Decizia nr. 1041/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 274/2023 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea deciziei de invalidare nr. x din 28 martie 2023 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să acorde măsuri reparatorii pentru suprafața de 1,6 ha teren situat în intravilanul orașului Rovinari, suprafață validată în anexa nr. 39, poziția nr. 308 din HCJ Gorj nr. 3059 din 25 februarie 2002. În drept, a invocat Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 165/2013, art. 205 - 208 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 274 din 16 noiembrie 2023, Tribunalul Gorj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A anulat decizia de invalidare nr. x din 28 martie 2023 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că a fost validată măsura de despăgubiri stabilită prin HCJ Gorj nr. 3059 din 25 februarie 2002, anexa 39, poziția 308 (autor defunct E., moștenitor F. și moștenitor G.), pentru teren în suprafață de 1,6 ha. A fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită, în favoarea reclamanților A., B., C. și D., decizie de compensare prin puncte a terenului în suprafață de 1,6 ha.

Hotărârea pronunțată în apel Prin încheierea din 29 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 a fost suspendată judecata apelului exercitat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 274 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimații reclamanți A., B., C., D., având ca obiect cererea formulată în baza Legii nr. 165/2013, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022

Recursul formulat în cauză Împotriva încheierii din 29 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs reclamanta A.. Recurenta-reclamantă a criticat soluția de suspendare a cauzei, arătând că din cererea de chemare în judecată formulată de Primarul Comunei Fărcășești rezultă în mod evident că nulitatea invocată nu are legătură cu suprafața de 1,6 ha ce face obiectul prezentei cauze, astfel încât soluționarea acesteia nu depinde de soluția din dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, care are ca obiect anularea parțială a celor două hotărâri de validare nr. 4/1991 și nr. 3127/2002. Se arată că, dimpotrivă, primarul a invocat ca motiv de nulitate faptul că suprafața de 1,6 ha ar fi fost deja reconstituită prin despăgubiri, însă această reconstituire a fost respinsă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor prin actul administrativ ce face obiectul prezentei contestații, act care se bucură de prezumția de legalitate. În aceste circumstanțe, a susținut că dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu nu ar putea fi soluționat anterior prezentei cauze, întrucât motivul de nulitate privind reconstituirea prin despăgubiri a suprafeței de 1,6 ha se află în curs de cercetare în cadrul prezentului dosar. De asemenea, în opinia sa, admiterea sau respingerea cererii din dosarul nr. x/2022 nu ar influența soluția din cauza de față, în condițiile în care suprafața de 1,6 ha este menționată distinct în registrul agricol și nu a fost reconstituită până în prezent. Dintr-o altă perspectivă, a susținut că simpla existență a unor hotărâri de validare emise în anii 1991 și 2002, fără a fi urmate de demersuri de reconstituire efectivă, nu ar trebui să influențeze cauza de față și să conducă la continuarea unei proceduri de reconstituire aflate în faza finală și desfășurate pe o perioadă îndelungată. În concret, recurenta-reclamantă a arătat că în dosarul nr. x/2022 sunt invocate hotărâri de validare care, privite singular, nu presupun o reconstituire efectivă a dreptului de proprietate, acestea nefiind comunicate reclamanților și nefiind urmate de alte măsuri ale comisiilor locale sau județene În concluzie, recurenta a susținut că judecata poate fi continuată, soluționarea cauzei nefiind dependentă de soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2022. Recurenta-reclamantă nu a indicat pe care dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. își întemeiază recursul.

Apărările formulare în cauză Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de suspendare din 29 mai 2024 și menținerea suspendării judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, considerând că sunt îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Procedând la încadrarea criticilor, Înalta Curte reține că susținerile formulate de recurentă împotriva încheierii de suspendare se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind întemeiate pe susținerea încălcării regulilor de procedură referitoare la suspendarea judecății, reglementate de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod. În esență, recurenta contestă modul de aplicare de către instanța de apel a normelor procedurale, susținând inexistența unei legături de interdependență între cauze și caracterul nejustificat al suspendării, critici care vizează exclusiv legalitatea măsurii procesuale dispuse. Această critică este nefondată raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora instanța poate dispune suspendarea judecății atunci când dezlegarea pricinii depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți. Valorificarea acestui caz de suspendare facultativă permite instanței ca, în scopul facilitării soluționării dosarului, să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății în situația în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unei hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Având în vedere că ne aflăm în prezența unui caz de suspendare facultativă, instanța în fața căreia se solicită aplicarea acestei măsuri este îndreptățită să aprecieze dacă se impune sau nu suspendarea judecății, respectiv dacă rezultă fără echivoc că cererea a cărei suspendare se solicită se află într-un raport de interdependență cu cererea care formează obiectul altui proces, iar dreptul dedus judecății va influența în mod hotărâtor soluționarea litigiului care se impune a fi temporizat. Înalta Curte constată că, în dosarul nr. x/2022, reclamantul Primarul Comunei Fărcășești a solicitat constatarea nulității absolute, totale ori parțiale, a unor hotărâri de validare HCJ Gorj nr. 4/1991 și HCJ Gorj nr. 3127/2002 emise pe numele aceleiași autoare, întemeiată pe amplasamentul real al terenurilor și pe existența unor validări multiple, în timp ce în dosarul nr. x/2023 se analizează acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1,6 ha situată pe raza orașului Rovinari, validată prin HCJ Gorj nr. 3059 din 25 februarie 2002. În aceste condiții, stabilirea cu exactitate a suprafețelor de teren reconstituite și a legalității validărilor anterioare constituie o chestiune prealabilă soluționării cererii având ca obiect despăgubiri. Așadar, instanța de apel a reținut în mod corect că obiectul dosarului nr. x/2022 este reprezentat de acțiunea în constatarea nulității unor hotărâri de validare emise pe numele aceleiași autoare, E., nulitate întemeiată pe susținerea depășirii suprafeței totale înscrise în registrele agricole, aspect care constituie chiar fundamentul apărării invocate de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în prezenta cauză, sub forma riscului unei duble reparații. Prin urmare, între cele două cauze există raport de interdependență juridică, în sensul că soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2022 este aptă să influențeze analiza posibilității acordării măsurilor reparatorii solicitate în cauza pendinte. Nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia modul de soluționare a acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2022 nu ar putea condiționa soluția din prezenta cauză, pe motiv că aspectele invocate prin cererea de constatare a nulității s-ar afla deja în curs de analiză în dosarul de față. Atât timp cât legalitatea hotărârilor de validare anterioare, invocate ca temei al pretinsei depășiri a suprafeței totale reconstituite, face obiectul unei judecăți distincte, soluția ce va fi pronunțată în acea cauză este determinantă pentru aprecierea existenței ori inexistenței unei duble reparații, chestiune esențială în analiza cererii formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. În lipsa unei dezlegări definitive asupra acestui aspect, instanța de apel nu poate proceda la o examinare completă și coerentă a fondului cauzei. În ceea ce privește critica referitoare la inexistența unei reconstituiri efective și la vechimea hotărârilor de validare, Înalta Curte constată că aceasta nu este de natură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Chiar și în ipoteza în care validările invocate nu ar fi produs, până în prezent, efecte concrete de reconstituire, legalitatea ori nulitatea acestora face obiectul unui litigiu distinct, aflat pe rolul unei alte instanțe, iar soluția ce va fi pronunțată în acel cadru procesual este determinantă pentru stabilirea întinderii dreptului reconstituit și, implicit, pentru analiza posibilității acordării unor măsuri reparatorii în prezenta cauză. Relativ la caracterul pretins nejustificat al suspendării, care în opinia recurentei ar conduce la tergiversarea nejustificată a procedurii, Înalta Critica reține că susținerea recurentei este lipsită de temei. Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluționare a procesului, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăși, aplicabilitatea instituției juridice, a cărei rațiune de reglementare, deplin valabilă și în situația dată, este de a conferi preeminență legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, și nu unei celerități a judecății supuse riscului de nelegalitate și netemeinicie. Așadar, raportat la circumstanțele analizate în cauză, suspendarea judecății, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu constituie o tergiversare nejustificată a procedurii, ci un mecanism procesual destinat asigurării coerenței soluției judiciare și evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că măsura suspendării a fost dispusă cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, motiv pentru care recursul reclamantei A. urmează a fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 496 din același cod.