ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la achitarea sumei de 363.335,92 RON, actualizate prin aplicarea dobânzii convenționale de 0,05%/zi de întârziere pentru suma de 249.867,46 RON, reprezentând diferența de achitat conform contract și a dobânzii legale pentru suma de 113.468,46 RON, reprezentând contravaloarea platformă betonată, începând cu data scadenței la plată a facturilor eliberate de A. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 171/2023/civ. specializat din 11 decembrie 2023, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 186.468,79 RON, din care suma de 34.381,90 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/28.02.2013, a sumei de 67.976,37 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, a sumei de 84.110,52 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, aferent debitului fiecărei facturi în parte, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 și până la data achitării integrale a debitului.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.921,78 RON, din care suma de 6.667,97 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/20.06.2013, a sumei de 36.615,72 RON, reprezentând debit aferente facturii nr. x/20.06.2013 și a sumei de 6.638,09 RON, reprezentând debit aferent facturii nr. x/28.02.2013, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă debitului fiecărei facturi în parte, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 și până la data achitării integrale a debitului.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți, reprezentând contravaloarea onorariilor expertului tehnic în construcții și expertului în contabilitate.

A admis în parte cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, respectiv a sumei de 10.000 RON.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată de reclamantă cu onorariul de avocat achitat de pârâtă, până la limita sumei de 7.328 RON.

A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.672 RON, reprezentând rest onorariu de avocat care nu a făcut obiectul compensației.

A luat act că reclamanta a solicitat acordarea onorariului de avocat pe cale separată.

Prin încheierea din 10 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a fost amânată pronunțarea la 24 aprilie 2024, iar ulterior, pentru 30 aprilie 2024.

Prin decizia civilă nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L împotriva sentinței nr. 171/2023/civ. din 11 decembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a încheierii de ședință din 24 mai 2023, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte.

A fost obligată pârâtă B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. și suma de 4.180 RON, reprezentând parțial contravaloarea facturii nr. x/28.11.2012, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 și până la data achitării integrale a debitului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 113.468,46 RON, reprezentând turnare platformă betonată exterioară potrivit facturii nr. x/20.06.2013, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.07.2013 și până la data achitării integrale a debitului.

A fost păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Pârâta a declarat recurs împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2013, motivele fiind depuse la 5 iulie 2024.

În susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, recurenta-pârâtă arată că soluționarea apelurilor declarate în cauză s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de: art. 7, art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) și (2), art. 264, art. 329, art. 337, art. 249 C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, o parte semnificativă și determinantă pentru soluția pronunțată a considerentelor deciziei recurate reprezintă pure speculații, nerezultând din nicio probă administrată. Or, potrivit art. 7 alin. (1), art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (2), art. 249 și art. 264 C. proc. civ., instanța trebuie să supună analizei probele efectiv administrate în cauză, iar hotărârea va cuprinde motivele pe care se întemeiază și care sunt susținute de probe.

În acest sens, recurenta-pârâtă expune ample argumente referitoare la considerentele instanței de apel privind situația de fapt, pe care le apreciază ca fiind lipsite de orice suport probatoriu, în realitate, neexistând decât supoziția instanței în sensul că B. ar fi avut cunoștință de executarea lucrărilor și-ar fi manifestat acordul tacit în vederea efectuării acestora.

Recurenta-pârâtă critică și aspectele de fapt reținute în considerentele decizorii cu privire la faptul livrării unor anvelope în vederea compensării cu această datorie, precum și cele referitoare la închirierea buldoexcavatorului.

Un alt argument în susținerea cererii de recurs este reprezentat de încălcarea normelor de procedură prin nerespectarea condițiilor referitoare la prezumțiile judiciare - art. 329 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) și (2) din același cod.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că niciuna din statuările instanței de apel anterior indicate nu poate fi explicată prin aplicarea vreunei prezumții judiciare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 329 C. proc. civ., respectiv ca acestea să aibă greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins și numai atunci când este admisibilă dovada cu martori.

Recurenta-pârâtă arată, contrar celor reținute de instanță, că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 309 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. și că aceste dispoziții ar putea fi opuse pentru a se face o probă cu prezumție doar împotriva antreprenorului, contractul nr. x și toate actele subsecvente fiind acte efectuate în exercițiul activității profesionale a antreprenorului și nu a beneficiarului construcției.

Recurenta-pârâtă mai invocă și încălcarea normelor de procedură de la art. 249 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22 alin. (1) și (2) din același cod, reținând că B. nu ar făcut proba unor fapte negative, suplimentar afirmând că sarcina probei în cazul cuantumului pretențiilor la care A. ar fi fost îndrituită ar fi aparținut B..

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură în privința administrării probei cu expertiza contabilă - art. 337 C. proc. civ., prin raportare la art. 7, art. 13 alin. (3), art. 20, art. 22 alin. (1) și (2) din același cod, respingând apelul B. care viza soluția de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă pronunțată de prima instanță, deși era necesară cel puțin lămurirea raportului de expertiză contabilă.

Al doilea motiv de recurs invocat este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocând existența unor vicii privind motivarea deciziei recurate, care ascund o lipsă a analizei/analiză profund superficială a susținerilor B..

Recurenta-pârâtă susține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, sub un prim aspect, arătând că instanța a reținut în mod contradictoriu că nu se impune lămurirea/completarea raportului de expertiză contabilă, deoarece instanța poate cenzura direct raportul de expertiză, însă decizia recurată este întemeiată pe concluzii eronate ale rapoartelor de expertiză, fără ca instanța să le treacă printr-un filtru propriu.

Potrivit recurentei-pârâte, există o contradicție vădită între soluția privind respingerea apelului împotriva încheierii de ședință din data de 24.05.2023 pronunțate de Tribunalul lași, prin care instanța de apel a menținut respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă și motivarea acesteia.

Sub al doilea aspect, există o contradicție privind modalitatea în care instanța de apel a stabilit, exclusiv pe bază de speculații, în contra voinței reale a părților, a înscrisurilor și uzanței anterioare statornicite între părți, înțelegerea reală exprimată în mod presupus tacit a părților. Instanța de apel nu a aplicat un raționament unitar în privința condițiilor de dovedire/stabilire a înțelegerii reale a părților.

Or, raționamentul instanței în privința documentelor care produc efecte juridice între părți ar trebui să fie unul unitar și previzibil.

Sub al treilea aspect, recurenta-pârâtă susține că este o vădită contradicție în raționamentul instanței când analizează și reține temeinicia pretențiilor din factura nr. x/20.06.2013, reprezentând sistem semnalizare incendiu și trape de fum, dar și că "sistemul semnalizare incendiu nu a fost implementat de A."; că nu putea fi executat în perioada noiembrie- decembrie 2012, dar că ar fi fost executat până la 08.01.2013.

În susținerea aceluiași motiv de casare, recurenta-pârâtă afirmă că decizia recurată nu răspunde la motivele sale de apel sau la apărările pe care le-a formulat.

Un ultim motiv de casare invocat este reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, invocă, sub un prim aspect, încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.240 și 1.241 C. civ., privind forma contractului

Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel a realizat o aplicare greșită a prevederilor art. 1.240 alin. (2) C. civ., considerând că voința de a contracta se poate exprima și printr-un comportament care nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare, fără a ține seama de prevederile art. 1.241 C. civ. care dau prevalență formei scrise a contractului, scopul întocmirii înscrisurilor sub semnătură privată fiind tocmai acela de a dovedi cu ușurință conținutul acestuia și de a scuti instanța de judecată de a face dovada cu alte mijloace de probă, dacă va fi cazul, acest lucru fiind întărit și de clauza 8.2 din contractul nr. x

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că instanța trebuia să acorde prioritate aspectelor constatate în scris de părți și doar în lipsa unei astfel de forme să facă o analiză a conduitei acestora care să releve o intenție distinctă.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.270 C. civ., relative la forța obligatorie a contractului, instanța de apel încălcând numeroase prevederi contractuale referitoare la modalitatea stabilirii prețului de către părți, un posibil acord tacit neavând niciun corespondent în documentația contractuală, iar analiza de la pag. 36, par. 6 și 7 este una trunchiată, care aplică în mod incomplet prevederile contractuale relevante.

O altă critică vizează încălcarea, respectiv al aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de C. civ. relative la condițiile achitării prețului în cadrul contractului de antrepriză, sens în care recurenta-pârâtă invocă încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1.865 C. civ.

Astfel cum susține recurenta-pârâtă, instanța de apel a menținut pretenții ale reclamantei care derivau din lucrări așa-zis devenite necesare cu privire la care antreprenorul nu a anunțat beneficiarul în prealabil și cu privire la care nu a existat un acord al beneficiarului și nici nu a fost agreat un preț de ambele părți.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.268 C. civ. relative la interpretarea contractului, sens în care arată că modificarea prețului putea opera doar cu privire la infrastructură, raportat la prevederile clauzei 9.2 din contract.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de apel și din perspectiva încălcării, respectiv a aplicării greșite a normelor de drept material prevăzute de art. 67 din Norma Metodologică din 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care reglementează N.C.S. (note de comandă suplimentară).

Se invocă de către recurenta-pârâtă și încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.345 C. civ. relative la îmbogățirea fără justă cauză.

Potrivit recurentei-pârâte, decizia recurată este contrară și art. 1.348 C. civ., articol care vizează îmbogățirea fără justă cauză și are denumire marginală "Caracterul subsidiar", potrivit căruia "Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat".

Raportat la situația de fapt expusă de A. prin apel, recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamantă ar fi putut avea, cel mult, calitatea unui constructor de rea-credință, în accepțiunea art. 586 alin. (1) C. civ., care a efectuat o lucrare adăugată voluptuară potrivit art. 585 alin. (1) C. civ. sau cel mult utilă asupra imobilului B., potrivit art. 584 alin. (2) din același cod.

În această privință, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a făcut o altă greșeală de interpretare, întrucât acțiunea în accesiune nu este deschisă numai proprietarului, după cum în mod vădit eronat a reținut instanța de apel, ci și constructorului, care poate fi îndreptățit la anumite despăgubiri, în funcție de caracterul lucrării.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a ignorat că sunt incidente cele două cazuri prevăzute de art. 1.346 lit. b) și c) C. civ. și a reținut incidența îmbogățirii fără justă cauză a B. în accepțiunea art. 1.345 C. civ., dar, în mod nejustificat, a reținut că A. este îndreptățită la valoarea lucrării indicată de aceasta, iar nu la daunele (neprobate) conform prevederilor legale incidente.

În pofida acestor aprecieri ale instanței de apel, recurenta-pârâtă arată că, în configurația îmbogățirii fără justă cauză, A. putea solicita daune: în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar nu mai mult de limita propriei îmbogățirii (art. 1.345 C. civ.), în condițiile art. 1.639 și urm. C. civ., la care face trimitere art. 1.347 din același cod.

Recurenta-pârâtă expune și ample argumente referitoare la particularizarea motivelor de recurs asupra fiecăreia dintre pretențiile deduse judecății.

În susținerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2024, recurenta-pârâtă arată că soluția de respingere a cererii de administrare a probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 13 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă expune obiectivele probei cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, solicitate în apel, iar în raport de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. susține că soluția de respingere a cererii de încuviințare a probei cu expertiza tehnică în specialitatea construcții nu a fost motivată de instanța de apel prin raportare la obiectivele propuse de B..

Astfel, recurenta-pârâtă invocă faptul că obiectivele propuse vizau aspecte determinante în privința executării obligațiilor contractuale de către părți, având atributul de a contribui la stabilirea adevărului în cauză, însă acestea au fost respinse luând în considerare simpla existență a expertizei administrate în fond, fără a expune un punct de vedere prin aplecare asupra obiectivelor noi propuse și la argumentele sale, ceea ce a condus la încălcarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În plus, recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel a creat o imposibilitate de dovedire a apărărilor sale, fiind privată, în mod nelegal, de dreptul la apărare consacrat art. 13 C. proc. civ., fiindu-i negată posibilitatea de a administra o probă utilă soluționării cauzei, aptă să vină în sprijinul celor susținute în apărare.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs reieșind că acestea sunt de fapt critici care vizează temeinicia deciziei si nu implică motive de nelegalitate care să se încadreze in cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin adresa depusă la dosar la 24 februarie 2025, apărătorii aleși ai recurentei-pârâte au adus la cunoștința instanței faptul că au făcut demersuri în vedere achitării de către partea pe care o reprezintă a diferenței de taxă judiciară datorată, dar că acestea nu s-au finalizat, întrucât societatea este, la momentul actual, reprezentată de o altă persoană decât cea cu care au încheiat contractul de asistență juridică. Au învederat faptul că recurenta-pârâtă și-a schimbat denumirea și au solicitat ca obligația de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru să fie comunciată recurentei-pârâte la sediul social.

Prin încheierea de ședință din 26 martie 2025, în complet de filtru, s-a dispus fixarea unui termen de judecată la 17 septembrie 2025, în vederea comunicării recurentei-pârâte a obligației de a achita diferența de taxă judiciară de timbru datorată, în cuantum de 1.790,17 RON.

La 12 iunie 2025, apărătorii aleși ai recurentei-pârâte au învederat că a fost deschisă procedura insolvenței față de aceasta și au solicitat instanței citarea părții, prin administrator judiciar, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

Raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția netimbrării recursului, invocată de instanță din oficiu, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Articolele 32 și 33 din același act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În sarcina recurentei-pârâte s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.828,98 RON, obligație ce i-a fost comunicată la data de 30 iulie 2024, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

La 6 august 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru - dosar.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent și comunicat recurentei-pârâte la data de 11 februarie 2025, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, magistratul-asistent raportor a apreciat că se impune completarea taxei-judiciare de timbru cu suma de 1.790,17 RON.

Prin adresa depusă la dosar la 24 februarie 2025, apărătorii aleși ai recurentei-pârâte au adus la cunoștința instanței faptul că au făcut demersuri în vedere achitării de către partea pe care o reprezintă a diferenței de taxă judiciară datorată, dar că acestea nu s-au finalizat, întrucât societatea este, la momentul actual, reprezentată de o altă persoană decât cea cu care au încheiat contractul de asistență juridică. Au învederat faptul că recurenta-pârâtă și-a schimbat denumirea și au solicitat ca obligația de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru să fie comunciată recurentei-pârâte la sediul social.

Prin încheierea de ședință din 26 martie 2025, în complet de filtru, s-a dispus fixarea unui termen de judecată la 17 septembrie 2025, în vederea comunicării recurentei-pârâte a obligației de a achita diferența de taxă judiciară de timbru datorată, în cuantum de 1.790,17 RON.

La 12 iunie 2025, apărătorii aleși ai recurentei-pârâte au învederat că a fost deschisă procedura insolvenței față de aceasta și au solicitat instanței citarea părții prin administrator judiciar, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

Prin adresele comunicate recurentei-pârâte, prin administrator judiciar provizoriu la 3 iulie 2025, respectiv la 7 iulie 2025 - dosar - i s-a comunicat acestei părți obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 1.790,17 RON, solicitându-se, totodată, ca reprezentantul legal să precizeze dacă înțelege să își însușească cererea de recurs formulată prin avocat, obligații care nu au fost îndeplinite.

Se impune mai a se arăta că, potrivit deciziei nr. 2/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 2 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispozițiile art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a formulat cerere de recurs la data de 30 aprilie 2024, anterior deschiderii procedurii insolvenței la data de 22 mai 2025, prin sentința civilă nr. 1479, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția I civilă în dosar nr. x/2024.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta C. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu D.., împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 175 din 30 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.