ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 114/2026

Ședința publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 217/25.03.2024 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2023 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanții A., B., C. și D..

Pârâta a fost obligată la emiterea, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, a deciziei de compensare, validând Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii și de respingere parțială nr. 1844/20.04.2016, modificată parțial prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 2773/06.07.2016 și dispunând acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, respectiv 1.161.608 puncte, în favoarea reclamanților, pentru apartamentele nr. x și 12 și cota-parte de teren aferent, înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca și CF nr. x Cluj-Napoca, situate din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

S-a respins restul pretențiilor ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 395 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 5.12.2024, s-a admis în parte apelul principal formulat de pârâta și apelul incident declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 217 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 25.03.2024, care a fost schimbată în parte, în privința numărului de puncte și a soluției privind acordarea de daune morale, după cum urmează:

A fost obligată pârâta la emiterea, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a deciziei de compensare, validând Dispoziția Primarului Municipiului Cluj Napoca, privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii și de respingere parțială nr. 1844/20.04.2016, modificată parțial prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 2773/06.07.2016 și dispunând acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, respectiv 1.097.408 puncte, în favoarea reclamanților, pentru apartamentele nr. x și 12 și cota parte de teren aferent, înscrise în CF nr. x Cluj Napoca și CF nr. x Cluj Napoca, situate din punct de vedere administrativ în Cluj Napoca, județul Cluj.

A fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamanți a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării dosarului administrativ.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contrare deciziei.

Apelanții reclamanți au formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 395/2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, evidențiind omisiunea instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată solicitate în fond și respectiv apel.

Prin hotărârea de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanți, fiind completat dispozitivul deciziei civile nr. 395/5.12.2024 pronunțate de aceeași instanță, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamanților inclusiv suma de 355 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă petitului privind acordarea daunelor morale, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, precum și în sensul obligării intimatei să plătească apelanților reclamanți suma de 1150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva hotărârii de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, arătând, în esență, că în sarcina sa nu poate fi stabilită obligația de plată a unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, precum și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea acestuia în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin excepția inadmisibilității recursului se susține încălcarea unor norme de ordine publică, aceasta fiind o excepție absolută, ce vizează chiar inexistența căii de atac, astfel că admiterea ei are ca efect încetarea procesului, prin pronunțarea unei soluții de respingere, ca inadmisibilă, a căii de atac, ceea ce face de prisos o analiză a excepției nulității recursului, ce vizează modul (condițiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, întrucât aceasta se grefează pe un recurs admisibil, nu unul inadmisibil.

Așadar, procedând în continuare la analizarea excepției inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține că principiul legalității căii de atac, consacrat de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", context în care se reține că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalității, cât și a principiului egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condițiile legii.

Totodată, liberul acces la justiție nu impune accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prevederile art. 6 din Convenție nu limitează dreptul statelor de a exclude anumite litigii de la posibilitatea de a fi atacate cu recurs, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiției și evitarea aglomerării instanțelor de recurs (cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de către legiuitor constituie o încălcare a principiului legalității și a principiului egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac ordinare și extraordinare, pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condițiile legii.

În prezenta cauză, reclamanții au dedus judecății o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel că, având a respecta principiul disponibilității, garantat de art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că litigiul se supune acestui act normativ special, inclusiv din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate de către persoana interesată.

Potrivit dispozițiilor speciale ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârile judecătorești pronunțate sub imperiul acestui act normativ sunt supuse numai apelului, legiuitorul suprimând, așadar, calea extraordinară de atac a recursului. În ceea ce privește dreptul comun, art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de către instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Concluzia nu este schimbată nici de împrejurarea că în cauză, alături de solicitarea de soluționare a notificării supuse regimului reglementat de Legea nr. 165/2013, reclamanții au formulat și un capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei (astăzi recurente) la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul de natură morală suferit ca urmare a întârzierii soluționării dosarului administrativ.

Astfel, această solicitare, atașată pretenției principale prin care se reclamă tocmai omisiunea autorității pârâte de a-și îndeplini obligațiile în termenul legal edictat, are natura unei cereri accesorii, astfel că regimul său juridic este același cu cel al pretenției principale, reglementat de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că sentința civilă nr. 217 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 25.03.2024 este supusă doar apelului, astfel că decizia civilă nr. 395 din 5.12.2024, prin care Curtea de Apel Cluj a soluționat apelurile exercitate în cauză, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Art. 446 C. proc. civ. stipulează că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și art. 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."

Față de aceste prevederi, hotărârea de completare a dispozitivului unei decizii definitive, pronunțată la 13 februarie 2025 de Curtea de Apel Cluj, este de asemenea definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Împrejurarea că instanța de apel a menționat, în cuprinsul dispozitivului, că decizia pe care a pronunțat-o este supusă recursului nu poate conferi părți interesate posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac, care nu este permisă în materia Legii nr. 165/2013, concluzie care reiese din prevederile ale art. 457 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. coroborat cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul ANRP împotriva hotărârii de completare a dispozitivului din 13 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații - reclamanți D., C., B. și A..

Obligă pe recurenta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul ANRP, la plata către intimații-reclamanți D., C., B. și A., a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2026.