ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1431/2025

HOTĂRÂRE

14.10.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1431/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, la 6 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanții indicați în preambulul acțiunii au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Satu Mare, obligarea acestora, în solidar, la plata către fiecare a unei indemnizații egale cu șapte indemnizații lunare brute, calculate conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data eliberării din funcție și până la data plății efective.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 253 Codul muncii, art. 1.535 C. civ. și art. 127 C. proc. civ., precum și prevederile O.G. nr. 13/2011 și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 162/2025 din 30 ianuarie 2025, prima instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2) coroborate cu alin. (2

) C. proc. civ., întrucât reclamanții, la data formulării cererii de chemare în judecată, 6 februarie 2024, erau eliberați din funcția de judecător, ca urmare a pensionării, astfel că determinarea competenței teritoriale a soluționării litigiului se stabilește raportat la art. 269 alin. (1) și alin. (2) Codul muncii.

Prin urmare, având în vedere domiciliile acestora, situate în Satu Mare, Negrești-Oaș, respectiv Carei, și reglementarea competenței teritoriale absolute în favoarea reclamanților în litigiile având ca obiect conflicte de muncă, cu aplicarea prevederilor speciale, competența teritorială a soluționării litigiului revine Tribunalului Satu Mare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, la 18 februarie 2025, sub același număr, iar prin sentința civilă nr. 285/LMA/2025 din 10 iunie 2025, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat de drept judecata și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului procedural.

În motivarea soluției, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) coroborate cu alin. (2

) C. proc. civ., referitoare la competența facultativă, astfel că reclamanții aveau un drept de opțiune de a sesiza fie instanța competentă potrivit normelor generale de competență, fie să uzeze de prevederile legale anterior menționate. Astfel, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Satu Mare și opțiunea reclamanților, Tribunalului Alba îi revenea competența soluționării cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 iulie 2025, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că reclamanții, foști magistrați care și-au desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Satu Mare, Judecătoriei Negrești-Oaș și, respectiv, Tribunalului Satu-Mare și care au fost eliberați din funcție prin pensionare, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă conflict de muncă vizând obligarea pârâților la plata contravalorii indemnizației prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Reclamanții au formulat o singură acțiune având în vedere calitatea de fost magistrat a fiecăruia dintre ei precum și a faptului că obiectul - pretențiile bănești solicitate, dar și cauza cererii de chemare în judecată erau similare, ipoteză în care sunt incidente prevederile art. 59 din C. proc. civ. conform cărora, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Înalta Curte constată că, în cauză, relevantă este calitatea de pârât a Tribunalului Satu-Mare, care, potrivit art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, în vigoare la data formulării acțiunii, ar fi fost competent să soluționeze cauza, raportat la domiciliul reclamanților.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., în aceeași formă:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Întrucât reclamanții au formulat acțiunea împotriva Tribunalului Satu-Mare, în calitate de pârât, instanță căreia i-ar fi revenit, competența să soluționeze cauza, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ.

În consecință, reclamanții aveau posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie la instanța respectivă, aplicând regula generală, fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Potrivit dispozițiilor legale evocate, dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv reclamanților, astfel că, odată ce și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la o altă instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul, instanța astfel învestită neavând posibilitatea de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune.

În cauză, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Alba, aflat în circumscripția Curții de Apel Alba-Iulia, învecinată Curții de Apel Oradea, în circumscripția căreia se află Tribunalul Satu-Mare, pârât în prezenta cauză.

Prin urmare, se constată că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanții au ales în mod definitiv să sesizeze una dintre instanțele deopotrivă competente, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Oradea, respectiv Tribunalul Alba, instanță devenită competentă să soluționeze această cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.