Decizia nr. 619/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2020, pe rolul Tribunalului Argeș – secția I civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Sănătății și Ministerul Sănătății, a solicitat: (i) anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 548/30.04.2020 și a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 671/15.05.2020, ca fiind nelegale și emise cu exces de putere; (ii) obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în temeiul contractului de management nr. x/20.06.2019 și cele efectiv încasate, începând cu data de 30.04.2020 și până la data de 25.05.2020 când a încetat suspendarea contractului de management; (iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

La data de 21 octombrie 2020, pârâtul Ministerul Sănătății a depus cerere de chemare în garanție prin care a chemat în judecată Instituția Prefectului-Județul Argeș, solicitând obligarea chematei în garanție la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în temeiul contractului de management nr. x/20.06.2019 și cele efectiv încasate, începând cu data de 30.04.2020 și până la data de 25.05.2020, când a încetat suspendarea contractului de management, astfel cum au fost solicitate de reclamantul A.. Totodată, pârâtul a solicitat și obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant. 1.

Prin sentința civilă nr. 729 din 11 decembrie 2020, Tribunalul Argeș – secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23 decembrie 2020. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 85 din 7 mai 2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Sănătății și Ministerul Sănătății; (ii) a anulat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 548/30.04.2020 și Ordinul Ministrului Sănătății nr. 671/15.05.2020; (iii) a obligat pârâții la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului de management și cele efectiv încasate începând cu 30.04.2020 și până la 25.05.2020; (iv) a obligat pârâții la 2000 RON cheltuieli de judecată; (v) a admis cererea de chemare în garanție; (vi) a obligat chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș la suportarea despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului de management și cele efectiv încasate începând cu 30.04.2020 și până la 25.05.2020 și a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON. 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 85 din 7 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, chemata în garanție susține încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României, întrucât citația emisă pentru termenul din 23.04.2021, la care s-a judecat cauza, a fost comunicată instituției la data de 05.04.2021, fără a exista un termen de 25 de zile pentru formularea întâmpinării, iar cererea de chemare în garanție nu i-a fost comunicată. Referitor la obligarea Instituției Prefectului - Județul Argeș la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului de management și cele efectiv încasate începând cu 30.04.2020 și până la 25.05.2020, susține recurenta că această obligație nu putea fi dispusă decât cel mult pentru perioada 30.04.2020 – 15.05.2020, iar nu până la 25.05.2020, adică doar pentru perioada în care a fost emis Ordinul nr. 548/30.04.2020, întrucât numai acest act administrativ a fost emis la propunerea Prefectului Județului Argeș. Mai arată recurenta că Prefectul Județului Argeș a înaintat o propunere căreia Ministerul Sănătății îi putea da curs ori nu, astfel că nu există o culpă a chematei în garanție pentru emiterea doar a unei propuneri, care nu instituia vreo obligație în sarcina ministerului. Eventuala culpă a chematei în garanție ar putea fi reținută cel mult cu privire la emiterea Ordinului nr. 548/30.04.2020. 3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat recurs provocat (intitulat "recurs incident") împotriva sentinței instanței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond, prin care au fost anulate Ordinul Ministrului Sănătății nr. 548/30.04.2020 și Ordinul Ministrului Sănătății nr. 671/15.05.2020 pentru neîndeplinirea cerinței motivării. Arată recurentul-pârât că, în raport de aspectele sesizate în adresa emisă de prefectul Județului Argeș sub nr. x/27.04.2020 și ținând cont de gravitatea faptelor prezentate, prin Ordinul nr. 548/30.04.2020 emis de Ministrul Sănătății a fost suspendat raportul de serviciu al reclamantului, pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În preambulul ordinului a fost indicată adresa prin care au fost semnalate toate aceste aspecte, precum și temeiurile de drept în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 548/30.04.2020, iar la art. 1 s-a arătat în mod expres că actul a fost emis pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Astfel, motivul pentru care au fost emise cele două ordine se referă la neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care-i revin reclamantului conform contractului de management, iar instanța de fond a ignorat rezultatul final al managementului defectuos, care a avut drept rezultat infectarea cadrelor medicale din Spitalul Câmpulung și apariția unui focar de infecție la nivelul spitalului. Slaba comunicare cu echipa medicală și slaba instruire a personalului medical au condus la o serie de disfuncționalități în organizarea și funcționarea spitalului, însă instanța de fond a reținut lipsa culpei managerului, pe motiv că acesta ar fi semnalat unele deficiențe privind lipsa de materiale sau personal. Or, remedierea acestor deficiențe face parte din atribuțiile managerului. Consideră recurentul-pârât că în speță s-a dovedit o încălcare a obligațiilor managerului cuprinse în contractul de management, prin nerespectarea atât a drepturile pacientului, cât și legislației privind securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor, care a avut drept consecință îmbolnăvirea/expunerea pacienților dar și a personalului medical (16 persoane) la infectarea cu virusul SARSCoV-2. Drept urmare, măsura suspendării reclamantului din funcție, respectiv a suspendării efectelor juridice ale contractului de management, dispusă prin Ordinul nr. 548/30.04.2020, este legală, fiind întemeiată pe prevederile art. 32 din Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și este justificată de încălcarea obligațiilor managerului prevăzute în contractul de management. Subliniază recurentul-pârât că, în conformitate cu prevederile art. 252 lit. b) și e) și art. 279 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, prefectul are atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și atribuții în domeniul situațiilor de urgență. Totodată, prin Dispoziția Ministerului Afacerilor Interne nr. 531/14.05.2020 secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situții de Urgență, a dispus că toate structurile teritoriale ale autorităților și instituțiilor publice centrale și celelalte autorități locale vor acționa pentru prevenirea și combaterea epidemiilor cu coronavirus, integrat doar sub coordonarea prefectului, care va asigura coordonarea unitară a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare. În temeiul acestor prevederi legale, Ministerul Sănătății a adoptat măsură suspendării, la propunerea Prefectului Județului Argeș. În ceea ce privește Ordinul nr. 671/15.05.2020, susține recurentul-pârât că acest act administrativ a fost emis cu respectarea competențelor legale prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2020 este în vigoare de la data de 14.05.2020, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 394 din 14.05.2020, iar Legea nr. 55/2020 nu conține norme derogatorii de la această ordonanță de urgență și nici nu o abrogă. În ceea ce privește aplicabilitatea în timp a O.U.G. nr. 70/2020, recurentul-pârât de prevalează de dispozițiile art. 9 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., în conformitate cu care actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Or, Ordinul Ministrului Sănătății a fost încheiat în conformitate cu prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 și nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data emiterii sale, motiv pentru care Ordinul își produce efectele juridice până la epuizarea efectelor determinate de starea de alertă sau până la abrogarea O.U.G. nr. 70/2020 printr-un alt act normativ. Totodată, arată recurentul-pârât, în cauză este incident și principiul derogării normei speciale de la norma generală. Astfel, spre deosebire de prevederile aplicabile în perioada stării de urgență, respectiv art. 19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 nu mai prevăd motivul suspendării din funcțiile de conducere a conducătorilor unităților sanitare, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Acest articol a fost modificat prin Legea nr. 179/2020, prerogativa de numire, suspendare și eliberare din funcție revenind în prezent autorităților publice locale în a căror subordine se află unitatea sanitară. Însă, la data emiterii Ordinului nr. 671/15.05.2020, ministrul sănătății deținea, potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 atribuția de numire suspendare și eliberare din funcție inclusiv a managerilor din unitățile sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale, astfel că actul administrativ a fost legal emis. 4. Apărările formulate în cauză Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare față de recursul declarat de chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la ambele recursuri, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș pentru nesemnare și excepția nulității ambelor recursuri pentru netimbrare și nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Alte aspecte procesuale În ședința de judecată din 8 februarie 2023, intimatul-reclamant A. a renunțat la a susține excepția netimbrării recursurilor. Excepția nulității recursului declarat de chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș a fost respinsă sub ambele aspecte invocate, nesemnarea și nemotivarea recursului, pentru motivele cuprinse în practicaua prezentei decizii, rămânând ca Înalta Curte să soluționeze excepția nulității pentru nemotivare, opusă recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătățății, o dată cu fondul recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: II. 1. Recursul principal, declarat de chemata în garanție Instituția Prefectului-Județul Argeș Înalta Curte reține că, deși chemata în garanție a încadrat motivele de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse de circumscriu pct. 5 și 8 ale aceluișai articol, astfel cum s-a reținut și în practicaua prezentei decizii, urmând a fi analizate din această perspectivă. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin necomunicarea cererii de chemare în garanție și neacordarea termenului prevăzut de lege pentru formularea întâmpinării. Înalta Curte constată, contrar acestor susțineri, că cererea de chemare în garanție a fost comunicată Instituției Prefectului-Județul Argeș la data de 22 februarie 2021 (conform dovezii de comunicare aflate la dosarul curții de apel), astfel cum s-a dispus prin încheierea de la termenul din 12 februarie 2021, când cauza s-a amânat pentru data de 26 martie 2023. Prin urmare, între data de 22 februarie 2021 (data comunicării cererii de chemare în garanție) și termenul de judecată stabilit în cauză (26 martie 2023), recurenta a avut la dispoziție un termen suficient pentru formularea întâmpinării, care respectă (și chiar depășește) termenul legal de 25 de zile prevăzut de 201 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, întrucât cauza nu a fost soluționată la termenul din 26 martie 2023, ci a fost amânată la la 23 aprilie 2023, pentru când chemata în garanție a fost din nou citată, este indubitabil că a existat timp suficient pentru pregătirea apărării. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-chemate în garanție prin care se susține încălcarea drepturilor sale procesuale, câtă vreme acesteia i-a fost comunicată cererea de chemare în garanție și a beneficiat de termenul legal pentru formularea și depunerea întâmpinării. Referitor la criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată a fi, de asemenea, nefondate. Argumentația recurentei este construită, în esență, pe ideea inexistenței unei culpe a Instituției Prefectului în emiterea de către Ministerul Sănătății a celor două ordine anulate de instanța de fond, în subsidiar susținându-se și că, cel mult, culpa instituției ar putea fi reținută doar în raport de primul ordin, emis la 30.04.2020, iar nu și în raport de ordinul emis ulterior, la 15.05.2020. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 72-74 C. proc. civ., reținând că emiterea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 548/30.04.2020 și a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 671/15.05.2020 s-au fundamentat pe adresa emisă de Instituția Prefectului - Județul Argeș sub nr. x/27.04.2020. Înalta Curte reține că pârâtul Ministerul Sănătății nu a desfășurat un control propriu anterior emiterii ordinelor prin care s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția de manager al Spitalului Municipal Câmpulung, ci această măsură s-a fundamentat exclusiv pe constatările chematei în garanție, care a imputat reclamantului desfășurarea unui management defectuos și a solicitat ministerului pârât să analizeze oportunitatea demiterii reclamantului din funcția de manager. Câtă vreme instanța de fond a constatat nelegalitatea ordinelor atacate, inclusiv pentru motivul nedovedirii încălcării de către reclamant a obligațiilor sale manageriale, în cauză este relevată culpa Instituției Prefectului - Județul Argeș care, prin reținerea unei situații de fapt eronate, a condus la adoptarea unor acte administrative nelegale și la suspendarea raporturilor contractuale dintre reclamant și unitatea spitalicească, împrejurări de natură a produce acestuia un prejudiciu constând în diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului de management și cele efectiv încasate, pe care chemata în garanție a fost în mod corect obligată de instanța de fond să o suporte. Nu pot fi primite apărările recurentei, în sensul că simpla înaintare către Ministerul Sănătății a propunerii de încetare a contractului de management nu o face culpabilă de măsurile adoptate de minister în temeiul acestei propuneri. Deși nu poate fi negată calitatea de organ decizional a pârâtului Ministerul Sănătății, atât timp cât constatările și propunerile Instituției Prefectului - Județul Argeș, din cuprinsul adresei nr. x/27.04.2020 s-au concretizat în emiterea unor acte administrative nelegale, exclusiv în temeiul celor arătate în adresa amintită, chemata în garanție este ținută să răspundă pentru consecințele faptelor sale. Cât privește Ordinul Ministrului Sănătății nr. 671/15.05.2020, la emiterea căruia chemata în garanție consideră că nu a avut nicio contribuție, Înalta Curte constată că acest ordin dispune, la fel ca Ordinul anterior nr. 548/30.04.2020, suspendarea reclamantului A. din funcția de manager al Spitalului Municipal Câmpulung, iar măsura suspendării are la bază tot pretinsele deficiențe manageriale identificate prin adresa Instituției Prefectului, chiar dacă această adresă nu mai este menționată în cuprinsul actului administrativ. Singura diferență între cele două ordine se referă la cadrul legislativ în temeiul cărora au fost emise, în primul caz fiind în vigoare starea de urgență, astfel că Ordinul nr. 548/30.04.2020 a fost emis în temeiul art. 32 din Drectul Președintelui României nr. 240/2020, iar în al doilea caz, trecându-se la starea de alertă, Ordinul nr. 671/15.05.2020 a fost emis în temeiul art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 și a Hotărârii CNSU nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național. Prin urmare, ambele ordine au fost emise de Ministerul Sănătății în baza aspectelor imputate de chemata în garanție în sarcina intimatului-reclamant A., în referire la modul de îndeplinite de către acesta a atribuțiilor sale manageriale, astfel că Instituția Prefectului - Județul Argeș se află în culpă și răspunde pentru consecințele negative de natură patrimonială suferite de intimatul-reclamant ca urmare a suspendării contractului de management, fiind ținută să suporte plata despăgubirilor solicitate de reclamant de la pârâtul Ministerul Sănătății, prin mecanismul chemării în garanție. În concluzie, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de chemata în garanție Instituția Prefectului - Județul Argeș. II.2. Recursul provocat declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Înalta Curte reține că, deși pârâtul a apreciat că recursul declarat este unul de tip incident, formulat în temeiul art. 472 raportat la art. 491 C. proc. civ., calea de atac întrunește cerințele unui recurs provocat, conform art. 473 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, reținând că, deși recursul declarat de pârât reprezintă, în cea mai mare parte, o reluare a apărărilor din întâmpinarea depusă în fond, totuși cuprinde și critici de nelegalitate ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Printr-un prim rând de critici, recurentul-pârât a susținut legalitatea emiterii celor două ordine, afirmând, în esență, că actele administrative îndeplinesc cerința motivării și că instanța de fond a ignorat aspectele imputate reclamantului în ceea ce privește modul defectuos de îndeplinite a atribuțiilor manageriale, critici pe care Înalta Curte le apreciază a fi nefondate. Astfel, în ceea ce privește cerința motivării actelor administrative contestate, recurentul-pârât a susținut că această condiție este îndeplinită prin menționarea în preambulul Ordinului nr. 548/30.04.2020 a adresei emise de Instituția Prefectului – Județul Argeș sub nr. x/27.04.2020 și prin arătarea, în cuprinsul art. 1 din acest ordin, că suspendarea se dispune pentru "neîndeplinirea sarcinilor de serviciu". Or, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, că motivarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 548/30.04.2020 (ca și cea a ordinului ulterior, emis la 15.05.2020) trebuia să conțină elementele de fapt care să permită destinatarului său să cunoască și să evalueze temeiurile adoptării lui, precum și să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Mai exact, în cuprinsul actului trebuiau indicate punctual motivele de fapt care au condus la suspendarea reclamantului din funcția de manager, respectiv deficiențele ce-i sunt imputate și consecințele negative pe care se pretinde că le-ar fi produs prin neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor manageriale, precum și legătura de cauzalitate dintre acestea. Trimiterea din cuprinsul ordinului la adresa emisă de Instituția Prefectului (act necomunicat reclamantului) și menționarea generică a "neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu" nu sunt suficiente pentru a aprecia îndeplinită cerința motivării actului. Motivarea actului administrativ, respectiv motivele de fapt și temiurile de drept care au condus la emiterea Ordinului nr. 548/30.04.2020, trebuie să figureze chiar în cuprinsul acestuia, lipsa motivării neputând fi complinită ulterior, prin răspunsul la plângerea prealabilă sau prin trimitere la înscrisuri necomunicate reclamantului și despre conținutul cărora nu a avut cunoștință la data emiterii actului administrativ contestat. Aceeași situație este relevată și de conținutul Ordinului nr. 671/15.05.2020, prin care, deși se dispune o nouă suspendare din funcție, de fapt se prelungește suspendarea anterioară, măsură întemeiată pe aceleași considerente, fără a se invoca motive noi. Aceasta în condițiile în care, fiind deja suspendat din funcția de manager, reclamantul nu a îndeplinit niciun fel de atribuții în perioada 30.04.2020 – 15.05.2020, astfel că la data emiterii celui de-al doilea ordin, nu se puteau imputa acestuia deficiențe în exercitarea funcției. În consecință, cele două ordine contestate nu îndeplinesc cerința esențială a motivării, câtă vreme din conținutul lor nu rezultă, în concret, care sunt atribuțiile de serviciu care nu au fost îndeplinite de reclamant în exercitarea funcției de manager. Înalta Curte observă că, deși a constatat lipsa motivării actelor administrative contestate, prima instanță s-a aplecat, punctual, și asupra constatărilor Instituției Prefectului – Județul Argeș din adresa nr. x/27.04.2020, care au stat la baza emiterii ordinelor atacate. Într-o motivare amplă (a se vedea paginile 12-15 ale sentinței), prima instanță a analizat în mod detaliat fiecare deficiență imputată reclamantului în adresa menționată în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a concluzionat că nici autoritatea emitentă și nici instituția chemată în garanție nu au dovedit în ce modalitate se face vinovat reclamantul de situația relevată la nivelul Spitalului Municipal Câmpulung, în condițiile în care însuși reclamantul a sesizat autorităților problemele generate de contextul epidemic și a solicitat aprobarea pentru dotarea suplimentară cu echipamente și aparatură medicală și, totodată, s-a preocupat de întocmirea protocolului de prevenire și control a infecțiilor suspecte cu noul coronavirus, de crearea de circuite septice și aseptice, de întocmirea procedurilor operaționale pentru identificarea și managementul persoanelor simpotomatice/asimptomatice, a asigurat instruirea personalului medical cu privire la procedurile operaționale, etc., acționând corespunzător atribuțiilor funcției de manager. Prin urmare, este nefondat argumentul recurentului-pârât în sensul că instanța de fond a ignorat aspectele semnalate prin adresa nr. x/27.04.2020, cu atât mai mult cu cât, în recurs, ministerul s-a limitat la a reitera conținutul acestei adrese, fără a răspunde în vreun fel considerentelor din sentință care analizau amănunțit fiecare deficiență imputată reclamantului, în raport de materialul probator aflat în dosar. După cum în mod corect a sesizat prima instanță, reclamantului i-au fost imputate încălcări ale unor obligații stipulate în contractul de management, fără a se indica, concret, faptele săvârșite și fără descrierea vreunei conduite care să circumstanțieze neîndeplinirea acestor obligații, iar aceste susțineri au fost reluate de pârât în calea de atac, fără a fi prezentate contraargumente care să conteste în concret reținerile instanței de fond. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului-pârât subsumate îndeplinirii condiției motivării actelor administrative contestate. Al doilea rând de critici formulate de recurentul-pârât privește doar Ordinul nr. 671/15.05.2020, Ministerul Sănătății prezentând cadrul legislativ care îi conferă competența de emitere a acestui act administrativ. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat, într-adevăr, un motiv de nelegalitate propriu acestui ordin, prin care susținea că, la data de 15.05.2020, Ministerul Sănătății nu mai avea competența de emitere a actului, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020 și a H.G. nr. 394/2020. Însă acest motiv de nelegalitate a fost respins de instanța de fond, fiind găsit neîntemeiat (vezi pagina a 9-a a sentinței, primele patru paragrafe), astfel încât criticile pârâtului sunt lipsite de interes, câtă vreme vizează un aspect asupra căruia i-a fost dat câștig de cauză în fond. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul provocat declarat de pârâtul Ministerul Sănătății. Constatând culpa procesuală a pârâtului în promovarea unui recurs nefondat împotriva soluției de admitere a acțiunii promovate de reclamantul A., Înalta Curte constată îndeplinite cerințele art. 453 C. proc. civ., motiv pentru care va obliga recurentul-pârât Ministerul Sănătății la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform documentelor justificative depuse în dosarul instanței de recurs .