ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2022, la 26 mai 2022, astfel cum a fost modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv la 16 ianuarie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C., D. (pârâta inițială fiind B. S.R.L.) și OSIM, a solicitat, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii naționale figurative "B.‟, nr. depozit x/28.07.2021 și nr. de marcă x/14.02.2022 (Anexa nr. 2), înregistrată în numele B. S.R.L., pentru toate produsele și serviciile pentru care s-a obținut protecție în clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 și 43, și, pe cale de consecință, radierea înregistrării mărcii sus-menționate din Registrul Național al Mărcilor și obligarea OSIM să ia act de anulare și să radieze din Registrul Național al Mărcilor înregistrarea mărcii naționale "B.‟ nr. x.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 693 din 13 iunie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul D., ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, B. S.R.L., C., D.; a dispus anularea înregistrării mărcii nationale figurative "B." nr. de depozit x/28.07.2021 și nr. de marca x/14.02.2022 pentru toate produsele și serviciile pentru care s-a obtinut protectie in clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 si 43; a obligat OSIM să radieze din Registrul Național al Mărcilor înregistrarea mărcii nationale figurative "B." nr. de depozit x/28.07.2021 și nr. de marca x/14.02.2022 pentru toate produsele și serviciile pentru care s-a obținut protecție în clasele 01, 04, 06, 09, 35, 37, 39, 40 și 43, conform Clasificării de la Nisa.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 511 din 21 mai 2025, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării; a anulat apelul formulat apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 693 din 13 iunie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 10 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu spre soluționare completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 15 iulie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte, indicarea deciziei civile care se atacă și semnătura reprezentantului legal E.; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează pentru recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii apelului, anularea hotărârii de fond și rejudecarea cauzei în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că apelul a fost formulat în termenul procedural prevăzut de lege, având în vedere că hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată, prin poștă, la 03 iunie 2025, iar ultima zi pentru formularea căii de atac a fost 03 iulie 2025.

Cu privire la indmisibilitatea cererii reclamantei, a arătat că marca B. a fost publicată conform legii, iar reclamanta nu a exercitat dreptul la opoziție în termenul prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, decizia prin care a fost înregistrată marca, prin contract de asistență juridică, de către firma F. S.R.L. fiind opozabilă terților și beneficiază de prezumția de legalitate.

A precizat că sentința primei instanțe este nelegală, întrucât apărarea reclamantei A. S.R.L. se bazează doar pe publicitatea unei măarci de distribuție ce nu a fost deținută legal, conform clasificației NISA, iar tribunalul a interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile și nu a analizat întâmpinarea depusă de către OSIM în apărarea sa în sensul dacă B. a înregistrat legal sau nu acea marcă și dacă a existat, conform legii, opoziție din partea reclamantei timp de 60 zile de la publicare.

Recurenta-pârâtă a susținut că marca G. a fost înregistrată în clasele 4 și 39 - comercializare și distibiuție de carburant, unde intimata-reclamantă nu avea nicio protecție din moment ce marca deținută de aceasta a fost înregistrată exclusiv pentru clasa 35 - publicitate, însă ulterior a înregistrat o marcă identică pentru clasele de carburant, aspect ce dovedește că anterior nu deținea exclusivitate în acel domeniu de distribuție carburant. Astfel, nu există risc de confuzie comercială între o marcă folosită doar în publicitate și o marcă aplicabilă distribuției de carburant, în lipsa identității de clasă.

În referire la dispozițiile art. 1351-1357 C. civ. și condițiile răspunderii civile delictuale, a susținut că administratorul firmei B. a acționat în numele acesteia atât prin înregistrarea legală a mărcii, cât și prin transferul mărcii pentru administratorul firmei B., prin firma F. S.R.L., în limitele legii, așa încât nu se poate reține o faptă personală, culpabilă, care să justifice obligarea sa individuală.

Totodată, a menționat că firma A. S.R.L. nu a dovedit vreun raport de cauzalitate a pagubelor produse de către firma B. S.R.L. pentru a fi trasă la răspundere pentru că a înregistrat legal o marcă în domeniul distribuției de carburant pentru care firma A. S.R.L. nu a deținut-o niciodată, iar orice viciu în decizia OSIM este imputabil exclusiv autorității emitente, nu solicitantului de bună-credință.

Recurenta-pârâtă a invocat drept viciu de procedură nedepunerea întâmpinării de către OSIM, autoritatea care a emis decizia atacată, invocând dispozițiile art. 22 și art. 205 C. proc. civ., în virtutea cărora instanța are obligația de a veghea la respectarea dreptului la apărare și la soluționarea cauzei în contradictoriu.

Cu privire la acuzația de rea-credință și nulitatea contractului de franciză, a făcut trimitere la contractul de franciză semnat A. S.R.L. și B.. având ca obiect distribuția de carburant, la marca prezentată ca licențiată în acel contract, care nu era înregistrată în clasele relevante (conform clasificării claselor NISA-privind distribuirea de carburant), dar și la art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei ce privesc caracterul obligatoriu al unei mărci înregistrate și protejate pentru activitatea transmisă.

Or, în lipsa acestui element, contractul este lovit de nulitate absolută pentru lipsa cauzei și a obiectului determinat, conform art. 1233 și art. 1320 C. civ., și nu poate fundamenta nicio interdicție sau "drept anterior‟, iar invocarea relei credințe este lipsită de orice temei, întrucât marca G. nu era protejată, fiind lipsită de obiectul de activitate, contractul de franciză neavând obiect licit.

A solicitat instanței ca A. S.R.L. să pună la dispoziție toate mărcile legale din acel contract de franciză înregistrate înainte de data de 05 decembrie 2017, inclusiv dacă sunt destinate distribuției de carburant conform clasei NISA, apelanta B. S.R.L. acționând tocmai pentru a-și apăra activitatea, identitatea și afacerea, fără a imita în mod fraudulos marca altuia, cu atât mai mult cu cât la data înregistrării Oscar nu a făcut nici o opoziție la OSIM și avea dreptul la aceasta timp de 60 de zile, însă în luna mai 2022 aceasta a depus un nou certificat de înregistrare de marcă pentru distribuție carburant.

Recurenta-pârâtă a relevat caracterul abuziv al executării contractului de franciză, precizând că A. S.R.L., conform declarației martorului H. din dosarul nr. x/2021, având ca părți B. S.R.L. și Oscar, a recunoscut că stabilea prețul de vânzare și nu era comunicat firmei B. S.R.L. înainte de comandă, fiind impusă acesteia din urmă vânzarea exclusivă a carburantului propriu la prețuri superioare celor din piață.

A precizat că marja de profit a fost insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor de plată pentru salariați în decurs de 18 luni de funcționare, firma B. S.R.L. fiind adusă în incapacitate de plată, iar firma A. S.R.L. a dorit să preia exploatarea stației direct prin crearea unui stoc artificial de plată la marfa vândută deja de firma B. S.R.L. La cererea instanței, urmează să se depună raport de expertiză contabilă extrajudiciară pentru a demonstra buna-credință prin acel contract de franciză nul de drept făcut în mod intenționat de A. S.R.L.

Or, această conduită este contrară bunei-credințe, conform art. 14 și art. 1270 C. civ., și relevă un comportament contractual dominant care nu poate fi sancționat prin anularea mărcii obținute legal.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 20 august 2025, prin poștă electronică, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata chletuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata-reclamantă a arătat că, deși recurenta a precizat în preambul faptul că recursul ar fi întemeiat pe prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ., în motivare se referă la apelul formulat împotriva sentinței nr. 511 din 21 mai 2025, pronunțate de către Tribunalul București, calea de atac vizând, în realitate, decizia nr. 511 din 21 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, însă motivele sunt unele de netemeinicie, similare celor ridicate în fața instanței de apel, care nu au mai fost analizate de vreme ce a fost admisă excepția netimbrarii, cu consecința anularii cererii de apel formulate de B..

În aceste condiții, motivele de nelegalitate trebuiau să vizeze în mod expres decizia instanței de apel, strict referitor la neîndeplinirea obligației B. de a achita taxa judiciară de timbru, find singurul aspect de natură juridică ce ar putea fi analizat în fața instanței supreme.

Intimata-reclamantă a susținut că prin motivele de apel nu s-au adus argumente prin care să se combată hotărârea instanței de apel prin care a fost anulat apelul ca netimbrat, situație ce impune respingerea recursului, ca nefondat.

A considerat că instanța de fond a reținut în mod corect că, prin rezoluția președintelui de complet, din 15 ianuarie 2025, apelantei B. i-a fost pusă în vedere obligația de achitare a taxei judiciare de timbre aferente cererii, în cuantum de 150 de RON, precum și dreptul de a formula cerere de reexaminare, respectiv de acordare a ajutorului public judiciar.

Cum apelanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind plata taxei de timbru, în mod legal și temeinic, prin decizia pronunțată, a fost anulată cererea de apel, ca netimbrată.

Pe fond, referitor la neexercitarea opoziției la înregistrarea mărcii B., intimata-reclamantă a arătat că acest aspect nu prezintă relevanță juridică în cauză în condițiile în care Certificatul de înregistrare a mărcii nr. x având denumirea B. era oricând susceptibil de anulare pentru motivele reținute în mod legal și temeinic de către instanța de fond, legiuitorul, prin dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 necondiționând exercitarea acțiunii în anulare de formularea în prealabil a opoziției la înregistrare în cadrul procedurii administrative reglementată de art. 26 din Lege.

Or, lipsa formulării opoziției nu constituie un fine de neprimire în procedura de anulare marcă, acceptarea tezei lansate de B. S.R.L. echivalând cu privarea nejustificată a persoanei vătămate de dreptul de a invoca ulterior finalizării procedurii administrative motive relative susceptibile prin ele însele să atragă anularea mărcii.

Referitor la drepturile anterioare invocate de pârâtă și reaua-credință existentă la momentul depunerii mărcii ulterioare, intimata-reclamantă a arătat că argumentele recurentei privesc doar una dintre mărcile invocate în cauză de reclamantă, respectiv marca G. înregistrată în clasele 03 și 35, și nu alte mărci anterioare aparținând "familiei‟ mărcilor x, astfel cum acestea sunt detaliate în paragrafele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și anexele la aceasta.

Or, majoritatea Mărcilor x solicitate la înregistrare în anul 2017 desemnează, între altele, în rândul claselor de produse și carburanți/combustibili, produse specifice clasei 04 a clasificării de la Nisa, făcând trimitere la mărcile naționale nr. x depuse la înregistrare la 08.12.2017 - Anexa nr. 3 la cererea introductivă.

Instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că prin acțiunea în anulare s-a invocat faptului că titularul mărcii a cărei anulare se cere, B. S.R.L., a acționat cu rea-credintă la momentul depunerii cererii de marcă, argumentele legate de acest aspect nefiind necombătute prin apelul formulat.

La 21 septembrie 2025, prin poștă electronică, intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestuia, în raport de dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., și scoaterea sa din cauză, ca parte nelegal citată, arătând pe acest aspect că nu mai are calitatea de reprezentant legal al firmei B. S.R.L., întrucât aceasta nu mai are personalitate juridică, fiind radiată conform mențiunilor din Registrul Comerțului, astfel că nu putea figura ca parte într-un proces civil, radierea fiind opozabilă terților, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990.

A mai arătat că marca B. nr. x, înregistrată la OSIM, nu mai aparține societății B. S.R.L., fiind cesionată legal către B. S.R.L., conform contractului de cesiune încheiat cu reprezentatul avocat specializat în înregistrarea domeniul de marcă la OSIM, în temeiul art. 39 din Legea nr. 84/1998, iar B. S.R.L. este actualul titular al mărcii, având calitate procesuală în cauză, așa încât orice pretenție privind legalitatea înregistrării sau utilizării mărcii trebuie formulată exclusiv în contradictoriu cu B. S.R.L.

Prin întâmpinarea depusă la 13 ianuarie 2026, prin poștă electronică, intimata-pârâtă C. a solicitat ca instanța să constate lipsa calității sale procesuale pasive și să dispună scoaterea sa din cauză, în raport de dispozițiile art. 36-37 C. proc. civ., întrucât marca B. a fost cesionată către B. S.R.L. prin contractele nr. x/30.06.2022 și nr. y/18.08.2022, astfel că nu mai este titulara dreptului dedus judecății.

A precizat că la momentul cesiunii nu exista niciun litigiu sau notificare, nu a avut vreo intentie frauduloasă, iar marca a fost înregistrată legal la OSIM prin avocat specializat de înregistrare marcă și conform legii, după cum a stabilit Tribunalul București prin sentința civilă nr. 693/13.06.2023.

Prin cererea depusă la 23 februarie 2026, prin poștă electronică, intimata-pârâtă C. a reiterat solicitarea cu privire la constatarea lipsei calității procesuale pasiv și scoaterea sa din cauză în raport de dispozițiilor art. 36-37 C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinări, deși acestea i-au fost comunicate la 09 septembrie 2025, 23 septembrie 2025 și 24 ianuarie 2026, la adresa de poștă electronică indicată în cererea de recurs, documentele fiind accesate la aceeași dată, conform dovezilor de la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 19 decembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 22 septembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, pe excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinarea formulată în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Totodată, cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Când motivele recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care o susțin cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În contextul reperelor teoretice astfel enunțate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, motivarea căii extraordinare de atac nu cuprinde nicio critică concretă referitoare la raționamentul instanței de apel cu privire la anularea apelului, ca netimbrat, ci întreaga construcție juridică a părții se raportează, în ansamblu, la chestiuni ce țin de fondul cauzei și judecata realizată de prima instanță. Or, acestea nu au făcut obiect de analiză în apel câtă vreme instanța devolutivă a apreciat ca fiind prioritară examinarea excepției netimbrării apelului, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că până la termenul de judecată din 21 mai 2025, apelanta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 RON aferentă căii ordinare de atac exercitate în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu, cu consecința anulării apelului, ca netimbrat, în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborat cu cele ale art. 148 alin. (6) C. proc. civ., reținând că apelanta-pârâtă nu s-a conformat dispoziției instanței cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel, în cuantum de 150 RON, stabilită de președintele completului de judecată prin rezoluția din 15 ianuarie 2025, deși această obligație i-a fost comunicată părții la 23 ianuarie 2025, la adresa indicată prin cererea de apel, conform dovezii restituite la dosar aflate la fila x.

Totodată, a reținut că partea nu a uzat de calea reexaminării taxei de timbru ori de posibilitatea acordării ajutorului public prevăzute de legiuitor.

Astfel, prin intermediul criticilor deduse judecății recursului, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să combată aceste dezlegări jurisdicționale prin expunerea unui raționament care să reflecte eventuala nelegalitate a modului în care au fost interpretate și aplicate prevederile legale referitoare la timbraj, reținute de instanța de apel în motivarea hotărârii pronunțate.

Or, prin susținerile formulate, ignorând judecata realizată de instanța de apel, partea aduce în discuție chestiuni ce țin de fondul pretențiilor și judecata înfăptuită de prima instanță tinzând, în realitate, la a provoca o reevaluare a acestora, lucru ce nu poate fi acceptat.

Această manieră de motivare a recursului nu se circumscrie rigorilor impuse de legiuitor, câtă vreme recurentul-petent nu a indicat în concret greșelile de judecată ce pot fi imputate curții de apel în fundamentarea soluției de anulare a apelului ca netimbrat, ci s-a prevalat de chestiuni străine considerentelor ce susțin o atare soluție, în afara limitelor stabilite de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. ce reglementează sfera motivelor de nelegalitate a unei hotărârii judecătorești, așa încât sancțiunea care intervine, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare instituite de lege și nu se raportează la soluția adoptată prin hotărârea atacată.

Așa fiind, constatând că aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, iar, în cauză, nu pot fi reținute din oficiu motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepției nulității recursului se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra altor excepții, incidente procedurale sau altor cereri formulate de părți și au drept consecință excluderea lor din analiză, Înalta Curte constată că examinarea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți C., D., invocată în cadrul întâmpinărilor formulate de aceștia în cauză, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 511 din 21 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2026.