ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, art. 127 alin. (1), (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 270 din Legea nr. 53/2003, Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 42/2014 a Curții Constituționale, art. 16 din Constitutia României, jurisprudența CEDO și cea națională, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1718/2023 din 29 iunie 2023, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția I civilă.

În motivarea soluției, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanta putea sesiza instanța competentă teritorial fie în funcție de domiciliul său, fie în funcție de locul său de muncă.

De asemenea, s-a făcut trimitere și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, reținându-se totodată că, deși reclamanta nu mai are calitatea de judecător, printre pârâți, instanțe de judecată, se află Curtea de Apel Cluj, fiind astfel incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia curții constituționale expusă în precedent.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a învestit inițial Tribunalul Cluj cu un conflict de muncă vizând obligarea pârâților la plata contravalorii indemnizației egale cu 7 indemnizații de încadrare brute lunare, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății, calculată cu începere din data pensionării, precum și dobânda legală aferentă.

S-a mai statuat că în cazul litigiilor de muncă, legiuitorul, prin art. 210 din Legea dialogului social, a stabilit o competența teritorială alternativă, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, opțiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanțele deopotrivă competente.

Totodată, Tribunalul Satu Mare a reținut și incidența prevederilor art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, ținând cont de faptul că în cauză mai multe instanțe au calitatea de pârât, reclamantul având opțiunea de a introduce acțiunea fie la instanța competentă potrivit normelor generale, fie să se prevaleze de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Cum în cauză reclamanta nu a înțeles să uzeze de aceste prevederi, învestind inițial Tribunalul Cluj cu soluționarea acțiunii, această din urmă instanță nu putea să invoce din oficiu necompetența și să decline soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar, reclamanta a urmărit valorificarea dreptului la indemnizația de pensionare, pe care pretinde că l-a dobândit prin efectul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, text legal ce are următorul conținut: "judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii".

Dreptul reclamantei de a i se plăti indemnizația de pensionare s-a născut odată cu nașterea dreptului la acordarea pensiei de serviciu, competența nefiind stabilită la instanța corespunzătoare locului de muncă al reclamantei.

Înalta Curte constată că, în cauză, relevante sunt calitatea unor instanțe de pârâți și dreptul de opțiune al reclamantei privind instanța sesizată, legiuitorul instituind norme de competență facultativă.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, incident în speță: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.: "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Înalta Curte reține că determinarea competenței teritoriale a instanței de judecată se face, deci, printr-un proces de interpretare a legii care să aibă în vedere atât conținutul textelor de lege, cât și raportul dintre acestea din perspectiva principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, prima instanță sesizată de reclamantă este Tribunalul Cluj.

Această primă instanță și-a invocat necompetența teritorială din oficiu în raport cu dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și în raport cu decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 privind neconstituționalitatea art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., deși textele de lege antereferite au primit ulterior o nouă formulare prin adoptarea Legii nr. 310/2018.

De asemenea, soluția declinării competenței teritoriale la Tribunalul Satu Mare a fost fundamentată pe dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ.. Mai exact a trimis dosarul la una dintre instanțele aflate în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța considerată competentă potrivit dispozițiilor de drept comun, însă Înalta Curte formulează observația că un asemenea drept de opțiune este rezervat de lege reclamantului, nu și instanței din oficiu.

Dispozițiile legale speciale menționate anterior sunt menite să asigure imparțialitatea obiectivă a instanțelor prin instituirea unei competențe facultative, or reclamanta a renunțat, în cauză, la dreptul de a sesiza altă instanță din circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate, sesizând o instanță din raza Curții de Apel Cluj.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.