ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2026

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.01.2023, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, Consiliul Județean Mehedinți, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Premierul României și Spitalul Județean Dr. Tr. Severin, au solicitat:

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 2153 din data de 18.12.2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția Civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că reclamanții urmăresc realizarea drepturilor conferite de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, formulând o cerere în legătură cu eventuala producere a unui act de malpraxis cu ocazia îngrijirilor medicale impuse de internarea numitului C. la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, fapt de natură să atragă competența Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, urmând ca soluționarea celor sesizate să se realizeze în conformitate cu prevederile art. 679-692 din Legea nr. 95/2006, deci cu procedura reglementată de această lege.

A reținut instanța că reclamanții critică în principal refuzul Direcției de Sănătate Publică Mehedinți -Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de soluționare a sesizării înregistrate la Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, sub nr. 14.900/5.12.2023, privind un presupus act de malpraxis care ar fi fost săvârșit de către mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Deși se susține existența unui refuz nejustificat al acestei autorități pârâte în soluționarea sesizării reclamanților formulate în scopul cercetării unui posibil caz de malpraxis, instanța a arătat că, în analizarea unui refuz nejustificat trebuie calificată natura dreptului recunoscut de lege la care se referă cererea, în sensul că se încadrează în categoria litigiilor de contencios administrativ astfel cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004 acțiunile care decurg din conținutul unui raport de drept public, administrativ, nu și al unui raport juridic civil.

Face parte din această ultimă categorie și refuzul invocat de reclamanți, considerat o neîndeplinire a unei obligații de "a face" și care este de competența instanței civile, de drept comun.

Refuzul, considerat nejustificat, de demarare a procedurii de verificare și de soluționare a sesizării referitoare la un posibil caz de malpraxis nu intră, așadar, în sfera de reglementare a legii contenciosului administrativ.

Legiuitorul a acordat astfel prevalență caracterului civil al drepturilor asupra căreia autoritățile administrative se pronunță față de caracterul actelor emise și emitenții lor.

În acest context instanța a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind exclusă competența instanței de contencios administrativ în litigiile prevăzute în Legea nr. 95/2006, acestea fiind soluționate, potrivit legii speciale, de tribunal, secția civilă, în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, conform art. 687 din Legea nr. 95/2006.

De altfel, pârâta Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, în susținerea apărărilor formulate în cauză, a anexat decizia nr. 1/19.02.2024 a Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, decizie emisă în temeiul art. 683 din Legea nr. 95/2006 și a OMS nr. 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei și contestată de reclamanți prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București în cadrul dosarului nr. x/2024

A reținut instanța că cererile prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâților Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, Ministerul Sănătății, Guvernul României, Consiliul Județean Mehedinți la soluționarea plângerile prealabile, inclusiv cererea privind acordarea de despăgubiri, sunt cereri accesorii, față de prevederile art. 123 C. proc. civ., iar competența aparține aceleiași instanțe prevăzute de art. 687 din Legea nr. 95/2006.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința nr. 54 din data de 28 octombrie 2025, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanți, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că demersul reclamanților reprezintă o cauză de drept administrativ ce izvorăște din pretinsa nesoluționare de către pârâți (între care și organe centrale ale puterii executive) și lipsa răspunsului acestora la plângerile prealabile formulate de către reclamanți, pentru care, prin dispozițiile legii speciale a contenciosului administrativ și în completare dispozițiile C. proc. civ., s-a prevăzut competența instanței care a dispus declinarea competenței către Tribunal.

Făcând trimitere la prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut că prezenta cauză are ca obiect pretinsul refuz al unor organe administrative centrale și locale de soluționare a unor plângeri prealabile formulate de către reclamanți, obligarea acestor organe la despăgubiri ca urmare a unei pretinse discriminări, precum și obligarea la publicarea hotărârii judecătorești, competența materială aparținând instanței de contencios administrativ și mai mare în grad.

A reținut instanța că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este reprezentat de modificarea sau desființarea unor acte administrative, reclamanții neformulând o astfel de pretenție.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Obiectul principal al demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea reclamanților A. și B. de a obliga pârâții la soluționarea integrală, efectivă și punctuală a plângerilor prealabile (indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) adresate acestora. De asemenea, reclamanții au solicitat instanței obligarea fiecărui pârât, prin reprezentant legal, la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 10.000.000 RON pentru fiecare reclamant, precum și obligarea tuturor pârâților (pe propria cheltuială) la publicarea sentinței judecătorești în termen de 5 (zile) de la pronunțare în 5 ziare de circulație națională și la 3 televiziuni publice (cu audiență națională).

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra naturii litigiului, prima reținând că reclamanții urmăresc realizarea drepturilor conferite de Legea nr. 95/2006, cererea având legătură cu eventuala producere a unui act de malpraxis, astfel că sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, iar a doua instanță a apreciat că este învestită cu o cauză de drept administrativ ce izvorăște din pretinsa nesoluționare a cererilor de către pârâți și lipsa răspunsurilor la plângerile prealabile formulate de reclamanți.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

Prin contencios administrativ, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

La stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, Înalta Curte va avea în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost dedus judecății de către reclamanți, ce vizează obligarea pârâților la a formula un răspuns cu privire la plângerile prealabile adresate acestora și, în strânsă legătură cu acesta, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata "de despăgubiri pentru discriminare", precum și "la publicarea hotărârii".

Sub acest aspect prezintă relevanță poziția procesuală a reclamanților care, prin notele scrise formulate la 10 septembrie 2025, au reiterat concluziile orale de la termenul din data de 6 decembrie 2024 (din fața instanței inițial învestite) privind obiectul cererii de chemare în judecată.

Au arătat reclamanții că temeiul cererii deduse judecății nu este reprezentat de Legea nr. 95/2006, sens în care au invocat dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, făcând trimitere inclusiv la calificarea acțiunii dată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea cererii de reexaminare prin încheierea din 26 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Așa fiind, reiese că reclamanții nu au învestit instanța cu o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-un act de malpraxis pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 95/2006, iar procedurile reglementate de aceste norme speciale nu sunt apte să conducă la analiza susținerilor titularilor acțiunii privind pretinsul refuz de soluționare a cererilor adresate pârâților.

Înalta Curte reține că nu sunt incidente nici prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât, prin demersul dedus judecății, reclamanții nu urmăresc modificarea sau desființarea unor acte administrative. Dimpotrivă, părțile au învestit instanța cu privire la un act administrativ atipic în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamând refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa cererile prin care s-a solicitat, printre altele, comunicarea unor înscrisuri și înregistrări audio-video, demararea procedurilor de cercetare și sancționare a personalului angajat al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, precum și desfacerea contractului de muncă al respectivilor salariați și efectuarea unor controale la spital și la Ministerul Sănătății.

Așadar, la determinarea competenței se reține că primul capăt de cerere (principal) se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cererile privind acordarea unor despăgubiri și publicitatea hotărârii au caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata unor despăgubiri (reclamanții invocând în cuprinsul cererii inclusiv prevederile art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004) nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, discriminarea invocată fiind aferentă unui raport juridic administrativ.

Drept urmare, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, ținând cont de rangul unora dintre pârâți (autorități publice centrale), de prevederile art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și în raport cu domiciliul/sediul reclamanților (din București), Înalta Curte reține că, în speță, competența în soluționarea cauzei revine Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.