ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 30.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.300 euro/lună (echivalentul a 6.060 RON/lună, la cursul de 4,6618 RON/1 euro) pentru perioada 30.04.2015 - 30.04.2018, în total, suma provizorie de 46.800 euro, reprezentând 218.172,24 RON - compusă din suma de 1.200 euro/lună, daune-interese pentru acoperirea prejudiciului constând în lipsa de folosință a imobilului contractat, în sumă totală de 43.200 euro, evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, și din suma de 100 euro/lună, reprezentând daune morale -, precum și a sumei reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință și valoarea daunelor morale ce se vor acumula în continuare, până la data predării la cheie a locuinței, după recepția la terminarea lucrărilor și finalizarea completă a cartierului Henri Coandă din București, din care face parte și locuința tip S9, aflată pe lotul cu număr cadastral x. Reclamantul a solicitat, de asemenea, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Agenția Națională pentru Locuințe a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului material la acțiune și a chemat în garanție pe S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea din 01.10.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a aceleiași instanțe, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă la 08.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând obligarea acesteia să asigure finalizarea lucrărilor de construire a locuinței de pe lotul x din cartierul Henri Coandă, prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie, și să finalizeze lucrările de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1 București, potrivit planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru cartierul de locuințe, coroborate cu termenele de punere în funcțiune a locuințelor.

Prin întâmpinarea depusă în acest dosar, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin încheierea din 04.07.2019, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018.

Prin cererea adițională din 10.12.2019, reclamantul a precizat cuantumul daunelor-interese solicitate pentru lipsa de folosință la suma de 46.154 euro, aferentă perioadei 30.04.2015-10.06.2019, precum și de 880 euro lunar, în continuare, până la predarea la cheie a locuinței, ulterior recepției la terminarea lucrărilor și finalizării complete a cartierului Henri Coandă. Totodată, a arătat că solicită daune morale în cuantum de 100 euro lunar.

Prin sentința civilă nr. 3839/20.12.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 46.154 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând daune-interese pentru lipsa de folosință aferente perioadei 30.04.2015-10.06.2019, a sumei de 880 euro/lună, reprezentând daune-interese pentru lipsa de folosință, în continuare, până la data predării efective a locuinței situate în amplasamentul Henri Coandă, lotul nr. x, precum și a sumei de 30 euro/lună, cu titlu de daune morale, începând cu 30.04.2015 și până la predarea efectivă a locuinței. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat S.C. B. S.R.L. la plata către pârâtă a sumei de 46.154 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, a sumei de 880 euro/lună, reprezentând daune-interese pentru lipsa de folosință ce se va acumula din 11.06.2019 și până la data predării efective a locuinței tip S9, precum și a sumei de 30 euro/lună, începând cu 30.04.2015 și până la momentul predării efective a locuinței. Cererea conexă a fost respinsă, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 7.529,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 6.076,91 RON, cu același titlu.

Împotriva acestei sentințe, Agenția Națională pentru Locuințe a formulat apel, iar A., apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1915/18.12.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele morale, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelul incident formulat de apelantul-reclamant A..

Împotriva deciziei, Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1325/26.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată, a trimis cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de Agenția Națională pentru Locuințe și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

În al doilea ciclu procesual, prin încheierea din 13.12.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de administrare a probei cu expertiză tehnică de evaluare imobile, solicitată de intimatul-reclamant, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 2006/20.12.2023, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata prejudiciului constând în lipsa de folosință pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2019, a admis în parte cererea de chemare în garanție, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a S.C. B. S.R.L. la plata prejudiciului constând în lipsa de folosință pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2019, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimatul-reclamant la plata către apelantă a sumei de 3.276 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A. a declarat recurs împotriva acestei decizii și a încheierii din 13.12.2023, solicitând casarea lor, cu consecința, în principal, a rejudecării cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, în subsidiar, a trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În motivare, a arătat că, prin hotărârile date, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârile nu cuprind motivele pe care se întemeiază, că instanța de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat, dar și că a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Subsecvent expunerii circumstanțelor cauzei și a etapelor procesuale precedente, recurentul a arătat că respingerea probei cu expertiza tehnică în specialitatea evaluare imobiliară - solicitată pentru conturarea certitudinii prejudiciului cauzat în perioada cuprinsă între momentul efectuării raportului de expertiză în fața primei instanțe și cel al pronunțării deciziei instanței de apel, în rejudecare - a condus la admiterea apelului pârâtei și la înlăturarea obligației acesteia de reparare a prejudiciului cauzat ulterior datei de 10.06.2019.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., autorul căii de atac a afirmat că instanța de apel a nesocotit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., neglijând că îndrumarea trasată de instanța de casare, de a limita reparația acordată exclusiv la prejudiciul care poate fi stabilit cu certitudine, nu doar că nu excludea acoperirea vătămării cauzate începând cu 11.06.2019, ci îi impunea să cerceteze producerea urmărilor vătămătoare în respectiva perioadă.

Recurentul a evidențiat că, circumscriind dreptul la repararea prejudiciului exclusiv perioadei anterioare datei de 11.06.2019, instanța de apel a eludat decizia de casare, limitând perioada pentru care îi pot fi acordate despăgubirile.

Subsumat ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autorul recursului a susținut că hotărârile recurate încalcă dispozițiile art. 500, art. 501 alin. (3) și (4) și art. 476-479 C. proc. civ.

A afirmat că proba cu expertiză era admisibilă în condițiile art. 501 alin. (4) și art. 479 alin. (2), raportat la art. 255 C. proc. civ., întrucât, în rejudecarea după casare, părțile sunt îndreptățite să solicite administrarea de probe noi și să beneficieze de efectele devoluțiunii.

Or, curtea de apel, a reliefat recurentul, a interpretat greșit statuările instanței de casare, valorificându-le pentru respingerea pretențiilor ulterioare datei de 10.06.2019, deși prin acțiune se solicitase acordarea despăgubirilor și pentru perioada ulterioară hotărârii primei instanțe, iar de la momentul pronunțării ei și până la rejudecarea apelului au trecut 4 ani, în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de rezultat asumate contractual.

Autorul recursului a apreciat că, astfel, instanța de apel a încălcat art. 478 alin. (5) C. proc. civ., i-a negat dreptul de a fi indemnizat pentru pierderea suferită în perioada de trei ani, calculată regresiv față de momentul soluționării definitive a litigiului și îl obligă să formuleze o acțiune nouă, la fiecare interval de trei ani.

Prevalându-se de cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea dispoziției de respingere a probei cu expertiză tehnică de evaluare imobiliară încalcă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - întrucât nu permite decelarea bazei juridice a hotărârii adoptate și nu face posibilă declanșarea și efectuarea controlului judiciar - și nesocotește art. 254 alin. (5) și art. 395 C. proc. civ.

Autorul recursului a afirmat că și decizia atacată este casabilă din această perspectivă, deoarece se limitează la a relua considerentele instanței de casare și omite raționamentul propriu al curții de apel.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia atacată se întemeiază în mod greșit pe prevederile art. 1.385 alin. (2) C. civ. și încalcă art. 1.073 și urm. din C. civ. de la 1864.

În continuare, a subliniat că neîndeplinirea obligației de predare a locuinței finalizate și recepționate obligă pârâta, în temeiul art. 1.073 și art. 1.075 din C. civ. de la 1864, la repararea integrală a prejudiciului, care a dobândit caracter cert, prin simpla trecere a timpului, fără îndeplinirea obligației asumate.

Autorul căii de atac a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în situația casării cu reținere pentru evocarea fondului, administrarea probei cu expertiză în specialitatea construcții - evaluare imobiliară.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 31.07.2024, Agenția Națională pentru Locuințe a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, care a fost comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 19.03.2025, excepția nulității a fost respinsă, iar recursul a fost admis în principiu, părțile fiind citate pentru dezbateri.

Analizând decizia și încheierea atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. impun delimitarea cadrului procesual configurat în fața instanței de rejudecare prin decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior, prin care instanța supremă a constatat că, incluzând în prejudiciul la plata căruia a obligat pârâta și prejudiciul viitor, instanța de apel a aplicat greșit art. 1.385 alin. (2) C. civ. În consecință, a stabilit în sarcina instanței de apel obligația de a limita reparația numai la prejudiciul cert, arătând că nu întrunește această condiție pierderea ce urma să se acumuleze până la predarea efectivă a locuinței.

Prin încheierea și decizia atacate, curtea de apel a respins proba cu expertiză și, reformând sentința primei instanțe, a înlăturat obligația pârâtei de plată a daunelor-interese pentru acoperirea prejudiciului constând în lipsa de folosință a imobilului pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2019, statuând că stabilirea cuantumului prejudiciului prin raportare la valoarea chiriilor pe piața imobiliară, valabilă la 10.06.2019, nu îi susține caracterul cert.

A notat că nu se poate prezuma că nepredarea imobilului va avea drept cauză neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către apelanta-pârâtă, că va fi făcută cu vinovăție, ori că nu vor fi incidente cauze de înlăturare a caracterului ilicit sau a vinovăției.

Pășind la analiza setului de critici îndreptat împotriva încheierii din 13.12.2023, circumscris măsurii de respingere a probei cu expertiză de evaluare a imobilelor, Înalta Curte va înlătura obiecția de nemotivare.

Reamintește, cu acest prilej, că încuviințarea și administrarea probelor se subsumează temeiniciei hotărârii și, prin urmare, nu pot forma obiect al cenzurii instanței de casare; în recurs, dispozițiile instanțelor devolutive privind probele pot fi verificate exclusiv sub aspectul conformității lor cu legea, potrivit finalității căii extraordinare de atac, consacrată de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste limite, constată că instanța de apel a apreciat că examinarea pretențiilor reclamantului, al căror caracter litigios subzistă, putea fi realizată pe baza probelor deja administrate până la momentul solicitării noii expertize.

Din perspectiva echității procedurii judiciare, motivarea corespunde atât cerințelor art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., cât și exigențelor art. 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum au fost conturate în jurisprudența Curții de la Strasbourg, de exemplu prin hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunțată în cauza H c. Franței (nr. 10073/82, pct. 70).

Celelalte obiecții îndreptate împotriva încheierii recurate - circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. - sunt plasate pe premisa potrivit căreia, în rejudecare, instanța era chemată să cerceteze prin probe partea din prejudiciu care îndeplinește condiția certitudinii.

Teza propusă ignoră că părțile pot accesa efectul devolutiv în rejudecare în limita dezlegărilor obligatorii ale instanței de casare care le restrâng, implicit, și interesul de a propune probe.

Așadar, după casare, judecata era limitată exclusiv la operațiunea aritmetică de deducere din suma la plata căreia a fost condamnată pârâta a cuantumului pretins cu titlu de prejudiciu viitor, iar numai în legătură cu determinarea sumei astfel rezultate părțile puteau propune probe.

O concluzie contrară nu se poate întemeia pe dispozițiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care - contrar recurentului - nu pot extinde obiectul rejudecării consecutive casării dincolo de limitele trasate de alin. (3) al aceluiași articol.

Rezultă din cele de mai sus că instanța de apel a stopat în mod judicios tentativa recurentului de a depăși obiectul noii judecăți în apel prin formularea unor motive noi, care ar fi modificat natura pretenției litigioase. Astfel, dacă prin actul de sesizare susținea că prejudiciul nu s-a produs încă, dar se va produce cu certitudine, prin cererea de probe afirma că acesta se materializase deja în perioada 2019-2023 și solicita cuantificarea lui, configurând astfel o pretenție derivată dintr-o urmare vătămătoare deja realizată.

De aceea, trebuie conchis că decizia de casare - și nu dispoziția de respingere a probei cu expertiză - a limitat prejudiciul la repararea căruia este îndreptățit reclamantul, iar criticile privind încălcarea art. 501 și art. 476-479 C. proc. civ. sunt nefondate.

Răspunzând afirmațiilor recurentului privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, instanța supremă arată că determinantă în respingerea pretenției privind prejudiciul viitor a fost împrejurarea că, ex ante, certitudinea lui nu poate fi dedusă din simpla probabilitate a producerii în continuare a urmării vătămătoare, întrucât, în circumstanțele factuale ale cauzei, ea poate fi rezultatul faptei ilicite săvârșite de alte persoane, sau la producerea ei pot concura anumite împrejurări apte să exonereze de răspundere intimata.

Așadar, instanța de apel nu a negat dreptul reclamantului la repararea unui eventual prejudiciu, ci a constatat că, în limitele litigiului dedus judecății, acesta nu putea fi valorificat ca prejudiciu viitor.

Pentru toate motivele expuse, recursul împotriva încheierii din 13.12.2023 va fi respins.

Pășind la examinarea recursului declarat împotriva deciziei instanței de apel, Înalta Curte înlătură critica de nemotivare, notând că instanța de apel a constatat în mod judicios că este dispensată de la analiza situației prejudiciului viitor, despre care a reținut că nu îndeplinește condiția certitudinii prejudiciului.

Din această perspectivă, încorporarea în motivarea proprie a instanței de apel a considerentelor deciziei de casare dă eficiență caracterului lor obligatoriu, consacrat de art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și nu validează aserțiunea recurentului.

Criticile privind soluționarea conflictului intertemporal de legi, care ar fi determinat aplicarea eronată a art. 1.385 alin. (2) C. civ. primesc eadem ratio același răspuns, căci problema legii aplicabile cauzei ratione temporis a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai putea fi pusă în discuție.

Recursul declarat împotriva deciziei de apel este, așadar, nefondat.

Recurentul a invocat și situația juridică a chematului în garanție, societate ce a fost radiată din Registrul comerțului, însă instanța de recurs reține că soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție nu a fost recurată, astfel că împrejurarea arătată nu este aptă să afecteze legalitatea hotărârilor atacate.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, soluție care o înglobează și pe cea de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2006/20.12.2023 și a încheierii din 13.12.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.