ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2024

HOTĂRÂRE

11.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2023 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 192/13.07.2023 și reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii; de asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă pe funcția deținută anterior concedierii, cât și la plata drepturilor salariale, indexate și actualizate ce i se cuvin de la data de 11 martie 2020 (dată de la care contractul său de muncă este suspendat o dată la 30 de zile, în baza art. 52 lit. e) din Codul muncii); a mai cerut obligarea pârâtului la plata daunelor morale/profesionale provocate, conform art. 269 și urm. din Codul muncii, fără să poată aprecia, la momentul depunerii cererii, cuantumul acestora.

Prin sentința civilă nr. 872/F/2023 din 16 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată de instanță, din oficiu, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat, competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud fiind declinată în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bistrița-Năsăud a reținut că reclamantul A. are domiciliul în județul Hunedoara.

Prin dispoziția nr. x/13.07.2023, emisă de pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud, s-a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului nr. 56/24.07.2014, începând cu data de 16 iulie 2023, conform art. 61 lit. d) din Codul muncii.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a mai reținut că acțiunea civilă formulată de reclamant are natura unui conflict individual de muncă, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la tribunal în data de 16 august 2023, fiind expediată în format electronic în data de 14 august 2023.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, republicat și modificat, "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Examinând prevederile legale anterior evocate, tribunalul a arătat că acestea trebuie aplicate în sensul în care sunt edictate. Astfel, a reținut că trebuie stabilită competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă la data depunerii cererii de chemare în judecată, deoarece acest text legal se referă la situația actuală, cea existentă la data învestirii unei instanțe de judecată, fiind relevant dacă la data depunerii și înregistrării acțiunii reclamantul are domiciliul, reședința sau locul de muncă în județul în a cărei circumscripție se află tribunalul sesizat. A considerat că nu este relevant din această perspectivă unde a avut domiciliul, reședința sau locul de muncă reclamantul în trecut, adică anterior promovării cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, ținând cont de data încetării raporturilor de muncă dintre reclamant și pârât, prin dispoziția nr. x/13.07.2023, respectiv din data de 16 iulie 2023, dispoziția fiind executorie, tribunalul a constatat că la data promovării acțiunii (14.08.2023), nu se poate reține că reclamantul mai avea locul de muncă în cadrul Spitalului Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud, cu sediul în județul Bistrița-Năsăud, dată ce prezintă relevanță sub aspectul determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Întrucât reclamantul nu mai are locul de muncă în județul Bistrița-Năsăud, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul.

Prin sentința civilă nr. 38/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, invocată de instanță din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud; s-a constatat existența unui conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării acestuia; s-a suspendat judecata cauzei până la pronunțarea soluției asupra conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei sentințe, Tribunalul Hunedoara a reținut că reclamantul are locul de muncă la Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" din localitatea Năsăud. Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanțe, deopotrivă, competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă (Tribunalul Bistrița-Năsăud). A mai reținut că, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar și din susținerile părților, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul unității spitalicești, în calitate de medic rezident, din anul 2014 și până la data de 16 iulie 2023, dată cu care i-a încetat contractul individual de muncă prin dispoziția nr. x/2023, emisă de către pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023/a1, la data de 28 februarie 2024.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 192/13.07.2023, emisă de către pârâtul Spitalul Orășenesc "Dr. George Trifon" Năsăud, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii și obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale.

Așadar, reclamantul A. a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

La data înregistrării acțiunii introductive (16.08.2023) legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecință, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii: art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Înalta Curte reține că, deși reclamantul nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanței, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârât în cauză, astfel că se poate adresa și instanței în circumscripția căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind deopotrivă competentă.

Transpunând dispozițiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamantul avea dreptul de opțiune între instanța domiciliului său, respectiv Tribunalul Hunedoara, și cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar exercitându-și acest drept, în temeiul art. 116 din C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.

Deși dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră un drept de opțiune al reclamantului, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor. Așadar, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

Prin urmare, în ipoteza conflictelor individuale de muncă în care o persoană fizică sesizează instanța (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are un drept de opțiune numai între tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul și cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanței competente nu poate fi exclus ca urmare a emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât validitatea acestei decizii este contestată, solicitându-se anularea ei.

În plus, acțiunea promovată de reclamantul A. cuprinde și solicitarea de a se dispune obligarea pârâtului la reintegrarea sa în funcția deținută anterior concedierii și la plata unor drepturi bănești rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.