ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1982/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă reclamanta A. S.A. a solicitat anularea Acordului de consorțiu nr. B. C9/M din 7 iunie 2020 și, în subsidiar, obligarea pârâtei C. S.A. la plata daunelor-interese lezionare, constând în reducțiunea obligațiilor A. față de C., precum și angajarea răspunderii civile delictuale a C. și obligarea la plata unor daune materiale în cuantum de 295.700 euro.

C. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea A. la plata sumei de 356.474,94 Euro, la care se adaugă TVA în sumă de 334.868,90 RON reprezentând valoarea facturilor B. nr. x din 13 decembrie 2021 și B. nr. x din 15 decembrie 2022 emise de B. în baza art. 5 al Acordului de consorțiu, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x din 10 septembrie 2021, facturi pe care A. nu le-a achitat, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferente, calculate pentru întârzierea culpabilă în executarea obligației de plată.

B.Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1274 din 19 mai 2023, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. S.A., ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A., astfel cum a fost precizată; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 285.129,33 Euro în echivalent RON la data plății, plus TVA în sumă de 268.109,96 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 13 decembrie 2021, la care se adaugă dobânda legală calculată de la scadență (21 decembrie 2021) la data formulării cererii (3 mai 2022), care se ridică la suma de 6.186,92 Euro în echivalent RON la data plății, precum și dobânda legală calculată în continuare, de la data de 4 mai 2022 până la data plății efective; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 71.345,61 Euro în echivalent RON la data plății, plus TVA în sumă de 66.758,94 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 15 decembrie 2022, la care se adaugă dobânda legală calculată de la scadență (20 decembrie 2022) la data de 1 februarie 2023, care se ridică la suma de 551,22 Euro în echivalent RON la data plății, precum și dobânda legală calculată în continuare de la data de 2 februarie 2023 până la data plății efective; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 46.643,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă A. S.A., prin care a solicitat schimbarea în tot a acesteia și rejudecarea cauzei, în sensul anulării contractului de asociere și/sau a actelor adiționale pentru inexistența cauzei juridice, iar în subsidiar, interpretând contractul ca fiind unul de asociere în participațiune, menținerea contractului în tot sau în parte, însă sub calificarea corectă de asociere în participațiune.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 417/A din 8 martie 2024, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1274 din 19 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata C. S.A., ca nefondat; a obligat apelanta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.764,68 RON onorariu avocat în etapa apelului.

E. Considerentele deciziei pronunțate în apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Prin cererea de apel nu sunt formulate critici concrete legate de respingerea solicitării de constatare a nulității acordului de consorțiu 07/12 iunie 2020 și a actelor adiționale nr. x din 10 februarie 2021, nr. 2 din 10 septembrie 2021 și nr. 3 din 21 septembrie 2021 pentru vicii de consimțământ - violență, temere reverențiară și imoralitatea cauzei juridice, motiv pentru care considerentele tribunalului sub aceste aspecte au intrat în autoritate de lucru judecat, prin neapelare.

Nu au fost criticate, pe calea apelului, nici soluțiile pronunțate de tribunal potrivit încheierii de ședința publică din 8 decembrie 2022 prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește capătul 1 din cererea de chemare în judecată (având ca obiect anularea acordului de consorțiu din 07/12 iunie 2020 pentru viciu de consimțământ leziune), excepția inadmisibilității cererii de anulare a actelor adiționale nr. x, 2 și 3 la acordul de consorțiu pentru leziune, precum și excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr. x și 3 din acțiunea principală.

Referitor la pretinsa inexistență a cauzei actului juridic, Curtea notează că, în raport de prevederile art. 1235 C. civ., cauza sau scopul actului juridic civil a fost definită ca reprezentând obiectivul urmărit la încheierea actului, respectiv rațiunile care au determinat fiecare parte să încheie contractul, răspunzând la întrebarea "de ce" ori "pentru ce" s-a încheiat actul juridic.

Analizând conținutul concret al convenției părților, se observă clar scopul urmărit la încheierea acestui act juridic, astfel cum l-au declarat și părțile: art. 2.1- "constituirea unei asocieri bazate pe cooperarea dintre părți pentru distrugerea munițiilor și explozivilor, în cadrul licitației organizate de Trezoreria Republicii Cipru, publicată pe site-ul următor.(...)" iar "aplicabilitatea acordului se limitează la licitația menționată mai sus și la activitățile rezultate din atribuirea contractului în cazul câștigării licitației."

La data de 2 noiembrie 2020, a fost încheiat Acordul cadru între Ministerul Apărării din Cipru, în calitate de autoritate contractantă, și Consorțiul B. - A., în calitate de contractant.

La data de 10 septembrie 2021 a fost încheiat Actul adițional nr. x la Acordul de consorțiu, prin care s-a convenit că obligațiile prevăzute la art. 4.1 din acord vor fi preluate integral de apelanta iar potrivit art. 2 din actul adițional, în considerarea obligațiilor și responsabilităților asumate de fiecare parte, intimata va avea o cotă parte de 12% din valoarea totală a Contractului, iar apelanta va avea o cotă parte de 88% din valoarea Contractului.

Apelanta avea obligația să achite cota parte de 12% a B. în termen de 5 zile de la data plății sumelor de către autoritatea contractantă din Cipru

Ca urmare a câștigării de către Consorțiul B. - A. a minicompetiției organizate de autoritatea contractantă cu semnatarii Acordului cadru, a fost încheiat Contractul x din 28 septembrie 2021, având ca obiect prestarea serviciilor de distrugere a muniției convenționale, pieselor și altor materiale explozive conexe.

Contrar susținerilor apelantei vizând executarea prestațiilor ce au făcut obiectul contractului de distrugere a muniției convenționale, pieselor și altor materiale explozive conexe încheiat cu Guvernul Republicii Cipru, se reține, din expunerea situației de fapt astfel cum rezultă atât din actele juridice încheiate, dar și din întregul material probator, că preluarea ulterioară, prin actul adițional nr. x din 10 septembrie 2021 a obligațiilor decurgând din art. 4.1 din acord a intervenit practic după semnarea acordului cadru între Ministerul Apărării din Cipru, în calitate de autoritate contractantă, și Consorțiul B. - A., în calitate de contractant în data de 2 noiembrie 2020.

Critica apelantei care vizează pretinsul refuz al tribunalului de calificare a acordul de consorțiu drept un contract de asociere în participațiune, cu aplicarea tuturor consecințelor juridice impuse de această calificare, cu implicații în ceea ce privește facturarea între părți, nu poate fi primită.

Contrar apelantei, se reține că tribunalul a analizat natura juridică a contractului dedus judecății, cu examinarea corespunzătoare a conținutului clauzelor, potrivit voinței reale a părților, concluzionând în sensul că părțile nu au semnat un contract de asociere în participație, în sensul art. 1949-1954 C. civ., ci un Acord de asociere de tip Consortium și că toate afirmațiile reclamantei legate de aplicabilitatea prevederilor legale din materia asocierii în participație sunt lipsite de suport, în paragrafele destinate analizării temeiniciei cererii principale, instanța arătând motivele pentru care nu a dat curs solicitării de calificare a contractului drept asociere în participație.

Din modul de reglementare a clauzelor art. 2 din actul adițional nr. x din 10 septembrie 2021, art. 2.2, art. 2.3 din actul adițional nr. x din 21 septembrie 2021 la acordul de consorțiu coroborat cu clauza art. 2.1 din acordul de consorțiu, este exclusă dualitatea interpretării, specifică clauzelor echivoce, clauzele fiind apte, prin claritatea conduitei edictate, să producă efectele specifice contractului bilateral, contrar susținerilor apelantei sub acest aspect.

Deși acordul de consorțiu încheiat între părți nu este un contract de asociere în participație, fiind realmente un contract nenumit (nu corespunde unei figuri juridice consacrate legislativ), care se apropie într-adevăr, cel mai mult cu trăsăturile contractului de asocierea în participațiune, trebuie subliniat că acesta conține clauze clare, neechivoce, precise, care se aplică cu prioritate, în acord cu voință părților. În acest sens, sunt și prevederile art. 1168 C. civ., contractelor nereglementate de lege li se aplică cu prioritate prevederile legale referitoare la obligații, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, se aplică regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult, ceea ce nu este cazul în speță.

Poziția intimatei C. S.A. în ceea ce privește natura juridică a acordului și calificarea lui, nu este în sensul invocat de apelantă, aceasta a afirmat invariabil că emiterea celor două facturi fiscale care stau la baza formulării cererii reconvenționale reprezintă valorificarea dreptului său contractual stabilit prin acordul de consorțiu, de a beneficia de o cotă parte de 12% - contraprestația pentru obligațiile asumate și executate de C. S.A. în vederea aducerii la îndeplinire a Contractului D. încheiat cu E..

Descrierea serviciilor prestate de intimată, în cuprinsul facturilor "comision 12% din valoarea serviciilor facturate aferente contractului x din 28 septembrie 2021" nu poate conduce la calificarea invocată, o simplă mențiune "improprie" potrivit susținerilor apelantei, din cuprinsul documentului fiscal emis în baza unui contract asumat de părți în care sunt redate în mod clar, explicit drepturile și obligațiile părților, nu schimbă în sine natura juridică a convenției.

Curtea constată că modul de construire al raționamentului instanței de fond nu este unul contradictoriu sau insuficient conturat cum pretinde apelanta, de vreme ce reflectă mecanismul logico juridic prin care și-a format convingerea astfel încât să determine soluția din dispozitiv, iar faptul că apelanta este nemulțumită de soluția adoptată nu este natură a conduce la schimbarea sentinței apelate.

În ceea ce privește soluția pronunțată de tribunal referitoare la cererea reconvențională, Curtea reține că motivul de apel prin care se susține, în esență, că schema de facturare adoptată de intimata ar încălca prevederile legislației fiscale, este nefondat, în condițiile în care, prin art. 2.2, art. 2.3 din actul adițional nr. x din 21 septembrie 2021 la acordul de consorțiu, părțile au detaliat cu precizie modalitatea de facturare între cei doi cocontractanți, precizând că suma ce reprezintă 12%, este fără TVA.

Faptul că apelanta era scutită de plata TVA-ul aferent sumei decurgând din executarea contractului D. încheiat cu E., nu presupune concluzia automată că nu se aplică clauza expresă din acordul de consorțiu încheiat cu intimata, câtă vreme chiar prestațiile care decurg din cele două convenții sunt diferite. Astfel, apelanta s-a obligat către E., prin contractul D., la servicii de demilitarizare (operațiuni cu regim fiscal special în privința tva-ului), în timp ce potrivit acordului de consorțiu, apelanta s-a obligat către intimata la plata prestațiilor cuprinse în art. 4 din acord: stabilirea și dezvoltarea relației cu reprezentanții beneficiarilor din partea autorităților din Cipru, întocmirea și obținerea tuturor autorizațiilor/permiselor, documentelor necesare pentru îndeplinirea contractului cu Cipru, coordonarea tuturor activităților legate de procesul de transport, cu supravegherea tuturor activităților legate de procesul de demilitarizare.

În baza acordului de consorțiu modificat prin actul adițional nr. x din 21 septembrie 2021, intimata C. S.A. a emis două facturi fiscale: nr. x din 13 decembrie 2021 în valoare de 285.129,33 Euro și nr. x din 15 decembrie 2022 în valoare de 71.345,61 Euro, ambele refuzate la plată de către apelantă.

Trimiterea realizată de către apelantă la prevederile art. 269 din Codul fiscal, cu precizările din pct. 10 alin. (4) și (5) din Normele Metodologice nu poate fi primită, în condițiile în care acestea vizează repartizarea pe bază de decont a veniturilor asociației, situație care nu se regăsește în speță.

Curtea subliniază că, indiferent de modul în care înțeleg părțile să califice contractul sau să îl denumească, conținutul concret al Acordului de consorțiu relevă în mod clar, precis drepturile și obligațiile asumate de părțile contractante, pe care acestea sunt obligate să îl respecte.

În concluzie, Curtea reține că sentința atacată este temeinică și legală, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate.

F. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta-pârâtă A. S.A. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază: instanța de apel a refuzat sau a omis să califice din punct de vedere juridic un contract de consorțiu plecând de la analiza pe fond a obligațiilor asumate de părți, și astfel nu a fost în măsură să examineze cauza sa juridică, pe care doar a prezumat-o – art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material: art. 1238 C. civ., teza a doua – Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice. Un contract de "Consorțiu" ce nu a fost nicicum calificat și căruia nu îi sesizăm sinalagmatismul nu poate avea o cauză juridică valabilă la semnare care să justifice facturarea reciprocă la nivelul unei cote brute din încasarea clientului extern. Doar calificarea sa ca asociere în participație (1949 C. civ.), o opțiune subsidiară ce nu a reprezentat nici un moment un motiv nou de apel, ar fi permis menținerea contractului, cu toate consecințele ce ar fi decurs pentru părți constând în adoptarea unei conduite contractuale diferite: respectiv decontarea beneficiilor pe bază de decont și nu prin facturare reciprocă și cu atât mai puțin prin facturare cu TVA local – art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța nu a indicat nicăieri în considerente care ar fi motivele de apel "noi" expuse în răspunsul la întâmpinare sau prin cuvântul pe fondul apelului.

Contractul încheiat între părți putea fi valabil ca o asociere în participație, ori ca unul de comision, însă în modalitatea în care a fost întocmit și mai ales modificat prin actele adiționale, cauza sa juridică valabilă lipsea.

Cu toate acestea, cauza juridică a contractului de consorțiu (neidentificată) a fost validată în baza unei prezumții simple, și în lipsa oricărui raționament juridic.

Instanța de apel nu a detectat și nu a numit nici un folos urmărit și procurat de fiecare parte, dar mai ales de A., prin încheierea contractului și a trecut, în lipsa oricărui argument substanțial propriu, la validarea soluției de fond pronunțate de Tribunal.

Prin hotărârea recurată nu se stabilește natura juridică a convenției de Consorțiu, ci doar că nu e nici asociere în participație, dar nici comision. Cu toate acestea, cei doi asociați în consorțiu își asumă obligații și prestează împreună doar în interesul unui terț – Ministerul Apărării din Cipru și se facturează reciproc cu TVA local, ca și cum ar presta reciproc servicii.

Contractul nu a fost găsit anulabil pentru lipsa cauzei în contextul unei asocieri în participație, în contextul în care instanța de apel nu a examinat sinalagmatismul și a reținut că este un contract sui generis, nenumit.

Instanța de apel nu identifică și nu reține nici o prestație livrată de C. către A., deși numai în acest context facturile pretinse pe cale reconvențională ar fi avut sens economic și fiscal, întrucât acestea erau purtătoare de TVA, element indicativ pentru o prestare locală de servicii.

Argumentul vizând scutirea specială de TVA pentru prestații în legătură cu activități NATO, ce reprezenta esența prestațiilor consorțiului A. + B. în executarea contractului D. încheiat cu E., a fost înlăturat facil cu considerentul deopotrivă greșit cum că "nu presupune concluzia automată că nu se aplică clauza expresă din acordul de consorțiu încheiat cu intimata, câtă vreme chiar prestațiile care decurg din cele două convenții sunt diferite".

Dezlegarea prezentei cauze obligă judecătorul să procedeze la calificarea naturii juridice a acordului de asociere pe baza unei analize de fond a drepturilor și obligațiilor asumate de părți și nu prin prezumții facile întemeiate tocmai pe prevederile contractuale contestate.

A. concepe contractul ca pe o asociere în participație, iar C. ca pe un contract de comision, iar cele două posibile încadrări juridice ale acestui Consortium Agremeent conduc la tratamente juridice, economice și fiscale foarte diferite.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, instanța de apel a arătat în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile părților, situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii recurate se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

În realitate, recurenta este nemulțumită de calificarea dată de instanță din punct de vedere juridic contractului de consorțiu încheiat între părți și susține că instanța nu a examinat cauza juridică a acestui contract.

Această critică este neîntemeiată. În considerentele hotărârii se reține scopul urmărit la încheierea actului juridic, respectiv "constituirea unei asocieri bazate pe cooperarea dintre părți pentru distrugerea munițiilor și explozivilor, în cadrul licitației organizate de Trezoreria Republicii Cipru, iar aplicabilitatea acordului se limitează la licitația menționată mai sus și la activitățile rezultate din atribuirea contractului în cazul câștigării licitației".

Instanța de apel a analizat Acordul de consorțiu și actele adiționale încheiate de părți, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurenta susține că în mod greșit nu s-a aplicat art. 1238 C. civ., teza a doua, arătând că un contract de consorțiu ce nu a fost nicicum calificat nu poate avea o cauză juridică valabilă la semnare care să justifice facturarea reciprocă la nivelul unei cote brute din încasarea clientului extern. De asemenea, susține că numai calificarea contractului ca fiind asociere în participație ar fi permis menținerea contractului cu toate consecințele ce ar fi decurs pentru părți.

Nemulțumirea recurentei este aceea că instanța nu a calificat contractul ca fiind asociere în participație.

Instanța de apel a analizat natura juridică a contractului dedus judecății și a examinat conținutul clauzelor, potrivit voinței reale a părților, ajungând la concluzia corectă că acest contract are clauze clare, apte să producă efectele specifice contractului bilateral, fiind în realitate un contract nenumit.

Dispozițiile clauzelor cuprinse în Acordul de consorțiu modificat prin cele trei acte adiționale prescriu părților o conduită specială, diferită de cea prescrisă în cadrul reglementărilor privind asocierea în participațiune.

Critica privind faptul că Acordul de consorțiu putea fi valabil ca o asociere în participație, ori ca unul de comision, însă cauza sa juridică valabilă lipsește este nefondată.

Faptul că în cuprinsul facturilor este consemnat "comision 12% din valoarea serviciilor facturate aferente contractului x din 28 septembrie 2021" nu conduce în mod automat la calificarea contractului ca fiind contract de comision.

Emiterea facturilor s-a efectuat direct în baza clauzelor acordului de consorțiu și în modalitatea concretă stabilită de către părți.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2.2 din actul adițional nr. x din 21 septembrie 2021 la Acordul din iunie 2020, recurenta A. a facturat către Ministerul Apărării al Republicii Cipru suma aferentă contractului D., iar potrivit art. 2.3 din același act adițional, concomitent cu transmiterea facturii emise de recurentă către Ministerul Apărării din Cipru, intimata C. S.A. a emis, la rândul său, factura către recurentă pentru cota sa parte de 12% fără TVA, aplicat la suma facturată de recurentă.

Potrivit dispozițiilor art. 1238 alin. (1) C. civ.: "Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și produce alte efecte juridice".

Aceste dispoziții legale nu au aplicabilitate în prezentul litigiu instanța de apel reținând în mod corect care este cauza Acordului de consorțiu încheiat de părți.

Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia cauza juridică a contractului a fost validată pe baza unei prezumții simple și în lipsa oricărui raționament juridic.

Evaluarea contractului s-a realizat potrivit regulilor de interpretare stabilite prin lege, care conferă prioritate voinței reale și concordante a părților și care impun interpretarea contractului în mod sistematic, adaptată ansamblului și naturii lui, în sensul de a se da efect acestuia ca realitate juridică.

Mecanismul contractual agreat de comun acord de către părți prin Acordul de consorțiu modificat prin actele adiționale presupunea încasarea de către recurentă a tuturor drepturilor de creanță de la autoritatea contractantă în baza contractului de servicii încheiat cu aceasta, urmând ca ulterior, în baza acordului de consorțiu, aceasta să procedeze la plata sumelor datorate intimatei, după achitarea lor de Guvernul Republicii Cipru.

În ceea ce privește scutirea recurentei de la plata TVA aferent sumei decurgând din executarea contractului D. încheiat cu E., aceasta rezultă din contract, serviciile de demilitarizare fiind operațiuni cu regim fiscal special în privința TVA potrivit Directivei TVA 2006/112/CE și Directivei 2008/118/CE.

Regimul fiscal cu privire la TVA între părțile acordului de consorțiu poate fi diferit, iar facturile emise de intimată s-a reținut că sunt emise de o societate înregistrată ca plătitoare de TVA.

S-a reținut în mod corect prin hotărârea recurată faptul că, în condițiile în care apelanta și-a asumat obligația de a plăti intimatei o sumă fără TVA, iar intimata este o societate comercială înregistrată ca fiind plătitoare de TVA, în mod clar putea să previzioneze aplicarea TVA-ului la suma ce urma să fie facturată.

Față de aceste considerente, în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 417A/2024 din 8 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 14.806,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 31 octombrie 2024.