ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată la 28 aprilie 2023 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a jud. Dolj, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ: să se constate că revendicările reclamantei privind prelungirea duratei de execuție erau întemeiate și că depășirea acestei durate nu îi este imputabilă; să se constate netemeinicia notificării de reziliere a acordului contractual (adresa CONSILIULUI JUDEȚEAN DOLJ nr. 36188/22.12.2022) și să se dispună anularea acesteia; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3.184.097,8 RON (T.V.A. inclus).

La termenul de judecată din 10 august 2023, tribunalul arbitral a introdus în cauză UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL DOLJ.

Prin sentința nr. 1 din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj în dosarul nr. x/2023, s-a admis în parte cererea arbitrală formulată de reclamanta A. S.R.L. și au fost obligați pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL DOLJ, prin Președintele Consiliului Județean Dolj și CONSILIUL JUDEȚEN DOLJ, prin Președinte, la plata sumei de: 1.386.555,29 RON, reprezentând contravaloarea situațiilor de lucrări cu numerele 35, 36 și 38, aferente facturilor din 10.11.2022 și a sumei de 1.797.542,51 RON, reprezentând contravaloarea situațiilor de lucrări cu numerele 39 și 40, precum și a penalităților de întârziere în valoare de 35.998,84 RON, calculate de la data scadenței și până la data introducerii cererii de arbitrare, urmând ca pentru restul perioadei, de la data introducerii cererii de arbitrare (28.04.2023) și până la data plății integrale, acestea să fie calculate la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale în valoare totală de 109.509,19 RON.

Prin sentința nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL DOLJ și CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ împotriva sentinței nr. 1 din 23 aprilie 2024 și a încheierii din 25.03.2024, pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu A. S.R.L., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C. FILIALA PRAHOVA.

Prin decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de aceeași instanță, a a fost admisă cererea formulată de petenta A. S.R.L. și s-a dispus completarea sentinței nr. 36 din 26 septembrie 2024 în sensul că au fost obligați reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL DOLJ și CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ la plata în solidar a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Reclamanții U.A.T. DOLJ și CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ au declarat recurs împotriva sentinței nr. 36 din 26 septembrie 2024, iar pârâta A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORȚIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ȘI D., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În susținerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. h), hotărârea arbitrală încălcând dispozițiile imperative ale legii.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți susțin că instanța a reținut că judecarea litigiului arbitral de către instituția desemnată convențional de părți, prin aplicarea propriilor norme de procedură, iar nu a normelor de procedură ale unei alte instituții arbitrale, este reglementată imperativ de lege, prin dispozițiile art. 619 alin. (2), raportat la art. 550 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, recurenților-reclamanți apreciază că instanța a dat eficiență unor prevederi legale care nu sunt incidente în cauză.

În acest sens, recurenții-reclamanți precizează că art. 541 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabilește că, sub rezerva ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor etc.

Mai susțin recurenții-reclamanți că acordul contractual nr. x/23.07.2019, încheiat între părți, are caracter administrativ și că forma de întocmire a contractului este cea impusă imperativ prin H.G. nr. 1/2018, care precizează clauzele contractuale de la care părțile nu aveau posibilitatea să deroge, sub sancțiunea nulității.

Astfel, potrivit acordului contractual de lucrări nr. x/23.07.2019 - clauza 70, clauză de la care părțile și tribunalul arbitral nu puteau deroga, prevedea soluționarea prin arbitraj a oricărei dispute rezultate din contract sau în legătură cu acesta, potrivit regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comerciale Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - normă cu caracter imperativ.

Recurenții-reclamanți apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit aplicabilitatea prevederilor art. 619 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că alin. (3) prevede: "Dacă părțile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedură ale arbitrajului instituționalizat în vigoare la momentul sesizării acestuia".

Contractul încheiat de părți fiind impus prin H.G. nr. 1/2018, se putea deroga de la acesta numai cu privire la elementele precizate în mod expres în anexa 1 din acest act normativ, sub sancțiunea nulității, și, prin urmare, regulile de procedură un puteau fi decât cele ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Mai arată recurenții-reclamanți că dispozițiile art. 550 alin. (1) C. proc. civ., avute în vedere de instanța de fond în susținerea soluției adoptate, au fost interpretate într-o manieră proprie, nelegală.

Recurenții-reclamanți concluzionează în sensul că întreaga procedură arbitrală s-a desfășurat sub imperiul Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Dolj, cu încălcarea normelor imperative ale H.G. nr. 1/2018.

Același motiv de casare este invocat de recurenții-reclamanți și în ceea ce privește acțiunea în anulare reglementată de art. 608 alin. (1) lit. f), incidentă atunci când tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

În acest sens, recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond în mod nelegal a reținut că tribunalul arbitral avea obligația de a analiza notificarea de reziliere din perspectiva exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți precizează că motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. civ. a fost invocat în acțiunea în anulare ca urmare a nerespectării de către tribunalul arbitral a principiului disponibilității consacrat de art. 9 și art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, recurenții-reclamanți arată că, prin încheierea din 25 martie 2024 care face parte integrantă din sentința nr. 1/23.04.2024, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj în dosarul nr. x/2023, reprezentantul convențional al societății A. S.R.L. a precizat că prin cererea formulată a solicitat anularea notificării de reziliere, prin prisma pretențiilor avute, respectiv capătul de cerere având ca obiect contravaloare lucrări, însă nu solicită și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reactivării contractului și că penalitățile de întârziere, solicitate de către pârâți, nu fac obiectul acestui dosar, existând o cerere de creanță în dosarul de insolvență, cerere înscrisă în tabelul preliminar sub condiția soluționării cererii de arbitrare.

Astfel cum detaliază recurenții-reclamanți, în considerentele hotărârii contestate, tribunalul arbitral a menționat că pretențiile reclamantei sunt reprezentate de solicitarea de achitare a contravalorii situațiilor de lucrări cu numerele 35, 36, 38, aferente facturilor nr. B3401, B3402 și B3403 în valoare de 1.386.555,29 RON, a situațiilor de lucrări cu numerele 39 și 40 în valoare de 1.797.542,51 RON, precum și a penalităților de întârziere în valoare de 44.810 RON la data introducerii cererii de arbitrare.

Totodată, într-o primă fază, tribunalul arbitral a reținut în mod corect că reclamanta nu solicită repunerea părților în situația anterioară, în sensul reactivării contractului, recurenții-reclamanți apreciind că nu se mai impunea analizarea notificării de reziliere.

Ulterior, tribunalul arbitral a analizat notificarea de reziliere a contractului, depășind limitele învestirii, în situația în care A. S.R.L. a precizat că nu solicită repunerea părților în situația anterioară, ceea ce apriori ar fi necesitat anularea notificării de reziliere, notificare ce a rămas în ființă și a produs efecte juridice.

Ca atare, tribunalul arbitral era obligat să statueze doar asupra celor solicitate de părți, fără a putea depăși cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor, cât și a apărărilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În susținerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, aceasta precizează că prin decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova a admis cererea privind completarea dispozitivului sentinței nr. 36 din 26 septembrie 2024 și a obligat în solidar reclamanții la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Cenzurarea onorariului de avocat este, în opinia recurentei-pârâte, nelegală, instanța încălcând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și art. 132 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit recurentei-pârâte, cuantumul onorariului de avocat trebuie apreciat de către instanță în funcție de mai multe criterii: cel al valorii pricinii - creanța fiind în cuantum de 3.375.973,14 RON - și al complexității - cauza fiind una complexă, cu implicații atât pe plan patrimonial, cât și asupra capitalului de imagine al celor două entități, dar și în raport de criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților.

Precizează recurenta-pârâtă că activitatea avocatului începe cu mult înainte de înfățișarea la instanța, necesitând studierea documentelor, analizare, pregătire și redactarea cererilor ce urmează a fi depuse în cauză, urmate de prezentarea și susținerea cauzei în fata instanțelor.

Sub un alt aspect, subliniază că, în raport de valoarea pricinii, onorariul perceput de reprezentantul convențional este într-un procent extrem de mic, sub 1% din valoarea creanței, nefiind din acest punct de vedere disproporționat.

Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere că onorariul de avocat este stabilit inter partes, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, în raport de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menționat și concluzionează că nu se impunea reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți a fost comunicată recurentei-pârâte la 12 februarie 2025, iar cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă a fost comunicată recurenților-reclamanți la 17 februarie 2025.

La 18 februarie 2025, recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-reclamanți, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.

La 21 martie 2025, recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care au solicitat anularea cererii de recurs, în raport de decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că este criticată reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților-reclamanți la 8 aprilie 2025, iar recurentei-pârâte la aceeași dată.

La 22 aprilie 2025, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare.

La 1 septembrie 2025, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând sentința nr. 36 din 26 septembrie 2024 în raport cu criticile formulate de recurenții-reclamanți, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentința prin care a fost respinsă acțiunea recurenților-reclamanți în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același act normativ și obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare conform art. 608 Cod procedură civilă sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală, precum și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinței recurate, nu și acelea care se raportează la sentința arbitrală și a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte observă că, în susținerea acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți au solicitat, în raport de dispozițiile art. 608 lit. h) Cod procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale ca urmare a încălcării dispozițiilor imperative ale legii, respectiv ale H.G. nr. 1/2018, arătând că întreaga procedură arbitrală s-a desfățurat sub imperiul Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Dolj și nu potrivit Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Analizând criticile recurenților-reclamanți, Înalta Curte Înalta Curte reține dispozițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt" și pe cele ale art. 608 alin. (2) din același act normativ, care dispun că "Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604".

Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că, pentru a nu fi decăzuți din dreptul de a invoca neregularități referitoare la desfășurarea procedurii arbitrale, recurenții-reclamanți ar fi trebuit să invoce mai întâi excepțiile în fața tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, pentru ca mai apoi în ipoteza respingerii acestora, să poată solicita în fața curții de apel, anularea hotărârii arbitrale pentru motivele menționate.

În cauza de față, recurenții-reclamanți nu au urmat procedura menționată, ci au invocat neregularitățile direct în fața instanței învestite cu acțiunea în anulare, sancțiunea fiind decăderea părții din dreptul de a invoca ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile referitoare la regulile de procedură aplicabile litigiului, care nu au fost ridicate în fața tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, aspect reținut în mod legal de Curtea de Apel Craiova, orice alt considerent al Curții cu privire la acest aspect fiind de prisos.

Din perspectiva aceluiași motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți critică hotărârea Curții de Apel Craiova, în raport de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f), susținând că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucuri care nu s-au cerut.

Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu dezvoltă niciun argument de nelegalitate în raport de hotărârea atacată, reluând criticile expuse în susținerea acțiunii în anulare, ce vizează hotărârea instanței arbitrale.

Având în vedere că în recurs nu se reia judecata acțiunii în anulare, ci se realizează un examen al legalității hotărârii curții de apel, recurenții-reclamanți aveau obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze la considerentele formulate în justificarea soluției date acținii în anulare, să le combată și să expună un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea sentinței, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Dimpotrivă, prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți, reiterând motivele din cadrul acțiunii în anulare, ignoră existența judecății anterioare și hotărârea recurată, făcând abstracție, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului. Or, simpla reluare a susținerilor din cuprinsul acțiunii în anulare nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Așadar, recurenții-reclamanți nu se raportează, prin criticile formulate, la considerentele curții de apel și nu arată în ce modalitate sentința atacată este contrară legii, iar absența unor critici punctuale privind soluția și considerentele primei instanțe, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va lua în examinare excepția nulității recursului, invocată de reclamanți, excepție ce va fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că, în susținerea recursului declarat, recurenta-pârâtă critică decizia nr. 1 din 14 noiembrie 2024, exclusiv din perspectiva diminuării de către instanță a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susținerea recursului declarat reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de legalitate.

Acest critici că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de recurs în interesul legii: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți U.A.T. DOLJ și CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ împotriva sentinței nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat. Totodată, va admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată de recurenții-reclamanți și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORȚIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ȘI D., împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți U.A.T. DOLJ și CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ împotriva sentinței nr. 36 din 26 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORȚIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ȘI D., invocată de recurenții-reclamanți.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar CONSORȚIUL FORMAT DIN C. FILIALA PRAHOVA ȘI D., împotriva deciziei nr. 1 din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.