ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2013

Asupra cauzei penale de față:

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 908 din 16 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul

295/45/2012, Curtea de Apel Iași, a respins, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din

21 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr.

31849/245/2009, prin care s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Iași și de partea vătămată S.C. împotriva sentinței penale

nr. 1212 din 06 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre care a

fost casată, în parte, în latură penală și, în rejudecare, a fost condamnat

contestatorul Ș.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- lovire, prevăzută, de art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) luni

închisoare și

- violare de domiciliu, prevăzută de

art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au

contopit pedepsele aplicate, contestatorul Ș.C.M. urmând să execute pedeapsa cea

mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

s-a aplicat contestatorului Ș.C.M., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen..

În

susținerea contestației în anulare, contestatorul Ș.C.M. a

invocat motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc.

pen., arătând că, la data de 07 februarie 2012 când au avut loc dezbaterile în recurs,

era încarcerat in Anglia, așa încât a fost in imposibilitate de a se prezenta și

de a anunța instanța de judecată, judecata având loc în lipsa sa.

În

consecință, a susținut că soluția corectă în cauză este aceea

de admitere a contestației în anulare formulată și reaudierea martorilor care, deși

audiați în fața instanței de fond, nu au fost întrebați dacă contestatorul Ș.C.M.

a participat la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Prin încheierea din data de 24 mai 2012,

Curtea a admis în principiu contestația în anulare formulată, reținând că decizia

penală nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată în recurs de către Curtea de Apel

Iași, este o hotărâre definitivă, susceptibilă de controlul ocazionat de această

cale de atac extraordinară și, din perspectiva termenului de declarare, sunt îndeplinite

cerințele art. 388 alin. (1) C. proc. pen..

Analizând temeinicia contestației în anulare,

Curtea a constatat că, pentru a fi operant cazul de contestație în anulare prevăzut

de art. 386 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca inculpatul să dovedească că la

termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Din înscrisurile depuse la dosar de contestator,

a rezultat că începând cu data de 15 februarie 2012 acesta s-a aflat în penitenciarul

Wandsworth din Anglia, în executarea unei pedepse de 84 zile, fiind eliberat condiționat

la 27 martie 2012.

Așadar, la termenul din 7 februarie 2012,

când au avut loc dezbaterile în recurs, contestatorul nu a făcut dovada că a fost

în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare, actele produse atestând încarcerarea lui la o dată ulterioară, respectiv

15 februarie 2012. Pe de altă parte, la termenul din 7 februarie 2012, când au avut

loc dezbaterile în recurs, apărătorul ales al contestatorului a fost prezent și

a pus concluzii în sensul că inculpatul se afla în Danemarca și a precizat expres

că nu mai are alte cereri de formulat, prealabile dezbaterii recursului, prin urmare,

contestatorul Ș.C.M. a beneficiat de o apărare calificată în recurs, fiind respectate

toate drepturile lui procesuale.

Față de cele anterior arătate, având în

vedere că nu a fost dovedit cazul de contestație în anulare invocat, prevăzut de

art. 386 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21

februarie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 31849/245/2009.

Împotriva deciziei penale nr. 908 din 16

septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori în Dosarul 295/45/2012, a formulat recurs contestatorul Ș.C.M..

Recursul nu a fost motivat.

Înalta Curte constată că recursul declarat

de contestatorul Ș.C.M. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:

Prin decizia penală nr. 908 din 16 septembrie

2012 pronunțată în Dosarul 295/45/2012, Curtea de Apel Iași, a respins, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale

nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 31849/245/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 392 C.

proc. civ., deciziile pronunțate în soluționarea contestației în anulare sunt definitive,

legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de

atac sau cu o nouă cale extraordinară de atac.

În

cauză, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii

definitive, pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.

Dând eficiență principiului stabilit prin

art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile

legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat

prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin

art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația

sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea

căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială,

Titlul

II,

Capitolul III, Secțiunile

I

și

II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care

au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac

și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile

judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menționată, exclusiv

la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit

principiul unicității acesteia.

În

cauză, se constată că, contestatorul a formulat cerere de

recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei

căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat,

încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte

condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se

că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile

de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 908 din 06 septembrie 2012

a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 martie 2013.