ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2025

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 233 din 5 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, s-a respins cererea de strămutare, constatându-se că nu este incident cazul reglementat de prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., iar, prin încheierea din 5 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a judecății.

În esență, revizuenta a expus soluțiile pronunțate în dosarele având ca obiect cererile sale privind reexaminarea taxelor judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea cererii de strămutare și a celei de suspendare a judecății cauzei, învederând și aspecte privind comunicarea încheierilor din aceste dosare, precizând că a luat la cunoștință de conținutul acestora la 4 februarie 2025, cu o zi înaintea termenului de judecată.

A mai arătat că i s-au îngrădit drepturile procesuale, deoarece nu a fost citată în dosarul nr. x/2024 cu mențiunea că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar de la plata taxei judiciare de timbru, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013.

Revizuenta a mai susținut că instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare nu s-a pronunțat asupra completărilor depuse la termenul de judecată din 5 februarie 2025, prin care a invocat excepții și a arătat că, de la data transmiterii cererii de strămutare, la 12 decembrie 2024, au apărut motive noi, și nici nu a dispus amânarea judecății pentru comunicarea acestora către intimate.

De asemenea, a făcut referire și la excepțiile invocate în cadrul dosarului de strămutare, respectiv nulitatea întâmpinărilor formulate de către intimate, raportat la prevederile art. 84, art. 85, art. 148 și art. 151 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Prin întâmpinarea depusă la 30 aprilie 2025, intimata Administrația Bazinală de Apă Mureș a invocat, în principal, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, raportat la art. 509 alin. (1) și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., întrucât calea de atac este declarată împotriva încheierii de strămutare, astfel că nu este îndeplinită condiția admisibilității privind evocarea fondului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

La 12 mai 2025, a formulat întâmpinare și intimata Administrația Națională Apele Române, solicitând respingerea revizuirii, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cumulativă a cerințelor de admisibilitate, iar, în subsidiar, ca nefondată.

La 14 octombrie 2025, petenta a formulat note scrise, prin care a invocat incompatibilitatea absolută a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei și nulitatea citației emise la data de 18 septembrie 2025, în temeiul art. 174 alin. (1) și alin. (2) și art. 160 C. proc. civ., întrucât în conținutul acesteia nu este menționată posibilitatea exercitării dreptului de a formula reexaminare, respectiv ajutor public judiciar, cu privire la cuantumul acesteia, fiind invocate o serie de dispoziții legale potrivit cărora calea de atac exercitată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Revizuenta a invocat și excepția tardivității și nulității întâmpinărilor depuse de intimatele Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Mureș și a expus, totodată, aspecte referitoare la conținutul lacunar al dosarului electronic.

Prin încheierea din 14 octombrie 2025, Înalta Curte a calificat excepția privind incompatibilitatea absolută a completului de judecată ca fiind o cerere de recuzare, și a dispus înaintarea dosarului completului de judecată cu numărul următor, în vederea soluționării acesteia și, totodată, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea la 21 octombrie 2025.

Cererea de recuzare a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2025.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei poate avea loc doar în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

În cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, context în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni care vizează fondul cauzei.

Condițiile de admisibilitate a revizuirii sunt stabilite de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere pentru motivele prevăzute de pct. 1-11, iar la alin. (2) se precizează, cu titlu de excepție, că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În ceea ce privește procedura de judecată a cererii de revizuire, dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea declarată în cauză este îndreptată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de strămutare formulată de petenta A..

Înalta Curte reține că instanța sesizată cu o cerere de strămutare este învestită să se pronunțe asupra unui incident procedural al cărui scop este de a asigura buna administrare a justiției în cazul în care există motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică, conform art. 140 alin. (2) și (3) C. proc. civ.. Astfel, încheierea prin care s-a soluționat strămutarea nu face parte din categoria hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabilă nici ipoteza reglementată la alin. (2) al aceluiași articol.

De asemenea, potrivit art. 457 C. proc. civ., legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, astfel încât nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În egală măsură, recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că încheierea a cărei revizuire se solicită nu se înscrie în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și prevederile art. 513 alin. (3) din același cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 233 din 5 februarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 233 din 5 februarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2025.