ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 106/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 106/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, și, ulterior, completată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B.. S.A., rezoluțiunea contractului de leasing financiar nr. x din 21.02.2008, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata sumei de 16.000 RON.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1549-1554 C. civ.
Prin încheierea din 6 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus anularea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina reclamantei de a completa lipsurile cererii.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. a formulat apel.
Prin încheierea din 2 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus suspendarea judecății cererii de apel formulată de reclamanta A., în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor privind indicarea numărului hotărârii apelate, motivelor de apel, numele sau denumirea adresei intimaților și nedepunerea a două exemplare de pe cererea de apel.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a formulat recurs.
Prin decizia nr. 372 din 22 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 2 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
La data de 08.11.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, cu citarea părților, pentru discutarea perimării, în conformitate cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1916 din 9 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.
Împotriva acestei decizii, la 28 decembrie 2022, reclamanta A. a declarat recurs.
În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că a trimis tot ceea ce i s-a cerut pentru soluționarea dosarului, că nu a fost audiată niciodată și nici B. nu a fost citată.
A mai învederat că a predat autoturismul în baza procesului-verbal care se află în dosarul nr. x/2016 și că nu solicită altceva decât sistarea popririi pe pensie și restituirea sumelor poprite nelegal.
De asemenea, a mai arătat că i s-a impus să plătească toată creanța în valoare de 600 euro și că, la predare, a achitat suma de 150 milioane RON, conform facturilor din dosarul x/2016, acte care nu i-au fost luate în considerare și că, până în prezent, poprirea pe pensie este de 120 milioane RON, iar Casa de Pensii Bacău nu poate face sistarea (popririi) decât în baza unei hotărâri a instanței.
Totodată, recurenta a mai învederat că i s-a pus sechestru pe un teren care nu îi aparține.
În încheiere, recurenta arată că solicită admiterea recursului, respectiv, sistarea popririi pe pensie, restituirea sumelor poprite (150 de milioane) și sistarea sechestrului, precum și o judecată corectă, cu prezența B. la proces.
În drept, cererea de recurs nu a fost întemeiată pe niciun motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
La 19 ianuarie 2023, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.A. care, la 17 februarie 2023, prin avocat (cu delegație anexată fila x), a depus întâmpinare, invocând: excepția tardivității formulării recursului raportat la dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. excepția nulității recursului raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, ca și chestiune prealabilă, intimata a învederat că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute imperativ de art. 486 C. proc. civ., recurenta nearătând în concret nici motivele de fapt și nici cele de drept pe care se întemeiază, neindicând nici hotărârea care se atacă.
De asemenea, intimata a mai arătat că recursul promovat nu reprezintă decât o înșiruire de afirmații nedovedite, cereri nesusținute și referiri la o poprire valabilă instituită în baza legii, aspecte care nu au legătură cu speța.
Totodată, pentru situația în care excepțiile vor fi respinse, intimata-pârâtă a formulat și apărări pe fondul cauzei.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, intimata-reclamantă a arătat că solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 600 de RON, ce urmează a fi dovedit cu factură fiscală și extras de cont aferent acesteia.
La 23 februarie 2023, întâmpinarea a fost comunicată recurentei A. care, la 27 februarie 2023, a formulat răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport propunându-se soluția de respingere a recursului, în principal, ca tardiv formulat.
Prin încheierea completului de filtru din 24 octombrie 2023, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Față de raportul comunicat, la 03.11.2023, recurenta a transmis un înscris prin care a arătat că formulează precizări, fără, însă, a expune un punct de vedere față de concluziile reținute prin raport (privind tardivitatea/nulitatea recursului).
Prin rezoluția din 4 decembrie 2023, în cauză, s-a fixat termen la data de 23 ianuarie 2024 pentru examinarea admisibilității recursului, în completul de filtru, fără citarea părților.
Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, pentru neîndeplinirea cerinței exercitării căii de atac în termenul procedural legal, excepție invocată prin întâmpinare, dar reținută și prin raport, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1916 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care instanța a constatat incidentul procedural al perimării.
Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare, textul de lege anterior evocat statuând calea de atac a recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării, indiferent de materia în care a fost pronunțată.
Calculul termenelor este reglementat de art. 181 din C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.
În cauză, hotărârea atacată, care a constatat perimarea, respectiv decizia civilă nr. 1916, a fost pronunțată la data de 9 decembrie 2022, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar, în aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, termenul de recurs s-a împlinit la data de 15 decembrie 2022, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune recursul pentru a fi declarat în termenul legal.
Or, având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată la 9 decembrie 2022, iar calea extraordinară de atac (datată 28.12.2022) a fost declarată la 28 decembrie 2022, fiind transmisă prin poștă la aceeași dată (a se vedea dovada de transmitere de la fila x - plicul), fiind înregistrată la Curtea de Apel București la 30.12.2022 (a se vedea stampila instanței cu data înregistrării recursului - dosar recurs), se constată că cererea de recurs a fost depusă cu depășirea termenului legal de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Totodată, se cuvine amintit că sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege este prevăzută de dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
În raport de cele prezentate, având în vedere că termenul legal pentru exercitarea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., urmează a respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1916 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Cu privire la cererea formulată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. S.A., de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la filele x coroborate cu înscrisul aflat la fila x (împuternicirea avocațială) din dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 600 RON.
Față de soluția de respingere, ca tardiv formulat, a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 600 de RON, către intimata-pârâtă B. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1916 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurenta-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 de RON, către intimata-pârâtă B. S.A.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.