ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1326/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1734/09.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, A. și S.C. B. S.A. au solicitat admiterea cererii și, pe cale de consecință, retractarea acesteia deoarece prezintă elemente contradictorii cu decizia nr. 1761/27.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; astfel, au invocat motivul de revizuire statuat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, cu privire la plata creditului către C. S.A., au afirmat că decizia nr. 1761/27.09.2022 statuează fără dubiu că plata debitului restant a fost efectuată de către S.C. B. S.A. ca modalitate alternativă de îndeplinire a obligației, în timp ce în decizia a cărei revizuire se solicită se reține contrar, respectiv că plata a fost efectuată direct către C. S.A. de către S.C. D. S.R.L.

Cu privire la îndeplinirea obligațiilor de renunțare la judecata litigiilor existente între părți, au susținut, că, dacă în prima decizie Înalta Curte a statuat în sensul că "reclamanții și-au îndeplinit obligația esențială asumată, aceea de a stinge toate litigiile aflate pe rolul instanțelor", în cea de-a doua a reținut în mod contrar, respectiv că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a renunța la judecată.

Or, în opinia revizuenților, aceste contradicții conduc la o stare de insecuritate juridică și la încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în plus, cea de-a doua decizie modifică, implicit, conținutul raporturilor juridice stabilite prin prima decizie, aspect inadmisibil conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, care protejează principiul securității raporturilor juridice și interzice rejudecarea unor chestiuni deja tranșate prin hotărâri definitive.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire având în vedere că nu este îndeplinită condiția ca hotărârile să nu fie pronunțate în aceleași dosare, cât timp se invocă existența unei contradicții între hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual în faza de recurs, prin care s-a dispus rejudecarea apelului și hotărârea pronunțată în recurs, în al doilea ciclu procesual, după rejudecarea apelului, prin care instanța a soluționat definitiv cauza.

Prin rezoluția din 25.03.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

Deliberând asupra excepției tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În dreptul procesual civil, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin urmare, termenul de o lună prevăzut de acest text are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac, iar momentul de la care curge acesta este data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Articolul 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., statuează că:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar în alin. (2) al aceluiași articol se menționează că:

"Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Raportând aceste dispoziții legale la cauza pendinte se constată că decizia nr. 1734/9.10.2024a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, atacată cu prezenta cerere de revizuire, a fost pronunțată în recurs astfel că a devenit definitivă la data pronunțării, respectiv la data de 9 octombrie 2024, acesta fiind momentul de la care a început să curgă termenul de o lună stabilit de legiuitor prin dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Calculul acestui termen procedural se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 181 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 3. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni".

Aplicând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății, reiese că termenul de o lună, în care se putea solicita revizuirea deciziei nr. 1734/9.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a început să curgă la data de 9 octombrie 2024 (data rămânerii definitive a celei de-a doua hotărâri, a cărei revizuire se solicită) și s-a împlinit la data de 9 noiembrie 2024.

Argumente invocate oral de revizuent, conform cărora termenul de revizuire ar curge de la data comunicării hotărârii atacate nu pot fi primite deoarece tind la stabilirea unui alt moment de debut al termenului de revizuire decât cel expres indicat de lege. Este lipsit de relevanță faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la un termen ulterior pronunțării, de vreme ce dispoziția legală incidentă, cuprinsă în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este clară și nesusceptibilă de interpretări, în sensul că momentul de început al termenului procedural de decădere este marcat exclusiv de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, dintre cele despre care se afirmă că ar fi potrivnice.

Aceleași concluzii se desprind și din considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva, susținută și de revizuentul din prezenta pricină, a imposibilității celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată și comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanțelor.

În paragraful 16 al deciziei instanței de contencios constituțional, Curtea a reținut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiași decizii, a reținut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" și că, deși prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziții "se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Așa fiind, în condițiile în care dispozitivul deciziei ce formează obiect al căii de atac de față îi era defavorabil, calea extraordinară de atac de retractare ar fi trebuit promovată în termenul legal, care, în speță, a început să curgă de la pronunțare, adică de la data la care hotărârea susceptibilă de revizuire a devenit definitivă, în acord cu considerentele expuse supra.

Reținând că revizuenții au nesocotit prevederile imperative ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece au formulat cererea abia la data de 17 martie 2025, cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, Înalta Curte constată că excepția de tardivitate a cererii de revizuire este fondată, impunându-se a fi admisă cu consecința respingerii ca tardivă a cererii de revizuire astfel formulată. Față de această împrejurare, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din același Cod, deoarece valorificarea excepției de tardivitate, excepție procesuală absolută și dirimantă, face de prisos analiza fondului sau a altor excepții procesuale invocate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1734/09.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1734/09.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.