ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2022 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a Civilă sub nr. x/2022 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.117.732,20 RON, reprezentând suma încasată ca urmare a executării nelegale a scrisorii de garanție bancară nr. x emisă de C. S.A..

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.892.067,8 RON, reprezentând diferență rămasă de achitat, după executarea scrisorii de garanție bancară, din valoarea totală a facturii fiscale nr. x/06.01.2022, reprezentând compensație pentru rezilierea din culpa A. a contractului, calculată conform art. 26 alin. (2) lit. b) din contract, și la plata dobânzii legale calculate asupra sumei menționate, până la achitarea integrală a debitului.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 2407 din 19 octombrie 2022 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus admiterea cererii principale și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.117.732,20 RON; totodată, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată cu apel de pârâta-reconvenientă B. S.R.L., criticile sale vizând neadministrarea probatoriului pentru corecta stabilire a cuantumului pretențiilor solicitate cu titlu de compensație prin cererea reconvențională și greșita stabilire a situației de fapt prin interpretarea eronată a prevederilor contractului dintre părți, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința respingerii cererii introductive și admiterii cererii reconvenționale.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub același număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1436A din 12 octombrie 2023 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de pârâta-reconvenientă împotriva sentinței de fond, apreciind că prima instanța a făcut o interpretare corectă a clauzelor contractuale cuprinse în actul încheiat de părțile litigiului, statuând în mod temeinic asupra situației de fapt, prin administrarea probatoriului necesar, util și pertinent pentru soluționarea corectă a cauzei, hotărârea fiind legală și temeinică.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta B. S.R.L., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub același număr unic de dosar.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat, prin decizia pronunțată, principiul oralității și al contradictorialității (art. 14 alin. (6) C. proc. civ.), dreptul la apărare (art. 24 din Constituția României) și la un proces echitabil, precum și principiile disponibilității (art. 9 C. proc. civ.) și al rolului activ al judecătorului (art. 22 alin. (4)-(7) C. proc. civ.)

O primă susținere a vizat reținerea de către instanța de apel, direct în calea devolutivă de atac, a incidenței excepției de neexecutare a obligației de furnizare a energiei electrice a intimatei-reclamante, care a constituit motiv esențial în respingerea apelului declarat în cauză. A arătat că în fața instanței de fond intimata-reclamantă a invocat excepția de neexecutare exclusiv din perspectiva propriei obligații de predare a unei scrisori de garanție, astfel încât decizia de apel este pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și la un proces echitabil.

O altă susținere a vizat încălcarea principiului disponibilității și a limitelor investirii în apel. A arătat că prima instanță a reținut încetarea de drept a contractului dintre părți la momentul emiterii declarației de reziliere de către intimata-reclamantă, iar în aprecierea caracterului nefondat al pretențiilor din cererea reconvențională a avut în vedere uzanțele dintre părți. Deși calea de atac a fost declarată doar de către B., fiind susținută teza rezilierii contractului din culpa intimatei-reclamante, instanța de apel a prezentat, pentru respingerea căii de atac, un raționament propriu, străin de motivele de apel invocate, dar și de motivarea instanței de fond; în continuare, recurenta-pârâtă a expus considerente cu privire la situația de fapt, prezentând paragrafe comparative între motivarea primei instanțe și cea a instanței de apel. În acest context, a susținut inexistența unui veritabil control judiciar asupra hotărârii de fond, prin expunerea propriilor considerente, aspect ce implică, în opinia părții, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia de apel cuprinde motive contradictorii și străine cauzei. După o expunere teoretică a conținutului motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a arătat că instanța devolutivă nu a analizat cererea de apel sub aspectele sale esențiale, susținând această critică prin redarea unor pasaje din decizia recurată și cu afirmații care susțin situația de fapt (culpa în încetarea contractului, caracterul fondat al excepției de neexecutare dedus din nepredarea unei scrisori de garanție conforme, modul de derulare a demersurilor dintre părți anterior promovării litigiului).

A mai susținut caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei de apel, citând două paragrafe ale acestei hotărâri; din cele două paragrafe identificate în memoriul de recurs, recurenta-pârâtă deduce și o insuficientă motivare, apreciind că instanța de apel nu a explicat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic adoptat, iar hotărârea nu creează transparența silogismului juridic.

În sfârșit, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanța de apel a apreciat temeinicia hotărârii primei instanțe în ce privește respingerea probei cu expertiză de specialitate, respingând, totodată, și ea aceeași probă solicitată în apel; în acest context, a apreciat că instanța de apel s-a antepronunțat la momentul respingerii probei solicitate, în condițiile în care un motiv de apel viza chiar respingerea aceleiași probe de prima instanță.

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocat greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1.556 C. civ., prin reținerea ca fiind suficientă pentru incidența excepției de neexecutare invocată de intimata-reclamantă faptul nepredării scrisorii de garanție neconforme, înlăturând ca nerelevante toate susținerile sale legate de suspendarea furnizării și rezilierea contractului dispuse în mod nelegal de către A.. Pentru susținerea acestei critici, recurenta-pârâtă a procedat, din nou la citarea unor paragrafe din decizia de apel și din sentința de fond, completate cu exemple jurisprudențiale, susținând în final că măsura suspendării/încetării furnizării energiei electrice nu era justificată din perspectiva excepției de neexecutare în condițiile în care obligația principală de plată a energiei ce trebuia furnizată era acoperită integral prin scrisoare de garanție bancară predată intimatei-reclamante, neavând relevanță neacoperirea prin această scrisoare a obligațiilor secundare.

A mai invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.553 C. civ., arătând că instanța de apel a arătat care sunt obligațiile enumerate în prevederile contractuale și a căror neexecutare atrăgea activarea pactului comisoriu, dar ulterior extinde aplicarea acestuia la alte obligații, deși textul contractual nu făcea nicio trimitere la aceste texte care au fundamentat soluția pronunțată. Reproducând textele contractuale, recurenta-pârâtă a susținut că voința părților a fost aceea de a exclude de la aplicarea pactului comisoriu obligațiile înscrise la art. 19 din contract, instanța de apel extinzând în mod nepermis pactul comisoriu și la alte obligații. Mai arată că instanța de apel a analizat selectiv motivele cu care a fost investită, nu a observat că prima instanța pune semnul egalității între pactul comisoriu și rezilierea judiciară, deși nu fusese investită cu o cerere având acest obiect, pentru ca apoi să reproșeze instanței de apel că nu a făcut o corectă analiză a situației de fapt care ar fi condus-o la concluzia că la data declarării rezilierii de către intimata-reclamantă nu erau îndeplinite situațiile menționate în pactul comisoriu, rezilierea fiind dispusă nelegal.

În final, recurenta-pârâtă a susținut greșita aplicarea a prevederilor art. 1.270 C. civ., raportate la art. 1.268 alin. (3) C. civ., reproșând instanței de apel modalitatea în care curtea de apel a interpretat pactul comisoriu, reiterând aceleași susțineri și citând aceleași prevederi contractuale.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

După o amplă prezentare a situației de fapt și a parcursului procesual, intimata-reclamantă a susținut caracterul nefondat al criticilor din memoriul de recurs, arătând că partea adversă prezintă trunchiat raționamentul instanței de apel, că excepția de neexecutare pretins analizată cu încălcarea tuturor drepturilor a constituit chiar fundamentul cererii de chemare în judecată, fiind dezbătută în ambele etape devolutive (prezentând extensiv considerentele hotărârilor sub acest aspect), că decizia de apel este legală și temeinică din perspectiva normelor de drept aplicabile și incidente în cauză, că este amplu motivată, nefiind în prezența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Examinarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel raportat la criticile formulate și la apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate, nefiind sesizată o încălcare de către instanța de apel a principiilor oralității, contradictorialității, a dreptului la un proces echitabil, ori a celui al disponibilității, așa cum a pretins recurenta-pârâtă.

Sub un prim aspect, în ceea ce privește reținerea de către instanța devolutivă de atac, direct prin decizia pronunțată a excepției de neexecutare a obligației asumate de intimata-reclamantă, instanța supremă observă că acest aspect a fost invocat de ultima parte menționată prin chiar cererea de chemare în judecată, justificând astfel pretențiile sale vizând restituirea sumei pentru care a fost emisă scrisoare de garanție bancară, executată pretins nelegal de recurenta-pârâtă. Recurenta-pârâtă expune în mod eronat cele reținute atât de prima instanță, cât și de instanța de apel sub aspectul excepției de neexecutare, invocată de partea adversă. Înalta Curte reține că prin toate actele procedurale întocmite pe parcursul procesului, intimata-reclamantă a justificat neexecutarea propriei obligații (de furnizare a energiei electrice contractate), prin invocarea excepției de neexecutare în raport de neîndeplinirea de către recurenta-pârâtă a obligației corelative, de emitere a unei scrisori de garanție conforme. Corelativ, recurenta-pârâtă a formulat apărări sub același aspecte, invocând, la rândul său, apărări în combaterea excepției disputate în cauză.

Sub al doilea aspect, nu se identifică în cuprinsul deciziei de apel o încălcare a principiului disponibilității și a limitelor investirii. Instanța supremă reține că potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., judecata apelului are în vedere nu numai motivele invocate prin cererea de apel, ci și aspecte invocate în întâmpinare depusă la dosar. Din această perspectivă, se reține că cele criticate de recurenta-pârâtă nu se încadrează într-o depășire a limitelor investirii, instanța de apel argumentând decizia pronunțată în urma analizării nu numai a memoriului cu care a fost investită, ci și a apărărilor invocate de intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar.

De asemenea, aprecierea de către instanța de apel a caracterului nerelevant al unor considerente din sentința primei instanța nu poate constitui o nelegalitate a deciziei recurate, de natură a atrage casarea hotărârii. De altfel, considerentul apreciat ca nefiind relevant de instanța de apel nu era esențial în motivarea primei instanțe, ci era de natură a accentua neîndeplinirea obligației asumate de recurenta-pârâtă și care justifica excepția de neexecutare invocată de partea adversă.

Înalta Curte reține, în final că celelalte susțineri ale recurentei-pârâte subsumate motivului de casare analizat nu reprezintă critici de nelegalitate, partea expunând aspecte factuale referitoare la conduita părților, ori considerente asupra modalității în care instanța devolutivă a apreciat probatoriul administrat în cauză.

Nu sunt fondate nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte, reține, principial, că pentru a fi în prezența motivului de casare vizând existența motivelor străine de natura cauzei, este necesar ca întreaga argumentație expusă în decizia de apel să nu examineze cauza. Relevant sub acest aspect este faptul că legiuitorul, în configurarea motivul de casare prin normele noului C. proc. civ. a menționat, spre deosebire de vechea reglementare, că hotărârea trebuie să cuprindă numai motive străine de natura cauzei.

În speță, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu răspund cerințelor arătate anterior, partea manifestându-și, în esență, nemulțumirea cu privire la raționamentul instanței de apel. Or, simpla nemulțumire a părții nu poate determina examinarea deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nelegalități, dispozițiile art. 488 C. proc. civ. impunând nu doar enunțarea motivului de casare, ci și prezentarea unor argumente care să susțină motivul de casare invocat.

Se observă că recurenta-pârâtă, sub imperiul unei pretinse insuficiente motivări, impută instanței de apel că nu a analizat susținerile sale referitoare la neintervenirea rezilierii contractuale. Evidențiind faptul că recurenta-pârâtă nu a investit instanțele devolutive cu analizarea unei asemenea pretenții, Înalta Curte observă că instanța de apel chiar a făcut analiza criticilor formulate pe acest aspect inserate în memoriul de apel, recurenta-pârâtă citând trunchiat considerentele din decizia recurată.

În sfârșit, recurenta-pârâtă invocă o motivare contradictorie a deciziei de apel sub aspectul modalității în care a dispus asupra probatoriului solicitat în calea devolutivă de atac, raportat la existența unei critici în memoriul de apel cu privire la același probatoriu. Se reține, sub un prim aspect că pentru a fi în prezența motivului de casare invocat de parte este necesar ca pretinsa motivare contradictorie să vizeze același aspect, privit individual, dar care a primit un raționament opus în cuprinsul hotărârii. Or, în speță, contradictorialitatea nu vizează un aspect unic, ci situații juridice distincte: pe de o parte, instanța de apel a apreciat asupra probatoriului considerat necesar, util și pertinent soluționării cauzei în funcție de criticile existente în memoriul de apel, iar pe de altă parte, a analizat legalitatea și temeinicia sentinței de fond. Or, cele două situații juridice sunt distincte, vizând etape în judecata apelului, nefiind identificată, astfel, contradicția pretinsă de recurenta-pârâtă.

Criticile expuse din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi analizate de instanța supremă, aceste nefiind veritabile critici de nelegalitate. Înalta Curte reține că, invocând greșita aplicare și interpretare a unor texte legale - art. 1556, art. 1553 și art. 1270 C. civ. - recurenta-pârâtă expune, de fapt, nemulțumirea sa cu privire la raționamentul instanței de apel, atât sub aspectul situației de fapt, cât și sub aspectul conduitei părților în derularea raportului contractual anterior promovării litigiului în instanță.

Înalta Curte reține, totodată, că nici criticile vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care să permită instanței de casație examinarea legalității deciziei de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a fi în prezența unei critici de nelegalitate se impune identificarea caracterului neclar al unei clauze contractuale și argumentarea, eventual, a nelegalității deciziei de apel din perspectiva în care instanța devolutivă a examinat respectiva clauză, cu aplicarea greșită a normelor de interpretare a contractului, reglementate de art. 1266 și urm. C. civ. În speță, recurenta-pârâtă nu evidențiază asemenea nereguli care ar permite examenul de legalitate al deciziei de apel, ci expune propria opinie cu privire la modul în care se interpretează clauza contractuală disputată în litigiu.

Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 451 - 453 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata-reclamantă, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1436A din 12 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.