ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 227/2025

Ședința publică din data de 5 februarie 2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 21.12.2022 sub nr. x/2022, întemeiată pe art. 1.349, art. 1.350, art. 1.357 și urm. și art. 1.531 și urm. C. civ., reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. la plata sumei de 444.223,11 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de aceasta și neachitate, cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată și până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, din 11.04.2023, în ședință publică, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din 11.04.2023, instanța a constatat că acțiunea cuprinde două capete de cerere principale, unul formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, respectiv unul formulat în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., D., E. și întemeiat pe răspunderea civilă delictuală. De asemenea, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâți și a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretențiile reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., D. și E., întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, fiind format dosarul nr. x/2023.

Prin încheierea din 19.09.2023, instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică, însă la termenul de judecată ulterior, din 06.10.2023, a revenit asupra probei, apreciind, față de înscrisurile existente la dosar, că nu este utilă pentru soluționarea cauzei, fiind respinsă, totodată, și proba testimonială.

Prin sentința civilă nr. 971 C/01.11.2023, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a obligat-o la plata sumei de 444.223,11 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate, cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenței obligației de plată și până la achitarea efectivă a debitului; totodată, a luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. au promovat apel.

Cauza a fost înegistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă la 08.02.2024 sub același număr de dosar, iar dezbaterile asupra cererii de apel au fost consemnate în încheierea din 10.05.2024.

Prin decizia civilă nr. 332/28.05.2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L., a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca nefondată cererea de obligarea a pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței obligației de plată și până la achitarea efectivă a debitului și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; totodată, a menținut încheierile din 11.04.2023 și 06.10.2023.

Împotriva acestei decizii civile și a încheierii din 10.05.2024, au formulat recurs S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin memoriul de recurs, după expunerea circumstanțelor cauzei și a parcursului procesual, în considerarea primului motiv de nelegalitate invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța devolutivă de control a încălcat regulile de procedură reglementate de C. proc. civ. în capitolul 2 "Judecata", deoarece nu a efectuat o cercetare a procesului, o administrare a probelor, pentru ca apoi să treacă la dezbaterea asupra fondului cauzei și pronunțarea hotărârii.

Astfel, au afirmat că, în condițiile în care, în temeiul art. 466 alin. (1) și alin. (4) și art. 235 C. proc. civ., au formulat trei apeluri, împotriva a trei hotărâri ale tribunalului, instanța de apel nu putea să constate că există o singură cale de atac asupra unei singure hotărâri, fiind încălcate prevederile art. 460 C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac.

Potrivit recurenților, atacarea încheierii interlocutorii din 11.04.2023, cu consecința desființării și a actelor de procedură ulterioare, conform art. 179 alin. (3) C. proc. civ., impunea ca judecata apelului promovat împotriva acestei încheieri să se facă prioritar și în mod separat.

Printr-o altă critică, susținând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au reproșat instanței faptul că nu s-a pronunțat asupra cererii de probatorii formulată de aceaștia și nici cu privire la apelurile formulate de părți împotriva încheierilor din 11.04.2023 și 06.10.2023, în condițiile în care dispozitivul hotărârii pronunțate atestă că apelul a fost exercitat doar de către pârâta S.C. B. S.R.L. și numai împotriva sentinței tribunalului, vătămarea fiind, astfel, prezumată.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la încheierile apelate, autorii recursului au afirmat că instanța devolutivă de control nu a analizat în mod real criticile învederate, ci a reluat concluziile tribunalului.

În acest sens, au precizat că argumentele aduse în susținerea apelurilor formulate împotriva celor trei hotărâri judecătorești - faptul că tribunalul, fără să pună în discuția părților și fără să existe o modificare a acțiunii, a hotărât că există două capete principale de cerere și abia apoi a acordat posibilitatea părților de a-și exprima punctul de vedere - nu au fost avute în vedere de către instanța devolutivă, iar efectul disjungerii motivării în două capete l-a reprezentat o analiză parțială a cauzei, fiind examinată numai situația dintre intimată și pârâta S.C. B. S.R.L.

Au mai menționat că nici apărarea privind împrejurarea comunicării prin e-mail de către intimată a faptului că a modificat proiectul tehnic și a executat astfel structura metalică, nu a fost examinată, deși analiza se impunea a fi făcută în considerarea faptului că părțile au decis să încheie o nouă finanțare cu A.F.I.R., care avea la bază un proiect tehnic care să reflecte structura metalică modificată.

Prin ultimele critici, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la considerentele prin care s-a reținut că structura metalică se află în stăpânirea intimatei-reclamante, recurenții au susținut că instanța de apel nu îi putea obliga la plata contravalorii lucrării, fiind încălcate normele de drept material cuprinse în art. 1.350 și art. 1.516 alin. (1) C. civ., precum și faptul că, prin reținerea actului adițional nr. x au fost încălcate dispozițiile art. 1.470 C. civ., deoarece intimata-reclamantă nu poate, în același timp, să fie în stăpânirea structurii metalice, să fie proprietara acesteia și să solicite și contravaloarea lucrării.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar la 08.11.2024, în termenul legal, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, răspunzând criticilor privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, a învederat că există o singură cerere de apel formulată de apelanții S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. și care vizează atât încheierile din 11.04.2023, 06.10.2023, cât și hotărârea de la fond, că instanța de apel s-a pronunțat în privința acestora și nu a omis apelul promovat împotriva încheierilor, în dispozitiv fiind menționat în mod expres că se mențin încheierile ce au făcut obiectul cererii de apel, respectiv că, întrucât sentința tribunalului a fost pronunțață numai în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., apelul nu putea fi analizat decât din perspectiva acestei pârâte.

A mai arătat că decizia apelată este amplu motivată, în acord cu susținerile părților și situația de fapt, iar împrejurarea că instanța nu și-a însușit argumentația apelantei nu poate conduce la concluzia că soluția nu este corectă ori că este rezultatul unei aplicări greșite a normelor de drept, ci este corect și temeinic fundamentată.

Recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor evocate în întâmpinare.

Prin rezoluția din 25.11.2024 s-a fixat termen în ședință publică 05.02.2025, cu citarea părților.

Examinând decizia și încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-un prim motiv de casare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții afirmă că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 460 C. proc. civ. privind unicitatea căii de atac, respectiv art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu referire la conținutul hotărârii, împrejurare ce face ca vătămarea să fie prezumată, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, având în vedere că actele dosarului nu relevă nicio încălcare a regulilor de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte subliniază că art. 460 C. proc. civ. consacră unicitatea dreptului de exercitare a căii de atac, prevăzând expres că o cale de atac poate fi exercitată o singură dată împotriva unei hotărâri, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.

În egală măsură, reține că regula unicității este incidentă inclusiv în ipoteza în care instanța învestită cu un apel sau recurs omite să se pronunțe asupra căii de atac respective, însă această ipoteză nu se regăsește în cauză.

În dezacord cu susținerile recurenților, se constată că instanța de apel nu a încălcat regulile de procedură ce reglementează unicitatea căii de atac, în condițiile în care actele dosarului atestă că recurenții au formulat o singură cerere de apel împotriva încheierilor din 11.04.2023 și 06.10.2023 și a sentinței civile nr. 971C/01.11.2023 a Tribunalului Neamț, structurată pe trei motive de apel, două îndreptate împotriva încheierilor apelate și unul asupra soluției pronunțate pe fondul cauzei, iar dispozitivul deciziei recurate cuprinde soluția privind menținerea încheierilor de ședință apelate, pentru argumentele prezentate în considerente.

De asemenea, se constată că instanța devolutivă de control, la termenul din 10.05.2024, a învederat că, în situația în care va reține cauza spre rejudecare, în raport cu soluția pe care o va pronunța cu privire la încheierea din 06.10.2023, se va discuta măsura în care se va impune administrarea de probatorii în apel și va stabili și limitele în care se poate administra probatoriul odată cu rejudecarea.

Soluționând apelul împotriva acestei încheieri, din perspectiva încălcării prevederilor art. 259 C. proc. civ., instanța a arătat, în considerentele deciziei atacate, de ce revenirea de către prima instanța asupra probei cu expertiză ce fusese încuviințată anterior nu confirmă susținerile apelanților.

Or, în condițiile în care administrarea de probatorii în apel depindea de soluția pronunțată în privința încheierii din 06.10.2023, menținută, se reține că instanța nu a omis să se pronunțe cu privire la administrarea probei cu martori și expertiza tehnică în construcții solicitată de apelanți prin cererea de apel, critica privind încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) neputând fii primită.

Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al afirmației prin care se susține că apelul exercitat împotriva încheierii interlocutorii din 11.04.2023 se impunea a fi judecat cu prioritate și în mod separat de către instanța de apel, câtă vreme încheierile interlocutorii se atacă odată cu hotărârea prin care a fost soluționat fondul cauzei, iar efectul anulării unei astfel de încheieri îl reprezintă desființarea hotărârii; prin urmare, nu era necesar ca apelul să fie judecat separat. De altfel, se observă că argumentele critice aduse împotriva acestei încheieri au fost analizate cu prioritate de către instanța devolutivă de control.

Cât privește critica prin care se susține nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva faptului că a fost pronunțată numai în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. fără ca ceilalți apelanți să fie menționați în dispozitiv, Înalta Curte observă că deși cererea de apel a fost formulată de consorțiul procesual format din pârâții S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E., în dispozitiv în mod corect a fost menționată doar pârâta S.C. B. S.R.L., având în vedere că, urmare a disjungerii capătului de cerere întemeiat pe răspunderea civilă delictuală a celorlalți pârâți, părți litigante în prezentul dosar au rămas doar S.C. A. S.A., intimată-reclamantă, și S.C. B. S.R.L., apelantă-pârâtă.

Notează Înalta Curte că pârâții S.C. C. S.R.L., D. și E., nemenționați în dispozitivul deciziei atacate, nu sunt în niciun fel vătămați de măsura disjungerii cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală formulată împotriva acestora, instanța urmând a se pronunța în privința lor în cauza disjunsă, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2023.

Sunt, prin urmare, nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lipsite de temei sunt și criticile ce vizează nemotivarea deciziei atacate. În esență, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare cu privire la apelurile exercitate împotriva celor trei hotărâri apelate, că instanța nu a analizat în mod real și corect criticile, ci a reluat concluziile instanței de fond, că a analizat parțial cauza dedusă judecății, respectiv că nu a analizat apărarea cu privire la împrejurarea că intimata a comunicat pe e-mail faptul că a modificat proiectul tehnic și a executat structura metalică potrivit modificărilor.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că, în acord cu conținutul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de casare menționat poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa totală a motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind supusă casării, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsesc argumentele necesare a sprijini soluția inserată în dispozitiv sau când aceasta este superficială, inadecvată și neconvingătoare ori cuprinde numai considerente străine de natura pricinii.

În aceste repere, examinând hotărârea atacată cu recurs, din perspectiva respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a răspuns criticilor invocate, verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Astfel, analizând criticile aduse încheierii din 11.04.2023, instanța devolutivă de control a statuat, în mod judicios, că nu se impunea modificarea acțiunii, în condițiile în care, atât din motivarea în fapt și în drept, cât și din precizările formulate oral de către reclamantă, a rezultat cu evidență faptul că cererea de chemare în judecată cuprinde două capete distincte de cerere, fundamentate pe temeiuri juridice diferite, având indicați pârâții pentru fiecare dintre cele două capete, că excepția inadmisibilității a fost judicios respinsă, în condițiile în care nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 1.350 alin. (3) C. civ., respectiv că măsura disjungerii celor două capete de cerere principale a fost în mod legal și temeinic justificată, fiind pusă în discuția părților și motivată.

De asemenea, au fost examinate criticile aduse încheierii din 06.10.2023, curtea reținând că revenirea asupra probei cu expertiză ce fusese încuviințată anterior de către prima instanță a fost pusă în discuția părților, că acestea au formulat concluzii scrise, respectiv că măsura a fost determinată de faptul că înscrisurile noi depuse la dosar la solicitarea expresă a instanței au fost apreciate suficiente pentru soluționarea cauzei, câtă vreme chestiunile ce se doreau a fi deslușite prin administrarea probei cu expertiză au fost lămurite în urma analizării acestora.

Procedând la analiza criticilor ce vizau fondul cauzei, instanța de apel a statuat, în esență, că pârâta S.C. B. S.R.L. nu poate invoca propria culpă drept temei pentru a înlătura eficacitatea actelor adiționale pe care și le-a asumat în deplină cunoștință de cauză, că solicitarea privind modificarea adresată A.F.I.R. a fost întemeiată pe cu totul alte considerente decât cele care vizau modalitatea de executare a contractului încheiat cu reclamanta, respectiv că actele dosarului nu atestă că ar fi notificat în vreun moment executantul ori ar fi răspuns acestuia în sensul că lucrările executate nu corespund proiectului, astfel încât să îi facă cunoscut faptul că nu acceptă să plătească prețul convenit.

Totodată, examinând motivul de apel privind obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, curtea l-a găsit întemeiat, a admis apelul și a schimbat hotărârea pronunțată pe fond în sensul că a respins ca nefondată cererea ce viza plata dobânzii legale penalizatoare.

Pretinzând că instanța de apel nu a realizat un examen efectiv al argumentelor prezentate în cuprinsul cererii de apel, ci ar fi reluat concluziile primei instanțe, aspect care nu rezultă însă din lectura deciziei atacate, recurenții își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluziile la care a ajuns instanța de apel, or, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare.

În consecință, reținând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de apel a luat în considerare, a analizat și a răspuns tuturor criticilor esențiale formulate prin motivele de apel, Înalta Curte constată că susținerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, acest caz de casare nefiind incident în cauză și nejustificând solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Prevalându-se de cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut pretinsa încălcare a normelor de drept material reglementate de art. 1.350, art. 1.516 alin. (1) și art. 1.470 C. civ., apreciind că nu pot fi obligați la plata contravalorii structurii metalice în considerarea clauzei cuprinsă în art. 6.4.5 din actul adițional nr. x la contract, intimata-reclamantă neputând fi proprietara structurii metalice și, în același timp, să pretindă contravaloarea acesteia.

Înalta Curte, în raport cu cele reținute prin considerentele deciziei recurate, constată că aspectele invocate nu se grefează pe statuările instanței devolutive de control și nici nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor elemente de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanța de control judiciar.

Astfel, se observă că instanța de apel, în urma analizării probatoriului, a reținut că S.C. B. S.R.L. a profitat de lucrările realizate, le-a preluat în baza procesului-verbal de recepție și și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar apoi le-a vândut către o altă societate. De asemenea, a statuat că, potrivit procesului-verbal de custodie nr. x/28.07.2015, schelele metalice au fost lăsate în custodia reclamantei, că acestea se regăsesc în proprietatea beneficiarului-deponent (pârâta-recurentă B. SRL), urmare a preluării lor prin procesul-verbal de recepție, respectiv că pot fi preluate la cerere. A concluzionat în sensul că lăsarea acestora în depozit nu echivalează cu reținerea fără drept de către reclamantă, în speță nefiind discutată și dovedită o astfel de ipoteză. În egală măsură, instanța de apel a argumentat de ce nu pot fi primite susținerile pârâților referitoare la dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra acestei schele metalice, critica de nelegalitate a recurenților fiind fundamentată pe o stare de fapt diametral opusă față de cea reținută de instanța de apel, respectiv pe aprecierea acestora că reclamanta ar fi dobândit totuși proprietatea schelei metalice aflată în stăpânirea sa.

Pe cale de consecință, prin raportare la starea de fapt reținută de instanța de apel, susținerile recurenților privind o pretinsă aplicare greșită a dispozițiilor art. 1350, art. 1516 și art. 1470 C. civ., este nefondată deoarece se fundamentează pe o stare de fapt imaginată de recurente, iar nu pe starea de fapt reținută de instanța de apel și care nu mai poate face obiect de analiză și cenzură în fața instanței de recurs, în raport de limitele devolutive ale acestei căi extraordinare de atac consacrate de art. 483 alin. (3) corelate cu art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 332/28.05.2024 și a încheierii din 10.05.2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 332/28.05.2024 și a încheierii din 10.05.2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2025.