Decizia nr. 6103/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 125/2022 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se dispună respingerea excepției tardivității, concomitent cu anularea Hotărârii nr. 506 din data de 30 iunie 2021 al Colegiului Director, ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri în conformitate cu actele/faptele existente în dosarul nr. x/2020 înregistrat la C.N.C.D.; cu plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125 din 06 mai 2022 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Orășenesc dr. George Trifon. Dispune anularea Hotărârii nr. 506/30.06.2021 emisă de pârâtul C.NC.D. în dosarul nr. x/2020. Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să emită o nouă hotărâre în soluționarea plângerii formulate de reclamantă. Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Spitalul Orășenesc dr. George Trifon, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că, în fapt, prin petiția înaintată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la data de 27.06.2020, reclamanata a sesizat o faptă de discriminare la care a fost supusă de către angajator - Spitalul Orășenesc dr. George Trifon, după introducerea în instanță a unei acțiuni vizând obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să i se stabilească același program de lucru ca și colegii de la secția obstetrică-ginecologie, în conformitate cu O.M.S. nr. 39/2008 și la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite. Colegiul director a reținut o posibilă faptă de victimizare care a început imediat după promovarea acțiunii în instanță, a constatat că săvârșirea faptelor de discriminare este strâns legată de un cumul de acte sau fapte care s-au desfășurat pe o perioadă anume de timp și a admis excepția tardivității introducerii plângerii, întrucât reclamanta a luat cunoștință de schimbarea programului de lucru în data de 06.06.2018, acțiunea în instanță a fost introdusă în data de 06.11.2019, iar sesizarea C.N.C.D. a fost înregistrată la data de 27.11.2020. Prin petiția înaintată C.N.C.D reclamanta a expus situațiile concrete de hărțuire morală la locul de muncă, respectiv la data de 9 decembrie a avut loc o discuție cu managerul spitalului pentru a-și retrage o sesizare, la data de 10 decembrie 2019 a fost convocată de Consiliul de etică unde membrii consiliului au culpabilizat-o, tensiunile din cadrul secției obstetrică-ginecologie sunt susținute de conducerea spitalului care încurajează colegii să depună sesizări împotriva sa. Recurentul a apreciat că toate aceste aspecte nu au fost dovedite și ele se polarizează în jurul nemulțumirii pe care reclamanta o are în legătură cu programul de lucru, singurul dovedit cu probe. Instanța a reținut că reclamanta a procedat la indicarea concretă a unor pretinse fapte de discriminare din partea angajatorului, dar chemarea reclamantei la Consiliul de etică sau Comisia de disciplină nu constituie acte de discriminare. Nici una din relatările reclamantei nu intră sub incidența faptelor de discriminare, iar instanța le-a reținut ca atare, fără a analiza dacă ele întrunesc condițiile legale în acest sens. De altfel, toate aceste discuții, convocări în consiliul etic, chiar și sesizarea din data de 10.12.2019, nu au prejudiciat-o pe reclamantă, nefiindu-i aplicate sancțiuni. Pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: - existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt rasa, naționalitatea, religia, etnia, limba, categoria socială, convingerea, sexul, orientarea sexuală, varsta, handicapul, boala cronică contagioasă, infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată etc.; - tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, - tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Astfel natura discriminării sub aspectul ei constitutiv decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege, invocată în situația persoanei care se consideră discriminată. Din toate precizările reclamantei nu reies probe concrete de hărțuire și victimizare la locul de muncă, singurul fapt dovedit prin probe fiind programul de lucru.

Apărările formulate de intimați Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare și fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ.,: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Examinând cererea de recurs prin raportare la dispozițiile legale anterior enunțate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul Spitalul Orășenesc dr. George Trifon, își întemeiază calea de atac, argumentele prezentate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cererea de recurs se limitează la prezentarea situației de fapt care a condus la formularea cererii de chemare în judecată și la aprecieri proprii asupra modului în care trebuie dovedite și analizate faptele de discriminare, fără a fi aduse critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate (fără a se face referiri la vreunul dintre considerentele instanței de fond). Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită doar cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Constatând că recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 anterior menționat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul promovat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală reținând culpa procesuală a recurentului- pârât Spitalul Orășenesc dr. George Trifon, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.