ÎCCJ, Decizia nr. 62/2024

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu referire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, s-a constatat că revizuentul a solicitat anularea Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în raport de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând mai multe hotărâri potrivnice.

Înalta Curte observă că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluționat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâta B. S.A. (fostă C.).

Or, prin hotărârile în raport cu care se susține contradictorialitatea, respectiv încheierile din 14 și 18 noiembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost soluționate mai multe cereri de abținere; prin Decizia nr. 317/11.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, a fost soluționată o contestație în anulare; prin încheierea nr. 1684/14.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, a fost soluționată o cerere de strămutare.

Așadar, se constată lipsa identității de obiect raportat la decizia a cărei revizuire se solicită și hotărârile pronunțate anterior, indicate de revizuent.

Totodată, deși revizuentul susține că există hotărâri potrivnice pronunțate în același litigiu de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 1266/12.12.2018 și Decizia nr. 456/14.07.2021, afirmația autorului prezentului demers judiciar în raport de temeiul juridic al cererii formulate nu poate fi primită.

Și aceasta, întrucât cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată formulate de reclamantul A..

Cât privește Decizia nr. 1272 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de recurs nr. x/2015, în raport cu care se susține contradictorialitatea, se observă că autoritatea de lucru judecat, față de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, a fost analizată prin Decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Craiova, dată în dosarul nr. x/2017, existența acestei autorități a lucrului judecat fiind, de altfel, argumentul care a impus soluția pronunțată.

În raport de elementele litigiilor, s-a reținut că nu este întrunită, cumulativ, în cauză tripla identitate impusă de cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul

Împotriva deciziei anterior menționate, revizuentul A. declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuentul a susținut că este incident pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., pentru că decizia a fost pronunțată de un complet de judecată incompatibil absolut. Astfel, se susține că, deși prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut excepția tardivității cererii de recurs, totuși instanța de judecată a respins această excepție și a admite recursul promovat de pârâta B. S.A., trimițând în cauza spre rejudecare, unde s-a soluționat fără ca pârâta să achite taxa judiciară de timbru.

A criticat și reținerea privind existența autorității de lucru judecat, explicând că această autoritate este o parte a puterii de lucru judecat.

Restul criticilor din memoriul de recurs se referă la netemeinicia cererii de revizuire, solicitând totodată și judecarea cauzei în lipsă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că prin memoriul de recurs, recurentul a formulat critici privind incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

Din analiza acestora, se constată că pot fi circumscrise pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ. criticile privind nulitatea deciziei recurate din perspectiva faptului că ar fi fost pronunțată de un complet incompatibil absolut; de asemenea, pot fi circumscrise și susținerile privind greșita aplicare a autorității de lucru judecat pct. 7 al aceluiași articol.

Se constată, totodată, că pct. 6 al art. 488 alin. (1) este formal indicat, în susținerea acestuia recurentul face referire la greșita aplicare a autorității de lucru judecat și nu arată care considerente ale deciziei recurate ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Cu privire la incidența pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., se reține că acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

În cauza de față, recurentul susține că decizia a fost pronunțată de un complet de judecată incompatibil absolut, în sensul art. 41, art. 42 și art. 45 din C. proc. civ.

Aceste susțineri sunt nefondate și vor fi respinse, cu motivarea că prin Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a-II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 a aceleași instanțe.

Pentru a fi incidente cazurile de incompatibilitate absolută invocate de recurent, ar fi fost necesar ca judecătorii care au pronunțat Decizia nr. 1316 să fie aceiași judecători care au soluționat dosarul nr. x/2022.

Aceste aspecte nu se verifică în cauză, din cuprinsul celor două decizii rezultă că judecătorii care au pronunțat Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 sunt diferiți de cei care au soluționat dosarul nr. x/2017.

Recurentul a mai criticat decizia instanței de revizuire, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., apreciind că s-a realizat o nesocotire a dispozițiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Aceste critici sunt, de asemenea, nefondate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În jurisprudența referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 și nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.x.ro – în secțiunea de jurisprudență], s-a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive.

În cauză, în deplin acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că prin Decizia nr. 456 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Craiova, dată în dosarul nr. x/2017, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1272 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de recurs nr. x/2015; ca urmare, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost soluționat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâta B. S.A. (fostă C.).

Or, prin hotărârile în raport cu care se susține contradictorialitatea, respectiv încheierile din 14 și 18 noiembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost soluționate mai multe cereri de abținere; prin Decizia nr. 317/11.02.2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020, a fost soluționată o contestație în anulare; prin încheierea nr. 1684/14.09.2021 în dosarul nr. x/2021, a fost soluționată o cerere de strămutare.

De asemenea, prin Decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, a fost soluționat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 12.12.2016 - 12.06.2017, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâta D. S.A.; prin decizia nr. 393/17.02.2021 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, a fost soluționat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 27 martie 2013 și 23 noiembrie 2016, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâta D. S.A.

Totodată, prin Decizia nr. 1272/7.07.2020 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2015, au fost soluționate recursurile declarate împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru mai multe perioade din anii 2014-2016, inclusiv pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâtele D. S.A. și B. S.A.; prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost soluționat un apel declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în primă instanță într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, părți în acest litigiu fiind reclamantul A. și pârâta B. S.A. (fostă C.). Această din urmă hotărâre a fost menținută prin decizia a cărei revizuire se solicită, nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Așadar, în mod legal s-a constatat lipsa identității de obiect raportat la decizia a cărei revizuire se solicită și hotărârile pronunțate anterior, indicate de revizuent.

Mai mult, este corectă și reținerea instanței de revizuire, în sensul că cererea de chemare în judecată finalizată prin Decizia nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se solicită, vizează o perioadă diferită cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, față de perioada cuprinsă între 12 decembrie 2016 și 12 iunie 2017, reținută în hotărârea pronunțată anterior și în raport cu care se susține contradictorialitatea, respectiv decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x; de asemenea, în cererea de chemare în judecată finalizată prin decizia a cărei revizuire se solicită a avut calitate procesuală pasivă B. S.A. (fostă C.), iar, în litigiul finalizat prin decizia nr. 393/17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, în raport cu care se susține contradictorialitatea, pârâtă a fost D. S.A., astfel că părțile sunt diferite.

În același sens, se reține că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondului raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul la despăgubiri al recurentului, față de împrejurarea că a fost debranșat nelegal în luna februarie 2013.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.