a federației-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia pârâta își are sediul este Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte constată că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/1990, urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, situație în raport cu care se va înainta dosarul la aceasta pentru continuarea judecății.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,