ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2013

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 908 din 16 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul 295/45/2012, Curtea de Apel Iași, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 31849/245/2009, prin care s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și de partea vătămată S.C. împotriva sentinței penale nr. 1212 din 06 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre care a fost casată, în parte, în latură penală și, în rejudecare, a fost condamnat contestatorul Ș.C.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor de: - lovire, prevăzută, de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare și - violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, contestatorul Ș.C.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-a aplicat contestatorului Ș.C.M., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.. În susținerea contestației în anulare, contestatorul Ș.C.M. a invocat motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc.

pen., arătând că, la data de 07 februarie 2012 când au avut loc dezbaterile în recurs, era încarcerat in Anglia, așa încât a fost in imposibilitate de a se prezenta și de a anunța instanța de judecată, judecata având loc în lipsa sa. În consecință, a susținut că soluția corectă în cauză este aceea de admitere a contestației în anulare formulată și reaudierea martorilor care, deși audiați în fața instanței de fond, nu au fost întrebați dacă contestatorul Ș.C.M. a participat la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Prin încheierea din data de 24 mai 2012, Curtea a admis în principiu contestația în anulare formulată, reținând că decizia penală nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată în recurs de către Curtea de Apel Iași, este o hotărâre definitivă, susceptibilă de controlul ocazionat de această cale de atac extraordinară și, din perspectiva termenului de declarare, sunt îndeplinite cerințele art. 388 alin. (1) C. proc.

pen.. Analizând temeinicia contestației în anulare, Curtea a constatat că, pentru a fi operant cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca inculpatul să dovedească că la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Din înscrisurile depuse la dosar de contestator, a rezultat că începând cu data de 15 februarie 2012 acesta s-a aflat în penitenciarul Wandsworth din Anglia, în executarea unei pedepse de 84 zile, fiind eliberat condiționat la 27 martie 2012. Așadar, la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, contestatorul nu a făcut dovada că a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, actele produse atestând încarcerarea lui la o dată ulterioară, respectiv 15 februarie 2012. Pe de altă parte, la termenul din 7 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, apărătorul ales al contestatorului a fost prezent și a pus concluzii în sensul că inculpatul se afla în Danemarca și a precizat expres că nu mai are alte cereri de formulat, prealabile dezbaterii recursului, prin urmare, contestatorul Ș.C.M.

a beneficiat de o apărare calificată în recurs, fiind respectate toate drepturile lui procesuale. Față de cele anterior arătate, având în vedere că nu a fost dovedit cazul de contestație în anulare invocat, prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 31849/245/2009. Împotriva deciziei penale nr. 908 din 16 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul 295/45/2012, a formulat recurs contestatorul Ș.C.M.. Recursul nu a fost motivat. Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul Ș.C.M.

este inadmisibil, pentru considerentele care urmează: Prin decizia penală nr. 908 din 16 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul 295/45/2012, Curtea de Apel Iași, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 31849/245/2009. Potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. civ., deciziile pronunțate în soluționarea contestației în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac sau cu o nouă cale extraordinară de atac. În cauză, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

În cauză, se constată că, contestatorul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ș.C.M. împotriva deciziei penale nr. 908 din 06 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2013.