ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1191/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1191/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 15 noiembrie 2023, sub numărul x/2023, reclamantul SINDICATUL SANITAS ARGEȘ, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ARGEȘ, a solicitat obligarea acestuia la plata diferenței bănești aferente indemnizației de concediu pentru anul 2021, potrivit zilelor de concediu efectuate începând cu 01.01.2021, prin luarea în considerare la calculul indemnizației de concediu, a sporului pentru activități deosebit de periculoase, în procent de 80% din salariul de bază, precum și la actualizarea acestor diferențe cu indicele de inflație, la care se va calcula dobânda legală; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2197, pronunțată la 12 iunie 2024 în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să recalculeze, pentru anul 2021, raportat la perioada efectiv lucrată, indemnizațiile de concediu de odihnă ale reclamanților prin includerea în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă a sporului de 80% din salariul de bază, pentru activitate în condiții deosebit de periculoase, de care reclamanții au beneficiat în anul 2021. De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită ca urmare a recalculării conform primului capăt de cerere și indemnizația de odihnă efectiv plătită, sumele datorate urmând a fi actualizate în raport de rata inflației până la momentul plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenței fiecărui drept și până la achitarea integrală.
Prin încheierea din cameră de consiliu din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petentul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ARGEȘ privind recuzarea completului de judecată C2 - Apel.
Prin decizia civilă nr. 287 din 28 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ARGEȘ împotriva sentinței civile nr. 2197 din 12 iunie 2024, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.
Împotriva încheierii din cameră de consiliu din 15 ianuarie 2025, pârâtul a declarat recurs, în susținerea căruia a invocat încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recurentul-pârât precizează că cererea de recuzare pe care a formulat-o a fost motivată de respingerea de către completul de judecată învestit cu judecarea apelului a cererii sale, vizând aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2024.
În acest sens, recurentul-pârât susține că obiectul dosarului supus apelului îl constituie drepturi salariate, pe rolul instanței de fond - Tribunalul Argeș - aflându-se înregistrate mai multe dosare cu petit similar celui din această cauză, identice ca temeiuri de drept invocate în susținerea acțiunilor formulate, în care figurează ca pârât, iar până în prezent asupra chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond atât a cauzei în speță, cât și a celorlalte cauze sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o decizie în care să dea o rezolvare de principiu acesteia.
Mai precizează recurentul-pârât că decizia nr. 67/2024 pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2024, invocată de Curtea de Apel Pitești în motivarea respingerii cererii sale de aplicare a O.U.G. nr. 62/2024, nu poate fi considerată ca și o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la chestiunea supusă litigiului în dosarul nr. x/2023. Pe de o parte, obiectul dosarului nr. x/2024 vizează o situație generală, respectiv dacă sporurile pentru condiții de muncă se includ sau nu în indemnizația de concediu, în timp ce prezenta cauză are un alt obiect și anume o majorare temporară a sporului solicitată a fi luată în calcul în indemnizația de concediu de odihnă și nu privește sporul în sine. Pe de altă parte, dosarul sus menționat a fost finalizat printr-o decizie de respingere, ca inadmisibile, a sesizărilor din cadrul acestuia, nefiind astfel dată o rezolvare prealabilă a chestiunilor de drept supuse interpretării.
Or, potrivit recurentului-pârât, aceste aspecte sunt în măsură să genereze în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată.
Potrivit recurentului-pârât, prin respingere cererii menționate, completul recuzat a refuzat să dea curs unor dispoziții legale incidente de drept în litigiu, fiind îndeplinite în totalitate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 62/2024 pentru aplicarea acestui act normativ, pe care de altfel ar fi trebuit să le invoce și să le pună în aplicare din oficiu, dar s-a și substituit în rolul legal pe care instanța supremă îl are în ceea ce privește soluționarea prealabilă a chestiunii de drept din aceste spețe.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 62/2024 și art. 42 alin. (1) pct. l3, art. 46, art. 47 și art. 53 C. proc. civ.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Recurentul-pârât a depus la dosar concluzii scrise.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.
Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o natură subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.
Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.
Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.
În cauză, recurentul-pârât invocă drept element care este în măsură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea magistraților recuzați faptul că cererea sa de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2024 a fost respinsă.
Or, astfel cum în mod legal instanța a arătat prin încheierea recurată, aceste argumente reprezintă critici aduse în raport de măsurile dispuse de instanță, iar soluționarea nefavorabilă a unor cereri ale părților nu face ca magistrații să devină incompatibili.
Înalta Curte reține că recurentul-pârât nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor recuzați, iar susținerile sale se circumscriu unei atitudini subiective, generate de măsurile dispuse de instanță care, în cauză, nu coincid cu așteptările părții.
Astfel, simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva motivelor invocate de recurentul-pârât.
În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ARGEȘ împotriva încheierii din 15 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosar nr. x/2023, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.