ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2025

Ședința publică din data de 17 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire deduse judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 29 iulie 2024, sub nr. x/2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenții A., B. și C. au solicitat, în principal, anularea deciziei civile nr. 595/A din 28 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017 și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. În subsidiar, au solicitat schimbarea deciziei menționate, în sensul admiterii cererii de apel și acordarea, în compensare, a imobilului situat în București, Bd. x, în suprafață de 1206 m.p., precum și acordarea măsurilor reparatorii, în compensare sub formă de puncte, reprezentând diferența dintre valoarea terenului notificat și valoarea terenului ce urmează a fi acordat în compensare, în cuantum de 619.561 puncte, în conformitate cu opțiunea exprimată la data de 18.02.2014, în condițiile art. II din Legea nr. 368/2013.

În dezvoltarea cererii, revizuenții au susținut, în esență, că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 659A din 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, sub aspectul considerentelor reținute în cuprinsul hotărârii și, de asemenea, că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut și care nu au fost puse în discuția părților.

Revizuenții au arătat că, prin decizia civilă nr. 595/A/28.05.2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit că actul de revocare din data de 8 aprilie 2013 nu își produce efectele în întregime, fiind limitat de dispozițiile Legii nr. 165/2013. Astfel, prin decizia atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la considerentele deciziei nr. 659A din 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a statuat că "în această situație curtea apreciază că nu se poate reține prezumția de fraudă izvorâtă din intenția de a evita aplicarea unei dispoziții legale ce nu era în vigoare" și "a aprecia drept dovedită intenția de fraudare a legii ce urma a intra în vigoare mai târziu ar reprezenta o speculație lipsită de suport probatoriu, ce nu este permisă instanței judecătorești în lipsa altor elemente de dovadă".

De asemenea, prin limitarea efectelor convenției de revocare din data de 8 aprilie 2013, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1076A din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția necompetenței sale materiale, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, unde a fost înregistrată sub nr. x/2024.

La termenul din data de 10 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a invocat excepția tardivității cererii de revizuirii și a amânat pronunțarea cu privire la aceasta, la data de 17 aprilie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire, sub aspect formal, din perspectiva excepției tardivității invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.

În speță, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menționat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 595A din 28 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol care menționează că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din actul normativ menționat, s-a împlinit la data de 28 iunie 2024.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la data de 24 iulie 2025, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancțiunea decăderii revizuenților din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Curtea europeană a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, faptul că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care, însă, trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice (cauza Lungoci împotriva României - hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În același sens, este și jurisprudența Curții Constituționale a României, reținută în deciziile nr. 8 din 14 ianuarie 2020, nr. 346 din 16 iunie 2020, nr. 823 din 9 decembrie 2021 și nr. 545 din 10 noiembrie 2022.

Cu relevanță în soluționarea excepției tardivității, pentru a răspunde argumentelor prezentate de revizuenți în combaterea tardivității cererii de revizuire, se reține că, în cuprinsul deciziei nr. 545 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitor la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut că "hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. (...)"

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut, în cuprinsul aceleiași decizii, că "în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție (...)

Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a anula, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 595A din 28 mai 2024 pronunțate, în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 595A din 28 mai 2024 pronunțate, în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2025.