ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Clubul Sportiv al Armatei B. București și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că reclamanta deține o marcă notorie, neînregistrată, având denumirea "B.", larg cunoscută segmentului de public vizat în România pentru serviciile aferente unui club profesionist de fotbal din clasa 41, conform Clasificării de la Nisa;

- să se dispună decăderea pârâtei din drepturile conferite, întrucât nu au făcut obiectul unei folosiri efective, în principal, pentru toate produsele și serviciile solicitate la înregistrare și, în subsidiar, pentru serviciile aferente unui club profesionist de fotbal, din clasa 41, conform Clasificării de la Nisa, a mărcilor înregistrate: x - B. București; y - CS B. 1947-1967; z – B.; w – A; z - Clubul de lângă Inimă B. București; t;

- în temeiul existenței relei-credințe la depunerea cererii de înregistrare, să se dispună anularea înregistrării mărcilor anterior menționate, precum și a înregistrării următoarelor mărci: x Patron la B.; y B. București; w Fotbal Club B. București Clubul de lângă inimă;

- în temeiul existenței relei-credințe la depunerea cererii de înregistrare și al temeiului că mărcile au fost înregistrate cu încălcarea drepturilor anterioare aparținând reclamantei decurgând dintr-o marcă notorie, neînregistrată, cu denumirea "B." și, respectiv, dintr-un semn "B." utilizat în activitatea sa comercială în perioada 2003-2015, ambele dobândite anterior datei de depozit a cererilor de înregistrare a acestor mărci ulterioare, să se dispună anularea înregistrării mărcilor x Patron la B.; s B. București; w Fotbal Club B. București - Clubul de lângă inimă;

- interzicerea pârâtei utilizarea mărcii "B." pentru servicii aferente unui club profesionist de fotbal;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a formulat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) și art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, precum și a celor ale art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 46 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, în raport de art. 16, art. 21, art. 44, art. 45 și art. 53 din Constituție.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1510/17.10.2017, Tribunalul București—Secția a III-a civilă a respins excepțiile având ca obiect necompetența materială a Tribunalului București și inadmisibilitatea acțiunii, totodată, a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect; a dispus sesizarea Curții Constituționale privind constituționalitatea art. 3 alin. (1) lit. c), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 45 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Hotărârile pronunțateă în apel

Prin decizia civilă nr. 1491/27.11.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a dispus următoarele:

A respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

A respins excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 3425/3.12.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2011 și a deciziei civile nr. 989A/21.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

A admis excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 267A/22.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

A admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. S.A. și, în consecință:

A anulat în parte sentința apelată.

A respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

A respins pentru autoritate de lucru judecat cererea de anulare pentru rea-credință a mărcii naționale B. București nr. 72827, cererea de decădere a aceleiași mărci și cererea de anulare a mărcii naționale B. București nr. 130904.

A păstrat sentința sub aspectul soluționării excepțiilor necompetenței materiale și inadmisibilității și al sesizării Curții Constituționale și a reținut cauza pentru evocarea fondului sub aspectul celorlalte cereri formulate de reclamantă.

Prin decizia nr. 682/25.04.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul, după anularea cu reținere:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. S.A..

A constatat decăderea pârâtei Clubul Sportiv al Armatei B. din drepturile conferite asupra mărcilor înregistrate: nr. 26915 B. București, nr. 63179 CS B. 1947 -1967, nr. 63180 B. și nr. 63287 A, pentru toate produsele și serviciile pentru care ele sunt înregistrate.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.411 RON cu titlu de cheltuieli de judecată proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva ambelor decizii pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs atât reclamantul A. S.A., cât și pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București, după cum urmează:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. S.A. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

- hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind dată și cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește admiterea excepției autorității de lucru judecat a deciziei nr. 267A/22.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015 și respingerea pentru autoritate de lucru judecat a cererii de anulare pentru rea-credință a mărcii naționale B. București nr. 72827, a cererii de decădere a aceleiași mărci și a cererii de anulare a mărcii naționale B. București nr. 130904;

- în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București nu a soluționat fondul procesului, ci a statuat asupra unei excepții și a respins acțiunea ca lipsită de interes; totodată, instanța de apel a constatat că drepturile invocate în cauza pendinte sunt diferite de cele invocate în dosarul nr. x/2015, deci nu poate opera autoritatea de lucru judecat deoarece cererea de anulare a mărcii B. București nr. 130904 se întemeia pe noi drepturi, iar cererea de decădere a mărcii naționale B. București nr. 72827 vizează o altă perioadă de 5 ani și se suprapune doar în parte pe perioada de 5 ani din cauza anterioară; astfel, excepția autorității de lucru judecat trebuia respinsă;

- decizia nr. 682A/2019 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind dată și cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește efectul pozitiv al deciziei nr. 3425/2014 care împiedică instanța de apel să constate că pârâtul ar deține o marcă notorie, neînregistrată cu denumirea B.; niciuna dintre cele două instanțe nu au realizat în mod obiectiv examenul asupra stabilirii pretinsei notorietății a respectivei mărci;

- Curtea de apel a reținut în hotărârea recurată existența unei mărci notorii, neînregistrate, cu încălcarea principiului disponibilității, în condițiile în care pârâtul nu a invocat o astfel de apărare;

- instanța de apel nu a analizat dacă semnul în conflict cu denumirea B. a fost utilizat în perioada 2003-2017 cu bună sau rea-credință;

- concluzia instanței de apel, potrivit căreia FCSB nu a folosit și nu a dobândit un semn nou cu denumirea B., nu poate fi reținută în condițiile în care aceeași instanță a refuzat analiza obiectivă a probelor aflate la dosarul cauzei, sub aspectul faptului că semnul ar fi sau nu utilizat de acesta era larg cunoscut publicului vizat, pentru categoria de servicii cărora li se adresează;

- instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că marca/semnul cu denumirea B. utilizat de reclamant trebuia obligatoriu să reprezinte un semn nou, distinct de cel deținut de pârât;

- asupra decăderii mărcii x B. București se reține în mod nelegal autoritatea de lucru judecat în dosarul nr. x/2015, deși prezenta cauză vizează o altă perioadă de 5 ani și care se suprapune doar în parte cu perioada de 5 ani din cauza respectivă;

- cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, privind solicitarea de anulare a mărcilor pe fondul înregistrării cu rea-credință, decizia recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998; reaua credință a fost probată în dosar, iar instanța de apel trebuia să aibă în vedere sub acest aspect criteriile consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries Pte. Ltd & Ankenaevnet for Patenter og Varemaerker, C-320/12, pct. 36, cu trimitere la Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt&Sprungli, C-529/07);

- reaua-credință a solicitantului a fost analizată exclusiv în raport de data de înregistrare a mărcilor a căror anulare se solicită, deși există și ipoteze situate ulterior acestei date, care să confirme atitudinea subiectivă a solicitantului la data de referință;

- Curtea de apel nu a analizat probatoriul administrat de către reclamant, cu privire la gradul de cunoaștere în segmentul de piață românească relevantă, de la care să se plece în evaluarea cunoașterii existenței acestuia de către pârât.

Totodată, recurentul-reclamant A. S.A. a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea următoarelor chestiuni: "1. Dacă notorietatea unei mărci constituie o stare de fapt sau de drept care trebuie dovedită în fiecare cauză în care a fost invocată? 2. Dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat notorietatea unei mărci constituie putere de lucru judecat, în raport cu cauzele viitoare care privesc respectiva marcă? 3. Dacă o marcă notorie poate rămâne larg cunoscută segmentului de public vizat, fără a fi utilizată, pentru produsele ori serviciile cărora li se aplică? 4. Dacă titularul unei mărci notorii poate fi decăzut din drepturi și în ce condiții?".

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

- instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3, art. 6, art. 45, art. 46 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (4), art. 47 și art. 48 din Legea nr. 84/1998, precum și a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

- s-a reținut în mod greșit în considerentele hotărârii că reclamantul are interes legitim de a formula acțiunea, deși nu a dovedit nici faptul că este titular al cererii de înregistrare a unei mărci la OSIM în vederea protejării unor produse din clasele menționate și nici că ar fi fost emis avizul de refuz provizoriu, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, nedemonstrând nici folosul efectiv ce s-ar obține prin decăderea mărcilor deținute de acesta;

- în speța de față nu se poate vorbi de o marcă de baraj B. București și nici posibilitatea ca reclamantul să poată înregistra și să folosească vreodată marca B. București, deoarece acest lucru i-a fost interzis de către ÎCCJ prin decizia nr. 3425/03.12.2014, constatându-se autoritatea de lucru judecat; folosirea efectivă a mărcii B. în toate combinațiile și înregistrările efectuate la OSIM sau marca notorie are semnificația unei folosiri serioase, reale de către acesta, iar nu forma unor acte de comerț întrerupte sau izolate;

- prin decizia Curții de Apel nr. 989/21.12.2016, definitiva prin decizia nr. 1628/04.05.2016 a Înaltei Curți, i se interzice reclamantului să folosească fără consimțământul acestuia semnele "B.", "B. București" sau a unor semne similare în activitatea comercială inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru înscrierile în asociațiile și federațiile sportive;

- Curtea de Apel București a constatat în mod eronat că analiza Tribunalului referitoare la condiția interesului se leagă doar de primul capăt de cerere, ignorând verificarea condiției și în privința celorlalte capete de cerere;

- prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în dovedirea folosirii mărcilor în discuție a demonstrat că mărcile decăzute de către Curtea de Apel București au fost efectiv folosite atât de către pârât, cât și de cei licențiați din cadrul acestuia; or, potrivit Legii nr. 84/1998, folosirea mărcii de către un terț, cu consimțământul titularului, este asimilată folosirii efective a mărcii, astfel încât mărcile puse în discuție au fost folosite de acesta în condiții de legalitate;

- în sensul aprecierii ca "acte serioase de folosire" a mărcii în discuție, Curtea nu a avut în vedere toate circumstanțele proprii cauzei, și anume natura, întinderea, frecvența, regularitatea și durata folosirii, natura produselor, dimensiunea și vechimea, istoria Clubului; toate mărcile decăzute de către Curtea de Apel București au fost efectiv folosite în mod continuu și legitim, permanent la toate cele 42 de secții sportive, inclusiv la fotbal, de la înființare în 1947 până în prezent;

- în legătură cu contractele de licențiere a terților, instanța a interpretat în mod greșit litera și spiritul legii, deoarece pe temeiul art. 46 alin. (2) lit. d), instanța de apel trebuia să verifice nu numai faptul utilizării mărcii într-un decurs de 5 ani, ci și natura acestei utilizări, dacă aceasta a fost efectivă și serioasă, lucru care nu s-a întâmplat în speță;

- instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 453 C. proc. civ.: deși căzut în pretenții, reclamantul nu a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată constând în copii xerox; totodată, nu s-a ținut cont de faptul că avocatul reclamantului a solicitat în prezentul dosar cheltuieli de judecată efectuate în alte dosare, și anume 10.000 RON+TVA cheltuieli din dosarul nr. x/2016 și 10.000 RON+TVA cheltuieli din dosarul nr. x/2015; la factura nr. x/22.05.2017 valoarea reală de plată este de 10.000 RON+TVA, iar nu 35.700 RON, iar factura nr. x/04.12.2018 nu a fost emisă în conformitate cu legislația și normele fiscale, facturarea făcându-se pe ore lucrate, iar nu pe o sumă anume; onorariul solicitat de partea adversă are un cuantum nerezonabil, impunându-se cenzurarea acestuia.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 23.12.2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., recurentul - pârât Clubul Sportiv al Armatei B. București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului A. S.A..

La data de 24.12.2020, a formulat întâmpinare și recurentul – reclamant A. S.A., prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în privința respingerii excepției lipsei de interes a FCSB și excepția nulității absolute a recursului sub aspectul lipsei motivelor de nelegalitate.

Ambii recurenți au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din data de 15.06.2021, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. S.A. și de pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București împotriva deciziei nr. 682A/25.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 9.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Judecarea recursului în ședință publică

Prin încheierea din data de 9.11.2021, Înalta Curte a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii de admitere în principiu din data de 15.06.2021, în sensul că dispoziția de admitere în principiu privește și hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă.

Prin aceeași încheiere, au fost respinse, pentru motivele arătate în cuprinsul său, atât cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă, cât și cererea de solicitare a Hotărârii nr. 32/2005 pronunțată de Comisia de Examinare Mărci din cadrul OSIM și a dosarului în care a fost pronunțată această hotărâre, cereri formulate de către recurentul – reclamant A. S.A.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data 1.03.2022, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dispunându-se amânarea pronunțării la data de 15.03.2022.

La data de 11.03.2022, recurentul – reclamant A. S.A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în temeiul prevederilor art. 400 raportat la prevederile art. 19 C. proc. civ.

VI. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de către recurentul – reclamant A. S.A., Înalta Curte constată că nu este fondată.

Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 400 C. proc. civ., recurentul – reclamant a invocat, în esență, modalitatea netransparentă de compunere a completului de judecată din data de 1.03.2022, după respingerea cererii de recuzare a unuia dintre titulari, împrejurare de natură a încălca principiul continuității, dar și dreptul la apărare al părții și a o lipsi pe aceasta de garanțiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 din CEDO.

Potrivit dispozițiilor art. 400 C. proc. civ., "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților."

Pe acest temei, nu poate fi exclus ca anumite elemente suplimentare să fie semnalate de către una dintre părți chiar după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării acordat pentru depunerea de concluzii scrise, atât timp cât instanța de judecată le poate avea în vedere la deliberare și dispune repunerea cauzei pe rol în considerarea lor.

Cu toate acestea, odată ce dezbaterile au fost închise, instanța de judecată este îndreptățită să filtreze chestiunile invocate ulterior de către parte și să aprecieze dacă sunt necesare unei juste soluționări a cauzei, fără a avea obligația de a repune cauza pe rol la simpla solicitare a părții care pretinde clarificarea unor aspecte procesuale.

În speță, compunerea completului de judecată în fața căruia s-au purtat dezbaterile la termenul de judecată din 1 martie 2022 este evidențiată de încheierile de la dosar vizând incidentele procedurale referitoare la compunerea completului, menționate și de către recurent. Aceste incidente au fost soluționate de către judecătorii titulari și din planificarea judecătorilor de permanență, conform hotărârilor adoptate de către colegiul de conducere al instanței și cu respectarea prevederilor art. 148 alin. (5) și, după caz, alin. (6) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, chestiunea invocată prin cererea formulată de către recurent după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării, nu justifică repunerea cauzei pe rol, neimpunând lămuriri necesare soluționării cauzei.

Pe de altă parte, posibilitatea continuării judecății în conformitate cu art. 400 C. proc. civ. nu profită părții care nu și-a exercitat drepturile procesuale în termenele și condițiile prevăzute de lege sau de către instanță, pentru a încerca invocarea acelor chestiuni într-un cadru procesual adecvat. Potrivit art. 10 alin. (1) din cod, părților le revin obligații procesuale legate de îndeplinirea actelor de procedură, dar și îndatorirea de a urmări desfășurarea fără întârziere a procesului și finalizarea acestuia.

Or, deși legal citat, recurentul nu a fost prezent, prin reprezentantul convențional, la termenul de judecată din 1 martie 2022, pentru a pune, eventual, în discuție aspecte vizând compunerea completului de judecată, fără a justifica absența de la termen și fără a solicita amânarea cauzei.

Față de cele expuse, văzând și conduita procesuală a părții, urmează ca cererea de repunere pe rol a cauzei să fie respinsă, ca nefondată.

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Ambele părți, atât reclamantul A. S.A., cât și pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București (CSA), au declarat recurs împotriva celor două decizii pronunțate în etapa procesuală a apelului, respectiv împotriva deciziei nr. 1491/27.11.2018, prin care apelul reclamantului a fost admis, iar cauza a fost reținută pentru evocarea fondului, în aplicarea art. 480 alin. (2) și (3) teza I C. proc. civ., precum și a deciziei nr. 682A/25.04.2019, prin care a fost evocat fondul cauzei, în cadrul stabilit prin hotărârea intermediară.

În cele ce succed, recursurile vor fi analizate în raport de fiecare decizie în parte, dat fiind că o asemenea modalitate de cercetare a criticilor ambelor părți permite expunerea coerentă a considerentelor asupra legalității sau a nelegalității fiecăreia dintre hotărâri, în limitele învestirii instanței de recurs.

I. În ceea ce privește recursurile declarate împotriva deciziei nr. 1491/27.11.2018, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Din această perspectivă, se reține că prin hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018, recurată în cauză, s-a considerat că efectele juridice ale hotărârii judecătorești definitive, în sensul împiedicării unei noi judecăți asupra acelorași cereri, se produc doar în privința cererii de anulare pentru rea-credință a mărcilor naționale "B. București" nr. 72827 și nr. 130904, precum și a cererii de decădere a aceleiași mărci nr. 72827.

Drept urmare, instanța de apel a analizat pe fond cererea de anulare a celor două mărci pentru motivul existenței unor drepturi anterioare, față de pretenția reclamantului din primul capăt de cerere al acțiunii de față, având ca obiect constatarea existenței unei mărci notorii a reclamantului.

Așadar, admițând excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel a reținut existența triplei identități la care se referă art. 431 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de părți, obiect și cauză juridică, între litigiul de față și cel anterior, însă doar în privința unora dintre cereri, cu toate că cererile soluționate pe fond în prezenta cauză au fost formulate și în litigiul soluționat definitiv prin decizia nr. 267/22.03.2017 a Curții de Apel București.

Înalta Curte constată ca fiind fondate susținerile recurentului privind existența unei contradicții între considerentele pentru care aceeași excepție procesuală a fost admisă pentru unele dintre cereri, dar respinsă pentru celelalte pretenții.

Astfel, instanța de apel a constatat că este învestită cu solicitarea de constatare a existenței în patrimoniul reclamantului a unui drept exclusiv asupra unei mărci, ca urmare a notorietății acesteia, iar acest drept este diferit de cel invocat în litigiul anterior. Din acest motiv, este vorba despre o altă "marcă anterioară", în considerarea căreia mărcile pârâtului CSA sunt susceptibile a fi anulate, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în forma de la data învestirii instanței - 3.04.2017 (la care se va face referire în toate considerentele expuse prin prezenta decizie).

Înalta Curte constată, însă, că împrejurarea invocării de către același reclamant a unor drepturi diferite în litigiile succesive este relevantă și în privința celorlalte cereri deduse judecății, după cum, în mod corect, s-a susținut prin motivele de recurs.

Reclamantul a pretins că reaua-credință a pârâtului la înregistrarea fiecăreia dintre cele două mărci derivă din preexistența, la momentul cererii de înregistrare, a unor mărci diferite, anume a mărcii notorii, în cauza de față, respectiv a mărcii înregistrate nr. 61735, în litigiul finalizat prin decizia nr. 267/22.03.2017.

Prin urmare, însăși cauza cererii de chemare în judecată, ce se definește prin situația de fapt calificată juridic și care coincide cu cauza dreptului dedus judecății, este diferită în cele două dosare, ceea ce înseamnă că nu este întrunit unul dintre elementele triplei identități, indicate în art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. Or, cele trei elemente trebuie întrunite în mod cumulativ pentru ca excepția autorității de lucru judecat să fie admisă.

Aceeași concluzie se conturează și în privința cererii de decădere a pârâtului din dreptul la marcă.

Reclamantul, invocând un drept exclusiv la marcă, decurgând din notorietatea mărcii dobândită până în anul 2015, tinde nu numai la lipsirea de protecție legală ex nunc a semnului ce constituie marca pârâtului, dar și la încetarea situației de coexistență a mărcilor similare, în ipoteza unei soluționări favorabile a solicitării referitoare la marca notorie. În schimb, prevalându-se în litigiul anterior de o marcă a cărei înregistrare a fost anulată, reclamantul urmărea disponibilizarea semnului similar în vederea utilizării sale, fără a mai fi necesar acordul pârâtului (motiv pentru care s-a considerat că un asemenea interes nu este legitim).

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel, deși a constatat că reclamantul invocă drepturi diferite, a soluționat în mod contradictoriu excepția autorității de lucru judecat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În mod evident, o asemenea constatare nu împiedică valorificarea în speță a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească definitivă, în măsura în care prin aceasta din urmă s-au tranșat chestiuni de drept ce interesează litigiul ulterior și a căror dezlegare nu poate fi contrazisă, în aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Excepția procesuală admisă în mod greșit prin decizia recurată relevă, însă, efectul negativ al autorității de lucru judecat, care împiedică o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și cauză.

Prin urmare, față de cele expuse, recursul reclamantului va fi admis, cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei spre rejudecare, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., în ceea ce privește capetele de cerere respinse în considerarea autorității de lucru judecat.

Cu titlu prealabil, este de precizat faptul că, prin întâmpinarea formulată, recurentul – reclamant a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1491/27.11.2018 în privința respingerii excepției lipsei de interes, întrucât CSA nu a declarat în mod expres recurs și împotriva acesteia.

Această apărare a recurentului – reclamant nu poate fi primită, în condițiile în care, în conformitate cu art. 461 alin. (1) C. proc. civ., "Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii".

Pe acest temei, obiectul căii de atac și, implicit, limitele învestirii instanței de control judiciar, rezultă din motivarea căii de atac. Or, după cum s-a arătat anterior, pârâtul CSA a criticat în mod explicit soluția respingerii excepției procesuale în discuție.

De altfel, prin încheierea din data de 15.06.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 9.11.2021, au fost admise în principiu recursurile ambelor părți declarate împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, instanța de recurs determinând, astfel, limitele învestirii sale.

În ceea ce privește interesul în formularea cererii de chemare în judecată, Legea nr. 84/1998 prevede următoarele:

Conform art. 46 alin. (1), "Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă (...)".

Totodată, art. 47 alin. (1) prevede că "Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive (...)".

Niciunul dintre textele menționate nu explicitează noțiunea de interes, astfel încât verificarea existenței unui folos practic în formularea unei cereri în decăderea din dreptul la marcă, respectiv a unei cereri în anularea înregistrării mărcii, inclusiv pentru motivul relei-credințe la înregistrare, se impune în raport de cerințele prescrise de art. 33 C. proc. civ., constând în caracterul determinat, legitim, personal, născut și actual al interesului, ca o condiție de exercitare a oricărei acțiuni civile.

Prin hotărârea primei instanțe din prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind lipsită de interes legitim, în considerarea dezlegărilor cu autoritate de lucru judecat din decizia nr. 3425/3.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă.

Astfel, tribunalul a apreciat că pretenția reclamantului de a se constata notorietatea unei mărci "B." neînregistrate tinde la înlăturarea considerentelor Înaltei Curți, iar împrejurarea că cererea de chemare în judecată vizează și alte mărci este lipsită de relevanță, cât timp nu s-a dovedit că acțiunea de folosire a semnului, în contradictoriu cu drepturile pârâtului, a devenit legitimă până la momentul acțiunii de față.

Instanța de apel, respingând excepția lipsei de interes prin hotărârea intermediară atacată în cauză, a reținut, în esență, că folosul practic urmărit constă în recunoașterea dreptului de a folosi semnul "B.", fie prin recunoașterea unei mărci notorii, fie ca urmare a desființării drepturilor pârâtei CSA asupra propriilor mărci, pe calea anulării înregistrării lor sau a decăderii. Analiza primei instanțe se leagă doar de primul capăt de cerere, ignorând verificarea condiției și în privința celorlalte capete de cerere, pentru care interesul este incontestabil, deoarece o eventuală lipsire de efecte a înregistrărilor este aptă a duce la tranșarea posibilității sau a dreptului reclamantului de a folosi semnul litigios.

În acest context, Înalta Curte constată că atare concluzie a instanței de apel nu ține cont de legătura dintre cererile deduse judecății stabilită chiar de către reclamant, fiind fondată susținerea recurentului – pârât conform căreia petitele sunt strâns legate între ele.

Prin primul capăt de cerere, reclamantul urmărește, într-adevăr, recunoașterea preexistenței în patrimoniul său a unui drept exclusiv asupra unei mărci, ca urmare a notorietății acesteia.

În conformitate cu art. 3 lit. d) din Legea nr. 84/1998, marca notorie este "marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă".

Cu toate că, potrivit art. 4 alin. (1) din lege, "Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM", prin efectul legii, marca notorie beneficiază de protecție juridică, deși nu este înregistrată și chiar dacă nu este utilizată în România, titularul unei mărci notorii fiind îndreptățit "să opună" marca sa oricărui alt semn identic sau similar.

În aceste condiții, astfel cum a arătat instanța de apel, constatarea existenței în patrimoniul reclamantului a unei mărci notorii ar echivala cu recunoașterea dreptului acestuia de a folosi marca în activitatea sa comercială, fără a fi necesar în acest sens acordul vreunui alt titular de marcă.

Celelalte pretenții ale reclamantului sunt, însă, fundamentate pe dreptul exclusiv la marcă decurgând din marca notorie, deoarece din cuprinsul petitelor 2 – 4 ale acțiunii introductive nu reiese că reclamantul ar invoca dreptul de a utiliza semnul "B." pe temeiul unui alt titlu de folosință.

Dimpotrivă, în cel de-al patrulea capăt de cerere, reclamantul a precizat în mod expres că solicitarea de anulare înregistrării anumitor mărci ale pârâtului se întemeiază pe încălcarea drepturilor decurgând din marca notorie.

Împrejurarea că, în cuprinsul petitelor 2 și 3 (decăderea, respectiv anularea înregistrării anumitor mărci), nu se face în mod explicit o mențiune similară, nu înlătură constatarea potrivit căreia acele pretenții au drept cauză juridică tot marca notorie, față de succesiunea petitelor și în absența invocării unui alt titlu care i-ar permite reclamantului folosirea semnului "B.".

De altfel, această constatare este confirmată chiar de către reclamantul FCSB, după cum s-a arătat în analiza recursului acestuia, în condițiile în care s-a criticat ignorarea de către instanța de apel, în soluționarea excepției autorității de lucru judecat, a dreptului pe care se fundamentează toate cererile deduse judecății, decurgând din marca notorie.

Prin urmare, între cererile deduse judecății există o relație de dependență, determinată de cauza juridică a dreptului de a cere decăderea, respectiv anularea înregistrării mărcilor pârâtului, care se răsfrânge și asupra interesului, ca o condiție de exercițiu a acțiunii, în formularea capetelor de cerere 2 – 4, în sensul că eventuala respingere a primului capăt de cerere - indiferent dacă pe fond sau în baza unei excepții procesuale - lipsește de orice folos practic pretențiile subsecvente.

Pe de altă parte, invocarea de către reclamant a mărcii notorii drept cauză a dreptului de a cere decăderea, respectiv anularea înregistrării mărcilor pârâtului, reprezintă, de fapt, o chestiune prejudicială în analiza acestor cereri, care ar fi trebuit oricum evaluată, independent de solicitarea constatării existenței mărcii notorii, ca pretenție de sine-stătătoare în cadrul primului capăt de cerere. În orice situație, însă, rezultatul este același, în sensul că nedovedirea titlului de marcă invocat (marca notorie) face de prisos analiza pe fond a cererilor de decădere, respectiv de anulare a înregistrării mărcilor pârâtului CSA.

În consecință, față de limitele învestirii instanței de judecată, se constată ca fiind greșită aprecierea instanței de apel în sensul că recunoașterea dreptului de a folosi semnul "B." ar putea fi obținută și prin admiterea celorlalte pretenții, independent de existența unei mărci notorii a reclamantului A. S.A.

Cât privește legitimitatea interesului prin prisma intenției reclamantului de a obține constatarea unei situații contrare celei statuate printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau, după caz, irevocabilă, cu referire la pretenția de constatare a dreptului decurgând dintr-o marcă notorie, Înalta Curte reține că reclamantul contestă efectul negativ al hotărârilor judecătorești anterioare - invocate de către pârâtul CSA -, chiar și în privința fondului acestui capăt de cerere, susținând că este vorba despre împrejurări noi, neavute în vedere la pronunțarea celorlalte hotărâri.

Întrucât apărările reclamantului pe acest aspect presupun verificări de fapt ce interesează însuși fondul cererii, se constată ca fiind corectă aprecierea instanței de apel potrivit căreia nu se poate vorbi de plano despre un interes nelegitim. De asemenea, este lipsit de relevanță a se tranșa dacă respingerea susținerilor reclamantului, în urma acestor verificări, se reflectă asupra interesului în formularea cererii (menținându-se, astfel, hotărârea primei instanțe) ori asupra fondului cererii, cât timp, după cum s-a arătat deja în prezenta decizie, într-o asemenea ipoteză este inutilă analiza pe fond a celorlalte capete de cerere, a căror soluționare depinde de primul capăt de cerere formulat în cauză.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite și recursul pârâtului CSA împotriva hotărârii intermediare, cu consecința casării acestei decizii, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes, urmând ca, în cadrul rejudecării, să fie luate în considerare dezlegările din prezenta decizie.

II. În ceea ce privește recursurile declarate de ambele părți împotriva deciziei nr. 682/25.04.2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă, urmează a fi admise, ca o consecință a admiterii recursurilor părților împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018.

Astfel, limitele devoluțiunii în apel depind de modul de soluționare a excepțiilor procesuale în considerarea cărora hotărârea intermediară a fost casată prin prezenta decizie, respectiv a excepției autorității de lucru judecat din perspectiva deciziei nr. 267/22.03.2017 a Curții de Apel București, precum și a excepției interesului în promovarea tuturor cererilor deduse judecății prin acțiunea introductivă.

Prin cele ce succed, vor fi expuse considerente referitoare la chestiunile de drept invocate prin recursurile părților și care nu ar trebui reevaluate cu ocazia rejudecării - în măsura în care excepțiile procesuale sus menționate vor fi respinse -, din moment ce este vorba despre aspecte dezlegate prin decizia de apel și au fost supuse controlului judiciar pe calea recursurilor de față.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A. S.A. a criticat, în primul rând, modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect constatarea existenței în patrimoniul reclamantului a unei mărci notorii.

Astfel, recurentul – reclamant a reproșat instanței de apel valorificarea greșită a efectului pozitiv al deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și nemotivarea în mod obiectiv a aprecierii instanței de apel în sensul că semnul utilizat de către reclamant cu denumirea "B." trebuia să reprezinte un semn nou distinct de cel deținut de către pârâtul CSA.

Criticile astfel formulate nu sunt fondate.

Cât privește constatarea dreptului exclusiv la marcă al reclamantului, ca urmare a notorietății mărcii, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, a fost invocat și analizat efectul pozitiv al deciziei Înaltei Curți nr. 3425/3.12.2014, astfel încât, din perspectiva chestiunilor tranșate cu autoritate de lucru judecat, este lipsită de temei susținerea recurentului potrivit căreia era necesară formularea unei apărări de fond de către pârâtul CSA în sensul invocării explicite a notorietății mărcii sale.

Totodată, contrar celor susținute de către recurentul – reclamant, în raționamentul juridic expus prin decizia nr. 3425/3.12.2014, notorietatea mărcii "B. București" nr. x aparținând Clubului Sportiv al Armatei B. București a reprezentat considerentul decisiv pentru care Înalta Curte a constatat reaua-credință a societății A. S.A. la înregistrarea mărcii nr. 61735 cu dată de depozit 29.01.2004 și a dispus anularea înregistrării, în aplicarea criteriilor de analiză desprinse din jurisprudența CJUE și în special din hotărârea pronunțată în cauza C-529/07 Lindt. FCSB a înregistrat propria marcă cu rea credință, în pofida preexistenței mărcii notorii aparținând CSA și a refuzului explicit de acordare a consimțământului la înregistrare din partea titularului mărcii notorii.

Prin urmare, notorietatea mărcii "B. București" nr. x reprezintă o chestiune tranșată prin hotărârea judecătorească în discuție, dezlegarea sa impunându-se cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză. În aceste condiții, nu era permisă o analiză a acesteia chiar de către instanța de apel, astfel cum pretinde recurentul, în caz contrar, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Pe de altă parte, modul concret de analiză în cuprinsul deciziei Înaltei Curți nr. 3425/3.12.2014 a notorietății mărcii aparținând CSA și mijloacele de probă la care s-a raportat acea instanță de recurs pentru a reține existența unei mărci notorii sunt lipsite de relevanță în evaluarea efectului pozitiv de care beneficiază hotărârea judecătorească, întrucât ar echivala cu un control de legalitate inadmisibil al respectivei hotărâri.

Așadar, nu au temei susținerile recurentului cu acest obiect, după cum nu poate fi primită nici critica vizând absența unei motivări suficiente și obiective în cuprinsul deciziei recurate, în condițiile în care argumentația instanței de apel este clară și solid fundamentată din punct de vedere logico – juridic, pornind de la cele statuate prin decizia Înaltei Curți nr. 3425/3.12.2014.

Din hotărârea irevocabilă pronunțată în anul 2014 s-a reținut că pârâtul CSA a dobândit notorietate pentru semnul cu denumirea "B. București", care exista și în anul 2004, adică inclusiv la momentul preluării echipei de fotbal de către reclamantul A. S.A. în anul 2003.

În consecință, reclamantul folosea, începând cu anul 2003, semnul ce intra în sfera de protecție a mărcii notorii aparținând pârâtului CSA și pentru folosirea căruia era necesar consimțământul titularului acestei mărci, A. S.A. nefiind îndreptățit, în anul 2004, la înregistrarea ca marcă a semnului cu denumirea "B. București".

Față de chestiunea litigioasă tranșată prin decizia Înaltei Curți, revenea reclamantului din prezenta cauză sarcina de a proba pretenția nașterii ulterioare a unui semn nou, distinct de semnul ce reprezenta obiect al mărcii notorii a pârâtului și a cărui folosire de către reclamant până în anul 2015 (astfel cum acesta a afirmat), fără vreo legătură cu marca notorie a pârâtului, să stea la baza dobândirii dreptului la marcă al reclamantului.

Acest raționament juridic se regăsește expus în decizia recurată și relevă în mod logic și coerent, contrar susținerilor recurentului – reclamant FCSB, motivele de fapt și de drept pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia că reclamantul ar fi trebuit să probeze că a folosit, în perioada pretinsă 2003 – 2015, un alt semn decât cel aparținând pârâtului, deoarece, în caz contrar, operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioare.

Cât privește constatarea nedovedirii acestei împrejurări, cât și aprecierea în sine a nedovedirii de către reclamant a unei mărci proprii notorii, relevă situația de fapt stabilită în cauză pe baza căreia instanța de apel a respins solicitarea ce face obiectul primului petit din acțiunea introductivă, astfel încât reaprecierea elementelor de fapt și a probelor administrate excedează atribuțiile acestei instanțe de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei recurate, nu și a temeiniciei acesteia.

În condițiile în care aspectul învederat prin motivele de recurs a fost motivat în mod corespunzător prin decizia recurată, critica recurentului cu acest obiect nu este fondată și va fi respinsă ca atare.

Se observă, de altfel, că instanța de apel a expus în plus și un alt argument, apreciind, odată ce s-a statuat că aproprierea semnului "B." de către FCSB, în scopul înregistrării mărcii în anul 2004, s-a realizat cu rea-credință, nu se poate constata dobândirea prin intermediul folosirii îndelungate a semnului și obținerea renumelui, astfel cum pretinde reclamantul, întrucât și actele de folosire a semnului care pot sta la baza dobândirii notorietății trebuie realizate cu aceeași bună credință cu care trebuie să se realizeze și înregistrarea.

În absența oricărei referiri a recurentului la acest aspect, ci doar la chestiunea obiectului mărcii, argumentul menționat este de natură să consolideze raționamentul pe care s-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că recurentul a adus critici, în al doilea rând, modului de soluționare a celui de al treilea capăt de cerere, privind solicitarea de anulare a mărcilor pentru motivul relei - credințe la înregistrare.

Analiza acestei critici nu mai este, însă, necesară, față de considerentele expuse anterior, referitoare la primul capăt de cerere și în raport de cele arătate prin prezenta decizie în cadrul analizei recursului pârâtului Clubul Sportiv al Armatei B. București împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018, în sensul că respingerea primului capăt de cerere lipsește de orice folos practic pretențiile subsecvente.

O concluzie similară se impune și în ceea ce privește motivele de recurs formulate de către pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București, care vizează soluția instanței de apel de constatare a decăderii din drepturile conferite asupra a patru mărci înregistrate, respectiv nr. 26915, 63179, 63180 și 63287.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate de părți împotriva ambelor decizii, pe care le va casa și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pe temeiul art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul -reclamant A. S.A, ca nefondată.

Admite recursurile declarate de pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. București și de reclamantul A. S.A. împotriva deciziei nr. 682A din 25 aprilie 2019 și a hotărârii intermediare nr. 1491 din 27 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează deciziile și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2022.