ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2025

HOTĂRÂRE

22.10.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

În cursul judecării recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 6/30.05.2024 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, recurentul a formulat o cerere de recuzare a membrilor completului învestit cu soluționarea căii de atac.

Prin încheierea nr. 5/13.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția nulității, invocată din oficiu și a anulat cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, la 09.04.2025, A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Printr-un prim set de critici a susținut că încheierea pe care a atacat-o nu respectă principiul legalității căilor de atac, întrucât, în cazul anulării ca netimbrată a cererii de recuzare, partea nu are deschisă calea recursului, mențiunea din dispozitivul ei fiind inexactă.

În continuare, a arătat că cererea sa de recuzare s-a întemeiat pe împrejurarea că unul dintre judecătorii completului de recurs C3R al Curții de Apel Craiova are calitate de intimat în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, în care recurentul deține calitate de reclamant. A menționat că incompatibilitatea judecătorilor vizează și ipoteza în care cel vizat de cererea de recuzare și-a exprimat opinia în spețe similare, fiind obligat să se abțină de la judecata pricinii.

Referitor la cererea de recuzare promovată, a arătat că nerespectarea unui termen de regularizare optim și previzibil a condus la încălcarea dreptului său la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Astfel, a susținut că la data de 07.03.2025 a primit citația pentru termenul de acordat de instanță la 13.03.2025 în vederea soluționării cererii de recuzare, iar intervalul scurt nu i-a permis să îndeplinească lipsurile cererii sale.

A subliniat că este nelegală și abuzivă impunerea unei taxe judiciare de timbru pentru cererea de recuzare, fiind încălcat astfel art. 29 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și dreptul său la apărare și principiul accesului liber la justiție, întrucât judecătorii nu pot impune părților plata altor taxe decât cele legal reglementate.

În opinia sa, nelegalitatea impunerii taxei de timbru în cuantum de 400 RON rezultă și din actul procedural prin care i-a fost comunicată această obligație, respectiv citația pentru termenul acordat, recurentul apreciind că nu este un mijloc legal de comunicare a acestei obligații, iar cuprinsul actului procedural contestat a fost contradictoriu și insuficient explicat, astfel încât a creat confuzie asupra obligațiilor sale.

A mai susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât reglementarea taxelor judiciare de timbru este în competența legiuitorului, iar prin încheierea recurată, curtea de apel a constatat că cererea sa de recuzare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Potrivit recurentului, cu prilejul soluționării cererii de recuzare, instanța a avut în vedere doar aspectul lipsei semnăturii, fără a analiza și legalitatea impunerii taxei judiciare de timbru.

Totodată, a subliniat faptul că măsura anulării cererii sale de recuzare nu este legală deoarece nu a avut timp să complinească lipsurile, iar faptul că la termen instanța a constatat că este scutit de la plata taxei judicare de timbru dovedește că obligațiile impuse prin citație erau nejustificate, astfel că soluția pronunțată este un abuz procedural și încalcă dreptul său la apărare și la un proces echitabil.

Titularul căii de atac a susținut că aspectele semnalate și modul în care Curtea de Apel Craiova a examinat cererea sa ridică suspiciuni privind imparțialitatea judecătorilor și deficiențele sistemului judiciar, în consecință apreciind că prezenta cale de atac este fondată.

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând să poată fi încadrate într-unul dintre acestea, astfel că instanța de recurs trebuie să verifice dacă argumentele prezentate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul își întemeiază recursul pe cel puțin unul din motivele de casare prevăzute limitativ de lege, aducând critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arătând greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, deși recurentul a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate nu prezintă valențe de nelegalitate la adresa încheierii atacate, în sensul că nu a arătat în concret de ce soluția pronunțată este contrară legii.

Astfel, prin încheierea nr. 5/13.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a anulat cererea de recuzare formulată de A., reținând că petentul nu a îndeplinit obligația de a o semna până la termenul acordat la 13.03.2025, deși a fost citat cu mențiunea de a îndeplini această obligație, de care a luat cunoștință ca urmare a primirii citației la data de 07.03.2025.

Așadar, măsura anulării cererii de recuzare a fost întemeiată exclusiv pe neîndeplinirea condițiilor de formă impuse de art. 148 C. proc. civ. cererilor adresate instanțelor judecătorești, în speță cerința semnăturii, a cărei lipsă nu a fost complinită potrivit art. 196 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea acesteia fiind sancționată cu nulitatea, în conformitate cu alin. (1) al aceluiași articol.

În aceste condiții, motivele de recurs formulate ar fi trebuit să cuprindă critici prin care titularul căii de atac să indice de ce este nelegală soluția de anularea a cererii sale de recuzare și care sunt greșelile de judecată pe care instanța le-a săvârșit când a stabilit lipsa semnăturii cererii petentului.

Examinarea memoriului de recurs relevă împrejurarea că nu cuprinde critici care să vizeze raționamentul judiciar care a fundamentat soluția dată prin încheierea atacată, ci titularul căii de atac a prezentat argumente referitoare la chestiunea timbrajului cererii sale, la calea de atac indicată în hotărâre, la imparțialitatea instanței care a pronunțat-o, precum și la cazurile de incompatibilitate incidente în cauza în care a formulat cererea de recuzare.

Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate de recurent nu are legătură cu motivele reținute de curtea de apel pentru a dispune anularea cererii de recuzare, astfel încât nu sunt apte a fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci excedează căii de atac a recursului, care ar fi presupus controlul de legalitate doar al încheierii nr. 5/13.03.2025.

În consecință, nefiind întrunite exigențele art. 488 alin. (1) C. proc. civ. impuse sub sancțiunea nulității, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.