ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 119/2026

Ședința publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.01.2023, pe rolul Judecătoriei Brăila, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română S.A., obligarea acesteia la plata de daune morale aduse demnității, onoarei sau reputației unei persoane, în cuantum de 6.000.000 euro (câte 3.000.000 euro pentru fiecare reclamant) și amendarea pârâtei cu suma de 55.000.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 476 din 16 aprilie 2025 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, prin intermediul poștei electronice, la 16 aprilie 2025, adresat instanței supreme, cale de atac prin care și-au manifestat mulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță.

Intimata-pârâtă Compania Națională Poșta Română S.A. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar recurenții au formulat răspuns la întâmpinare.

Ulterior, reclamanții au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 476 din 16 aprilie 2025 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, cu termen de judecată la 06.02.2026.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului.

Examinând calea de atac formulată în cauză, în raport de excepția inadmisibilității, invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, față de prevederile art. 248 C. proc. civ., care prevăd că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", din această reglementare rezultând că regimul juridic al căilor de atac este stabilit prin lege, chiar dacă ar exista o mențiune eronată în hotărârea atacată - ceea ce nu este cazul în speță în sentința atacată fiind menționată corect calea de atac "Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București, secția a IV-a civilă".

În speță, Înalta Curte observă că, deși în hotărârea atacată prima instanță a menționat corect calea de atac - apelul, reclamanții au înțeles să declare recurs împotriva sentinței civile nr. 476 din 16 aprilie 2025 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cererea fiind transmisă prin intermediul poștei electronice instanței supreme.

În condițiile în care hotărârea atacată cuprinde mențiuni cu privire la calea de atac a apelului și față de susținerile formulate în fața instanței de control judiciar, în sensul admisibilității recursului, nu sunt incidente prevederile art. 152 C. proc. civ., care permit instanței calificarea unei cereri denumite greșit, mai mult cu cât reclamanții au înțeles să formuleze și calea de atac a apelului, aflată în prezent pe rolul Curții de Apel București.

În acest sens Înalta Curte are în vedere și considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 19/2016, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit că:

"Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.."

A reținut instanța supremă în considerente că "dacă partea își denumește greșit calea de atac, deși aceasta a fost corect indicată de către instanță, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., ca normă de drept comun.", precum și faptul că "În măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată inițial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ..".

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, în acord cu principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., nu numai că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii, în ceea ce privește obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenul de exercitare a căii de atac, ordinea stabilită de lege.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă, în acord cu prevederile art. 7 C. proc. civ.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres categoriile hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs (art. 483 C. proc. civ.), precum și motivele de nelegalitate (art. 488 C. proc. civ.), iar hotărârile pronunțate în primă instanță constituie, de regulă, obiect al apelului (art. 466 C. proc. civ.).

Inadmisibilitatea reprezintă o modalitate de respingere a unei cereri adresate instanței, ca urmare a invocării unei excepții referitoare la neîndeplinirea condițiilor de exercitare a unui drept procesual.

Astfel, inadmisibilitatea căii de atac este acea sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a criticilor deduse judecății instanței de control judiciar, având ca efect neprimirea acestora și rămânerea lor neanalizate, în contextul respingerii, ca inadmisibil, a demersului judiciar.

O atare concluzie nu prejudiciază drepturile părților, ci dimpotrivă, acestea au posibilitatea de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile.

Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiție al recurenților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Cum Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, astfel cum prevăd dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., iar împotriva sentinței reclamanții au formulat și apel, aflat pe rolul Curții de Apel, și întrucât denumirea acestei cereri nu este determinată de o mențiune inexactă din cuprinsul hotărârii, declararea recursului fiind rezultatul comportamentul procesual al părții, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței nr. 476 din 16 aprilie 2025 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională Poșta Română S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2026.