ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1415/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1415/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la 5 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Casa Județeană de Pensii Vâlcea, obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la reactualizarea procentului prevăzut de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, de la 4% la 13%, începând cu 10 februarie 2020, când și-a încetat activitatea, acesta lucrând peste 38 de ani, ca procuror și în învățământul juridic superior acreditat, care constituie, de asemenea, "vechime în magistratură", potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, să comunice și să înainteze Casei Județene de Pensii Vâlcea o nouă adeverință, care să includă vechimea totală în muncă, implicit procentul de 13%, aplicabil la baza de calcul a pensiei de serviciu.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Vâlcea la plata pensiei în cuantumul astfel stabilit, prin aplicarea procentului de 13% la baza de calcul, ca fiind un drept câștigat, conform Legii nr. 303/2004, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensia recalculată și cea plătită efectiv, neîncasate, începând cu 10 februarie 2020, până la achitarea integrală a acestora, cu aplicarea indicelui de inflație și a dobânzilor legale aferente sumelor restante, până la data plății efective. De asemenea, s-a solicitat ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să facă demersurile necesare pentru includerea în buget a sumelor și plata acestora.
În drept, s-au invocat prevederile C. civ., C. proc. civ., Legii nr. 303/2004 și Legii nr. 263/2010.
Prin sentință civilă nr. 1231 din 17 aprilie 2024, prima instanță a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 5283/2024 din 11 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, s-a susținut, în esență, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile judecătorești, întrucât, prin soluția dată, a restrâns incidența prevederilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, deși nu există un temei legal în acest sens.
Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere materia juridică căreia i se circumscrie litigiul dedus judecății, iar, în subsidiar, s-a invocat nulitatea căii de atac, pentru neîndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin întâmpinare, reține următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este legalitatea căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Așadar, instanța de recurs sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, potrivit principiului evocat, care este consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Se observă că, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant A. a învestit Tribunalul Vâlcea, secția I civilă cu o cerere având ca obiect revizuirea drepturilor sale de pensie, solicitând recalcularea pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a activității desfășurate în învățământul juridic superior acreditat, care constituie, de asemenea, vechime în magistratură, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, astfel că litigiul dedus judecății are natura unui conflict de asigurări sociale.
Înalta Curte constată că recursul are ca obiect decizia prin care s-a respins, ca nefondat, apelul recurentului-reclamant formulat împotriva sentinței primei instanțe, astfel că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) conflictele de muncă și asigurări sociale (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
De altfel, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar, în conformitate cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă".
Astfel, din dispozițiile legale evocate, coroborate și cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, rezultă că decizia care face obiectul recursului pendinte era definitivă de la data pronunțării, după cum în mod corect a menționat și instanța de apel în dispozitiv, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, întrucât este incidentă ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor arătate, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 483 alin. (2) și art. 496 alin. (1), văzând și dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5283/2024 din 11 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.