ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1554/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș , secția Civilă la data de 30.08.2022, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. x/07.12.2021, din culpa exclusivă a pârâtei proprietare și obligarea acesteia la plata daunelor materiale produse, respectiv suma de 168.266 RON, reprezentând chirii achitate în avans pârâtei, 47.954,57 RON, avansul pentru achiziționarea și montajul covorului pvc, 112.838 RON, contravaloarea operațiunilor de compartimentare, 11.761,25 RON, contravaloarea serviciilor de asistență juridică aferente încheierii contractului și 25.000 RON, comision intermediere imobiliară, cu cheltuieli de judecată.

La data de 03.10.2022, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect a petitului privind rezilierea contractului de închiriere, față de împrejurarea că reclamanta l-a denunțat unilateral în luna august 2022, în subsidiar solicitând respingerea acțiunii.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat, în principal, obligarea reclamantei-pârâte S.C. A. S.A. să-i plătească suma de aproximativ 69.000 euro, cu titlul de daune interese, în temeiul art. 4.6 din contractul de închiriere nr. x/07.12.2022, iar în subsidiar, în situația în care reclamanta neagă faptul că, în luna august 2022, a denunțat acest contract și afirmă că își produce încă efectele juridice, a solicitat ca instanța să dispună rezilierea lui ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor de către reclamantă, și, în consecință, obligarea S.C. A. S.A. să-i plătească echivalentul în RON al sumei de 8.500 euro/luna, începând cu data de 07.12.2021 până la rezilierea efectivă a contractului, cu titlu de daune interese pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii contractului înainte de expirarea duratei lui, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale și admiterea acțiunii sale.

Prin sentința civilă nr. 34/25.01.2023, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

La data de 30.05.2023, pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a depus cerere de renunțare la judecata petitelor formulate în subsidiar prin cererea reconvențională, iar prin încheierea din 30.05.2023, instanța a luat act de cererea de renunțare la judecată și a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei de obiect cu privire la petitul având ca obiect rezilierea contractului de închiriere, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 17.01.2024, Tribunalul Specializat Argeș a respins proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, solicitată de reclamanta-pârâtă și proba cu expertiza în specialitățile arhitectură și construcții civile și industriale, solicitată de pârâta-reclamantă.

Prin sentința nr. 413/01.10.2024, Tribunalul Specializat Argeș a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a respins cererea reconvențională astfel cum a fost precizată, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/07.12.2021, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 329.058,57 RON, reprezentând daune interese, a admis în parte cererea reclamantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 33.452,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 17.10.2024, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 104/A-com/10.03.2025, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 13.278,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Subsecvent prezentării situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului, a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 1.270, art. 1.350 alin. (1), art. 1.556 alin. (1), art. 1.530, art. 1.555 alin. (1) și (2) C. civ., a Legii nr. 50/1991 și a art. 6, art. 8, art. 249, art. 255 alin. (1) și art. 330 alin. (1) C. proc. civ.

A susținut că instanța de apel, în mod nelegal, i-a respins solicitarea privind încuviințarea probei cu expertiză tehnică în calea ordinară de atac și a apreciat nefondat motivul de apel vizând încheierea din 17.01.2024, prin care prima instanță i-a respins aceeași probă.

A menționat că, pentru a dovedi îndeplinirea obligației contractuale de punere la dispoziția sa de către locatară a documentațiilor tehnice privind compartimentarea interioară a spațiului (absolut necesară pentru a-și putea executa obligația subsecventă de a efectua lucrările de recompartimentare și reconfigurare a instalațiilor), partea adversă a depus la dosar 6 planșe cu planurile inițiale ale clădirii, pe care recurenta-pârâtă le-a contestat, context în care a apreciat necesară administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea arhitectură și proiectare, pentru a se lămuri dacă respectivele înscrisuri pot reprezenta documentație tehnică pentru realizarea lucrărilor pe care și le-a asumat.

A subliniat că, deși opinia de specialitate a expertului era importantă pentru examinarea criticilor din apel, solicitarea sa a fost, în mod nelegal, respinsă, or, fără un probatoriu adecvat, nu se poate stabili indubitabil modalitatea de executare a obligațiilor asumate de către intimata-reclamantă.

A apreciat că, procedând astfel, instanța de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 6, art. 8, art. 255 și art. 330 C. proc. civ., având în vedere caracterul esențial al probei solicitate în contextul factual concret al cauzei, față de împrejurarea că numai o persoană care deține cunoștințe de specialitate putea să lămurească dacă înscrisurile depuse întruneau cerințele unei documentații tehnice necesare pentru recompartimentarea spațiului.

Recurenta-pârâtă a arătat că obligația sa de a realiza efectiv modificarea spațiului era subsecventă obligației părții adverse de a preda planurile absolut necesare unei asemenea lucrări, iar îndeplinirea obligației de către locatară nu poate consta doar în predarea celor 6 planșe, ci era necesară o documentație corespunzătoare, al cărei conținut nu putea fi cercetat decât pe calea unei expertize de specialitate, astfel că instanța de apel, respingând această probă, a nesocotit prevederile art. 22 alin. (1) și (2), art. 255 alin. (1) și 330 alin. (1) C. proc. civ., iar în baza unui probatoriu insuficient, a reținut, în mod nelegal, că intimata-reclamantă și-a executat obligația prevăzută la art. 3.2 din contractul părților.

Din perspectiva nesocotirii prevederilor Legii nr. 50/1991, a susținut că documentația tehnică necesară compartimentării trebuie să respecte anumite cerințele legale și să cuprindă anumite înscrisuri, iar stabilirea corectă a conținutului acestei documentații era obligatorie, neputând fi dedusă numai din simpla depunere la dosar a unor planșe.

A prezentat obligațiile asumate de părți prin contract referitor la efectuarea compartimentării spațiului închiriat și a subliniat obligația intimatei-reclamante de a-i preda, în termen de 30 de zile de la semnarea contractului, adică până la 07.01.2022, documentația tehnică, pentru ca ulterior, în baza acesteia, recurenta-pârâtă să realizeze efectiv lucrările; a relevat culpa exclusivă a S.C. A. S.A., care, prin neîndeplinirea obligație sale, a determinat imposibilitatea executării obligației subsecvente de către S.C. B. S.R.L.

În opinia titularei recursului, dispozițiile speciale ale Legii nr. 50/1991 (Anexa nr. 1) au fost încălcate de instanța de apel întrucât a echivalat depunerea unor înscrisuri cu obligația locatarului de a pune la dispoziția locatorului documentația tehnică privind recompartimentarea.

În continuare, a susținut că, potrivit clauzei 3.2. din contract, varianta finală a documentației tehnice privind modificările interioare trebuia predată locatorului și însușită prin semnătură de ambele părți, or cele 6 schițe întocmite de arhitectul general cuprindeau doar niște propuneri pentru o viitoare recompartimentare, iar nu documentația tehnică prevăzută de părți în convenție, nefiind îndeplinită nici condiția însușirii ei de către proprietar prin semnătură.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că părțile și arhitectul au convenit să înceapă inițial lucrările de recompartimentare ce nu impuneau modificări față de proiectul inițial, iar la momentul finalizării documentației tehnice, să i se transmită proprietarului pentru efectuarea lucrărilor de recompartimentare și reconfigurare a instalațiilor, astfel că este eronată concluzia instanței potrivit căreia, odată ce s-a demarat executarea lucrărilor, s-ar fi îndeplinit și obligația de întocmire și predare a documentației tehnice.

Potrivit titularei căii de atac, la dosar nu există dovada executării obligației de predare a documentației tehnice sau a faptului că predarea s-a efectuat în condițiile art. 3.2 din contract, astfel că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că nepredarea spațiului de către locatar nu este consecința directă și necesară a neexecutării culpabile a obligației sale, nici nu poate fi calificată drept neexecutare fără justificare, în temeiul art. 1.530 C. civ.

De asemenea, a subliniat încălcarea de către curtea de apel a art. 1.556 C. civ., întrucât a înlăturat susținerile sale privind neexecutarea prioritară a obligațiilor de către locatară, fără de care locatorul nu își putea îndeplini propriile obligații, astfel că răspunderea contractuală revine exclusiv părții adverse.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerința legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate reglementate de această normă de drept.

Prin recursul formulat, deși a indicat drept temei dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, titulara căii de atac a dezvoltat pe larg modalitatea în care, în etapele devolutive, a fost respinsă cererea sa privind efectuarea unei expertize tehnice, precum și maniera în care au fost evaluate probele administrate, susținând nerespectarea normelor de procedură care reglementează dreptul la un proces echitabil, egalitatea părților în procesul civil și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, așadar încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, aspecte care ar putea fi examinate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă a prezentat, în fapt, critici vizând considerentele instanței de apel, de confirmare a încheierii din 17.01.2024 pronunțate de prima instanță, prin care i-a fost respinsă proba cu expertiză tehnică, precum și pe cele vizând respingerea aceleiași probe în apel, subliniind că predarea, de către partea adversă, a celor 6 planșe cu planurile inițiale ale clădirii nu echivalează cu îndeplinirea de către cocontractant a obligației de punerea la dispoziție a documentației tehnice privind compartimentarea interioară a spațiului, întrucât nu îndeplinesc cerințele legale ale unei astfel de documentații, aspect care urma a fi lămurit prin expertiza solicitată în etapele devolutive ale procesului.

Aceste argumente nu pot fi însă circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - care include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs - întrucât se invocă aspecte vizând utilitatea expertizei solicitate în contextul factual concret al litigiului, precum și elemente ale probatoriului administrat. Recurenta-pârâtă urmărește în acest mod ca instanța de recurs să reevalueze chestiunile deja tranșate de instanțele devolutive, fără a deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, or astfel de critici sunt specifice unei căi de atac devolutive, motiv pentru care nu pot fi examinate în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum interpretarea și evaluarea probelor au fost invocate, de către recurenta-pârâtă, pentru a fundamenta și nesocotirea drepturilor și principiilor reglementate de art. 6, art. 8 și art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., drept o consecință directă a respingerii probei cu expertiza și a modului în care instanța de apel a evaluat probatoriul, Înalta Curte nu poate reține aceste critici ca fiind proprii recursului și motive apte să ofere instanței de casare pârghiile unui control de legalitate.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă a indicat expres dispozițiile legale pretins nesocotite de instanța de apel, însă analiza cererii de recurs relevă că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi subsumate corespunzător acestui caz de casare.

Astfel, susținerile acesteia privind neîndeplinirea de către documentația tehnică necesară compartimentării a cerințelor impuse de Legea nr. 50/1991, sub aspectul înscrisurilor pe care ar trebui să le cuprindă o astfel de lucrare, precum și constatările instanței de apel referitoare la conținutul ei, reprezintă împrejurări legate de fondul cauzei și nu chestiuni vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Verificarea lor ar presupune ca instanța de recurs să analizeze înscrisurile depuse și să constate dacă se confirmă argumentele recurentei-pârâte, evaluare nepermisă în calea extraordinară de atac a recursului.

De asemenea, invocând dispozițiile art. 1.270, art. 1.350 alin. (1), art. 1.556 alin. (1), art. 1.530, art. 1.555 alin. (1) și (2) C. civ., ce reglementează forța obligatorie a contractului, răspunderea contractuală, dreptul la daune-interese, ordinea executării obligațiilor contractuale și excepția de neexecutare, autoarea căii de atac a dezvoltat critici privind modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către părți, ordinea în care acestea trebuiau îndeplinite, subliniind că obligația părții adverse de a-i preda documentația tehnică completă era anterioară și absolut necesară pentru executarea propriei obligații de efectuate a lucrărilor de compartimentare a spațiului, astfel că singura parte în culpă este societatea intimată, context în care, excepția de neexecutare ar fi întemeiată.

Decizia atacată, evaluată din perspectiva acestor critici, relevă lipsa valențelor de nelegalitate, întrucât autoarea căii de atac nu a justificat modalitatea în care au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, ci a prezentat argumente prin care urmărește reevaluarea situației de fapt, a clauzelor contractuale și a conduitei părților contractante, criticând modul în care instanța de apel, analizând probatoriul administrat, a infirmat temeinicia pretențiilor sale.

Față de prevederile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., analiza acestor aspecte nu mai poate fi făcută în recurs, etapă procesuală în care examinarea cauzei nu poate fi extinsă, dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie, întrucât este proprie fazelor devolutive ale procesului și a fost deja realizată de instanțele de fond.

În acest context, Înalta Curte reamintește și împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale.

O astfel de situație se constată și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 104/A-com/10.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 13.278,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.