ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1338/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra contestație în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 419/27.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 82/A/20.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a admis recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiași decizii, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea, anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului incident și admiterea acestuia, având ca efect casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, precum și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că, deși recursul incident promovat de aceasta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs a examinat doar cel de-al doilea motiv de casare, care viza aplicarea greșită a normei de drept material cuprinsă în art. 2.528 alin. (1) C. civ., pe care l-a apreciat neîntemeiat, omițând să analizeze și primul motiv de casare invocat, prevăzut de pct. 6, respectiv critica privind neanalizarea de către instanța de apel a momentelor considerate relevante pentru începutul cursului prescripției extinctive, 06.06.2018 și 27.08.2021.

A învederat că a considerat necesară formularea recursului incident pentru ca, în eventualitatea admiterii recursului principal al intimatei și al aprecierii acțiunii ca fiind prescrisă, prin raportare la momentul 03.08.2015, instanța de recurs să analizeze și alte momente care ar fi putut marca începutul cursului prescripției, respectiv momentul 06.06.2018, data la care a luat cunoștință de înscrisul cuprinzând depoziția martorului D., tradus în limba română și momentul 27.08.2021, data la care i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimată, împreună cu anexele 9 și 18, însă Înalta Curte le-a lăsat necercetate.

A mai precizat că tribunalul a reținut momentul 15.02.2017 ca fiind cel care marchează începutul cursului prescripției, deși a analizat și relevanța momentului 06.06.2018, că instanța devolutivă de control a reținut momentul 03.08.2015, fără a analiza critica sa ce viza momentele 06.06.2018 și 27.08.2021, iar instanța de recurs nu a analizat relevanța vreunuia din aceste momente, la fel cum nu a cercetat nici omisiunea curții de apel de a explica de ce nu a putut reține momentele invocate de aceasta ca fiind relevante pentru începutul cursului prescripției extinctive, ci s-a mulțumit să facă aprecieri de ordin general.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că instanța de recurs nu a omis să cerceteze primul motiv de casare invocat prin recursul incident, ci, dimpotrivă, a realizat o analiză reală și completă a criticilor formulate, respingându-le motivat.

Contestatoarea nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 21.08.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel că nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a problemelor de fond ce au fost soluționate de instanță în cadrul analizei motivelor de casare.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că admisibilitatea unei contestații în anulare întemeiată pe acest caz este condiționată de omisiunea involuntară a instanței de a analiza unul dintre motivele de nelegalitate invocate de parte în termen. Prin urmare, numai omisiunea involuntară a instanței de recurs de a analiza un motiv de casare invocat de recurent, aspect ce presupune completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul considerentelor deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

În această paradigmă, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor, câtă vreme instanța învestită cu soluționarea recursului este îndreptățită să răspundă criticilor de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susținerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reținerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare sau neînsușirea motivelor de casare de către instanța de recurs nu este de natură să atragă incidența prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor și argumentelor de nelegalitate circumscrise acestora și le-a apreciat ca fiind nerelevante din perspectiva soluției asupra recursului.

Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la cauza pendinte, Înalta Curte constată că, pe calea recursului incident îndreptat împotriva deciziei civile nr. 82/A/20.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi și finalizat cu pronunțarea deciziei a cărei anulare se solicită, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. - nemotivarea hotărârii și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În această etapă procesuală, deși inițial contestatoarea a reclamat omisiunea instanței de recurs de a analiza primul motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ulterior, a susținut că nu a analizat cele două momente invocate - 06.06.2018 și 27.08.2021 - care ar fi putut marca începutul prescripției, precum și faptul că nu ar fi cercetat omisiunea instanței de apel de a explica de ce nu a reținut aceste momente ca fiind relevante.

Verificând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanța de recurs, contrar susținerilor contestatoarei, a analizat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și l-a înlăturat motivat.

Astfel, din analiza deciziei contestate rezultă că, examinând critica privind nemotivarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, dedusă din lipsa considerentelor referitoare la alegațiile prin care se tindea la stabilirea unui alt moment de început al curgerii termenului de prescripție, instanța supremă a subliniat că raționamentul expus este de natură a configura cu pregnanță că a existat o analiză a tuturor aspectele invocate de către recurenta-reclamantă, inclusiv din perspectiva momentelor indicate în memoriul de recurs și pretins neanalizate. De asemenea, în considerentele aceleași decizii contestate prin prezenta contestație în anulare, Înalta Curte a evidențiat faptul că, din moment ce instanța devolutivă de control, în urma analizării probatoriului administrat și interpretării textelor legale incidente, a statuat asupra momentului 03.08.2015, ca moment de debut al prescripției, nu mai era necesar să insereze considerente cu privire la toate apărările părții. De asemenea, a statuat că o motivare corespunzătoare nu implică în mod necesar un răspuns detaliat și expres la toate argumentele invocate de părțile litigante, ci este suficient, fie ca acestea să fie grupate, caz în care răspunsul instanței să fie unul pentru singur toate argumentele astfel analizate, fie cercetarea susținerilor să rezulte cu evidență din raționamentul expus în considerentele hotărârii.

Așadar, constatând că susținerile părții au primit o dezlegare în planul motivării din partea instanței de recurs, prin decizia contestată, întrucât aceasta nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile recurentei și a expus considerentele pentru care le-a găsit nefondate, Înalta Curte reține că argumentele contestatoarei nu pot fi integrate cerinței legale privind omisiunea de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate în termen.

Nu în ultimul rând, instanța supremă constată că motivele contestației în anulare referitoare la pretinsa omisiune a instanței de recurs de a analiza critica circumscrisă momentelor 06.06.2018 și 27.08.2021 sunt dublate de veritabile critici aduse deciziei pronunțate în recurs, sub același aspect, ca expresie a nemulțumirii contestatoarei în raport cu soluția admiterii recursului principal al reurentei-pârâte și casării cu trimitere spre rejudecare, fiind, însă, incompatibile cu regimul juridic al căii extraordinare de atac promovate.

Faptul că partea nu împărtășește raționamentul instanței de recurs, respectiv modul în care s-a decelat sensul criticilor de nelegalitate ale părții, nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reținându-se, astfel, că, în cadrul contestației în anulare, față de limitele judecății, astfel cum au fost trasate de legiuitor, instanța de retractare nu este abilitată să verifice legalitatea sau corectitudinea considerentelor deciziei contestate.

Cu alte cuvinte, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci, altfel, ar însemna să se deschidă dreptul părților la rejudecarea căii de atac, ceea ce ar afecta principiul securității raporturilor juridice determinate de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se confirmă incidența ipotezei statuate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 din același Cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 419/27.02.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 419/27.02.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.