Decizia nr. 51/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 119/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 119/1/2026, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 18.639/215/2024.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul asupra chestiunii de drept, întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat un punct de vedere la raport, arătând că este vorba de o contravenție continuă și că legiuitorul a urmărit crearea unui regim derogatoriu de la Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 29 octombrie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 18.639/215/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept constând în modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (4) raportat la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 referitoare la "operațiuni de încasări și plăți" și "suma încasată/plătită" în ceea ce privește regimul sancționator al contravenției, respectiv: Dacă în situația aplicării unei sancțiuni contravenționale în temeiul art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, în cazul mai multor operațiuni de încasări și/sau plăți efectuate în numerar în baza unui singur raport juridic, fapta contravențională prevăzută de această dispoziție legală reprezintă o contravenție continuă și dacă regimul sancționator derogă de la prevederile art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (Legea nr. 70/2015), forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023). Art. 4 alin. (4) - "Operațiunile de încasări și plăți efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, indiferent de natura și destinația acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar." Art. 12 alin. (3) - "Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (4) constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de 25% din suma încasată/plătită, dar nu mai puțin de 500 lei."

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001) Art. 10. - " (1) Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. (2) Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității. (3) În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.06.2024 pe rolul Judecătoriei Craiova - Secția I civilă, petenta AA a solicitat, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, anularea în parte a Procesului-verbal seria DGAF nr. xxx/18.06.2024, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 78.250 lei, în baza art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, pentru faptul că în perioada 1.01.2024-10.06.2024 a efectuat împrumuturi în valoare de 179.000 lei și restituiri de împrumuturi în valoare de 134.000 lei prin intermediul contului 5311 - Casa în lei, cu motivarea că situația de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde realității. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunilor pecuniare cu măsura avertismentului.

Prin Sentința nr. 14.201 din data de 5.12.2024, pronunțată în Dosarul nr. 18.639/215/2024, Judecătoria Craiova - Secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de petenta AA, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, și a menținut ca temeinic și legal procesul-verbal atacat. În esență, instanța de fond a reținut că fapta întrunește trăsăturile contravenției prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, întrucât consemnările din Fișa cont 4551 - Asociați conturi curente, respectiv cele din Fișa cont 5311 - Casa în lei, aferente perioadei 1.01.2024-10.06.2024, se coroborează cu dispozițiile de încasare de la dosar, care atestă că în perioada de referință societatea a efectuat prin casierie plăți reprezentând perceperea și restituirea de împrumuturi de la unul dintre asociați, în valoare totală de 313.000 lei, în numerar, astfel că în mod corect procentul de 25% instituit de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 s-a raportat la media aritmetică dintre împrumuturi și restituiri, câtă vreme art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 nu face distincție între împrumut și restituire, ambele operațiuni urmând același regim juridic de efectuare a plății prin intermediul instrumentelor bancare, nu în numerar. Astfel, a constatat că există mai multe acte materiale, constând fie în operațiuni de creditare eșalonată, fie în operațiuni de restituire a împrumuturilor, de asemenea eșalonate, sens în care sancțiunea se impunea a fi aplicată în funcție de valoarea cumulată a tuturor operațiunilor individuale care contravin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015; pe de altă parte, împrumuturile și restituirile au fost executate în baza unui contract singular, respectiv în baza Contractului de creditare societate nr. 1/2.01.2024, prin care asociatul BB a acordat societății AA un împrumut în limita sumei de 200.000 lei pentru o durată de 12 luni, împrumut ce a fost fracționat.

Împotriva Sentinței civile nr. 14.201/5.12.2024 a formulat apel apelanta-petentă AA, criticând soluția din perspectiva modului de interpretare a normei legale aplicabile pe fondul inexistenței unei singure fapte contravenționale continue, ci a mai multor contravenții individuale ce au la bază elemente materiale distincte, apreciind că este necesar a se aplica, sub regim sancționator, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aspect care reiese din sintagma cuprinsă în dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, ce stabilește algoritmul de calcul procentual din suma încasată/plătită. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 519 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), astfel: sesizarea a fost formulată în dosarul Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal, ce judecă în ultimă instanță cererea petentei privind anularea procesului-verbal contravențional; este îndeplinită și cerința noutății relative a normei a cărei interpretare se solicită, în condițiile în care dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 au fost introduse la data 15 decembrie 2023 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, ce modifică atât regimul sancționator al contravenției prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, cât și conținutul acestei din urmă dispoziții legale, ce stabilește elementul material al contravenției, scopul modificării acestor norme fiind acela de a reduce riscurile de evaziune fiscală, fraude financiare și economie subterană. Instanța de trimitere a mai avut în vedere faptul că nu există o jurisprudență convergentă cu privire la problema de drept în discuție; că asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; că problema de drept este esențială, respectiv că de modul de interpretare a acestor dispoziții depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte. A mai avut în vedere instanța de trimitere că dispozițiile a căror interpretare se solicită prezintă o dificultate suficient de mare, în condițiile în care în discuție se află interpretarea și aplicarea noțiunilor de "sumă încasată/plătită", astfel cum este descrisă de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, ce se sancționează prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și a noțiunii de "operațiuni de încasări și plăți", prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, pe fondul existenței unui regim sancționator diferit în funcție de calificarea elementului material al contravenției, reprezentat de o plată/încasare unică sau de plăți/încasări multiple, ca elemente ale unei contravenții continue. În acest sens, instanța de trimitere a avut în vedere posibilele interpretări contradictorii ale dispozițiilor legale, precum și imprecizia ce derivă din modalitatea de redactare a celor două sintagme prin utilizarea persoanelor singular/plural aferente unei interpretări gramaticale, dar și efectele pe care punerea lor în aplicare într-o interpretare sistematică le-ar avea, respectiv prin sancționarea unor operațiuni multiple de încasări și plăți cu amendă de 25% din suma totală încasată/plătită, reținându-se și modalitatea de calcul indicată de intimată prin raportare la cumulul aritmetic al împrumuturilor și restituirilor. Astfel, a reținut că nici excepția prevăzută de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 cu privire la inaplicabilitatea prevederilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu este în măsură a lămuri problema de drept, întrucât scopul acesteia este reprezentat de o excludere a limitelor maxime ale amenzii pentru sancționarea subiecților de drept ce nu se conformează normei, iar nu pentru a se evita o depășire a pragului maximal prin însumarea tuturor sancțiunilor aplicate pentru fapte concurente. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Pe fondul chestiunii de drept, instanța de trimitere a avut în vedere faptul că argumentul expus de apelantă asupra modalității de interpretare a operațiunii individuale a plății/încasării sancționabile, conform dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015, este valid, neexistând un motiv pentru care baza de calcul ar trebui să aibă în vedere cumulul unor operațiuni multiple ori părți componente ale unei contravenții continue, deși prin argumentația expusă se tinde la scindarea fiecărei operațiuni în contravenții individuale și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar acest cumul total al plăților și încasărilor pentru stabilirea sancțiunii nu ar fi posibil, fiind o adăugare la lege. Totodată, instanța de trimitere a opinat că regimul în funcție de care se aplică sancțiunea este reprezentat de norma legală încălcată, fapta contravențională în discuție fiind o contravenție continuă, în componența căreia pot intra mai multe operațiuni de încasări/plăți efectuate în numerar, în baza unui singur raport juridic, iar sub acest aspect, răspunsul la solicitarea apelantei este afirmativ. În privința celei de-a doua solicitări s-a reținut că, în raport cu unicitatea contravenției, nu se poate discuta de aplicarea regimului sancționator pentru contravenții multiple constatate prin același proces-verbal, pentru a fi aplicabile prevederile art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-petentă AA a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării a considerat că trebuie lămurită situația dedusă judecății, și anume în ce măsură se aplică o sancțiune contravențională în ipoteza în care sunt mai multe operațiuni de plăți și încasări, respectiv dacă aceasta este o contravenție continuă și în ce măsură regimul sancționator aplicabil derogă de la art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. A susținut, cu privire la dispozițiile art. 4 și 12 din Legea nr. 70/2015, că faptele contravenționale nu ar trebui să fie tratate ca o contravenție continuă. VI. Jurisprudența instanțelor naționale A. Jurisprudența comunicată de curțile de apel

Într-o primă opinie s-a apreciat că fapta contravențională prevăzută de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 este o contravenție unică, cu caracter continuu, care derogă de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în condițiile în care acest text de lege prevede regimul sancționator aplicabil în cazul unor contravenții multiple.

În argumentarea acesteia s-a reținut că art. 12 din Legea nr. 70/2015 prevede aplicarea unei amenzi în procent fix de 10% din suma încasată/plătită care depășește plafonul stabilit de lege pentru fiecare tip de operațiune, nefiind prevăzut un cuantum minim/maxim al amenzii ce poate fi aplicată în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale prevăzute de actul normativ menționat. În acest sens s-a reținut că, într-adevăr, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 70/2015: "Contravențiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare." S-a avut în vedere modul diferit de reglementare a sancțiunii amenzii contravenționale în ipoteza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2015 față de cea a art. 12 alin. (2) al aceluiași act normativ. Astfel, în timp ce faptele contravenționale menționate la alin. (2) se sancționau (în forma în vigoare în perioada de referință) cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei, prevăzându-se așadar un minim și maxim al amenzii în raport cu care se face aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul contravențiilor la care se referă art. 12 alin. (1), legiuitorul a înțeles să deroge expres de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (text legal care fixează limitele minime și maxime generale ale stabilirii amenzilor contravenționale) și să prevadă o sancțiune în cotă procentuală dintr-o anumită valoare, posibilitate conferită expres de prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Așadar, în acest din urmă caz, nefiind în prezența unei sancțiuni a cărei limită maximă să fie prevăzută de actul normativ sancționator, prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt inaplicabile, cât timp textul legal al acestui articol face referire la dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă.

În același sens au fost exprimate opiniile judecătorilor din cadrul Curții de Apel Iași, Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Piatra-Neamț, Judecătoriei Bistrița (majoritate), Tribunalului Dolj (majoritate), Judecătoriei Craiova, Judecătoriei Calafat, Judecătoriei Filiași, Judecătoriei Segarcea, Judecătoriei Caracal, Judecătoriei Sânnicolau Mare, Judecătoriei Blaj, Judecătoriei Câmpeni, Judecătoriei Aiud, judecătoriilor sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 București, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ialomița, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Teleorman, Curții de Apel Ploiești, Judecătoriei Găești, Judecătoriei Moreni, Judecătoriei Răcari, Judecătoriei Rupea și Judecătoriei Târgoviște.

Într-o altă opinie s-a apreciat că norma de trimitere la prevederile dreptului comun ce reglementează regimul juridic al contravențiilor de la art. 14 din Legea nr. 70/2015 întemeiază concluzia cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

În susținerea acestei opinii s-a argumentat că, întrucât sancțiunea contravențională trebuie aplicată pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina petentului și în condițiile în care intimatul a optat pentru aplicarea unei sancțiuni unice, acest aspect duce la încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care se impuneau a fi reținute.

În același sens, au fost exprimate opinii de către judecătorii din cadrul Judecătoriei Zărnești, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, judecătoriile sectoarelor 5 și 6 București, care au apreciat că nu este vorba de o contravenție continuă, deoarece operațiunile, chiar și în măsura în care sunt efectuate în considerarea unui unic raport juridic, nu implică o singură acțiune prelungită în timp, ci acțiuni distincte, fiecare operațiune de încasare și plată în numerar reprezentând prin ea însăși o contravenție, iar în ceea ce privește exceptarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 de la dispozițiile art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în condițiile în care norma legală de la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 nu prevede expres exceptarea, aceasta nu operează, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, ca normă generală, fiind pe deplin aplicabile. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În urma analizării jurisprudenței Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate hotărâri judecătorești privind chestiunile de drept supuse interpretării. Cu toate acestea, au fost identificate hotărâri judecătorești prin care s-a statuat cu privire la unitatea de conținut a contravențiilor, pentru care competența materială de soluționare a plângerilor împotriva actelor de constatare și sancționare aparține curților de apel, astfel:

Prin Decizia nr. 3.974 din 1 iulie 2021 s-a reținut că acțiunile și inacțiunile corespunzând elementului material al contravenției prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, realizate în perioada de timp controlată, constituie o contravenție unică, în formă continuată, în măsura în care nu se poate dovedi o epuizare și o rezoluție contravențională distinctă.

Prin Decizia nr. 2.380 din 7 mai 2025 s-a reținut existența unei singure contravenții unice și continue cuprinzând toate acțiunile în relația cu cei doi retaileri din perioada controlată, având în vedere scopul unic urmărit, de restricționare reciprocă a comportamentului pe piață al părților implicate, în contextul în care s-a apreciat că este elocventă din această perspectivă jurisprudența unională relevată în Decizia Comisiei din 30.10.2002 (cazurile COMP/35-587 Video Games, Comp/35-706 Omega Nintendo Distribution și COMP 36-321 Omega Nintendo) în care este definit conceptul de încălcare complexă - paragrafele 259 și 261.

Prin Decizia nr. 4.232 din 28 septembrie 2022 s-a statuat că unitatea de rezoluție determină calificarea afirmațiilor imputate persoanei reclamate ca fiind o contravenție unică, continuă, prevăzută de art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce reiese din modalitatea de săvârșire a acesteia.

Prin Decizia nr. 2.691 din 21 mai 2024 s-a statuat în sensul că reprezintă o contravenție unică, în formă continuată, depășirea repetată a duratei publicității, în intervale orare diferite, pe parcursul aceleiași luni, în contextul în care părții reclamante nu i se poate aplica o sancțiune principală, de două ori, pentru aceeași faptă, ci depășirea repetată și multiplă a limitei de 12 minute în cursul unei ore, pe parcursul aceleiași luni, reprezintă argumente în susținerea unei anumite gravități a faptei contravenționale de natură a permite aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, iar emiterea unei noi decizii, pentru aceeași faptă, săvârșită în aceeași perioadă, dar pentru un alt interval de timp, contravine elementelor constitutive ale contravenției în reglementarea dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Totodată, nu au fost identificate decizii pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a jurisprudenței cu privire la interpretarea și aplicarea punctuală a dispozițiilor legale vizate de sesizare.

Cu toate acestea, având în vedere că întrebarea vizează încadrarea mai multor acte materiale care corespund elementului material al contravenției prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 ca fiind contravenție unică, continuă sau continuată, ori o pluralitate de contravenții, prezintă interes Decizia nr. 358 din 6 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă sesizarea formulată de Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, referitor la interpretarea și aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Astfel, în considerentele de la paragrafele 37-39 s-a reținut faptul că, în speță, caracterul continuu sau instantaneu al unei contravenții poate reprezenta atât o chestiune de fapt, care reiese din modul concret în care a fost săvârșită fapta, iar în această situație nu poate face obiectul interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cât și o chestiune de interpretare a ipotezei normei în discuție, situație în care, de asemenea, aceasta nu poate face obiectul interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, câtă vreme nu reclamă un anumit grad de dificultate care să necesite interpretarea în acest mod a normei. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 1.685/III-10/2026 din 6 februarie 2026, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Din perspectiva chestiunii de drept punctuale ce face obiectul interpretării, nu au fost identificate decizii pronunțate de Curtea Constituțională a României. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se pronunțarea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A. Asupra admisibilității sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, va fi analizată îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind următoarele condiții cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: (i) existența unui proces în curs de judecată, aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță; (ii) existența unei probleme de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iii) condiția noutății problemei de drept; (iv) chestiunea de drept să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, din perspectiva primei condiții enunțate, se apreciază că aceasta este îndeplinită. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, fiind pe rolul tribunalului, iar instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să pronunțe o hotărâre definitivă, conform dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, problema de drept în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluționat sau care să fie în curs de soluționare, fiind întrunită, astfel, și această condiție impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, de lămurirea problemei de drept depinde soluționarea în fond a cauzei, câtă vreme critica esențială formulată în calea de atac privește modul de interpretare a normei aplicabile - art. 12 alin. (3) raportat la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, fiind susținută teza contrară opiniei instanței de fond, respectiv a inexistenței unei fapte contravenționale continue, ci a mai multor contravenții individuale ce au la bază elemente materiale distincte, ceea ce ar atrage, în opinia sa, aplicarea regimului sancționator prevăzut de art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate a caracterului de noutate a problematicii, aceasta este la rândul ei îndeplinită, în condițiile în care dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 au fost introduse la data de 15 decembrie 2023 prin Ordonanța de urgență nr. 115/2023, ce modifică atât regimul sancționator al contravenției prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, cât și conținutul acestei din urmă dispoziții legale, ce stabilește elementul material al contravenției, scopul modificării acestor norme fiind acela de a reduce riscurile de evaziune fiscală, fraude financiare și economie subterană.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate a existenței unei probleme de drept veritabile s-a arătat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Din perspectiva verificării premiselor acestei condiții, sub un prim aspect, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism.

Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 20 din 5 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 23 aprilie 2021; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021; Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021, Decizia nr. 16 din 8 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 23 mai 2024, Decizia nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).

În acest sens, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020) s-a reținut astfel: "Per a contrario, când norma legală beneficiază de o redactare suficient de lămuritoare, îngăduindu-i judecătorului cauzei ca, uzând de metodele, regulile și argumentele de interpretare acceptate în teoria dreptului, să stabilească sensul și sfera de aplicare a normei ori regulii cutumiare în discuție, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi considerată admisibilă. Asumarea de către instanța supremă, în limitele îngăduite de aceste dispoziții legale, a rolului de partener al judecătorului de caz nu ar putea fi deci extinsă și la alte situații decât cele menționate, știut fiind că, sub temei constituțional, prerogativa și sarcina interpretării și aplicării legii incidente procesului cu a cărui soluționare a fost învestită îi revin, primordial, înseși instanței judecătorești sesizate conform regulilor de competență de către reclamant, fiind de principiu [art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă] că judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii".

Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021).

Rezultă așadar că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, în raport cu dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 358 din 6 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 9 decembrie 2025).

Cu privire la primul aspect, existența unei chestiuni de drept, în legătură cu determinarea caracterului continuu sau instantaneu al unei contravenții, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 358 din 6 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 9 decembrie 2025) s-a reținut că aceasta poate reprezenta atât o chestiune de fapt, care reiese din modul concret în care a fost săvârșită fapta, iar în această situație nu poate face obiectul interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cât și o chestiune de interpretare a ipotezei normei în discuție, situație în care, de asemenea, aceasta nu poate face obiectul interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, câtă vreme nu reclamă un anumit grad de dificultate care să necesite interpretarea în acest mod a normei.

Spre deosebire de ipoteza avută în vedere la pronunțarea soluției antereferite, în prezenta cauză, chestiunea ce se cere a fi rezolvată nu vizează încadrarea situației de fapt ce face obiectul judecății din perspectiva existenței unor acte materiale multiple ce derivă dintr-un raport contractual unic, respectiv eșalonarea operațiunilor de creditare/restituire a împrumuturilor, aspecte ce fac obiectul analizei instanței de fond/apel din perspectiva încadrării în conținutul unei contravenții continue, ci însăși posibilitatea/imposibilitatea interpretării sintagmei "operațiunile de încasări și plăți" prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 ca putând purta asupra unei multitudini de acte materiale în regimul sancționator prevăzut de art. 12 alin. (3) din același act normativ, în analiza algoritmului de calcul prevăzut de această din urmă normă, care ar urma să se raporteze la cuantumul de 25% fie din suma totală a tuturor operațiunilor efectuate în baza aceleiași rezoluții, fie la cuantumul de 25 % din fiecare astfel de tranzacție individuală, dar în această ultimă ipoteză trebuie conciliată această modalitate de stabilire a sancțiunii cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept pusă în discuție apare ca fiind una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, aspect care rezultă tocmai din datele furnizate de instanțe, ambele interpretări fiind agreate de un număr relevant de judecători de la instanțe diferite.

De asemenea, se constată existența unei practici incipiente, în curs de formare, fiind indicate un număr redus de hotărâri, aparținând unor judecătorii din raza a doar 3 tribunale, aflate în circumscripția a 3 curți de apel diferite (așa cum rezultă din expunerea de la paragraful 16), în timp ce 12 curți de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu au identificat jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, însă judecătorii din cadrul instanțelor care au comunicat puncte de vedere au indicat opinii divergente cu privire la problema de drept supusă analizei diferite (așa cum rezultă din expunerea de la paragrafele 18 și 21), aspect care permite a se aprecia că există riscul apariției unei practici judiciare neunitare, astfel că pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu problemei de drept în discuție are potențialul de a asigura atingerea scopului de preîntâmpinare a unei practici judiciare neunitare. B. Asupra fondului sesizării

Preliminar, având în vedere chestiunile de drept în discuție, astfel cum au fost sintetizate în paragraful 46, se impun reformularea întrebării adresate și împărțirea aspectelor de interes în două întrebări pentru a reflecta într-o manieră adecvată raportul de dependență dintre ceea ce interesează în realitate instanța de trimitere și chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, după cum urmează: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) raportat la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 «suma încasată/plătită» asupra căreia se calculează amenda se raportează la totalitatea «operațiunilor de încasări și plăți» realizate în numerar în baza aceleiași rezoluții sau la fiecare operațiune în parte care realizează elementul material al acesteia? Regimul sancționator al contravenției prevăzute la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 derogă de la prevederile art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001?"

Problematica juridică cu care este învestită instanța supremă prin acest mecanism de unificare a practicii constă în stabilirea conținutului noțiunii de "sumă încasată/plătită", astfel cum este descrisă de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 prin raportare la noțiunea de "operațiuni de încasări și plăți", prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015.

În scopul stabilirii valențelor acestor noțiuni urmează a se analiza conținutul normelor care fac obiectul întrebării în raport cu voința legiuitorului.

Sub aspectul tipicității trebuie reținut că reprezintă contravenția prevăzută de art. 12 alin. (3) raportat la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 încălcarea obligației de realizare a operațiunilor de încasări și plăți, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, prin instrumente de plată fără numerar.

În speță, subiectul activ al contravenției este unul calificat, fiind vorba despre persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 70/2015, respectiv persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber-profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică.

Din analiza acestui text rezultă că elementul material al contravenției poate fi realizat în mai multe forme alternative, respectiv doar operațiuni de încasări, doar operațiuni de plăți sau atât operațiuni de încasări, cât și operațiuni de plăți, esențial fiind ca ele să fie realizate în numerar și să se refere la împrumuturi sau alte finanțări.

Trebuie observat că, spre deosebire de contravenția prevăzută de art. 12 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 70/2015, în cazul contravenției prevăzute de art. 12 alin. (3) din aceeași lege, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite nu este condiționată de alte repere, respectiv de depășirea unui plafon zilnic pe persoană.

Aceasta înseamnă că urmarea imediată se produce după prima operațiune cu numerar, independent de forma pe care o îmbracă (încasare sau plată) și independent de cuantumul acesteia.

Cum consumarea contravenției are loc atunci când acțiunea care formează elementul material al laturii obiective a contravenției este dusă până la capăt și se produce atingerea valorii sociale ocrotite de legea contravențională, se constată că realizarea oricăreia dintre modalitățile alternative ale elementului material determină consumarea contravenției.

Această concluzie este valabilă în ipoteza unei contravenții instantanee, caracterizată printr-o singură faptă comisivă (o încasare sau o plată).

Există însă și forme atipice de contravenție, respectiv contravenția continuă care se caracterizează [conform art. 13 alin. (2) teza a II-a din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001] prin aceea că încălcarea obligației legale durează în timp, întrucât aceeași persoană săvârșește în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții (aceleiași hotărâri), acțiuni care reprezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași contravenții. Această contravenție se consumă în momentul săvârșirii primei acțiuni și se epuizează în momentul încetării ultimei acțiuni/inacțiuni, cum este situația în speță.

Cum în discuție se află interpretarea noțiunii de "sumă încasată/plătită", astfel cum este descrisă de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 70/2015 prin raportare la noțiunea de "operațiuni de încasări și plăți", prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, în ipoteza indicată de instanța de trimitere a unui ansamblu de operațiuni încadrat într-o rezoluție unică, prezintă importanță momentul la care se epuizează contravenția.

Pentru o mai bună înțelegere a mecanismului avut în vedere de legiuitor și a scopului urmărit se impune a fi realizată o analiză a evoluției legislative cu privire la operațiunile de încasări și plăți efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări.

În forma originară, textele legale relevante aveau următorul conținut: Art. 4. - (1) Operațiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), de la persoane fizice, reprezentând (...) primiri de împrumuturi sau alte finanțări, (...) se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. (...) (4) Operațiunile de plăți în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor (...) restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacțiile mai mari de 10.000 lei. Art. 12. - (1) Nerespectarea prevederilor (...) art. 4 alin. (1), (2) și (4) (...) constituie contravenții (...) și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (...), cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depășește plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operațiune, dar nu mai puțin de 100 lei.

După cum se poate observa, operațiunile de încasări/plăți în numerar de la/către persoane fizice erau limitate la un plafon zilnic de 10.000 lei de la/către o persoană, fiind sancționată cu amendă în cuantum determinat doar ceea ce depășea acest plafon, astfel că sintagma "suma încasată/plătită" avea trei repere de raportare: plafonul, persoana și ziua.

Din perspectiva normei interesa dacă, în intervalul unei zile calendaristice, în raport cu aceeași persoană fizică, au existat operațiuni de încasări și/sau plăți al căror cuantum total depășea plafonul de 10.000 lei. Cum sancțiunea se aplica asupra excedentului, în accepțiunea legiuitorului era nerelevant numărul de operațiuni care au stat la baza atingerii și depășirii acestui plafon. Elementul material al contravenției era îndeplinit la momentul primei operațiuni care determină depășirea plafonului, moment la care contravenția se consumă. Epuizarea sa se realiza însă doar la sfârșitul intervalului temporal relevant, adică la sfârșitul zilei. Aceasta înseamnă că toate operațiunile succesive celei prin care a fost depășit plafonul se circumscriu elementului material al aceleiași contravenții, indiferent din ce tip de operațiuni provin, pentru că încălcarea obligației legale durează de la momentul depășirii plafonului până la sfârșitul zilei, ceea ce, în accepțiunea definiției prevăzute la art. 13 alin. (2) teza a II-a din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, apare ca fiind o contravenție continuă pentru acest interval predefinit.

În acest context, suma încasată/plătită era compusă din totalitatea sumelor care au făcut obiectul operațiunilor de încasări și plăți și care au depășit plafonul zilnic pe persoană, acestea fiind realizate în temeiul aceleiași rezoluții contravenționale.

Prin modificările aduse de Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare, intrată în vigoare la 11.11.2023, textele respective vor avea următorul conținut: Art. 4. - (1) Operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor (...) primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană. (...) (4) Operațiunile de încasări și plăți între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoanele fizice în calitate de asociați/acționari/administratori/persoane fizice/alți creditori exclusiv creditorii instituționali care desfășoară activități de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura și destinația acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar. Art. 12. - (1) Nerespectarea prevederilor (...) art. 4 alin. (1) (...) constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (...), cu amendă de 25% din suma încasată/plătită, (...) care depășește plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operațiune, dar nu mai puțin de 500 lei.

Prin aceste modificări, operațiunile de încasări și plăți reglementate anterior la alin. (1) și (4) din art. 4 al Legii nr. 70/2015 au fost preluate în alin. (1) cu același regim juridic (limitare la plafon zilnic pe persoană) și același regim sancționator în art. 12 alin. (1) din aceeași lege (amendă procentuală pentru suma care depășește plafonul zilnic), însă nivelul sancțiunii a fost înăsprit (cuantumul amenzii crescând de la 10% la 25% din suma care depășește plafonul).

La art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 a fost stabilită însă, pentru raporturile cu o serie de subiecți - persoane fizice calificate (asociați, acționari, administratori ș.a.), obligația de a realiza operațiunile de încasări și plăți pentru împrumuturi, indiferent de natura și destinația acestora, exclusiv prin instrumente de plată fără numerar. Cu toate acestea, legiuitorul nu a stabilit și o sancțiune pentru încălcarea acestei obligații, art. 12 alin. (1) din legea sus-menționată nemaifăcând referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015.

Acest aspect a fost remediat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, intrată în vigoare la 15.12.2023, ocazie cu care textele relevante au suferit următoarele modificări: Art. 4. - (1) Operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziții de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe sau alte drepturi, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană. (...) (4) Operațiunile de încasări și plăți efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și persoane fizice, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, indiferent de natura și destinația acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar. Art. 12. - (1) Nerespectarea prevederilor (...) art. 4 alin. (1) (...) constituie contravenții, dacă nu au fost