ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1580/2025

HOTĂRÂRE
23.10.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1580/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal la 16.01.2023, reclamantul Sindicatul Lucrătorilor din Europa, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H. a chemat în judecată pe pârâta Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata sumelor totale de 96.945 RON, reprezentând prime anuale neacordate aferente anilor 2020-2022; de 2.250 RON, reprezentând cadouri în bani acordate cu ocazia zilelor de naștere ale reclamanților pentru anii 2020-2022; de 21.750 RON, reprezentând contravaloarea voucherelor de vacanță/primelor de vacanță aferente anilor 2021-2022, precum și actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței fiecărui drept până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 170/14.03.2024, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către membrii de sindicat a următoarelor drepturi bănești: A. - 14.189,50 RON, reprezentând prime neacordate aferente anilor 2020-2022,450 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; B. - 14.189,50 RON, reprezentând prime neacordate aferente anilor 2020-2022,300 RON, cu titlu de cadou de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; C. - 14.189,50 RON, reprezentând prime neacordate aferente anilor 2020-2022,300 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; D. - 14.189,50 RON, reprezentând prime neacordate aferente anilor 2020-2022,300 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; E. - 14.189,50 RON, reprezentând prime neacordate aferente anilor 2020-2022,300 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; F. - 11.475 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022,300 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; G. - 11.475 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022,300 RON, cu titlu de cadou zi de naștere și 2.900 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru anii 2021-2022; H. - 3.047,50 RON, reprezentând primă neacordată în 2022 și 1.450 RON, reprezentând vouchere de vacanță pentru 2022. Totodată, a obligat pârâta să plătească fiecărui membru de sindicat actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărui drept până la achitarea integrală.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 158/27.01.2025, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanții E., B., D. și G. au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursurilor, după prezentarea situației de fapt și a parcursului judiciar, recurenții au susținut în esență că au fost încălcate prevederile art. 41 alin. (5) din Constituția României, respectiv art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii și art. 115 din Legea nr. 367/2022.

La 23.06.2025, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursurilor.

La 11.06.2025, recurenții au răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursurilor, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Litigiul de față, inițiat la 16.01.2023, vizează un conflict individual de muncă dintre mai mulți salariați și angajator privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, iar potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

Dispozițiile legale denotă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă, care, potrivit textelor de lege evocate anterior, pot fi atacate numai cu apel.

În acest cadru, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 158/27.01.2025 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, recurată în cauză, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind exclusă din sfera controlului de legalitate în recurs.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursurile.

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanții E., B., D. și G. împotriva deciziei civile nr. 158/27.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Sindicatul Lucrătorilor din Europa Alexandria, în numele și pentru membrii săi: A., C., F. și H. și cu intimata-pârâtă Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2023
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin – secția I Civilă la 22.02.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L.,
ÎCCJ 2024-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: În primul litigiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x
ÎCCJ 2020-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2425/2020
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Con
ÎCCJ 2023-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2454/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – secția conflicte de muncă asigurăr
ÎCCJ 2025-11-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2025
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cupri
Sursă