ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 7 februarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 18 iulie 2022 sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LAÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA și PARCHETUL DE PE LAÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
recunoașterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T și, pe cale de consecință, obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;
repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, prejudiciul constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătate la pct. 1 și indemnizația de încadrare plătită efectiv, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, de la data nașterii/recunoașterii dreptului și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;
obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare;
actualizarea sumelor stabilite de mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților, până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Prin sentința civilă nr. 629 din 20 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba – secția Litigii de Muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate-grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, respectiv Câmpeni, iar reclamantul E. are calitatea de șofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Instanța a constatat că, în urma interogării bazei de date D.E.P.A.B.D., toți reclamanții au domiciliul în Aiud.
In materie de competență teritorială, Tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanții din cauza de față trebuia să sesizeze, fie instanța competentă teritorial în funcție de domiciliul acestora – Tribunalul Alba, fie instanța competentă teritorial în funcție de locul de muncă – Tribunalul Alba.
A mai arătat instanța că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".
In cauză, instanța a reținut că în cazul reclamanților care au calitatea de grefieri (pentru ipoteza reclamantului E. nefiind deloc aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.) nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât textul de lege prevede foarte clar că judecătorul/procurorul/grefierul trebuie să aibă calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, or cauza este de competenta tribunalului, instanță la care aceștia nu își desfășură activitatea.
Dată fiind această calitate, instanța a reținut că reclamanților nu li se aplică dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cauza nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează sau a unei instanțe inferioare.
Totodată, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acțiunea nu se îndreaptă împotriva unor instanțe judecătorești, astfel cum prevede art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., pentru a se aprecia că în cauză s-ar face aplicarea art. 127 alin. (2) C. proc. civ., pârâți fiind unități de Parchet care nu au în competență soluționarea de litigii specifice dreptului muncii.
Prin sentința civilă nr. 2285 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba – secția I Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții din prezentul dosar au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în sensul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, desfășurând efectiv activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, aspect care rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată și din tabelul anexă la aceasta .
Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
A mai arătat instanța că prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor sume despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.
Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 – act normativ în vigoare la 04.11.2022 - data formulării de chemare în judecată, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Legea nr. 62/2011 este legea generală în materia conflictelor de muncă, iar textul de lege mai sus menționat reglementează competența materială și teritorială în cazul acestor conflicte.
C. proc. civ. conține însă prevederi speciale în ipoteza în care angajații au un statut special, respectiv: judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri.
Potrivit principiului speciala generalibus derogant, prevederile speciale derogă de la cele generale, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute de ipoteza normei speciale, se impune aplicarea prevederilor speciale, cu excluderea celor generale.
Potrivit dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.:
"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(2
1
) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".
Instanța a reținut că prevederile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care sunt implicați judecători în calitate de reclamanți sau de pârâți, ori în care sunt implicate instanțe în calitate de reclamante sau pârâte la care aceștia își desfășoară activitatea, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părților.
Textul de lege se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și a doua, când are calitate procesuală pasivă (este pârât).
Competența stabilită de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este una teritorială exclusivă și alternativă, ceea ce înseamnă că reclamantul care are statut de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, trebuie să se adreseze uneia dintre instanțele expres și limitativ prevăzute de acesta.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., reiese că atunci când un grefier are calitatea de reclamant, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanțele judecătorești competente de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Parchetul de pe lângă instanța la care își desfășoară efectiv activitatea.
Instanța a reținut că relevantă sub acest aspect este și decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat că: "Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești".
În concret, în cauza de față, întrucât reclamanții au statut de personal auxiliar de specialitate, respectiv grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, care este situat în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, aceștia aveau obligația de a sesiza unul dintre tribunalele situate în oricare din curțile de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.
În cauza dedusă judecății, reclamanții, cu excepția reclamantului E., care deține calitatea de șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, au calitatea de grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.
Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii – 18 iulie 2022.
Articolul 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.
Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".
Se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii – 18 iulie 2022, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.
Totodată, prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești și că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înțeleasă ca referindu-se și la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1) al aceluiași text de lege.
Însă, în speță, reclamanții A., B., C., D. își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.
Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Totodată, se reține că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (2)-(2)
1
C. proc. civ., instanța de judecată competentă să soluționeze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.
În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în privința tuturor reclamanților, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanța de la domiciliul reclamanților sau instanța de la locul de muncă.
Dat fiind că aceștia au locul de muncă în circumscripția Tribunalului Alba, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2024.