ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 11 august 2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud să se constate faptul că nu s-a comunicat legal nicio decizie de sancționare disciplinară în luna iulie 2022 ce vizează persoana reclamantului; să se constate că neavând loc comunicarea legală a vreunei decizii ce vizează persoana sa, nu se produc efecte juridice; să fie obligat angajatorul la plata salariilor și celorlalte drepturi lunare începând cu acea dată fixată.

Prin sentința civilă nr. 671/F din 28 iunie 2023 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a constatat nulitatea cererii de renunțare a reclamantului A. la judecata acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 671/F/2023, ca fiind netemeinică și nelegală, cu dispunerea modificării sau anulării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 14 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnului judecător B., membru al completului de judecată A4 din cadrul secției a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept, prin care a solicitat modificarea sau casarea acestei încheieri și dispunerea rejudecării.

Prioritar, recurentul arată că nu a primit nicio citație pentru soluționarea cererii, motiv pentru care solicită "clasarea" hotărârii.

Susține că instanța s-a pronunțat netemeinic și nelegal asupra probatoriului indicat în soluționarea cererii de recuzare, iar datorită faptului că părțile adverse sunt favorizate procedural, se impune "realizarea" probatoriului fiind util soluționării.

Recurentul arată că instanța nu a întrebat președintele de complet din acest dosar, dacă înțelege sau nu să se abțină.

Totodată, arată că a expus modul în care se comportă președintele de complet în raport cu părțile adverse pe care le favorizează, instanța reținând în mod eronat că "petentul este nemulțumit de modul în care președintele completului de judecată a aplicat dispozițiile procedurale incidente în cauză", deși a expus în mod comparativ faptul că părțile adverse sunt favorizate sub toate aspectele posibile și că asupra sa are o atitudine ostilă.

După ce a susținut că instanța de apel a omis să constate comportamentul părtinitor al președintelui de complet în administrarea procedurilor, recurentul a reluat identic toate susținerile din cererea de recuzare.

În continuarea argumentării privind inechitatea și lipsa de imparțialitate a judecătorului președinte al completului care coordonează procedurile judiciare, recurentul a invocat "mai multe aspecte specifice ale acestui comportament și impactul negativ pe care îl are asupra procesului în ansamblu."

Astfel, invocă tratamentul discriminatoriu al părților, întrucât, în cazul de față, președintele completului de judecată a demonstrat un tratament discriminatoriu prin necomunicarea întâmpinării depuse de Consiliul Local Năsăud către recurentul-reclamant și avocata sa, C.. Aceasta a împiedicat pregătirea unei apărări adecvate și a încălcat principiul fundamental al egalității armelor; în contrast, părțile adverse au primit toate notele și documentele relevante, beneficiind de o poziție avantajoasă în proces.

Cu referire la acceptarea documentelor nelegale, a subliniat permisiunea acordată pretinsului avocat D. de a prezenta apărările și poziția procesuală cu un înscris de substituire nelegal și fictiv, ceea ce reprezintă o altă manifestare a inechității. Judecătorul a ignorat obligația sa de a verifica legalitatea documentelor și calitatea reprezentanților legali, acceptând astfel o procedură viciată. Aceasta nu doar că subminează integritatea procesului, dar arată și o preferință evidentă pentru părțile adverse, care beneficiază de o toleranță nejustificată față de încălcările procedurale. D. a fost trimis special pentru a influența deciziile judecătorului președinte al completului; proveniența sa din Cluj și neregulile legate de înscrisul de substituire sugerează că acesta are relații și influențe personale asupra judecătorului, menite să favorizeze partea adversă.

Consideră că această situație este cu atât mai suspectă cu cât înscrisul nelegal a fost acceptat fără obiecții de către judecător, ignorând astfel normele procedurale și legale. Acceptarea unui astfel de înscris nelegal și fictiv subminează integritatea procesului judiciar. Aceasta creează o inechitate evidentă între părți și favorizează partea care beneficiază de influențele nelegitime asupra judecătorului. Un astfel de comportament nu doar că afectează rezultatul procesului, dar subminează și încrederea în sistemul judiciar. În cadrul procesului judiciar, există semne evidente de favorizare a SCA "E." de către instanță, cu ignorarea flagrantă a absenței aprobării pentru o astfel de societate costisitoare. Această favorizare subminează principiile de echitate și imparțialitate în justiție și ridică întrebări serioase cu privire la integritatea procesului. Favorizarea SCA "E." în procesul judiciar este inacceptabilă și subminează principiile de echitate și imparțialitate în justiție. Este esențial ca toate înscrisurile nevalide să fie excluse, iar orice abuzuri să fie investigate și sancționate corespunzător pentru a restabili integritatea și autoritatea instanței. Numai prin acțiuni corective decisive se poate asigura respectarea strictă a normelor legale și procedurale și restabilirea încrederii în sistemul judiciar.

Referitor la favorizarea părților adverse, aceasta este evidentă în contextul în care părțile adverse au putut folosi resurse publice pentru a angaja numeroși juriști și avocați, care acționează împotriva unui salariat onest. Judecătorul președinte al completului a ignorat discrepanțele evidente în utilizarea acestor resurse și a permis ca acest avantaj necuvenit să persiste, amplificând dezechilibrul procedural și afectând corectitudinea procesului.

Recurentul susține lipsa de imparțialitate a judecătorului președinte, pasivitatea evidentă față de neregulile și abuzurile comise de părțile adverse. Neobservarea și neacționarea față de utilizarea disproporționată și nelegală a resurselor publice de către părțile adverse sugerează o lipsă de imparțialitate. Această pasivitate este deosebit de problematică, deoarece creează un mediu în care abuzurile și manipulările procedurale pot prolifera, subminând integritatea întregului proces judiciar.

În ceea ce privește permisivitatea față de înscrisuri fictive, recurentul arată că acceptarea înscrisului de substituire nelegal al pretinsului avocat D., fără a verifica autenticitatea și legalitatea acestuia, reflectă o preferință clară și nejustificată pentru părțile adverse. Această permisivitate contravine obligației judecătorului de a asigura că toate părțile respectă normele procedurale și că fiecare document prezentat în instanță este valid și legal.

Mai susține recurentul că acțiunile și inacțiunile judecătorului președinte contribuie la crearea unei percepții de părtinire, ceea ce afectează negativ încrederea publicului în sistemul judiciar, încrederea în justiție fiind esențială pentru menținerea ordinii și respectului față de lege. Orice percepție de părtinire poate submina această încredere și poate duce la sentimentul că justiția nu este accesibilă sau echitabilă pentru toți cetățenii.

Totodată, dezechilibrele procedurale și favorizarea părților adverse au un impact direct asupra corectitudinii și rezultatelor procesului. Fără o abordare imparțială și echitabilă, există un risc crescut ca deciziile judiciare să fie viciate și nedrepte, refacerea situației ulteroare fiind imposibilă.

În acest context, invocă efectul asupra salariatului onest, care se confruntă cu un astfel de tratament inechitabil și părtinitor, fiind pus într-o poziție extrem de dezavantajoasă. Aceasta nu doar că afectează capacitatea sa de a se apăra eficient, dar poate duce și la consecințe profesionale și personale grave, inclusiv pierderea locului de muncă și a reputației.

Prin urmare, recurentul susține că, pentru a restabili echitatea și integritatea procesului judiciar, este esențial să se dispună recuzarea judecătorului președinte și înlocuirea acestuia cu un judecător care să soluționeze cauza în mod obiectiv și rațional.

De asemenea, este necesar să se ia măsuri pentru a anula toate actele de procedură realizate de președinte și grupul organizat favorizat de acesta, care nu și-au dovedit calitatea de reprezentanți și continuă să realizeze acte de procedură în mod nestingherit.

În concluzie, recurentul apreciază că admiterea recuzării judecătorului președinte și implementarea unor reforme procedurale sunt esențiale pentru a asigura că justiția este realizată în mod corect și echitabil. Doar prin respectarea strictă a principiilor de drept și etică se poate menține încrederea publicului în sistemul judiciar și se poate asigura că toate părțile implicate beneficiază de un proces echitabil și imparțial.

Pentru a asigura un proces echitabil și imparțial, admiterea recuzării judecătorului președinte este absolut necesară. Aceasta nu este doar o măsură de precauție, ci o cerință pentru a restabili încrederea în sistemul judiciar. Recuzarea ar elimina suspiciunile de părtinire și ar permite unei instanțe neutre să evalueze obiectiv faptele și probele prezentate.

Conform art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., recuzarea poate fi cerută atunci când există motive temeinice care pun la îndoială imparțialitatea unui judecător.

În acest caz, susține recurentul, faptele prezentate - necomunicarea întâmpinărilor, acceptarea documentelor nelegale și favorizarea evidentă a părților adverse - constituie astfel de motive temeinice, dar au fost ignorate de instanța care a soluționat cererea de recuzare.

Este esențial să se numească un judecător care nu are legături cu părțile implicate și care poate soluționa cauza în mod obiectiv și rațional. Acesta trebuie să fie atent la respectarea strictă a normelor procedurale și să asigure un tratament egal pentru toate părțile implicate. Numai astfel se poate garanta un proces echitabil și corect.

O reformă procedurală necesară ar fi implementarea unor măsuri stricte pentru verificarea autenticității și legalității tuturor documentelor prezentate în instanță. Judecătorii trebuie să aibă obligația de a verifica calitatea reprezentanților legali și validitatea documentelor acestora. Aceasta va preveni situații precum cea a lui D., unde documente nelegale și fictive au fost acceptate fără verificare.

Judecătorii trebuie să fie responsabili pentru acțiunile și deciziile lor, iar salariații și cetățenii care apelează la justiție trebuie să fie protejați împotriva abuzurilor și manipulărilor. Un sistem judiciar corect și imparțial va asigura că drepturile acestora sunt respectate și că pot beneficia de un proces echitabil, fără teama de a fi dezavantajați de puterea și influența părților adverse.

Recuzarea judecătorului președinte și implementarea unor reforme procedurale riguroase sunt esențiale pentru asigurarea unui proces echitabil și imparțial. Respectarea strictă a principiilor de drept și etică va contribui la menținerea integrității sistemului judiciar și la restabilirea încrederii publicului în justiție. Numai prin aceste măsuri se poate asigura că justiția nu doar că este realizată, ci și percepută ca fiind realizată în mod corect și imparțial.

De asemenea, recurentul solicită administrarea probelor care să demonstreze sumele imense fraudate de la statul român pentru salarii și onorarii utilizate împotriva interesului public, considerând că este imperios necesară anularea tuturor actelor de procedură realizate de președinte și de grupul organizat favorizat de acesta, care nu și-au dovedit calitatea de reprezentanți și continuă să realizeze acte de procedură în mod nestingherit. Aceasta va restabili echitatea și va permite desfășurarea unui proces corect și imparțial.

Intimatul-intervenient Consiliul Local Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarilor întâmpinării, precum și tardivitatea depunerii întâmpinării, excepții care au fost respinse în practicaua prezentei decizii.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurent privesc încălcarea de către instanța de apel a normei de drept procesual prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. care statuează că un judecător este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli în legătură cu imparțialitatea sa" și pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea acestei critici, recurentul expune în mod detaliat faptul că președintele completului de judecată nu ar fi respectat dispozițiile procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură (nefiindu-i comunicate întâmpinarea și notele de ședință ale părții adverse pentru a-și putea pregăti apărarea) sau la reprezentarea părților în proces ori încuviințarea depunerii unor înscrisuri și conchide că această conduită determină îndoieli întemeiate în legătură cu imparțialitatea judecătorului recuzat și denotă existența unui interes din partea judecătorului pentru favorizarea părților adverse.

Susținerile recurentului sunt nefondate, deoarece instanța de apel a avut în vedere argumentele aduse de parte, însă a apreciat, în mod corect, că acestea nu reprezintă motive de incompatibilitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Deși dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. lasă deschisă posibilitatea existenței și a unor cazuri de incompatibilitate neprevăzute expres, acestea trebuie raportate la situația de fapt concretă, pentru a se stabilit dacă sunt de natură să creeze suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorului. Or, invocarea unor chestiuni în legătură cu modalitatea de în care președintele de complet a aplicat dispozițiile procedurale incidente în cauză nu reprezintă fapte sau atitudini ale judecătorului a cărui recuzare s-a solicitat, astfel încât să poată fi calificate drept circumstanțe care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea domnului judecător B..

Astfel, prin încheierea recurată, curtea de apel a reținut cu justețe că adoptarea de către magistratul învestit cu soluționarea cauzei a unor măsuri procesuale, nu poate fi apreciată ca reprezentând un element de natură a naște o îndoială justificată cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Toate aceste măsuri fac parte din actul de judecată și nu pot fi înlăturate altfel decât în condițiile căilor de atac reglementate, tocmai pentru că cererea de recuzare nu permite valorificarea nemulțumirilor justițiabilului fată de soluțiile date cererilor sale, ci este un incident procedural referitor la compunerea instanței.

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., curtea de apel a apreciat în mod justificat că acele elemente care nasc îndoiala legitimă nu se pot suprapune cu exercitarea atribuțiilor legale ale unui magistrat, tocmai pentru că recuzarea nu poate reprezenta o cale de atac.

Cererea de recuzare este un incident cu caracter urgent, ce se soluționează, de regulă, fără citarea părților și "de îndată", în camera de consiliu (art. 51 C. proc. civ.).

În consecință, pentru admiterea recuzării, partea trebuie să indice și să dovedească existența unui caz de incompatibilitate dintre cele reglementate sau a unor împrejurări obiective de natură să creeze o aparență serioasă de lipsă de imparțialitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Acest principiu se aplică cu atât mai mult în cazul recursului îndreptat împotriva unei încheieri de soluționare a recuzării, care este o hotărâre interlocutorie, strict procedurală.

Faptul că un judecător a dispus măsuri procedurale nefavorabile recurentului (precum necomunicarea unor înscrisuri, constatarea calității de reprezentant a unuia dintre avocați sau respingerea unor probe) nu constituie, în sine, dovadă a imparțialității și nici nu se subsumează unuia din cazurile legale de incompatibilitate sau recuzare.

În speță, recurentul nu a demonstrat existența unui veritabil motiv de recuzare din cele prevăzute de lege, ci și-a exprimat dezacordul cu privire la gestionarea și soluționarea cauzei de către președintele de complet. Astfel de critici nu pot fi convertite în motive de casare, nefiind vorba de încălcări ale legii în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., ci de chestiuni ce țin de temeinicia soluțiilor pe fond (care exced competenței instanței de recurs).

După cum reiese din analiza art. 42 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare și ea privește nu doar hotărârea însăși, ci și întreg procesul prin care se ajunge la aceasta.

Una dintre aplicațiile acestui principiu este cea potrivit căreia judecătorul se va abține să soluționeze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca imparțial sau în care i-ar putea părea unui observator rezonabil că judecătorul nu este capabil să judece imparțial.

Imparțialitatea este calitatea fundamentală cerută unui judecător și reprezintă atributul esențial al justiției. Imparțialitatea trebuie să existe atât în realitate cât și într-o percepție rezonabilă. Dacă din afară judecătorul este perceput ca fiind părtinitor, această percepție este de natură să lase impresia că s-a cauzat un prejudiciu și o nedreptate, distrugând astfel încrederea în sistemul de justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil.

Percepția de subiectivism trebuie să fie una rezonabilă, resimțită de către persoane rezonabile, dezinteresate și informate, care se apleacă asupra acestei probleme și obțin informațiile necesare. Subiectivismul real trebuie să fie personal și îndreptat către una dintre părți, fie individual, fie în calitatea acesteia de reprezentant al unei categorii. Pentru ca judecătorul să fie exclus de la judecată pe motiv de subiectivism, ar trebui să existe dovezi obiective conform cărora judecătorul nu poate prezida cu imparțialitate.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă". (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare are un caracter strict procesual. Prin intermediul ei, instanța a hotărât doar asupra compatibilității sau imparțialității unui judecător, fără a soluționa litigiul de fond dintre părți. Acest caracter incidental este statuat și de lege, spre exemplu, art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevede că încheierea de respingere a recuzării, în principiu, nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu fondul, exceptând situația când hotărârea asupra fondului este definitivă (caz în care se poate ataca încheierea în mod distinct, în termen scurt).

Reglementarea evidențiază intenția legiuitorului de a limita dezbaterile privind recuzarea la aspectele procedurale esențiale, pentru a nu transforma incidentul de recuzare într-un proces paralel asupra fondului cauzei.

Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că nemulțumirea recurentului privind aplicarea legii de către domnului judecător B., membru al completului de judecată A4 din cadrul secției a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, nu poate fi considerată o conduită părtinitoare și de favorizare a părții adverse care să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, nefiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii de recuzare dispusă prin încheierea din 14 mai 2024 este legală, fiind astfel neîntemeiat motivul de recurs privind pronunțarea hotărârii de către un judecător incompatibil. Partea superioară a formularului

Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon Năsăud și cu intimatul-intervenient Consiliul Local Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2025.