ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 01.03.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută a declarațiilor pârâtei de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 și nr. y/24.06.2008, încheiate de pârâtă, în calitate de finanțator, și terțul C. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1860/03.07.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, fiind respinsă în consecință cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii din data de 18.06.2024, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârilor apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia civilă nr. 29 din 16.01.2025 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. și E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel. A fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat. A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1860/03.07.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.. A fost anulată în tot sentința apelată. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și trimisă cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății. Totodată a fost obligată reclamanta la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.554,68 RON, aferentă judecării cauzei în primă instanță.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 05.03.2025 a declarat recurs recurenta pârâtă B. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 29/16.01.2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și anume în privința soluției de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă A., în baza căreia instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active, admisă de instanța fondului. Un prim motiv de recurs invocat de recurentă, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor de drept material, respectiv art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 și art. 1681 vechiul C. proc. civ. Esența criticilor în recurs, astfel cum susține recurenta, tinde să demonstreze următoarea susținere: contractul de leasing financiar produce efecte, în temeiul principiului relativității, numai între părțile sale, astfel că notificarea de reziliere, deși transmisă în formatul unui act unilateral, produce efecte și poate fi atacată, în temeiul aceleiași relativități, doar între părțile contractante. A precizat recurenta că reclamanta intimată A. are calitatea de terț în raport de contractul de leasing financiar și de parte în contractul unilateral de fidejusiune. Fidejusiunea asumată de reclamanta intimată produce efecte între creditor și garantul personal, garantul fidejusor având interes și calitate de a ataca, dar nu în cadrul contractual al rezilierii contractului de leasing financiar, ci în acela al executării, deci exclusiv obligația pe care debitorul parte, în contractul de leasing financiar, nu a executat-o. A mai susținut recurenta că cele două contracte de leasing sunt încheiate sub imperiul vechiul C. civ.. Teoria rezilierii/rezoluțiunii se reflectă sub arhitectura condiției rezolutorii exprese. Reclamanta A. poate invoca inopozabilitatea, însă acțiunea în nulitate nu îi este pusă la dispoziție, în sistemul dreptului substanțial, în privința notificării de reziliere a contractelor de leasing financiar. Instanța de apel, analizând incidența art. 1681 C. civ. a reținut faptul că garantul poate invoca contra creditorului toate excepțiile debitorului principal inerente datoriei, iar conform doctrinei, în această categorie nu se includ excepțiile pur personale ale debitorului principal, în opinia recurentei notificarea de reziliere dintre părți reprezentînd o excepție pur personală a debitorului principal. Ca atare, a susținut recurenta, fidejusorul nu deține, în cadrul și în aplicarea art. 1681 C. civ., dreptul de a ataca cu acțiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă. Neavând calitate în raportul de drept material aferent notificării de reziliere a contractului de leasing financiar, rezultă că apelanta reclamantă nu deține calitatea procesuală activă în a acționa în temeiul contractului sinalagmatic dintre finanțator și debitorul contractului de leasing financiar. Instanța de apel, deși a validat concluzia corectă, aceea a caracterului distinctiv dintre calitatea de parte în contractul de leasing financiar și aceea de garant fidejusor, a ajuns la concluzia greșită că interesul de a acționa în nulitate aparține unui terț. Un al doilea motiv de recurs dezvoltat de recurentă, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., recurenta arătând că atât timp cât dreptul material nu permite fidejusorului, terț față de contractul sinalagmatic și parte doar în contractul său unilateral de fidejusiune, să acționeze în temeiul excepției de neexecutare, să declanșeze sau să se opună la rezilierea contractului, nici dreptul procesual nu îi conferă calitate procesuală activă.

Apărările formulate în cauză Intimații D., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L. și A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20.03.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 16.06.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă B. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. și E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel. A fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat și a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1860/03.07.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., fiind anulată în tot sentința apelată, respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și trimisă cauza primei instanțe în vederea continuării judecății. În esență, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale active raportându-se strict la lipsa calității reclamantei de parte în cele două contracte de leasing, deci fără a analiza dacă aceasta justifică sau nu un interes în formularea cererii de chemare în judecată. De asemenea, a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1652 C. civ. de la 1864, apelanta reclamantă având calitate de fideiusor în cele două contracte de leasing și, în conformitate cu art. 1681 C. civ. de la 1864, având posibilitatea de a invoca contra creditorului toate excepțiile debitorului principal inerente datoriei, care reflectă și asupra obligației accesorii de garanție, cum ar fi cele referitoare la validitatea obligației principale sau întinderea ei. Recursul declarat vizează tocmai aceste statuări ale instanței de apel, recurenta pârâtă B. S.A. invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea netemeiniciei pretențiilor deduse judecății. Având în vedere motivele de recurs formulate și măsurile dispuse de instanța de apel, se constată că soluțiile privind respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. prin Lichidator Judiciar D. și E. S.R.L. prin lichidator judiciar F., ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în apel și a apelului formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat au intrat sub puterea lucrului judecat. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 și art. 1681 vechiul C. proc. civ., apreciind că fidejusorul nu deține dreptul de a ataca cu acțiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă. Înalta Curte reține că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel. Astfel cum a reținut și instanța de apel, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect constatarea nulității absolute a declarațiilor pârâtei B. S.A. de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 și nr. y/24.06.2008, aceste contracte fiind semnate inclusiv de către reclamantă în calitate de fideiusor. De asemenea, în speță s-a reținut că, potrivit art. 1681 C. civ. 1864, garantul (fideiusorul) poate invoca contra creditorului toate excepțiile debitorului principal inerente datoriei, care se reflectă și asupra obligației accesorii de garanție, cum ar fi cele referitoare la validitatea obligației principale sau întinderea ei. Astfel, atât timp cât dispoziția legală nu enumeră limitativ categoriile de excepții ce pot fi invocate de către garant împotriva creditorului, iar nulitatea poate fi invocată inclusiv pe cale de excepție, nu se poate nega dreptul garantului de-a invoca nulitatea pe cale de acțiune, rațiunea legii fiind aceeași. Raționamentul instanței de apel este just, din moment ce dispozițiile art. 1681 C. civ. de la 1864, actualul art. 2296 C. civ., prevăd că fidejusorul poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, în afara acelora care sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse, ca urmare a angajamentului asumat de fidejusor. Excepțiile strict personale legate de debitor se referă la: a) incapacitatea juridică, debitorul principal putând invoca incapacitatea juridică proprie, însă fideiusorul nu poate beneficia de această excepție pentru a se exonera de obligațiile sale; b) viciile de consimțământ personale: frauda, eroarea sau dolul specific numai debitorului nu pot fi invocate de fideiusor și c) starea de insolvabilitate sau falimentul debitorului - acestea reprezentând situații economice personale ale debitorului ce nu pot fi utilizate de fideiusor pentru a evita plata datoriei garantate. În rândul excepțiilor de ordin general pe care le poate invoca fidejusorul se numără și cele privind validitatea obligației principale. Astfel, alegațiile recurentei în sensul că fidejusorul nu deține, în cadrul și în aplicarea art. 1681 C. civ., dreptul de a ataca cu acțiune în nulitate notificarea de declarare a rezilierii, opusă inter partes debitorului principal, pentru că doar acesta din urmă poate să o facă, nu pot fi primite de instanța de recurs, nefiind în concordanță cu dispozițiile legale. În plus, dispozițiile art. 1247 C. civ. prevăd în mod expres posibilitatea invocării de către orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau excepție, a nulității absolute, text de lege ce conferă legitimitate reclamantei A. în exercitarea acțiunii vizând constatarea nulității absolute a declarațiilor pârâtei de reziliere a contractelor de leasing nr. x/27.05.2008 și nr. y/24.06.2008, încheiate de pârâtă, în calitate de finanțator, și terțul C. S.R.L.. Susținerile recurentei în sensul greșitei interpretări și aplicări ale dispozițiilor art. 973 vechiul C. proc. civ., art. 942 vechiul C. proc. civ., art. 969 vechiul C. proc. civ., art. 1020 vechiul C. proc. civ., art. 1652 C. civ. nu pot fi primite, de asemenea, atât timp cât recurenta nu indică în mod concret în ce anume manieră instanța de apel a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții civile. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., instanța de recurs, de asemenea, il apreciază ca fiind neîntemeiat. Ipoteza prevăzută de acest text de lege vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În conformitate cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezulta din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Astfel, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) si, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă), precum și justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil. Calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. În acest caz calitatea procesuală este strâns legată de interesul în promovarea cererii, acesta fiind criteriul în raport de care se apreciază a fi îndeplinită cerința de exercitare a acțiunii civile. În cazul de față, Înalta Curte consideră că recurenta reclamantă justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual și, ca atare, calitate procesuală activă pentru a obține desființarea contractului de leasing, în condițiile în care aceasta s-a obligat, în calitate de fidejusor, să îndeplinească întocmai obligațiile utilizatorului, iar în cazul în care acesta din urmă nu își îndeplinește obligațiile de plată, poate fi urmărită direct de finanțator pentru valorificarea creanței. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat în mod just că reclamanta are interesul de a obține desființarea contractului de leasing, pe care îl consideră a fi fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege pentru ocrotirea unui interes general, întrucât stingerea obligației principale are ca efect stingerea obligației de garanție, ținând cont de caracterul accesoriu al acesteia. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept procesual indicate de recurenta reclamantă nu au fost nesocotite de către instanța de apel, astfel încât, nefiind încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acest motiv de casare invocat este nefondat. Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile aduse de către recurenta pârâtă hotărârii pronunțate de către instanța de apel sunt nefondate, soluția instanței de prim control judiciar este corectă, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente și incidente în raport cu situația de fapt rezultată în urma cercetării judecătorești efectuate. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 29/2025 din 16 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.